Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 46/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 46
Ședința publică de la 26 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin Procuror -
La ordine judecarea recursului penal având ca obiect art.209 Cod penal, promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, împotriva deciziei penale nr. 113/04.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul intimat, aflat în stare de arest, asistat de doamna avocat, apărător desemnat din oficiu, inculpatul intimat, asistat de doamna avocat, apărător ales, partea responsabilă civilmente, precum și partea vătămată, lipsă fiind partea vătămată SC SRL, partea responsabilă civilmente, precum și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Interpelat fiind, inculpatul precizează că este de acord să fie audiat în fața instanței de recurs.
Instanța verifică identitatea inculpatului, fiul lui și, după datele de stare civilă care corespund datelor din dosar, după care, procedează la audierea acestuia cele declarate fiind consemnate în proces verbal separat care, după semnarea de către inculpat, grefierul de ședință și președintele completului de judecată, s-a atașat la dosarul cauzei.
Doamna avocat, având cuvântul, insistă în reaudierea martorului.
Instanța precizează că martorul a fost audiat în cauză, această chestiune a fost discutată la termenul anterior, ocazie cu care, cererea doamnei avocat a fost respinsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, susține că recursul declarat de parchet vizează injusta achitare în baza disp. art. 11 pct. 2 cu referire la art. 10 lit. c Cod procedură penală a inculpaților, sentința fiind menținută și prin decizia Tribunalului Iași.
Procurorul solicită instanței a revedea probele administrate în faza de urmărire penală, care au fost confirmate și în faza cercetării judecătorești, cei doi inculpați făcându-se vinovați de săvârșirea unei fapte de furt calificat în dauna părții vătămate.
De altfel, împotriva martorilor și, care au dat declarații contradictorii, s-a pornit urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, dosar de urmărire penală nr. 969/P/2008.
Cu siguranță instanța va revedea declarațiile aflate la dosar ale celor doi martori, discrepanțele între cele date în cursul urmăririi penale și cele din faza judecății.
Numai prezența acestor martori i-a făcut pe inculpați să abandoneze bunurile care au fost găsite în drum, astfel cum rezultă din procesele verbale încheiate de organele de poliție.
De altfel și declarațiile inculpaților date în fața instanței de control judiciar sunt contradictorii în condițiile în care inculpatul declară că nu-l cunoaște pe inculpatul, iar inculpatul declară că îl cunoaște pe inculpatul din vedere.
În concluzie, procurorul solicită admiterea recursului promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Doamna avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză ca legale și temeinice, apreciind că nu se impune luarea nici unei măsuri împotriva inculpatului, întrucât acesta nu a participat la săvârșirea faptei reținută în sarcina sa.
În întreg probatoriul aflat la dosar, există unele contradicții care îi sunt favorabile inculpatului. Între filele 13 și 14 nu există o legătură clară, ori lipsește o filă.
Mai mult decât atât, în declarația pe care a dat-o martorul, acesta vorbește de "". Care? În comuna sunt trei familii de, fiecare are câtre doi sau trei copii, toți băieți. În declarația dată martorul precizează că este vorba despre ci despre un. De unde și până unde s-a ajuns la? De altfel, inculpatul a declarat că nu îl cunoaște pe, însă a declarat că îl știe pe din vedere. La acest lucru s-a referit și inculpatul când a spus că nu îl cunoaște pe. Îl știe doar din vedere, pentru că locuiesc amândoi în comuna, dar nu-și vorbesc. Nu există contradicție între declarațiile date de inculpați în fața instanței de control judiciar.
În ce-l privește pe inculpatul, există o singură declarație de martor care ar putea să-l incrimineze, martor care se presupune că l-ar fi văzut în mod direct pe acesta, în seara când se presupune că s-a săvârșit fapta. Acest martor însă, este bolnav, distanța era destul de mare, ora era destul de târzie - ora 23:00- era întuneric și nu ar fi putut să vadă în mod atât de exact că este persoana care a sărit gardul. Martorul nici nu declară că l-a văzut pe că a sărit gardul sau că a luat sculele, iar la instanța de fond a declarat că era vorba de "o persoană mai înaltă decât inculpatul ".
