Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 436/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.436/

Ședința publică din data de 07 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucia Dragomir

JUDECĂTOR 2: Valentin Iancu

JUDECĂTOR 3: Marius Cristian Epure

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în comuna, județul T, împotriva sentinței penale nr.85 din data de 13 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria M, județul T în dosarul penal nr- (nr.vechi 500/2006) și a deciziei penale nr.78 din data de 01 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art.208-209 Cod penal.

În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă:

- recurentul inculpat personal și asistat de avocat ales - în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2008, emisă de Baroul de Avocați C - Cabinet Individual de Avocat;

Se constată lipsa:

- intimatului inculpat - pentru care răspunde avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.3804/2008, emisă de Baroul de Avocați C;

- intimatului inculpat G pentru care răspunde avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.3805/2008, emisă de Baroul de Avocați C;

- intimatului inculpat pentru care răspunde avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.3806/2008, emisă de Baroul de Avocați C;

- intimatului inculpat - pentru care răspunde avocat - în substituirea apărătorului din oficiu - avocat - în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr.19/2008, depusă la dosar;

- intimatei parte vătămată "" SRL prin lichidator " " SRL

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat și intimat, depune la dosar acte în circumstanțiere.

În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arară că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de disp.art.38513Cod procedură penală.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat și intimat, având cuvântul, precizează că anterior acestei condamnări de 5 luni închisoare, inculpatul a mai suferit o altă condamnare La 2 ani închisoare, prin sentința penală nr.200/2001 a Judecătoriei M, s-a dispus revocarea beneficiului grațierii, sens în care la acest moment, inculpatul are de executat o pedeapsă de 2,5 ani închisoare cu aplicarea art.64 Cod penal teza a -II-a, lit."a,b" Cod penal.

În ceea ce privește criticile pe care inculpatul le aduce deciziei penale recurate prin care acesta a fost condamnat așa cum a fost susținut în prealabil, una dintre ele se referă la elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția.

Așa cum rezultă din probatoriul administrat în prezenta cauză, locul săvârșirii faptei, de unde s- sustras fierul vechi, se reține că este un loc părăsit, fără utilități, fără pază, supus degradării.

Din probatoriul administrat în cauză precum și din declarațiia inculpatului, de la fila 14 din dosarul de fond, rezultă că tot timpul acesta a avut impresia că este un loc părăsit și el nu sustrage de fapt fierul vechi.

Precizează că coinculpatul, i-a spus inculpatului, că fostul, nu este al nimănui întrucât de acolo s-au mai luat fiare, azbociment, cărămizi, uși, ce s-a putut.

Starea de degradare a fostului, de unde s-a sustras fierul vechi care ulterior a fost vândut, a fost reținută și în cele două expertize care au fost efectuate în cauză.

Un alt motiv de recurs vizează latura civilă.

Solicită a se observa că, în cauză au fost efectuate expertize, pentru a se evalua prejudiciul cauzat prin fapta inculpaților.

Inițial, în cererea de constituire de parte civilă "" SRL, solicită obligarea inculpaților la plata sumei de 390.000.500 lei vechi.

Expertiza, aduce la cunoștința tuturor ca și cuantum al expertizei 9.248.000, 87 lei, cuantum pe care îl apreciază ca fiind prea mare.

Solicită cenzurarea acestui aspect întrucât consideră că din materialul probator administrat în cauză, rezultă că sunt doar cereri din partea societății comerciale păgubite și nu efectuarea de probe efective, ci, doar acele expertize.

Al treilea motiv de recurs îl vizează circumstanțierea actelor depuse la dosar, în favoarea inculpatului, solicitând a se avea în vedere faptul că este căsătorit, acte copii minori în întreținere.

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul disp.art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."d" Cod procedură penală, întrucât nu există elementele constitutive ale infracțiunii de furt.

Procurorul, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluțiilor pronunțate de cele două instanțe.

Precizează că în acest interval de timp inculpatul avea niște obligații, conform art.83 Cod penal și nu se poate prevala de faptul că nu cunoștea că sustrage și de unde.

Ori, din materialul probator administrat în cauză, rezultă recunoașterea inculpatului și a celorlalți coinculpați și nu există dubiu că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.

Cu privire la acțiunea civilă, apreciază că prejudiciul a fost în mod corect calculat.

Avocat, apărător din oficiu al inculpatului intimat, solicită admiterea recursului, din actele dosarului rezultă că inculpatul s-a aflat într-o eroare de fapt conform art.51 al.2 Cod penal.

