Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 429/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 429

Ședința publică din data de 19 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Petruș Dumitru

JUDECĂTOR 2: Maria Tacea

JUDECĂTOR 3: Ion Avram

Grefier - -

.

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI

PROCUROR -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 136 din data de 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- - sentința penală nr. 1969 din data de 14.11.2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit părțile, recurentul inculpat fiind reprezentat de avocat G, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 2806 emisă de Baroul Galați la data de 12.06.2009.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că dosarul se află la primul termen, după care:

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat susține că acesta nu a motivat în scris recursul care vizează un motiv ce poate fi invocat și oral, respectiv cuantumul pedepsei pe care îl consideră prea mare și solicită aplicarea prevederilor art. 72 lit. c Cod penal.

Solicită admiterea recursului declarat în cauză și în rejudecare reducerea cuantumului pedepsei, față de infracțiunea reținută în sarcina recurentului inculpat, prejudiciul și atitudinea de sinceritate de care inculpatul a dat dovadă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză, ca nefondat, întrucât se rețin probe certe ce atestă fapta reținută în sarcina inculpatului.

Solicită să se țină seama de poziția procesuală a inculpatului care a fost audiat în faza de urmărire penală și ulterior nu s-a mai prezentat în fața instanței iar din verificările efectuate rezultă că acesta este plecat din țară.

Totodată, se reține că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și nu se află la primul impact cu legea penală și consideră că în mod corect a fost sancționat de instanță.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Inculpatul a formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 136 din data de 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 136/18.03.2009 a Tribunalului Galațis -a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.1969/14.11.2008 pronunțată de Judecătoria Galați.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 1969/14.11.2008 a Judecătoriei Galațis -a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzuta de art. 208 al.1-209 al.1 lit. i Cod penal cu aplic. art.37 lit. b Cod penal (fapta din data de 25.02.2006).

In baza art.71 al.1 si 2 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 litera Teza II si b Cod penal.

Instanța a luat act ca partea vătămată. SRL G nu s-a constituit parte civila in cauza deși prejudiciul cauzat nu a fost recuperat.

In baza art. 118 lit. e Cod penal s-a dispus confiscarea speciala de la inculpat a sumei de 300 lei cu care partea vătămată SC SRL G nu s-a constituit parte civila in cauza.

În baza art.191 al.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat (300 lei in cursul urmăririi penale si 200 lei in cursul judecații).

S-a reținut printre altele că în ziua de 25.02.2006 in jurul orelor 15,30 inculpatul aflat in zona Liceului Industrial nr. 9 din G, s-a apropiat de o consignație aparținând părții vătămate SC SRL cu intenția de a cumpăra țigări. A observat ca in interior nu era nimeni iar geamul de acces era asigurat cu un cui pe interior. Pe o masa din interior a văzut intr-o cutie banii proveniți din încasări. In aceste împrejurări,după ce s-a asigurat ca nu este nimeni in zona,inculpatul a forțat geamul de acces, a pătruns pe J in interior si a sustras cutia cu bani in care se aflau si bonuri valorice.Bonurile valorice le-a valorificat iar banii i-a cheltuit in interes personal.

De la fata locului au fost prelevate urma papilare, care s-au dovedit ca au fost create de inculpat, conform raportului de expertiza dactiloscopica(fila 19-21 dosar p).

Partea vătămata a apreciat prejudiciul la suma de 300 lei si deși prejudiciul cauzat nu a fost recuperat nu s-a mai constituit parte civila in cauza.

Fiind audiat, in cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut fapta săvârșita (declarații filele 27,29,30).

Cu ocazia cercetării judecătorești, deși inculpatul a fost citat la domiciliul acestuia indicat de SEIP (filele 46,56,58) și la adresa indicată de acesta in cursul urmăririi penale (fila 27), inclusiv cu mandat de aducere, acesta nu s-a prezentat la nici unul din termenele de judecata acordate in cauza, fiind plecat in Italia (fila 34).

Instanța de fond a apreciat că situația de fapt așa cum a fost reținuta prin rechizitoriu si vinovăția inculpatului a fost dovedita cu probele administrate in cauza: proces verbal de cercetare la fata locului (fila 5 dosar ), plângerea părții vătămate (filele 4 dosar p), raportul de expertiza dactiloscopica(filele 17-21 dosar ) declarațiile martorilor (filele 22,24,25,26 dosar ), (filele 31,32,33,34 dosar ) coroborate cu declarațiile inculpatului in cursul urmăririi penale.

S-a reținut că, în drept fapta inculpatului care, la data de 25.02.2006 a sustras prin efracție bunuri in valoare de 300 lei aparținând SC SRL G,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzute de art.208al.1-209al.1 lit.i C:pen.cu aplic.art.37 lit.b Pen.

Împotriva sentinței penale menționate declarat apel inculpatul iar la termenul de judecată din 16.03.2009, apărătorul inculpatului precizat că pedeapsa aplicată este prea mare, cerând reținerea art. 74 lit. c pen si coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

S-a reținut că în mod corect prima instanță a stabilit vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. i pen cu aplic. art. 37 lit. b pen.

S-a avut in vedere materialul probator administrat in cauză: proces-verbal de cercetare la fața locului din 25.02.2006, planșă fotografică, raport de expertiză dactiloscopică, declarațiile inculpatului, declarațiile lui, declarațiile martorei.

S-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului fost corect individualizată in raport cu criteriile generale prev. de art. 72.pen și că nu se impunea reducerea pedepsei aplicată acestuia si reținerea vreuneia dintre circumstanțele atenuante prev. de art. 74.pen, întrucât inculpatul are numeroase condamnări, se află în stare de recidivă postexecutorie, iar instanța a manifestat suficientă clemență aplicându-i o pedeapsă orientată spre minimul special.

Împotriva hotărârii Tribunalului Galația declarat recurs inculpatul, criticând-o sub aspectul netemeiniciei, solicitând reducerea pedepsei aplicate.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea recurată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, a susținerilor apelantului - inculpat, prin apărător, precum și prin prisma prevederilor art. 3859al.3 Cod procedură penală, Curtea constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

In mod corect, prin hotărârea instanței de fond - menținută de cea de apel, a stabilit existența situație de fapt și a vinovăției inculpatului, acestea fiind dovedite prin procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză dactiloscopică, declarațiile martorilor și -, coroborate cu declarație de recunoaștere dată de inculpat în faza de urmărire penală.

De asemenea, pedeapsa aplicată inculpatului - este în concordanță cu prevederile art.72 din codul penal, ținându-se cont de modul și împrejurările în care acesta a săvârșit fapta dedusă judecății, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist.

Recurentul-inculpat, nu a prezentat și nici nu a indicat, prin apărător nici o probă din care să reiasă necesitatea reducerii pedepsei aplicate.

Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza art.38515al.1 pct.1 lit. b Cod procedură penală, să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.136/2009 pronunțată de Tribunalul Galați și să-l oblige la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 al.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul ( domiciliat în G,-, bloc 2,. 69, fiul lui și, născut la data de 25.02.1975 în G, CNP: -) împotriva deciziei penale nr. 136 din data de 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- - sentința penală nr. 1969 din data de 14.11.2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul recurent la 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată din fondul Ministerului Justițiției către Baroul Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

- -

Red. - / 26.06.2009

Tehn. 26 Iunie 2009

Apels: marianMircea -

Fond:

Președinte:Petruș Dumitru
Judecători:Petruș Dumitru, Maria Tacea, Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 429/2009. Curtea de Apel Galati