Instanțele de fond și de apel în mod corect au pronunțat o soluție de achitare a inculpatului, fiind avut în vedere și principiul "in dubio pro reo", potrivit căruia orice bănuială profită inculpatului.
Din probele administrate de inculpatul prin apărător, rezultă că acesta era în casă în seara respectivă, împreună cu familia, se afla la calculator împreună cu un martor care a fost audiat nemijlocit în fața instanței și pentru care nu s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, martor care de altfel a și dormit la până dimineață.
Între familia inculpatului și familia martorului există o relație de dușmănie, existând un proces penal pe rolul instanței.
De asemenea, avocat solicită instanței a avea în vedere că inculpatul este elev, are o situație materială destul de bună, familie acestuia are un magazin în comună și cu siguranță nu ar fi săvârșit astfel de faptă din lipsa banilor și nici pentru altceva. Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este minor, familia se ocupă îndeaproape de creșterea și educarea lui, iar aplicarea unei pedepse chiar cu suspendare i-ar afecta întreaga viață.
În consecință, solicită menținerea hotărârii instanței de fond și achitarea inculpatului.
În subsidiar, în situația în care instanța va considera că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, solicită aplicarea unei amenzi penale, față circumstanțele reale și personale ale acestuia.
Și dacă totuși instanța va considera că nici această corecție nu este suficientă solicită aplicarea unei pedepse orientată mult spre minimul special prevăzut de legea penală, cu suspendarea executării pedepsei.
Doamna avocat, având cuvântul pentru inculpatul, solicită respingerea recursului declarat Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică.
Inculpatul a declarat că îl cunoaște pe inculpatul dar doar din vedere aceștia locuind în sate învecinate.
De asemenea inculpatul a declarat că nu a participat la săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, și de altfel, nu există dovezi din care să rezulte că inculpatul s-a aflat la locul săvârșirii faptei.
Partea civilă, având cuvântul, consideră că inculpații sunt vinovați și dorește să fie despăgubit cu suma de 3000 lei.
Partea responsabilă civilmente, având cuvântul, susține că fiul său nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, precizând că achiesează la concluziile formulate de doamna avocat.
Inculpatul intimat, personal având ultimul cuvânt, susține că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, precizând că achiesează la concluziile formulate de doamna avocat.
Inculpatul intimat, personal, având ultimul cuvânt, susține că nu este vinovat de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, achiesând la concluziile formulate de apărătorul său.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL:
Deliberând asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 3707 din 14.12.2007 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr- s-au dispus următoarele:
Condamnă inculpatul, fiul lui și, născut la data de 26.12.1979 în comuna, județul I, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, recidivist, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. "g, i" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "b" Cod penal (faptă comisă la data de 10.06.2007).
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal.
În baza art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 11.06.2007 la zi.
II. În baza art. 11 pct. 2 lit. "a" raportat la art. 10 lit. "c" Cod procedură penală achită inculpații, fiul lui și, născut la data de 26.12.1979 în comuna, județul I, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, și, fiul lui și, născut la data de 09.06.1990 în mun. I, fără antecedente penale, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. "a, g, i" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal (pentru inculpatul ) și art. 99 alin. 3 Cod penal (pentru inculpatul ), parte vătămată fiind -faptă din 15/16.03.2007.
În baza art. 14 și 346 alin. 3 Cod procedură penală respinge acțiunile civile ale părților vătămate.
În baza art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu din cursul urmăririi penale în cuantum de 100 lei (deleg. nr. 5678/2007) va fi plătit Baroului de Avocați I din fondurile speciale ale Ministerului Public, iar onorariul apărătorului din oficiu din cursul judecății în cuantum de 100 lei (deleg. nr. 7009/2007) va fi plătit Baroului de Avocați I din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 200 de lei, rămânând în sarcina statului, conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că:
În seara zilei de 15.03.2007, inculpatul, numitul, zis "" și o altă persoană rămasă neidentificată, se aflau pe raza satului, comuna. În jurul orelor 23,30, cei trei au ajuns în dreptul imobilului în construcție aparținând părții vătămate, unde s-au întâlnit cu numitul -, vecin cu partea vătămată, pe care l-au întrebat cine stă la acea casă. Martorul le-a comunicat numele proprietarului, și întrebându-i ce caută acolo i s-a răspuns de către cei trei că vor să ia un câine.