În situația admiterii recursului, solicită aplicarea disp.art.3857Cod procedură penală, reindividualizarea pedepsei.

Avocat, apărător din oficiu al intimatului inculpat G, solicită admiterea recursului și aplicarea disp.art.3857Cod procedură penală.

Avocat, apărător din oficiu al inculpatului intimat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, aplicarea disp.art.3857Cod procedură penală și achitarea inculpatului.

Avocat, apărător din oficiu al inculpatului intimat -, având cuvântul, solicită admiterea recursului.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, precizează că la momentul respectiv nu a considerat că fură ceva, nu se consideră vinovat.

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.85/13.XII.2007 a Judecătoriei M, județul T, inculpatul, CNP - -, fiul lui și, născut la 2 august 1971 în comuna, județul T, domiciliat în comuna, județul T, cetățean R, studii medii, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, cu doi copii minori, ocupația mecanic, recidivist, a fost condamnat la o pedeapsă de 5(cinci) luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută și pedepsită de art.208 al.1 - 209 al.1 lit."a, g, i" Cod penal cu aplicarea art.42 al.2 Cod penal, art.37 lit."a" Cod penal și a art.74 lit."c" și art.80 Cod penal.

Prin hotărârea menționată anterior s-a constatat că pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 200/2001 a Judecătoriei M intră sub incidența Legii nr.543/2002.

Făcându-se aplicarea prevederilor art.83 Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.200/2001 a Judecătoriei M, județul

Potrivit prevederilor art.7 din Legea nr.543/2002, modificată prin nr.OUG18/2003 s-a revocat beneficiul grațierii pentru aceeași pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată prin nr.200/2001 a Judecătoriei M și s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei de 5 luni închisoare pentru ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 5 luni închisoare.

Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit."a, b, c", Cod penal, pe durata prevăzută de art.71 al.2 Cod penal.

Tot prin hotărârea menționată anterior au fost condamnați și inculpații, fiul lui si, născut la 7 octombrie 1979 in orașul M, județul T, cetățean R, studii 10 clase, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar satisfacut, fără ocupație, recidivist, domiciliat in sat., comuna, județul T, CNP--, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.208 al.1 - 209 al.1 lit."a, g și i" Cod penal cu aplicarea art.37 lit."a" Cod penal, G - CNP - -, fiul lui și, născut la data de 17 februarie 1969 în comuna, județul T, domiciliat în comuna, județul T, cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără copii, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru o infracțiune de furt calificat în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art.208 al.1 - 209 al.1 lit."a, g și i" Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, CNP--, fiul lui G și, născut la data de 21 noiembrie 1980 în localitatea O, județul B, domiciliat în sat, comuna, județul T, de cetățenie română, studii 10 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru o infracțiune prevăzută și pedepsită de art.208 al.1 - 209 al.1 lit."a, g, i", Cod penal și - CNP-, fiul lui și, născut la data de 07 octombrie 1984 în oraș M, județul T, domiciliat în sat, comuna, județul T, de cetățenie română, studii 7 clase, muncitor zilier, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru o infracțiune prevăzută și pedepsită de art.208 al.1 - 209 al.1 lit."a, g și i", Cod penal

Aplicându-se prevederile art.7 din Legea nr.543/2002,s-a revocat beneficiul grațierii pentru restul de 965 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.16/23 octombrie 2002 Judecătoriei M, județul T, rămasă definitivă la 12 octombrie 2002 prin decizia penală nr.261/24.09.2002 Tribunalului Tulcea și s-a dispus executarea acestuia alăturat pedepsei de 3 ani închisoare, pentru ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 965 zile închisoare.

În temeiul prevederilor art.81 Cod penal pedepsele de câte trei ani închisoare fiecare, aplicate inculpaților G, și -, au fost suspendate condiționat în privința executării, pe durata termenului de încercare prevăzut de art.82 Cod penal, respectiv pe timp de 5 ani.

Celor 3 inculpați li s-a atras atenția asupra consecințelor nerespectării prevederilor legale privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit."a, b și c" Cod penal pe durata prevăzută de art.71 al.2 Cod penal.

Prin sentința penală nr.85/13.XII.2007 a Judecătoriei M, județul T s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC "" SRL T prin lichidator SC SRL T și au fost obligați inculpații -, și G, în solidar la plata sumei de 8343,27 lei cu titlu de despăgubiri civile iar inculpații, G, și -, în solidar la plata sumei de 905,6 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă amintită anterior.

