Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 457/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂN I

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 457/R/2009

Ședința publică din 28 iulie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Săndel Macavei PREȘEDINTE: Săndel Macavei

JUDECĂTORI: Săndel Macavei, Monica Rodina Maria Boer

: - -

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR:.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul, împotriva deciziei penale nr.101/A din data de 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-, având ca obiect cerere de revizuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, revizuientul menționează că-și menține recursul declarat.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul revizuientului, solicită admiterea recursului și pe cale de consecință admiterea cererii de revizuire în sensul rejudecării cauzei pentru audierea martorilor și. De asemenea, consideră că și pedeapsa aplicată este mult prea

Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea revizuientului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Apreciază că în mod corect prima instanță și instanța de apel au respins cererile de revizuire ca inadmisibile iar motivul invocat, respectiv că pedeapsa este prea M, nu sunt dintre cele pe care legea le prevede în art.394 pr.pen.

Revizuientul, având ultimul cuvânt, solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate în tăinuire.

CURTEA:

Prin decizia penală nr. 101/A din 28 mai 2009 de Tribunalul Maramureș, în baza art. 379 pct. 1 lit. b pr.pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul, fiul lui și, născut la 13.02.1974, deținut în Penitenciarul Baia Mare împotriva sentinței penale nr. 602 din 25 martie 2009 Judecătoriei Baia Mare.

De asemenea, în temeiul art. 192 alin. 2.pr.pen. a fost obligat apelantul revizuient să plătească statului suma de 220 lei, cheltuieli judiciare în apel din care suma de 200 lei - onorariul de avocat desemnat din oficiu (av. ), suportat în avans din fondurile. Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 602 din 25 martie 2009 Judecătoriei Baia Mares -a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 2.388/13.12.2006 a Judecătoriei Baia Mare formulată de revizuientul.

În baza art. 192 al. 2.pr.pen. revizuientul a fost obligat la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În considerentele sentinței s-a reținut faptul că prin sentința penală nr. 2388/13.12.2006 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin decizia penală nr. 306/R/2007 a Curții de Apel Cluj inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul intervenite înainte de comiterea infracțiunii, a cumpărat de la acesta bunuri cunoscând proveniența ilicită a respectivelor bunuri.

Prin cererea formulată revizuientul a susținut în principal că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea M, nu i s-a făcut recunoașterea din grup, s-au descoperit probe noi cu privire la șantajarea sa de către un coinculpat condamnat în același dosar.

Or, potrivit dispozițiilor art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, revizuirea unei hotărâri definitive poate fi solicitată numai dacă au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, aspectele invocate de către revizuient neputându-se încadra în această categorie.

În consecință, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, iar motivele invocate vizează aspecte ce au dobândit autoritate de lucru judecat, instanța, în temeiul art. 403 alin. 3 Cod procedură penală, a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul privind sentința penală nr. 2388/13.12.2006 a Judecătoriei Baia Mare și l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul care a arătat că nu i-au fost luate în considerare probele aflate la dosar, are probe (martori) care pot să confirme starea reală de fapt, din tăinuitor a ajuns complice.

În ședința publică din 14 mai 2009 solicitat a-i fi admisă în principiu cererea de revizuire și a fi audiați martorul și condamnatul cu motivarea că nu a participat la comiterea faptei.

Examinând cererea revizuientului, tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 2388 din 13 decembrie 2006 Judecătoriei Baia Mares -a dispus condamnarea revizuientului din acest dosar la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 26.pen. rap. la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a,g, i pen. cu aplic. art. 37 lit. b, pen. cu consecințele prev. de art. 71-64 lit. a-c pen.

De asemenea, a fost obligat în solidar cu condamnații din acel dosar și la plata către partea civilă "" BMa sumei de 409,15 lei (RON) - despăgubiri civile.

Revizuientul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Această sentință a fost menținută prin decizia penală nr. 57/A/06.03.2007 a Tribunalului Maramureș și decizia penală nr. 306/R/23.05.2007 a Curții de Apel Cluj.