În timp ce martorul s-a îndreptat spre locuința sa, și persoana rămasă neidentificată au sărit gardul în curtea locuinței părții vătămate cu scopul de a sustrage bunuri. - l-a anunțat pe tatăl său, că niște persoane vor să sustragă bunuri din curtea părții vătămate. După aproximativ 5 minute, timp în care s-a îmbrăcat, cei doi au ieșit din casă, și au rămas aproximativ 10 minute în fața casei, unde vedeau foarte bine în curtea părții vătămate, auzind din dreptul porții de acces a acesteia mai multe voci. a mers la martorul, pe care l-a trezit, alarmându-l cu privire la persoanele care doreau să sustragă bunuri din curtea părții vătămate.
și s-au pus la pândă, iar după câteva zeci de minute au văzut două persoane sărind gardul din curtea părții vătămate în drum, având scule în mâini, respectiv unul dintre ei o bormașină, un fai, un ferăstrău pendular iar celălalt o cutie, căreia nu i-a dat drumul. Martorii au urmărit cele două persoane până într-o intersecție, în dreptul Primăriei vechi, unde persoanele care sustrăseseră bunurile au abandonat o parte din acestea și, fiind mai rapizi, au dispărut.
Înainte de a începe urmărirea celor două persoane, atât cât și l-au văzut pe trecând dinspre sat, pe drum, spre locuința sa, fără a avea ceva în mâini, și fără a avea vreo legătură cu ceea ce se întâmpla în curtea părții vătămate.
Cei doi martori care au procedat la urmărirea celor care au sustras bunuri nu le-au recunoscut pe cele două persoane, aflând de la - că unul ar fi fost "", iar celălalt un băiat de-al lui (martorul nu mai reține care dintre ei).
Partea vătămată a apreciat contravaloarea prejudiciului la suma de 5000 RON, din care au fost recuperate bunuri în natură, această parte constituindu-se parte civilă cu suma de 3000 RON.
Din analiza probelor, instanța a apreciat că cei doi inculpați, și, nu au participat la comiterea faptei îndreptate împotriva patrimoniului părții vătămate. Astfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul, declarațiile martorilor și (filele 69 și 96) sunt edificatorii asupra neimplicării sale, cei doi martori declarând că înainte cu 3-4 minute de a-i vedea pe cei doi care au sărit gardul din curtea părții vătămate l-au văzut pe trecând pe drum, îndreptându-se spre locuința sa, fără a avea ceva în mâini, trecând pe lângă curtea părții vătămate. Chiar dacă martorul - a arătat că a purtat o discuție cu, în dreptul curții părții vătămate, fiind întrebat de acesta cine locuiește acolo, nu există nici o altă probă care să dovedească că acest inculpat a sărit gardul pentru a sustrage bunuri. Acest ultim martor a afirmat și el că l-a văzut pe inculpat trecând pe drum, îndreptându-se spre locuința lui, înainte de a auzi zgomotele din curtea părții vătămate.
Cu privire la cel de-al doilea inculpat, implicarea acestuia în comiterea faptei s-a datorat declarației martorului -, din cursul urmăririi penale, martor care a afirmat că lângă gardul părții vătămate erau trei persoane:, și. Ulterior, în cursul judecății, martorul a revenit asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale, arătând de această dată că lângă gardul părții vătămate erau două persoane, și, iar din curtea părții vătămate a ieșit o singură persoană, după care au mers tatăl său, și. Din declarațiile martorilor și nu a putut fi identificat cu certitudine inculpatul ca fiind unul dintre autorii faptei. Mai mult chiar, martorul a afirmat că pe unul l-a recunoscut după mers dar și văzându-l puțin la față, ca fiind "", iar cu privire la cea de-a doua persoană a afirmat că era mai scundă decât inculpatul (inculpatul fiind în sală, alături de martorul care a făcut comparația). asupra prezenței acestui inculpat la locul comiterii faptei este dat și de faptul că există o anumită stare de dușmănie între familii, inculpatul arătând că există un dosar penal în care familia martorului este acuzată că l-ar fi bătut pe fratele său, aspect care nu a fost recunoscut de martorul.
