Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 507/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
381/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 507
Ședința publică din data de 08 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bădescu Liliana
JUDECĂTOR 2: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 3: Dumitrașcu Sofica
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr.45/A/19.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-inculpați, personal, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu cu delegația nr. -/04.03.2009, intimații-inculpați asistat de apărător din oficiu și, asistați de apărător din oficiu I lipsă fiind intimata-parte-vătămată SC Plus.
de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului formulat împotriva Deciziei penale nr. 45/A/19.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-, considerând hotărârea Tribunalului București ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
Instanțele anterioare au comis o gravă eroare de fapt care au avut drept consecință condamnarea inculpatului în această cauză.
Solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap la art. 10 lit. c, în sensul că fapta nu a fost săvârșită de către inculpat, așa cum rezultă și din declarațiile date în această cauză.
În subsidiar solicită în temeiul art. 3859pct. 14 Cod procedură penală redozarea pedepsei aplicată inculpatului, având în vedere că nu există un prejudiciu material concret, de asemenea să se aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpatului care are probleme de sănătate și are în întreținere doi copii minori.
Apărătorul din oficiu al intimatului-inculpat arată că inculpatul și-a retras apelul și este de acord cu apelul declarat de către inculpatul.
Apărătorul din oficiu al intimatului-inculpat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, arătând că și-a retras apelul.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului astfel cum a fost formulat, având în vedere că din probele administrate la dosar rezultă că inculpații se fac vinovați de săvârșirea faptei pentru care sunt judecați, respectiv din procesul-verbal de prindere în flagrant, declarațiile inițiale ale inculpatului, procesul-verbal de cercetare la fața locului.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei consideră că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată este corect individualizată având în vedere că inculpatul a avut mai multe condamnări anterioare pentru săvârșirea unor fapte similare.
Recurentul-inculpat arată că este de acord cu apărătorul ales.
Intimatului-inculpat arată că și-a retras apelul.
Intimatului-inculpat lasă la aprecierea instanței.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.525 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în baza art. 20 Cod penal, raportat Ia art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie.
În baza art.71 Cod penal și art. 3 din Primul Protocol adițional CEDO s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 25.04.2008 la zi, iar în baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art.20 raportat Ia art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie.
În baza art.71 Cod penal și art. 3 din Primul Protocol adițional CEDO s-aui interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 25.04.2008 la zi, iar în baza art.350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunea prevăzută de art.20 raportat Ia art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, i Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat Ia art.208 alin. 1 - 209 alin.1 lit. a, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie.
În baza art. 61 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 9 ani închisoare, aplicată inculpatului prin nr. 950/18.10.2002 a Tribunalului București, definitivă prin nr. 773/10.02.2004 a Înalte Curți de Casație și Justiție și a fost contopit restul de 1089 de zile rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată prin sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în final, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani și 6 luni .
În baza art. 71 Cod penal și art. 3 din Primul Protocol adițional CEDO, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 25.04.2008 la zi, iar în baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că persoana vătămată PLUS nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală, s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă, ca neîntemeiată.
În baza art. 191 al. 1,2 Cod procedură penală, a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut - în fapt - următoarea situație:
La data de 25.04.2008, cei trei inculpați s-au întâlnit în fața imobilului situat pe- și, în jurul orei 9,15, s-au deplasat către str. -. Inculpatul a sunat la poarta unui imobil, situat pe această-, după care a forțat poarta imobilului, timp în care ceilalți doi inculpați asigurau zona. În jurul orei 9,30, toți cei trei inculpați au pătruns în curtea interioară a imobilului. Inculpații au spart un geam al clădirii, unde se afla un punct de lucru a PLUS, au pătruns în interior, însă au plecat, după aproximativ 10 minute, fără a lua nici un bun.
Inculpații au ieșit din curtea imobilului, deplasându-se către șoseaua, însă au fost opriți și imobilizați de către organele de poliție.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută, a fost dovedită pe baza coroborării mijloacelor de probă administrate în cauză.
Astfel, din procesul - verbal de prindere în flagrant a rezultat că organele de poliție au observat întreaga activitate infracțională a inculpaților, din momentul în care aceștia s-au întâlnit pe-, în jurul orei 9,15, deplasarea către str. -, momentul în care au intrat în curtea imobilului și ieșirea acestora. De asemenea, din procesul - verbal de cercetare la fața locului a rezultat că un geam tip termopan al imobilului situat pe- prezintă urme de forțare și alt geam este spart, iar obiectele din interior sunt răvășite.
