Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 480/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ Nr. 480/R/2009

Ședința publică de la 4 august 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR

JUDECĂTOR 2: Valentin Chitidean Iuliana Moldovan

- - -

GREFIER - - --

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ este reprezentat prin PROCUROR -

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul, aflat în Penitenciarul Gherla împotriva deciziei penale nr. 212/A din 29.06.2009 a Tribunalului Cluj, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 40 Cod penal și art. 26 rap.la art.208 alin.1 lit.a,f,g și alin.2 Cod penal cu aplicarea art.40 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

La apelul nominal se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. din cadrul Baroului C,cu împuternicire avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul învederează instanței că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului susține recursul așa cum a fost formulat de inculpate și solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 212/A din 29.06.2009 a Tribunalului Cluj și, rejudecând cauza să se dispună reducerea cuantumului pedepsei ca urmare a aplicării criteriilor generale de individualiare, prev. de art. 72 și a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal cu consecința prev. de art. 76 Cod penal având în vedere că inculpatul a recunoscut fapta comisă, recuperat prejudicial, nu este recidivist, este singurul întreținător a celor 3 frați, părinții săi fiind decedați, valoarea scăzută a prejudiciului, precum și a faptului că inculpatul nu dorește împiedicarea înfăptuirii justiției sau comiterii altor fapte penale. Inculpatul a comis fapta în termenul de încercare, însă nu știa că coinculpatul, pe care l-a cunoscut doar în ziua comiterii faptei, este minor.

În ce privește infracțiunea de tăinuire solicită să se rețină că inculpatul a dormit și că a primit suma de 50 de lei știind că provine dintr-un furt, însă acesta a reținut banii nu cu intenția să-i consume singur, ci doar s-a bucurat de rezultatul material al faptei, cu banii plătind consumația și a celorlalți coinculpați.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpatul ca nefondat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Este de menționat că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor astfel că nu se poate pune problema lipsei de nevinovăție. În ce privește modalitatea de executare a pedepsei și pedeapsa rezultantă, arată că deși s-au reținut circumstanțe atenuante, modalitatea de executare unică este cu executare având în vedere că inculpatul avea o condamnare anterioară. Cele două infracțiuni au fost comise în termenul de încercare și s-a procedat la contopirea peddepselor în loc să se adauge cea de a doua pedeapsă astfel că inculpatul execută o pedeapsă mai redusă, însă având în vedere că Parchetul n-a declarat recurs în cauză nu poate pune concluzii de modificare a acestor operațiuni.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei.

CURTEA:

Prin sentința penală nr.342/16.04.2009 a Judecătoriei Cluj -N în baza art. 26 rap. la art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,f,g și al. 2 lit. b pen. cu alic. art. 41 al. 2.pen. 75 lit. c pen. și art. 40.pen. a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 6.08.1990 în V D, jud. S, posesor al CP seria - nr. - eliberat de Poliția C-N, CNP -, domiciliat în V D,-, jud. S, de cetățenie română, necăsătorit, studii 2 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, la 2 ani și 6 luni închisoare, cu reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c pen. și cu aplic. art. 76 lit. c pen.

În baza art. 61.pen. s-a revocat restul de 583 zile rămas neexecutat din condamnarea de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin SP 110/16.11.2007 a Judecătoriei Cluj -N, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa în cauză, inculpatul, urmând a executa 2 ani și 6 luni închisoare cu aplic. art. 71-64 lit. a teza II pen.

În baza art. 221 al. 1.pen. cu aplicarea art. 40. pen. a fost condamnat inculpatul, fiul lui - și, născut la 30.06.1990 în T, jud. C, posesor al CI seria - nr. -, eliberat de Poliția H, CNP -, domiciliat în com., sat, nr. 61, jud. C, de cetățenie română, necăsătorit, studii 8 clase, elev, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, la 3 luni închisoare.

În baza art. 26 rap. la art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,f,g și al. 2 lit. b pen. cu aplic. art. 40.pen. a fost condamnat inculpatul, la 2 ani închisoare, cu reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c pen. și cu aplic. art. 76 lit. c pen.