Instanța a înlăturat declarațiile martorilor propuși de inculpatul referitoare la data aniversării zilei tatălui acestuia, întrucât din declarația numitului (fila 41 dosar UP) rezultă cu certitudine că acesta și-a serbat ziua într-o zi de sâmbătă, pe 17.03.2007, și nu joi, 15.03.2007, astfel cum au indicat martorii și.
S-a reținut însă că, în mod cert, declarațiile martorului - nu corespund adevărului. Acesta a declarat în fața instanței că o singură persoană a ieșit din curtea părții vătămate, însă martorii și au afirmat cu certitudine că au fost două persoane, după care au alergat și nu au mers. Înlăturând declarațiile acestui martor, date în ambele faze procesuale, instanța a considerat că nu se poate stabili cu certitudine care este cea de-a doua persoană care, alături de, ar fi sustras bunuri din curtea părții vătămate.
Pe cale de consecință, întrucât nu există dovezi certe ale participării celor doi inculpați, și la comiterea faptei reținute în sarcina lor prin actul de sesizare al instanței, s-a dispus achitarea acestora în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. "c" Cod procedură penală pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. "a, g, i" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal (pentru inc. ) și art. 99 alin. 3 Cod penal (pentru inc. ).
În seara zilei de 10.06.2007, în jurul orelor 23,00, numitul, care se afla la terasa unui bar din comuna, a observat o persoană care a escaladat gardul împrejmuitor al depozitului " " și a pătruns în interior. Martorul s-a deplasat la domiciliu, spunându-i fiului său, ceea ce a văzut, iar acesta a anunțat imediat, telefonic, organele de poliție. Întrucât Postul de Poliție se afla în apropiere, un lucrător de poliție a ajuns la fața locului în aproximativ 5 minute și acesta, împreună cu și, au așteptat să vadă dacă persoana respectivă se întoarce. La scurt timp, la ora 23,20, au observat cum acea persoană, de sex masculin, a aruncat mai întâi un sac peste gard și apoi a escaladat gardul, în stradă, prin același loc pe unde aruncase sacul. Lucrătorul de poliție, ajutat de către cei doi martori, a reușit să rețină persoana, după legitimarea acesteia constatându-se că este inculpatul.
Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că în sacul pe care inculpatul îl aruncase peste gard se afla o mașină de tăiat faianța și un de vopsit, iar în interiorul depozitului, lângă gard, a mai fost descoperit încă un sac, în care se aflau 40 de dulii, 5 întrerupătoare, 4 ceasuri de gaz, 5 patente, 6 mistrii, un clește de tăiat fier și 400 ml de cablu.
În momentul comiterii faptei inculpatul a fost observat și de către martorul, proprietarul imobilului în care își are depozitul SC " " SRL. Acesta a declarat că a auzit câinii lătrând, a ieșit în curte, a observat două persoane, una a fugit, iar cealaltă, care avea doi saci asupra sa, a aruncat peste gard doar unul dintre aceștia și a escaladat gardul, nereușind să-l ia și pe al doilea.
Reprezentantul legal al părții vătămate a declarat că valoarea totală a bunurilor sustrase și recuperate integral este de 1185 de lei, dar se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 500 de lei, întrucât o parte din bunuri a fost deteriorată.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecății a refuzat să dea declarații (încheierea din 12.09.2007).
În drept, s-a stabilit că, fapta inculpatului care, în seara de 10.06.2007, împreună cu altul, prin escaladare, a sustras bunuri de la depozitul " " în valoare de 1185 de Ron, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat", prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. "a, g, i" Cod penal.