În cuprinsul cererii sale de revizuire și a precizărilor făcute la aceasta revizuientul a arătat că solicită a-i fi redusă pedeapsa, are probe noi, este nevinovat, deși solicitat să se efectueze o recunoaștere din grup, nu s-a dat curs cererii sale, martorii sunt autorii faptei, deși a cerut să fie prezent la parchet și organele de poliție, nu a fost prezent, ceilalți șoferi de taxi au fost sancționați cu pedeapsa de 5 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat și cu pedeapsa de 5.000.000 lei amendă, în mod greșit i s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de tăinuire în complicitate la infracțiunea de furt calificat, a solicitat efectuarea unei expertize grafologice, dar i s-a respins această probă, a fost amenințat - fapt cunoscut de unii martori. Nu s-a avut în vedere declarația dată inițial de condamnatul (care a arătat că nu i-a spus revizuientului că bunurile sunt furate), declarațiile acestuia fiind contradictorii (ulterior a susținut contrariul după ce, în prealabil, i-a trimis o scrisoare în care l-a amenințat că își va schimba declarația dacă nu îi va duce unele bunuri și bani la unitatea de detenție în care se afla). A formulat la parchet o plângere penală pentru infracțiunea de șantaj care i-a fost respinsă. Martorul a fost descoperit ulterior rămânerii definitive a sentinței, acesta s-a aflat cu condamnatul în aceeași celulă, el a depus la poștă scrisoarea menționată. Și față de inculpatul s-a comis infracțiunea de șantaj. Aceste aspecte nu au fost cunoscute de instanță.

Apărările formulate de apelantul-revizuient cu privire la probele pe care le-a solicitat a fi administrate în dosarul în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești mai sus amintite nu au fost primite, neconstituind fapte, împrejurări noi în sensul celor la care se referă art. 394 alin 1. lit. a pr.pen. În caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat cu care au fost soluționate aceste aspecte. Pentru același considerent nu a fost primită nici apărarea referitoare la încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost condamnat, aceasta fiind tranșată prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, intrată în putere de lucru judecat. De asemenea, pentru același motiv nu au putut fi reexaminate în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii probele administrate în dosarul în care a fost condamnat.

Apelantul-revizuient a mai susținut și faptul că s-a comis de către condamnatul infracțiunea de șantaj și în acest context acesta și-a schimbat declarația dată inițial. Potrivit notei telefonice de la 9 dosar tribunal însă, plângerea pe care acesta a formulat-o în acest sens în dosarul nr. 2482/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mares -a soluționat în sensul că s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a pr.pen. soluție ce nu a fost atacată.

Pentru motivele mai sus expuse s-a respins apelul revizuientului ca fiind nefondat.

În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. acesta a fost obligat să plătească statului suma de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel din care suma de 200 lei (onorariul de avocat desemnat din oficiu), suportat în avans din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal, revizuientul, criticând soluția ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea recursului său, revizuientul a învederat faptul că încadrarea juridică dată faptei u este corectă, cea corectă fiind infracțiunea de tăinuire deoarece el nu i-a ajutat în nici un mod pe autori, de asemenea se impune audierea martorilor și.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs arătate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2388 din 13 decembrie 2006 Judecătoriei Baia Mares -a dispus condamnarea revizuientului din acest dosar la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 26.pen. rap. la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a,g, i pen. cu aplic. art. 37 lit. b, pen. cu consecințele prev. de art. 71-64 lit. a-c pen.

De asemenea, a fost obligat în solidar cu condamnații din acel dosar și la plata către partea civilă "" BMa sumei de 409,15 lei (RON) - despăgubiri civile.

Revizuientul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Această sentință a fost menținută prin decizia penală nr. 57/A/06.03.2007 a Tribunalului Maramureș și decizia penală nr. 306/R/23.05.2007 a Curții de Apel Cluj.

Criticile aduse hotărârii de condamnare nu se regăsesc între motivele prev. de art.394 care C.P.P. enumeră în mod limitativ cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri.

Astfel, încadrarea juridică a faptei, precum și cuantumul pedepsei aplicate nu pot fi modificate printr-o cale extraordinară de atac, ca cea promovată în prezenta cauză.

Apoi, în mod corect s-a constata că faptele și persoanele arătate de revizuient în cererea sa de revizuire nu reprezintă sau respectiv nu cunosc împrejurări noi în sensul cerut de art.394 lit.a

C.P.P.

Mai mult decât atât, s-a constatat că în dosarul nr.2482/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, pentru comiterea infracțiunii de șantaj asupra revizuientului, soluția nefiind atacată de acesta.

Așa fiind, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b va C.P.P. respinge ca nefundat recursul declarat.

Va stabili în favoarea Baroului de avocați C suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, detinut în Penitenciarul Baia Mare, împotriva deciziei penale nr. 101/A din 28 mai 2009 Tribunalului Maramureș.

Stabilește în favoarea Baroului de avocați C suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 28 iulie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - -

Red.

Dact./4 ex.

Președinte:Săndel Macavei
Judecători:Săndel Macavei, Monica Rodina Maria Boer

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 457/2009. Curtea de Apel Cluj