În baza art.80 ind.4.pen. rap. la art. 83.pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 4 luni aplicată inculpatului prin SP 381/08.05.2008, pedeapsă pe care a contopit-o cu fiecare dintre pedepsele aplicate în cauză, rezultând 2 pedepse de 3 ani și 4 luni stabilind, în temeiul art. 33 lit. a pen - 34 lit. b pen. pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare cu aplicarea art. 71-64 lit. a teza II pen.

În baza art. 350.pr.pen. s-a menținut starea de arest în privința fiecărui inculpat.

În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării de la 20.01.2009 la zi și din pedeapsa aplicată inculpatului perioadele 14.03.2008 - 8.05.2008 și de la 20.01.2009 la zi.

S-a luat act că părțile vătămate, domiciliată în I,-,. 962,. A,. 2, jud. I, domiciliată în com., sat, nr. 45, jud. T, domiciliată în O, str. -, nr. 15, - 21,. 16, jud. B, nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 191 al. 1.pr.pen. a fost obligat fiecare inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul av. din oficiu și, în sumă de 300 lei pentru fiecare, s-a avansat din.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul nr. 582/P/2009 din data de 10.02.2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit. a, f, g și alin. 2 lit. b pen. cu aplic. art. 41 al. 2, 75 lit. c și art. 40 Cod penal și în stare de arest a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prev. de art. 221 al. 1.pen. și a infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,f,g și al. 2 lit. cu aplic. art. 40.pen. în fapt reținându-se că în noaptea de 19/20.01.2009 inculpatul a acordat ajutor învinuitului minor (față de care s-a dispus disjungerea cauzei) în timp ce acesta a sustras gențile a trei părți vătămate care călătoreau cu trenul și că inculpatul a primit, în cursul nopții de 19/20.01.2009, de la inculpatul suma de 50 lei cunoscând că provine din furt, iar, în aceeași noapte, inculpatul împreună cu inculpatul a acordat ajutor învinuitului minor în timp ce acesta a sustras geanta părții vătămate, în timp ce aceasta călătorea cu trenul.

În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probată prin: proces verbal de consemnare a plângerii, proces verbal de conducere și planșe foto, proces verbal de constatare, plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, G, dovezi de ridicare predare, declarațiile inculpaților prin care aceștia au recunoscut săvârșirea faptelor descriind modul comiterii acestora.

În faza de judecată s-au readministrat în parte mijloacele de probă din cursul urmăririi penale.

Analizând probatoriul instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În cursul nopții de 19/20.01.2009, în baza unei rezoluții infracționale unice, singur sau împreună cu inculpatul inculpatul a acordat ajutor învinuitului minor (față de care s-a dispus disjungerea cauzei în vederea depistării sale), în timp ce acesta a sustras gențile părților vătămate, și, ce călătoreau cu trenul, genți în care se aflau bani, acte de identitate precum și alte bunuri.

În cursul nopții de 19/20.01.2009 inculpatul a primit de la inculpatul suma de 50 lei, cunoscând că provine din furt, iar, în aceeași noapte, împreună cu inculpatul a acordat ajutor învinuitului minor în timp ce acesta a sustras geanta părții vătămate, ce călătorea cu trenul, geantă în care se aflau bani, acte de identitate și alte bunuri.

Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit. a, f, g și alin. 2 lit. b pen. cu aplic. art. 41 al. 2, 75 lit. c și art. 40 Cod penal în privința inculpatului și ale infracțiunii de tăinuire prev. de art. 221 al. 1.pen. și a infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,f,g și al. 2 lit. cu aplic. art. 40.pen. în privința inculpatului.

La individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal și în acest context de poziția sinceră a inculpatului, de antecedenta penală și de gradul mediu de pericol social al infracțiunii, apreciind că în cauză se impune reținerea circumstanței atenuante prev. art. 74 lit. c pen.

În urma revocării restului de 583 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin SP 110/2007 și a contopirii acestuia cu pedeapsa în speță inculpatul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare cu aplic. art. 71-64 lit. a teza II pen.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, în raport de fiecare infracțiune, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal și în acest context de poziția sinceră a inculpatului, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 74 lit. Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal, în raport de infracțiunea de complicitate la furt calificat, față de atitudinea infractorului în timpul urmăririi penale și a judecății.