La încadrarea juridică a faptei au fost reținute și dispozițiile art. 37 lit. b Cod penal întrucât anterior inculpatul executase pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 3569/16.08.2005 a Judecătoriei Iași, în perioada 14.11.2004 - 13.05.2007 (liberat condiționat la data de 23.06.2006 cu rest rămas de executat de 324 de zile închisoare).
La individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare a acesteia, față de criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, instanța a avut în vedere pe de o parte dispozițiile părții generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei comise caracterizată de modalitatea și împrejurările săvârșirii infracțiunii, respectiv noaptea, prin escaladare, de către două persoane împreună, iar pe de altă parte persoana inculpatului, care este recidivist, a suferit anterior condamnări pentru infracțiuni de același gen, atitudinea procesuală greșită, de necolaborare cu organele judiciare, de negare a comiterii faptei în condițiile în care a fost prins în flagrant.
Față de cele mai sus arătate, instanța a considerat că reeducarea, reinserția socială a inculpatului se va putea realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată peste minimul special prevăzut de lege.
Instanța a apreciat totodată că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea pedepsei conform naturii ei, urmând a aplica acestuia și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a și b" Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal.
În baza art. 350 Cod procedură penală instanța a menținut starea de arest a inculpatului, având în vedere lipsa unei ocupații pentru obținerea de venituri licite, comportamentul constant antisocial, dovedit de fișa de cazier a inculpatului, act din care rezultă că anterior inculpatul a mai fost condamnat pentru fapte de același gen, iar din declarațiile unuia din martori rezultă că una dintre fapte ar fi fost comisă în același loc unde anterior a mai comis o faptă de furt pentru care a fost condamnat, de nivelul scăzut de școlarizare, datorat abandonului școlar voluntar, motive care conduc la concluzia că există pericolul comiterii de către inculpat a unor noi fapte antisociale.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 11.06.2007 la zi.
La rezolvarea acțiunii civile formulată de partea vătămată s-a observat că în cauză nu a fost dovedită vinovăția inculpaților și, astfel încât, în conformitate cu art. 14 și 346 alin. 3 Cod procedură penală a fost respinsă acțiunea civilă.
Referitor la pretențiile părții civile " ", prin administrator, instanța a reținut că nu a fost făcută dovada distrugerii bunurilor sustrase de inculpat și predate ulterior părții civile pe bază de dovadă, motiv pentru care a considerat pretențiile neîntemeiate.
În termen legal sentința primei instanțe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și inculpatul, motivele de apel invocate vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii
Astfel, în motivarea căii de atac promovate Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași se arată că instanța de fond a apreciat greșit materialul probator și a înlăturat nejustificat declarațiile date de martori în timpul urmăririi penale, deși este evident că nuanțările și eventualele contradicții intervenite în relatările martorilor din cursul judecății, referitoare la numărul participanților și identitatea autorilor faptei de furt, au fost determinate de timpul trecut între cele două audieri,context în care se apreciază că declarațiile date de martori organelor de poliție - la o dată mai recentă față de incident - sunt corespunzătoare adevărului și relevante în stabilirea situației de fapt și vinovăției inculpaților.
susținerile invocate și în cursul judecății în fond a cauzei, inculpatul arată că instanța a apreciat greșit și unilateral materialul probator și nu a dat eficiență juridică probelor ce dovedeau că nu a participat în nici un mod la comiterea faptelor imputate prin actul de sesizare, condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat fiind considerată nelegală.
În subsidiar, solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate apreciată de inculpat ca fiind prea severă în raport de împrejurările comiterii faptei și circumstanțele personale.
Tribunalul, verificând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept în limitele dispozițiilor art. 371 alin 2 Cod procedură penală, a constatat neîntemeiate ambele apeluri pentru următoarele considerente:
Pentru a stabili situația de fapt expusă instanța de fond a administrat în cauză toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele comise, împrejurările comiterii acestora și persoana făptuitorilor, vinovăția inculpatului în săvârșirea în seara de 10.06.2007 a infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 208-209 alin 1 lit. "a și g" Cod penal, fiind corect stabilită de instanța de fond, pe baza unui ansamblu probator concludent, legal administrat și judicios evaluat, calificarea juridică a faptei comise fiind legal efectuată.
