Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 472/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr-
618/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 472
Ședința publică din 02 aprilie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Lefterache Lavinia
JUDECĂTOR 2: Ion Tudoran Corneliu Bogdan
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - -
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror COM ȘA.
Pe rol judecarea recursul declarat de recurentul - inculpat împotriva deciziei penala nr. 153/A/05.03.2009, pronun țată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ș edin ță publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, cu delegatie pentru asistenta judiciara obligatorie nr. -/2009, depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind intimatul - parte civilă SC ROMÂNIA SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ș edin ță, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicare disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu inculpatului, având cuvântul, solicită admiterea recursului ș i casarea hotărârilor judecătore ști prin care acesta a fost condamnat la trei ani și J închisoare.
Arată că inculpatul sus ține că este nevinovat, astfel că solicită achitarea acestuia în temeiul disp. art. 11 punct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c pr.pen.
Solicită a se avea în vedere declara ția martorului care nu l-a recunoscut pe inculpat ca fiind autorul faptei, iar din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că acesta ar fi sustras telefonul mobil.
Astfel, apărarea solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și pe fond achitarea inculpatului, solicitând de asemenea ș i respingerea ac țiunii civile.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
Sus ț ine că vinovă ț ia inculpatului rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: înregistrările video, declara ț ia martorului audiat coroborată cu declara ț ia martorului asistent, procesul - verbal de recunoa ș tere a inculpatului de pe plan șa foto.
Astfel, pe baza probatoriului administrat reprezentantul Parchetului solicită a se respinge recursul formulat de inculpatul din cauza de fa ță, considerând că este nefondat.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3.C.P.P. sus ț ine că la insisten ț a organelor de poli ție martorul audiat l-a recunoscut ca fiind autorul faptei și consideră că a fost condamnat numai prin prisma faptului că este recidivist.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului declarate de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 153 din 05.03.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală, constată:
Prin sentința penală nr. 59/21.01.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr-, în baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e Cod Penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod Penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea in fracțiunii de furt calificat.
În baza art. 36 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 33 alin. 1 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, a fost con topită pedeapsa stabilită prin hotărâre cu pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare aplicată anterior prin sentința penală 222/01.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 6 B și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, cu aplic. disp. art. 71 și art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 36 alin. 3 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din 31.08.2007 și perioada executată anterior, de la 25.02.2008 la zi.
În baza art. 346 Cod procedură penală, coroborat cu art. 14 și art. 15 Cod procedură penală și art. 998-999 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea vătămată SC România SA și în consecință a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 813,37 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Pe data de 15.08.2007, în jurul orelor 13.57, fiind singur, inculpatul a sustras din magazinul -, din șos. -, nr. 245,. 51, sect. 2, un telefon mobil marca, model 7130, pe care l-a smuls din firul de siguranță de care era atașat, părăsind magazinul imediat după comiterea faptei. Activitatea infracțională a inculpatului a fost înregistrată de camerele video ale sistemului de supraveghere din magazin, înregistrările fiind puse ulterior la dispoziția organelor de urmărire penală. De pe înregistrări au fost selectate o serie de imagini relevante, atașate la dosarul de urmărire penală al filele 14-18.
telefonului din firul de siguranță a declanșat alarma magazinului, atrăgând atenția numitei (fostă ), shopmanager, care deși s-a deplasat din zona de birouri în incinta magazinului nu a văzut nimic suspect. apoi înregistrările camerelor de securitate, aceasta a observat comiterea infracțiunii de către un îmbrăcat cu un tricou portocaliu și pantaloni de culoare albastră, pe care l-a recunoscut ulterior în persoana inculpatului.
Cu privire la comiterea infracțiunii de furt numita (fostă ) a sesizat organele de cercetare penală în cursul aceleiași zile.
La cercetarea la fața locului nu s-au relevat urme papilare, însă au fost ridicate înregistrările camerelor de supraveghere din magazin ce au avut obiectivul îndreptat spre locul unde se afla vitrina în care fusese expus telefonul mobil sustras.
In urma vizionării acestor înregistrări, făptuitorul a fost identificat în persoana lui. Pe acestea înregistrări video, fixate și pe planșe foto atașate la dosar, se observă cum inculpatul a intrat în magazin în jurul orei 1330. S-a deplasat în spațiul de vânzare spre suportul de expunere al telefonului, s-a uitat în jur pentru a se asigura că nu este văzut, după care a smuls telefonul mobil din cablul de securizare, conduita inculpatului fiind pe toată durata comiterii faptei una firească, neprecipitată, calmă. Imediat după comiterea infracțiunii, inculpatul s-a îndreptat spre ieșirea din magazin și a plecat de la locul faptei.