Având în vedere că infracțiunea în speță a fost săvârșită în termenul de încercare al pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 381/8.05.2008 a Judecătoriei Cluj -N, instanța de fond a revocat suspendarea sub supraveghere a acestei pedepse, pe care a cumulat-o juridic cu pedepsele aplicate în cauză, urmând a executa 3 ani și 4 luni închisoare cu interzicerea exercitării drepturilor arătate la art. 64 al. 1 lit. a teza II pe Cod Penal perioada menționată în art.71

Cod Penal

Instanța de fond a menținut starea de arest a fiecărui inculpat și a dedus din pedeapsa aplicată perioada prevenției.

Sub aspectul laturii civile, în temeiul art. 14 Cpp rap. la art. 346.C.P.P. instanța a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

În baza art.191 al. 2.p Cod Penal a obligat pe fiecare inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul, fără arăta în scris motivele; în fața instanței de apel, a menționat că este nemulțumit de pedeapsa ce i s-a aplicat la fond, pe care o apreciază ca fiind prea mare în raport cu gravitatea faptei comise.

Prin decizia penală nr.212 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis apelul declarat de inculpatul, desființându-se parțial hotărârea atacată, cu privire la omisiunea reținerii circumstanțelor atenuante și în cazul infracțiunii de tăinuire.

Pronunțând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus, n baza art. 221 al.l Cod Penal, cu aplic. art. 40.Cod Penal, art. 74 lit.c, 76 lit.e Cod Penal, inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, la pedeapsa de 2 luni închisoare.

S-a menținut pedeapsa aplicată de către instanța de fond pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat, respectiv cea de 2 ani închisoare.

În baza art.86/4 rap.Cod Penal la art. 83.Cod Penal, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin 381/8.05.2008 a Jud. C-N, pedeapsă care a fost contopită cu fiecare din pedepsele aplicate în cauză, rezultând două pedepse de 3 ani și 4 luni închisoare, stabilind în baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cod Penal, pedeapsa finală de 3 ani și 4 luni închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71,64 lit.a teza a-II-a

Cod Penal

În baza art. 350.C.P.P. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88.Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul executat în perioadele 14.03.2008-8.05.2008 și din 20.01.2009 până la zi.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 192 al.3 C.P.P. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului au rămas în sarcina statului.

Potrivit art. 189.C.P.P. s-a stabilit în favoarea Baroului C, onorariu avocațial din oficiu în sumă de 300 lei, cuvenit av., ce s-a avansat din

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, de altfel necontestată de inculpat și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate în cauză.

Din întreg materialul probator administrat în cauză reiese că, în noaptea de 19/20.01.2009, inculpatul a primit de la inculpatul suma de 50 lei, cunoscând că provine din săvârșirea unei fapte penale; totodată, în cursul aceleași nopți, în baza unei înțelegeri prealabile, împreună cu inculpatul a acordat ajutor învinuitului, în timp ce acesta a sustras geanta părții vătămate în care se aflau bani, acte de identitate, precum și alte bunuri, în timp ce aceasta călătorea cu trenul.

Vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită, instanța de fond a procedat la o corectă încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina sa, cu reținerea justă în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit.c raportat Cod Penal la atitudinea sinceră de care a dat dovadă pe întreg parcursul procesului penal; cu toate acestea, prima instanță a făcut aplicarea disp. art. 74 lit.c doar Cod Penal în privința infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 rap.la art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,f,g și al.2 lit.b Cod Penal, cu aplic. art. 40.Cod Penal, omițând să rețină obligatoriu și raportat la infracțiunea de tăinuire, prev. de art.221 al.1 Cod Penal, cu aplic. art. 40.Cod Penal, fiind vorba de fapte concurente, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de legea penală, potrivit art. 76 lit.e Cod Penal; în speță, va aplica inculpatului o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 221 al.l Cod Penal, cu aplic. art. 40.Cod Penal, art. 74 lit.c, 76 lit.e

Cod Penal

Pedeapsa stabilită pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 rap.la art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,f,g și al.2 lit.b Cod Penal, cu aplic. art. 40.Cod Penal, a fost just individualizată, răspunzând criteriilor stabilite prin art.72 și Cod Penal fiind în măsură să asigure realizarea scopului prev. de art. 52.