Din analiza ansamblului probator s-a reținut că în seara zilei de 10.06.2007 inculpatul, împreună cu o altă persoană au pătruns prin escaladarea gardului în incinta depozitului " " din comuna, județul I, de unde au sustras mai multe bunuri de uz electrocasnic și unelte (dulii de, întrerupătoare electrice, ceasuri de gaz, patente, cablu electric, o mașină de tăiat faianța și un de vopsit), prejudiciul total cauzat patrimoniului părții vătămate fiind în sumă de 1185 lei.
Cum probele administrate - procesul verbal întocmit de organele de poliție cu ocazia depistării inculpatului, procesul verbal de cercetare la fața locului, plângerea și declarațiile părții vătămate, coroborate cu depozițiile martorilor, și - au dovedit fără putință de tăgadă comiterea de către inculpatul a faptei de sustragere în împrejurările descrise, se apreciază că în mod corect instanța de fond a stabilit că fapta inculpatului se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 208 - 209 alin. 1 lit. "a și g" Cod penal, susținerile inculpatului apelant cu privire la nevinovăția sa în comiterea faptei și nelegala condamnare de către instanța de fond fiind evident subiective în condițiile în care inculpatul nu a fost în măsură să dovedească lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție ce au fundamentat soluția instanței de fond.
Au fost apreciate ca nefondate și motivele de apel invocate de inculpat referitoare la cuantumul pedepsei aplicate, având în vedere faptul că la stabilirea tratamentului sancționator aplicat instanța de fond a ținut seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, inclusiv de elementele ce caracterizează persoana inculpatului care este recidivist - condamnările anterioare fiind dispuse pentru comiterea unor infracțiuni similare - și a adoptat o poziție procesuală nesinceră, de negare constantă a comiterii faptei deși a fost surprins de organele de poliție în timpul desfășurării activității infracționale, considerente pentru care s-a constatat că nu se impune reindividualizarea pedepsei aplicate, aceasta fiind legal stabilită și adecvată gravității infracțiunii comise atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare dispuse de prima instanță.
De asemenea, în contextul dubiilor existente cu privire la identitatea autorilor sustragerii bunurilor aparținând părții vătămate, comisă la data de 15.03.2007, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a interpretat aceste dubii în favoarea inculpaților și a constatat că, în lipsa unor probe certe, în favoarea inculpaților și, operează prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 66 Cod procedură penală; simplul fapt al prezenței inculpatului, în seara de 15.03.2007, în apropierea locuinței părții vătămate nu este suficientă pentru a proba fără putință de tăgadă comiterea de către acesta împreună cu și activității de sustragere a bunurilor, cu atât mai mult cu cât identitatea autorilor a fost indicată de martori pe baza unor date indirecte oferite de, depozițiile martorilor și fiind contradictorii și sub aspectul numărului participanților.
Față de aceste considerente, s-a constatat că pe deplin justificat instanța de fond a înlăturat din contextul probator declarațiile contradictorii ale martorilor și a reținut că în lipsa unor probe certe de vinovăție nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpaților și pentru săvârșirea - în dauna patrimoniului părții vătămate - a infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 208 alin. 1 - 209 lit. "a și g2 Cod penal, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași privind greșita apreciere a materialului probator și nelegala achitare a inculpaților fiind neîntemeiate.
Pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 379 alin. 1 lit. "b" Cod procedură penală au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 3707 din 14.12.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Văzându-se și dispozițiile art. 192 alin. 2 și art. 193 alin. 3 Cod procedură penală;
În termen legal hotărârile au fost recurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și criticate ca nelegale și netemeinice.