După ieșirea inculpaților din curtea imobilului, în timp ce se deplasau către, au fost imobilizați de organele de poliție, aspect care rezultă din declarațiile martorilor și.
Cu ocazia primei declarații orale, consemnate într-un proces - verbal de către organele de poliție, inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea faptei, arătând că s-a întâlnit la data de 25.04.2008 cu cei doi inculpați, au cumpărat droguri, s-au drogat toți trei, după care s-au deplasat spre Lacul lei, iar în drum au observat o poartă deschisă de la o casă, a intrat în curte împreună cu inculpatul, care a forțat geamul imobilului, intrând amândoi în casă. Inculpatul a precizat că a intrat împreună cu inculpatul în interior (în acest timp inculpatul îi aștepta la poarta imobilului). Inculpatul precizează că au controlat prin casă, însă nu au găsit bunuri care să îi intereseze. Cu privire la nulitatea absolută a acestui proces - verbal în care a fost consemnată declarația inculpatului, instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 05.08.2008.
În fața organului de cercetare penală, inculpatul nu a mai recunoscut săvârșirea faptei, arătând că nu a pătruns în niciun imobil, aspect susținut și de inculpații și, care și-au păstrat aceeași poziției de nerecunoaștere și în fața procurorului.
În plus, inculpatul a precizat în fața procurorului că urma să se întâlnească în zona cu un băiat pe nume.
În fața judecătorului care a soluționat propunerea de arestare preventivă, nici unul din cei trei inculpați nu a recunoscut săvârșirea faptei, prezentând fiecare versiuni diferite cu privire la cele întâmplate la data de 25.04.2008. Astfel, inculpatul a arătat că În jurul orei 07,00 s-a întâlnit cu inculpatul la domiciliul acestuia, după care s-au deplasat împreună spre zona lancului, întrucât inculpatul urma să se întâlnească cu o persoană, pentru a lua bani de la acesta și că, pe drum s-au întâlnit cu inculpatul. Inculpatul a declarat însă că a plecat singur de la domiciliu și că s-a întâlnit pe drum cu inculpații și. În ceea ce privește persoana cu care urma a se întâlni inculpatul, versiunile inculpaților sunt și de această dată diferite. Inculpatul menționează că este vorba de o femeie, cu care a stat de altfel de vorbă, inculpatul menționează că ar fi vorba de un, pe care însă nu l-a văzut bine, întrucât se afla la o distanță de circa 15 metri, în timp ce inculpatul menționează că le-a spus celor doi inculpați că se va întâlni cu o femeie, însă de fapt nu s-a întâlnit cu aceasta (deși în fața procurorului a precizat că de fapt urma să se întâlnească cu un, pe nume, aspect susținut și în cursul cercetării judecătorești).
În cursul cercetării judecătorești inculpatul revine din nou asupra declarațiilor date, arătând că în ziua de 25.04.2008, în jurul orei 8,30, a mers la locuința inculpatului, unde l-a întâlnit și pe inculpatul, toți hotărându-se să meargă în zona str. -, unde inculpatul urma să se întâlnească cu o persoană pentru a împrumuta o sumă de bani. Inculpatul precizează că la ora 9,00 au ajuns în zona str. -, unde cei doi s-au dus să se întâlnească cu persoana respectivă și că singur s-a hotărât să spargă sediul părții vătămate. A escaladat gardul, a pătruns în interiorul curții, după care, prin spargerea unui geam, a intrat în interior. Inculpatul precizează că nu a sustras nici un bun.
Declarațiile inculpatului sunt, de această dată, în concordanță cu cele ale inculpaților și, care au declarat că nu au intrat în curtea în care se afla sediul părții vătămate.
Instanța nu a reținut însă declarațiile inculpaților, fiind în mod evident nesincere și extrem de oscilante, inculpații prezentând cu ocazia fiecărei declarații o altă variantă cu privire la cele întâmplate. Contradicțiile încep cu momentul întâlnirii celor trei la domiciliul inculpatului, continuă cu identitatea persoanei care trebuia să se întâlnească cu inculpatul (o femeie, potrivit inculpatului, cu care de altfel inculpatul a stat de vorbă, un, potrivit inculpatului, o femeie - într-o primă declarație, sau un - în următoarele declarații, potrivit inculpatului, cu care însă acesta nu s-a întâlnit, conform susținerilor sale). În plus, în prima
declarație dată în fața organelor de poliție, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei împreună cu inculpatul (precizând însă că inculpatul i-a așteptat poartă). Pe de altă parte, în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a încercat să-i asume întreaga activitate infracțională, precizând că a participat singur la săvârșirea faptei, deși până atunci a negat (cu excepția primei declarații orale), comiterea faptei.