Cod Penal

Totodată, în mod corect a constatat că infracțiunile deduse judecății au fost comise în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere privind pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin 381/8.05.2008 a Jud. C-N; deși a dispus revocarea suspendării, obligatorie dealtfel potrivit disp. art. 86/4 rap.Cod Penal la art. 83.Cod Penal, în mod greșit a contopit pedeapsa de mai sus cu fiecare din pedepsele aplicate pentru infracțiunile prezente; în speță, pedeapsa ce se revocă se cumulează aritmetic și nu juridic, urmând a fi executată în întregime alături de pedeapsa rezultantă stabilită pentru infracțiunile concurente deduse judecății.

Cu toate acestea, în apelul inculpatului, tribunalul nu a putut agrava situația acestuia, conform principiului non reformatio in peius; astfel, a efectuat aceeași operațiune juridică de contopire ca la fond, singura diferență constând doar în noua pedeapsă de 2 luni închisoare ce s-a aplicat pentru infracțiunea de tăinuire, rezultând tot două pedepse de 3 ani și 4 luni, pedeapsa finală potrivit art. 33 lit.a, 34 lit.b fiind Cod Penal de 3 ani și 4 luni închisoare.

Raportat la cele menționate anterior, tribunalul a apreciat ca fiind total neîntemeiată nemulțumirea inculpatului privind cuantumul prea ridicat al pedepsei ce i-a fost aplicată la fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie.

In susținerea motivelor de recurs inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante întrucât nu este recidivist, a recunoscut fapta pentru care este judecat, valoarea prejudiciului este relativ scăzută și a fost recuperat în totalitate și este singurul întreținător al familiei sale.

Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut că în cursul nopții de 19/20.01.2009 inculpatul a primit de la inculpatul suma de 50 lei cunoscând împrejurarea că aceasta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

De asemenea, în cursul aceleași nopți, în baza unei înțelegeri prealabile, împreună cu inculpatul, a acordat ajutor învinuitului în timp ce acesta a sustras geanta părții vătămate, în care se aflau bani, acte de identitate și alte bunuri.

Pe baza probelor administrate în cauză, s-a reținut în mod corect vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art.221 al.1 pr.pen. respectiv 26 rap.la art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,f,g și alin.2 lit.b pen. cu aplic.art.40 pen.

Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere in mod corect criteriile de individualizare prev.de art.72 pen. respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și de asemenea împrejurările care atenuează răspunderea penală.

Imprejurările invocate de inculpat în susținerea motivelor de recurs, au fost avute în vedere de instanța de fond, cu prilejul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, reținând-se în sarcina inculpatului circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.c pen.

Astfel, s-a avut în vedere conduita sinceră a inculpatului în cursul urmăririi penale precum și în fața instanței de fond, valoarea prejudiciului cauzat și împrejurarea că acesta a fost recuperat, procedându-se în mod corect la stabilirea pedepselor pentru infracțiunile deduce judecății, aceste pedepse fiind de natură să contribuie la realizarea scopului preventiv educativ prev.de art.52 pen.

In consecință, în cauză nu se impune acordarea unei eficiențe mai mari circumstanțelor reținute, pedeapsa stabilită fiind una corespunzătoare criteriilor stabilite de art.72 pen.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere disp.art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. nefiind incident nici unul din motivele de casare prev.de art.385/9 pr.pen. soluția pronunțată fiind legală și temeinică sub toate aspectele, recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În temeiul art.88 pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv din 14.03.2008 până în 08.05.2008 și din 20.01.2009 la zi.

În temeiul art.189 și 192 al.2 pr.pen. se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, născut la 30.06.1990, aflat în Penitenciarul Gherla împotriva deciziei penale nr. 212/A din 29.06.2009 a Tribunalului Cluj.

Potrivit art. 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului 14.03.2008 - 8.05.2008 timpul arestului preventiv, începând cu data de 20.01.2009 și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 4.08.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - --

RED.MB/MB

14.08.09/2 EX.

Președinte:Maria Boer
Judecători:Maria Boer, Valentin Chitidean Iuliana Moldovan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 480/2009. Curtea de Apel Cluj