Prin recursul declarat, s-a invocat faptul că soluția de achitare a inculpaților și dispusă de prima instanță și menținută de instanța de apel este consecința unei erori grave de fapt prin ignorarea aspectelor evidente reluate de probele administrate în cauză ce dovedesc vinovăția inculpaților și în comiterea la 15.03.2007 a infracțiunii de furt calificat, prin înlăturarea greșită a declarațiilor din faza urmăririi penale date de martorul -.
Mai mult, față de martorii - și a fost începută urmărirea penală sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă și cu ocazia cercetărilor cei doi martori, prin declarațiile date la 03.03.2008, au precizat că în fața instanței de fond au dat declarații mincinoase, cele reale fiind date în faza de urmărire penală.
Examinând recursul declarat în raport de critica formulată ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Fiind investită cu soluționarea cauzei, instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului și a făcut o analiză amănunțită a întregului probatoriu, expunând elementele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția de achitare dispusă.
Pe baza analizei probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătorești a constatat că elementele de fapt probate sunt contradictorii și insuficiente, dubiile existente în cauză trebuind a fi interpretate în favoarea inculpaților și pe cale de consecință a dispus achitarea celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza propriului examen al probelor administrate în ambele faze ale procesului penal, instanța de apel a constatat că pe deplin justificat instanța de fond a înlăturat din contextul probator declarațiile contradictorii ale martorilor și a reținut că în lipsa unor probe certe de vinovăție nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpaților și, întrucât simplul fapt al prezenței inculpatului în seara de 15.03.2007, în apropierea locuinței părții vătămate nu este suficientă pentru a proba fără putință de tăgadă comiterea de către acesta împreună cu și a activității de sustragere a bunurilor, cu atât mai mult cu cât identitatea autorilor a fost indicată de martori pe baza unor date indirecte oferite de -, depozițiile martorilor și - fiind contradictorii și sub aspectul numărului participanților.
Soluția de achitare pronunțată de prima instanță și menținută de instanța de apel este corectă.
Prezumția de nevinovăție reprezintă una dintre regulile de bază ale procesului penal, prin art. 52din Codul d e procedură penală prevăzându-se că "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Potrivit acestui principiu vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, sarcina probei revine organelor judiciare, la adoptarea unei hotărâri de condamnare, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, iar, în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Ori, în cauză, probatoriul administrat nu poate conduce la formarea convingerii că inculpații și sunt autorii faptei de furt calificat, certitudinea asupra vinovăției lor trebuind să se bazeze pe probe decisive, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă.
Astfel, examinându-se declarațiile date demartorul -se constată că, inițial, înprima declarație din faza urmăririi penalea relatat că i-a văzut pe inculpații și împreună cu, când au sărit gardul și au intrat pe proprietatea părții vătămate.
După acest moment, martorul declară că a mers cu tatăl său și cu vecinul și au stat la pândă la poarta locuinței acestuia din urmă.
Arată martorul că inculpatul este primul care a trecut prin fața porții, iar după 15 minute au trecut și ceilalți doi.
Prindeclarația dată la 20 iulie 2007, în aceeași fază a procesului penal,același martor declară, însă, că a rămas singur acasă și a urmărit ce se întâmplă în curtea locuinței părții vătămate șidupă zgomote și-a dat seama că, și sparg baraca părții vătămate, după care i-a auzit pe cei trei cum au sărit gardul,primul a trecut și în urma lui era și.
În fața primei instanțe,martorul - revine asupra declarațiilor anterioare și relatează faptul că în acea seară i-a văzut doar pe și, ultimul fiind cel care a intrat în curtea locuinței părții vătămate.
A declarat că l-a văzut pe inculpatul mergând spre casa lui, iar, după 10 minute, a ieșit din curte având asupra sa sculele sustrase.
În faza urmăririi penale au fost audiați și martorii și-,ce au declarat inițial că nu au recunoscut pe nici una dintre cele trei persoane, identitatea acestora fiindu-i-le precizată de martorul -.
Ulterior, în aceeași fază martorul arată că i-a recunoscut, după fizionomie, pe și, iar, identitatea celui de-al treilea a aflat-o de la fiul său și în acea noapte i-a văzut pe toți trei când au ieșit din curtea locuinței părții vătămate prin escaladarea gardului.