Valoarea bunului sustras a fost apreciată de reprezentantul părții vătămate la suma de 1000 lei, cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal.
La data de 26.03.2008, în prezența martorului asistent, numita (fostă ) a recunoscut fără ezitare persoana de la poziția nr. 5 din planșa fotografică ca fiind aceea care apare pe înregistrările camerelor de securitate, ca fiind autorul faptei de furt din 15.08.2007. Recunoașterea fără dubiu a inculpatului de pe înregistrările video menționate anterior a rezultat și din aceea că pe data de 23.08.2007, așa cum reiese și din înscrisul aflat la fila 19 din dosarul de urmărire penală, numita a adus la cunoștința organelor de poliție faptul că ul care apărea pe înregistrările video este același care pe data de 28.07.2007 a sustras dintr-un alt magazin al SC România SA un accesoriu de telefon mobil, persoană care a fost identificată ulterior de polițiști ca fiind inculpatul.
Fiind audiat, inculpatul a negat în mod constant săvârșirea faptei, învederând că nu reține să fi comis fapta ce-i este imputată. Cu toate acestea, inculpatul a arătat că se recunoaște în fotografiile aflate -la filele atașate la paginile 14-18 din dosarul de urmărire penală.
In drept, constatând că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, că aceasta constituie infracțiune în sensul art. 17 rap. la art. 144. pen. și că a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție sub forma intenției directe (inculpatul prevăzând indubitabil rezultatul faptei sale, urmărind producerea sa), instanța a apreciat că infracțiunea comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. e Cod Penal cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b Cod Penal, pentru comiterea căreia s-a procedat la condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a ținut cont, conform prevederilor art.72 Cod penal, de dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum și persoana inculpatului, care la data comiterii infracțiunii era recidivist postexecutoriu și care a avut o atitudine procesuală ne sinceră, negând comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa.
Astfel din examinarea fișei de cazier judiciar a inculpatului instanța a reținut că acesta a săvârșit infracțiune a dedusă judecății în stare de recidivă mare postexecutorie, al cărei prim termen îl constituie pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin nr. 2090/2005 a Judecătoriei Sectorului 3 B, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 07.06.2006, rămânându-i un rest de pedeapsă ne executat de 235 zile închisoare, pedeapsă în raport cu care la data de 15.08.2007 nu se împlinise termenul de reabilitare.
Având în vedere criteriile de individualizare expuse mai, instanța a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa închisorii, într-un cuantum corespunzător realizării scopului preventiv - educativ și sancționator al acesteia.
Infracțiunea dedusă judecății re ținută în sarcina inculpatului a fost săvârșită de acesta în concurs real cu altă faptă similară, pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv, după săvârșirea celei ce face obiectul cauzei, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 222/01.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 6 B, definitivă prin decizia penală 311/02.05.2008 a Tribunalului București Secția a II-a Penală.
Reținând existenta concursului real între infracțiune a ce face obiectul prezentei cauze și infracțiunea pentru care s-a procedat la condamnarea inculpatului prin sentința penală arătată mai, prezenta instanță va proceda la contopirea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare arătate anterior cu pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, urmând să aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei cu închisoarea ce a fost astfel aplicată, instanța a apreciat că în speță scopul pedepsei nu va putea fi atins fără privarea de libertate (față de gradul de periculozitate socială al faptei pentru care inculpatul a fost condamnat, dat atât de natura infracțiunii, de modul și mijloacele de săvârșire cat și persoana inculpatului, care, neavând nici o sursă licită și permanentă de venituri a înțeles să comită infracțiuni în scopul obținerii resurselor financiare), considerent pentru care în baza art. 71 Cod penal a dispus interzicerea pentru inculpat a drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei.
În raport cu prevederile 36 al. 3 Cod Penal, instanța, luând act că inculpatul este arestat în altă cauză, a dedus din pedeapsa arătată mai durata reținerii din 31.08.2007 și perioada executată anterior, de la 25.02.2008 la zi.