Potrivit prevederilor art.191 al.2 Cod procedură penală, toți inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La începutul lunii mai 2004, inculpatul, s-a deplasat în comuna, județul T, unde a discutat cu inculpatul G despre existența unor cantități de fier vechi aflat în incinta fostului, hotărând să taie respectivul fier și să îl ducă în comuna, unde existau mai multe centre de colectare.

Pe data de 16 mai 2004, inculpații - și G au încărcat tuburi de oxygen într-o căruță și au plecat din comuna, în sat, comuna, la halele fostului, unde au tăiat mai multe grinzi metalice aflate în structura de rezistență a unei clădiri dezafectate.

În același timp, conform unei înțelegeri anterioare, inculpatul a adus un tractor cu remorcă din comuna în sat, în vederea încărcării fierului vechi sustras, tractor pe care l-a lăsat la - acasă.

După lăsarea întunericului, - a adus tractorul cu remorcă și împreună cu G au încărcat fierul tăiat și apoi au plecat în comuna.

A doua zi, -, G și s-au întâlnit la centrul de colectare a fierului vechi aparținând lui, unde conform borderoului de achiziție nr. 72 /16 mai 2004 întocmit pe numele lui, aceștia au predat cantitatea de 1560 kg. fier în valoare de 4.056.000 lei sumă pe care au împărțit-o în mod egal.

După aproximativ o săptămână, inculpatul Gad iscutat cu inculpații și - despre posibilitatea tăierii și sustragerii unui pod rulant ce era instalat într-una din halele aflate în locația anterior arătată.

Pentru realizarea planului, inculpații G și s-au deplasat din comuna, jud.T la sediul fostului, cu același tractor și remorcă și cu aparatul de sudură autogen, unde s-au întâlnit cu inculpații și -.

Inculpatul G s-a urcat pe zidurile halei până la nivelul la care era montat podul rulant și l-a tăiat, acesta căzând la sol. Ulterior, podul rulant a fost secționat în fragmente mai mici și după căderea întunericului, inculpații au mai legat cu o parâmă o țeavă metalică ce se afla înfiptă în sol, fiind așezată vertical, pe care au tras-o cu tractorul dărâmând-o la pământ și secționând-o ulterior.

provenite din podul rulant și țeava arătată anterior au fost încărcate pe timpul nopții de către inculpații G, - și - în remorca tractorului și au fost transportate la aceeași societate comercială din comuna, unde au fost întocmite borderoul de achiziție nr. 78 din 25 mai 2004 și adeverința de primire și plată nr. 00164, potrivit cărora a predat cantitatea de 2.264 kg. fier vechi și a primit suma de 5.886.400 lei.

De fiecare dată, sumele primite prin adeverințele de primire și plată au fost împărțite între toți participanții la săvârșirea faptelor.

În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice pentru stabilirea prejudiciului cauzat prin faptele inculpaților.

Potrivit raportului de expertiză efectuat de expert, în rejudecare, s-a stabilit valoarea totală a prejudiciului cauzat prin faptele inculpaților la suma de 9248,87 lei compus din c/val. grinzi, 8343,27 lei și pod rulant 905,6 lei.

Inițial, prin expertiza efectuată în faza de urmărire penală s-a stabilit valoarea prejudiciului la suma de 39050 lei.

În apel, conform expertizei dispusă de Tribunalul Tulcea, valoarea prejudiciului a fost stabilită la suma de 4.067 lei, însă cum atât sentința penală a Judecătoriei M cît și decizia penală nr. 66/2006 a Tribunalului Tulcea au fost casate în totalitate de Curtea de APEL CONSTANȚA, nemenținându-se nici un act de procedură efectuat, în rejudecare, Judecătoria Mad ispus efectuarea unei alte expertize, prin care s- stabilit valoarea prejudiciului creat de 9248,87 lei după cum s-a arătat în cuprinsul prezentei sentințe, valoare asupra căreia, într-un final, părțile nu au avut de formulat obiecțiuni.

În rejudecare, a fost stabilită și legal citată (conform deciziei Curții de APEL CONSTANȚA ) partea civilă respectiv prin lichidator T(în baza adresei aflată la fila 32 dosar în care se arată că prin încheierea nr. 1602/9.06.2006 a Tribunalului Tulcea, s-a dispus intrarea debitoarei în procedura falimentului și s- numit lichidatorul în persoană juridică - T - administrator ).