Relatările martorului cu privire la modul de derulare a evenimentelor se schimbă și în faza cercetării judecătorești când acesta declară că a văzut două persoane ce au ieșit din curte prin escaladarea gardului și l-a recunoscut doar pe, cealaltă persoană fiind mai scundă decât inculpatul.
Dacă în faza urmăririi penale a declarat că în acea noapte a aflat de la fiul său -, identitatea celor trei tineri, în fața instanței a declarat că acesta i-a spus doar despre.
Din declarațiile date de martorul - rezultă că l-a văzut pe inculpatul în timp ce mergea dinspre locuința părții vătămate spre locuința sa, iar pe cele două persoane care au sărit gardul părții vătămate nu le-a recunoscut întrucât aveau glugi pe cap.
Prin recursul declarat, Parchetul a solicitat a se ține seama de declarațiile date de martorii - și la data de 03.03.2008 în cursul cercetărilor efectuate față de aceștia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prin care cei doi au precizat că au declarat mincinos în fața instanței de fond.
Analizându-se conținutul celor două declarații, se constată că martorii își mențin declarațiile date în faza urmăririi penale și precizează că împrejurările concrete relevate prin aceste ultime declarații corespund realității, însă,elementele de fapt prezentate de cei doi martori sunt contradictorii, nu concordă cu cele relatate chiar în cursul urmăririi penale.
Astfel, dacă martorul - a declarat inițial în fața organelor de poliție cădupă zgomote și-a dat seama că, șisparg baraca părții vătămate și că toți au ieșit împreună din curte, sărind gardul,prin această ultimă declarație din 03.03.2008 relatează că i-a văzut cum se deplasau prin curte, inculpatul a ieșit primul pe poartă, ceilalți doi au mai rămas în curte și au ieșit, de asemenea, pe poartă.
Martorul deși precizează că menține declarația dată la 20.07.2007 în fața organelor de poliție,declarație prin care a relatat faptul că nu l-a recunoscut pe inculpatul și i-a văzut pe cei trei tineri când au părăsit curtea prin escaladarea gardului, susține prin noua declarație că i-a recunoscut după fizionomie și mers la lumina iluminatului public pe toți trei, că primul a ieșit din curte inculpatul, iar, după 5 minute i-a văzut pe și când au ieșit pe poartă și nu prin escaladarea gardului.
În raport cu cele menționate mai sus, Curtea constată că materialul probator administrat în cauză nu furnizează date certe, sigure privind vinovăția inculpaților în săvârșirea faptei.
În contextul în care versiunile prezentate de martorii audiați cu privire la aspectele esențiale ale cauzei - identitatea autorilor și modul în care au acționat - nu concordă, ci se contrazic, Curtea constată că în cauză dovezile administrate conțin informații îndoielnice cu privire la vinovăția inculpaților și ce nu conduc la formarea convingerii instanței care să se constituie într-o certitudine necesar a fi dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure.
Existând îndoieli în privința vinovăției inculpaților se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului", soluția de achitare dispusă de prima instanță și menținută de instanța de apel fiind corectă.
Pentru aceste motive, se constată ca neîntemeiate criticile formulate de parchet prin recursul promovat și cum verificând hotărârea atacată și prin prisma prevederilor art. 3859alin. 3 Cod procedură penală nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva Deciziei penale nr. 113 din 04 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași este nefondat, decizie ce va fi menținută.
Potrivit art. 38516alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 381 Cod procedură penală, va fi dedusă arestarea preventivă a inculpatului după data pronunțării deciziei apelate la zi.
Potrivit art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului de față vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, împotriva deciziei penale nr. 113 din 04 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Deduce arestarea preventivă a inculpatului după data de 04.03.2008, la zi.
În baza art. 192 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 iulie 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
-
18.07.2008
2 ex.-
Președinte:Daniela DumitrescuJudecători:Daniela Dumitrescu, Gabriela Scripcariu, Claudia Susanu