Referitor la acțiunea civilă promovată de partea civilă SC Romania SA, reținând ca în speța exista o evidenta legătura de cauzalitate intre fapta inculpatului si prejudiciul suportat de partea vătămată, instanța a admis în parte, conform art. 14 și 346 Cod de Procedură Penală rap. la art. 998-999 Cod Civil, acțiunea civilă exercitată de aceasta în procesul penal și în consecință a obliga inculpatul la plata către partea vătămată SC România SA a sumei de 813,37 lei, cu titlu de despăgubiri civile, suma menționată reprezentând contravaloarea prejudiciului real, așa cum acesta rezultă din copia notei de recepție marfă nr. -/04.10.2006, aflată la fila 7 din dosarul de urmărire penală.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, pe fondul cauzei, rejudecând, achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a p:p~. la art. 10 lit. c C.P.P. întrucât fapta nu a fost săvârșită de către inculpat, în raport de declarația martorei care se coroborează cu probele administrate în cauză. Pe latură civilă, a solicitat respingerea acțiunii civile, având în vedere că apelantul-inculpat nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa.
Prin decizia penală nr. 153 din 05.03.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 59 din 21.01.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B, în dosarul nr-. S-a dedus prevenția de o zi de la 31.08.2007 și de la 25.02.2008 la zi. A fost obligat apelantul la 220 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei s-a avansat din fondul MJ.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:
Tribunalul reținut că apelul declarat de inculpatul este nefondat, pentru motivele ce vor fi în continuare expuse:
Astfel, în mod corect a reținut de instanța de fond că la data de 15.08.2007, în jurul orelor 13.57, inculpatul a sustras din magazinul -, din șos. -, nr. 245,. 51, sect. 2, un telefon mobil marca, model 7130, pe care l-a smuls din firul de siguranță de care era atașat, părăsind magazinul imediat după comiterea faptei.
Situația de fapt a fost în mod corect reținută prin coroborarea materialului probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, respectiv din plângerea si declarațiile numitei, copia notei de recepție marfă nr. -/04.10.2006, procesul verbal de cercetare la fața locului din 15.08.2007, însoțit de planșe foto, procesul verbal de vizionare a înregistrărilor preluate de sistemul de supraveghere video al magazinului, planșe foto reprezentând imagini preluate de sistemul de supraveghere menționat mai, procesul verbal de recunoaștere din fotografii, declarația formulată în calitate de martor de numita.
Astfel, din procesul - verbal întocmit cu ocazia vizionării înregistrărilor preluate de sistemul de supraveghere video al magazinului, a rezultat că un individ de înălțime medie, ten deschis, păr negru, tuns scurt, îmbrăcat în tricou de culoare portocalie, și pantaloni tip jeans de culoare albastră s-a apropiat de suportul pe care se afla telefonul mobil, l-a ridicat și, profitând de faptul că în apropiere nu se afla nicio persoană, a smuls telefonul mobil din cablul de securizarea și a părăsit magazinul.
De asemenea, martora l-a recunoscut pe apelant ca fiind autorul faptei deduse judecății, recunoașterea fiind efectuată în prezența martorului asistent.
Deși inculpatul a avut o atitudine constantă de negare a faptei, acesta s-a recunoscut ca fiind persoana surprinsă de camerele de securitate pe data de 15.08.2007, în locul și la ora sustragerii.
În consecință, instanța de fond a înlăturat în mod corect susținerile prin care inculpatul preciza că nu este autorului faptei de judecății, întrucât acestea nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Pentru aceleași considerente instanța de fond a înlăturat just ca fiind nesinceră și declarația dată în cursul cercetării judecătorești de martora (fostă ), care, deși a procedat la recunoașterea inculpatului de pe planșe foto la scurt timp de la comiterea faptei, în prezența unui martor asistent, sesizând organele de poliție cu privire la o altă faptă de furt comisă de același inculpat (recunoscut de pe înregistrările camerelor de securitate), a învederat instanței că în realitate nu ar fi putut face o astfel de recunoaștere doar în raport cu înregistrările.
În drept, fapta inculpatului care, la data de 15.08.2007, în jurul orelor 13.57, a sustras din magazinul -, din șos. -, nr. 245, care era deschis publicului, un telefon mobil marca, model 7130, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e
Cod PenalÎn ceea ce privește pedeapsa aplicată, s-a efectuat o corectă individualizare a acesteia, în raport de gradul de pericol social al faptei, atitudinea nesinceră a inculpatului și starea de recidivă postexecutorie, o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare (aproape de minimul special prevăzut de lege), fiind de natură să conducă la atingerea scopurilor preventiv, educativ și coercitiv al pedepsei, prev. de art. 52.Cod Penal
De asemenea, în mod corect s-a reținut că fapta este săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b Cod Penal, în raport de condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin nr. 2090/2005 a Judecătoriei Sectorului 3 B, definitivă prin nr. 548/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI. Având în vedere că fapta dedusă judecății este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 222/01.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 6 B, definitivă prin decizia penală 311/02.05.2008 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, instanța de fond a procedat la contopirea pedepselor aplicate, deducând de asemenea și perioada executată anterior.