Prezent în instanță în ședința publică din 8.02.2007, reprezentantul părții civile, administrator, în baza delegației depusă la dosar (fila 113) a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 39.050 lei reprezentând valoarea prejudiciului așa cum a fost stabilită în cadrul urmăririi penale prin raportul de expertiză efectuat.

De altfel, la fila 71 dosar, - T, a precizat în scris, prin cererea de constituire parte civilă, cele învederate de altfel și verbal de reprezentant și consemnate în încheierea din ședința publică din 8.02.2007 aflată la fila 116, dosar.

Situația de fapt reținută de prima instanță a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația administratorului, procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșa foto, procesele-verbale de depistare, procesele-verbale de cântărire, raportul de evaluare și stabilire prejudiciului efectuat de expert, borderourile de achiziție a fierului vechi, adeverințele de primire și plată, declarațiile martorilor -, și, toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere a inculpaților în faza de urmărire penală și în faza de judecată doar a inculpatului și -, doar aceștia putând fi audiați de instanță în rejudecare.

Prin decizia penală nr.78 din data de 01 iulie 2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Tulcea, a admis ca fondat apelul declarat de inculpatul, domiciliat în comuna, județul T, împotriva sentinței penale nr.85 din 13 decembrie 2007 Judecătoriei M și a extins efectele și cu privire la inculpatul -.

A desființat în parte hotărârea atacată numai cu privire la conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpaților - și și rejudecând:

În conf. cu art.71 Cod penal.

A interzis inculpaților - și exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit."a" teza a-II-a și lit."b" Cod penal.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, ca temeinice și legale.

Onorariile avocaților desemnați din oficiu în sumă de 150 lei pentru fiecare s-au plătit din fondurile Ministerului Justiției, pentru avocații, și.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei au rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinței penale nr.85 din 13 decembrie 2002 Judecătoriei M și a deciziei penale nr.78 din 01 iulie 2008 Tribunalului Constanța, privind pe intimații inculpați -, G, -, a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs, se solicită casarea celor două hotărâri și rejudecând să se dispună achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."d" Cod procedură penală, pentru faptul că nu a știut că fierul sustras a aparținut părții vătămate, iar prejudiciul de care a fost obligat este prea mare, în raport de cererile depuse de partea civilă.

Verificând legalitatea și temeinicia celor două hotărâri penale, prin prisma criticilor aduse și din probele dosarului, se constată că, recursul este nefondat.

În ce privește primul motiv de recurs, vinovăția inculpatului este demonstrată indubitabil prin plângerea și declarația părții vătămate, procesele verbale de depistare și cântărire a fierului, factura fiscală, raportul de evaluare și stabilire prejudiciului efectuat de expert, borderourile de achiziție a fierului vechi, adeverințele de primire și plată, declarațiile martorilor -, și, toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere a inculpaților în faza de urmărire penală și în faza de judecată doar a inculpatului și -.

În ce privește prejudiciul cauzat părții civile, în mod corect, instanța de fond și apel, i-au obligat în solidar pe inculpați la prejudiciul stabilit prin expertizele efectuate în cauză și nu conform adreselor depuse de partea civilă.

Pentru aceste considerente, în baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art.189 Cod procedură penală, onorariile avocaților din oficiu -, și, în sumă de câte 400 lei, fiecare, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la 1800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală,

Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în comuna, județul T, împotriva sentinței penale nr.85 din data de 13 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria M, județul T în dosarul penal nr- (nr.vechi 500/2006) și a deciziei penale nr.78 din data de 01 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.

În temeiul art.189 Cod procedură penală,

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor cuvenite apărătorilor din oficiu, Avocat, Avocat și Avocat, în sumă de 400 lei fiecare.

În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală,

Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1800 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 octombrie 2008.

Pt. PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTORI,

Conform.art.312 Cod pr.pen.

Semnează,

PREȘEDINTE DE INSTANȚĂ

GREFIER,

Jud.fond

Jud.apel;

Red.dec.Jud.

Tehnored.Gref.-/ 2 ex.

Data: 10.10.2008

Președinte:Lucia Dragomir
Judecători:Lucia Dragomir, Valentin Iancu, Marius Cristian Epure

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 436/2008. Curtea de Apel Constanta