Pe latură civilă, constatând întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța de fond a obligat în mod corect apelantul - inculpat la plata contravalorii telefonului mobil sustras, conform notei de recepție marfă nr. -/04.10.2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pe motive de netemeinicie în ceea ce privește greșita condamnare și a solicita achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c.pen, iar în subsidiar aplicarea unei sancțiuni mai puțin severe.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, Curtea constată că soluția instanței de fond și de apel în ceea ce privește reținerea vinovăției inculpatului și considerentele care au condus la stabilirea și aplicare a pedepsei sunt corecte.
Deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, actele materiale comise de acesta sunt probate de declarația martorei () coroborate cu înregistrările de pe camerele de supraveghere.
La data de 15.08.2007, organele de poliție aflate în exercitarea serviciului de patrulare în zona Șos. -, au fost sesizate de conducerea Magazinului -, din-,. 51, sector 2, cu privire la faptul că o persoană a sustras un telefon mobil marca 7130.
La cercetarea la fața locului nu s-au relevat urme papilare, însă au fost ridicate înregistrările camerelor de supraveghere din magazin ce au avut obiectivul îndreptat spre locul unde se afla vitrina în care fusese expus telefonul mobil sustras.
În urma vizionării acestor înregistrări, inculpatul a fost identificat în persoana lui. Pe aceste înregistrări video fixate și pe planșe foto atașate la dosar, se observă cum inculpatul a intrat în magazin în jurul orei 13,30. S-a deplasat în spațiul de vânzare spre suportul de expunere al telefonului, s-a uitat în jur pentru a se asigura că nu este văzut și a smuls telefonul mobil din cadrul de securitate. Imediat luării telefonului, inculpatul s-a îndreptat spre ieșirea din magazin și a plecat de la locul faptei. De precizat că imaginile surprinse și fotografiile obținute au suficientă claritate pentru a permite identificarea inculpatului, iar acesta era cunoscut de lucrătorii din cadrul Secției 9 de Poliție în urma cercetărilor efectuate cu privire la mai multe furturi din locuințe, într-un asemenea dosar fiind arestat preventiv în prezent, în faza de judecată, pe rolul Judecătoriei Sector 2.
În imaginile stocate și fotografiile de la dosar se vede cum inculpatul s-a apropiat de locul unde se afla telefonul și l-a scos din dispozitivul de fixare, după care a părăsit magazinul, în tot acest timp conduita lui fiind una firească, neprecipitată și calmă.
Instanța de fond a reținut în mod corect vinovăția inculpatului în raport de probele administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, astfel încât motivul de recurs este nefundat.
În ceea ce privește individualizare a pedepsei, au fost evaluate corespunzător, în raport cu celelalte criterii prevăzute la art. 72. pen, aspectele care au influențat pericolul faptei și au condus la aplicarea unei pedepse de 3 ani și șase luni. Curtea consideră că în cauză au fost examinate toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, cuantumul pedepsei aplicate, reflectând, atât gravitatea faptei comise, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, ținându-se cont și de regimul sancționator corespunzător concursului între cauzele de agravare și atenuare, prevăzut de art. 80. pen.
De asemenea în ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond și cea de apel au apreciat în mod corect că săvârșirea infracțiunilor din prezenta cauză atrage decăderea din drepturile electorale.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, personalizare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate. Se constată că instanța de fond și cea de apel, la stabilirea pedepselor rezultante, a luat în considerare gravitatea faptei, acordând semnificația cuvenită datelor referitoare la persoana inculpaților, care au manifestat o atitudine de regret față de fapta comisa, dar și gravității actelor materiale probate. În aceste condiții, fiind respectate toate criteriile de individualizare prevăzute de codul penal și legea specială, critica subsidiară formulată de recurent este nefondată.
Constatând hotărârea legală și temeinică, Curtea va respinge recursul în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, ca nefondat.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestarea preventivă de la 25.02.2008 la zi și reținerea de 31.08.2007.
Va face aplicarea art. 192 Cod procedură penală și va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 153/A/05.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestarea preventivă de la 25.02.2008 la zi și reținerea de 31.08.2007.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
-
Red.
Dact./15.04.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Red. - Judecătoria Sector 2 B - Secția Penală
Președinte:Lefterache LaviniaJudecători:Lefterache Lavinia, Ion Tudoran Corneliu Bogdan