Instanța nu a reținut valoarea probatorie a înregistrărilor foto efectuate de către organele de poliție decât în ceea ce privește prezența inculpatului în fața imobilului părții vătămate, celelalte fotografii nefiind suficient de clare pentru a dovedi alte aspecte.
Totuși, instanța a reținut că indiciile oferite de poziția contradictorie și oscilantă a inculpaților se coroborează cu procesul verbal de prindere în flagrant, din care a reieșit că toți cei trei inculpați au intrat în curtea imobilului unde se afla sediul părții vătămate.
Instanța fondului a concluzionat că - în drept - fapta inculpaților, și, care la data de 25.04.2008, au pătruns prin efracție (respectiv prin forțarea geamului), în sediul părții vătămate " ", cu scopul însușirii pe nedrept a unor bunuri, fără a sustrage însă nici un bun, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. 20 rap. Ia art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, i Cod penal.
În ceea ce îl privește pe inculpatul, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 37 lit. a Cod penal față de faptul că din fișa de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că prin nr. 950/18.10.2002 a Tribunalului București, Secția I-a penală, definitivă prin nr. 773/10.02.2004 a, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani închisoare; a fost arestat la data de 05.09.2001 și liberat la data de 11.09.2007, având de executat un rest de 1089 de zile de .
S-a arătat că, întrucât după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa mai mare de 6 luni, inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în timpul executării acesteia (pedeapsa considerându-se executată la data de 04.09.2010), în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal, privind recidiva postcondamnatorie, dispunând -în baza art.334 Cod procedură penală - schimbarea încadrării juridice în acest sens.
La aplicarea pedepsei inculpaților, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, reținând următoarele: inculpații au săvârșit o faptă cu un grad mediu de pericol social abstract și concret; au avut o atitudine extrem de nesinceră în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, nerecunoscând fapta comisă și prezentând variante diferite cu privire la cele întâmplate cu ocazia fiecărei declarații; numeroasele condamnările anterioare ale inculpaților indică perseverență infracțională în săvârșirea unor fapte de aceeași natură, aceștia dovedind că scopul educativ al pedepselor anterior aplicate nu a fost atins, inculpatul săvârșind, prezenta infracțiune În cursul liberării condiționate din executarea unei pedepse anterior aplicate.
Având în vedere faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea din speță, în intervalul de timp de la liberare și data considerării ca executată a pedepsei, a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei respective, a contopit restul rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, apreciind că se impune aplicarea unui spor, față de gravitatea infracțiunii pentru care a fost condamnat, de aceeași natură cu cea pentru care a fost anterior condamnat, simpla absorbție creând ideea de impunitate pentru restul considerabil rămas neexecutat din pedeapsa anterioară.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpații, și.
La termenul din data de 24.11.2008, inculpatul și și-au retras apelurile formulate în cauză, manifestare de voință de care instanța a aluat act, constatând îndeplinite cerințele art. 369 Cod procedură penală.
Inculpatul a criticat hotărârea pronunțată ca nelegală și netemeinică, față de greșita sa condamnare, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea faptei, solicitând, în subsidiar, redozarea pedepsei aplicate.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în raport de criticile formulate cât și din oficiu, sub toate aspectele, Tribunalul București - Secția a II-a Penală, prin decizia penală nr.45/A din 19 ianuarie 2009, a respins - ca nefondat - apelul declarat de inculpatul; a dedus prevenția de la 24 aprilie 2008 la zi și a menținut starea de arest; s-a constatat că inculpații și și-au retras apelurile; au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, Tribunalul a reținut că înaintea primei instanțe au fost respectate dispozițiile legale ce garantează aflarea adevărului și asigură drepturile părților, că au fost administrate toate probele necesare pentru aflarea adevărului, probe ce au fost în mod complet luate în seamă și exact apreciate.
Pe cale de consecință, s-a constatat că faptele și împrejurările reținute ca existente prin hotărârea atacată, precum și cele înlăturate prin aceeași hotărâre corespund probelor administrate în cauză, soluția dată în fapt cauzei penale întemeindu-se pe materialul probator existent la dosar și fiind în concordanță cu acesta.
Referitor la atitudinea de negare adoptată de inculpatul, Tribunalul a apreciat că aceasta nu este de natură să conducă la concluzia nevinovăției sale. Este adevărat că inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, însă în cazul în care s-au adus probe despre existența faptei și a vinovăției, acesta poate să probeze netemeinicia lor, sarcina probațiunii trecând de la subiecții care exercită acțiunea penală la subiectul care exercită contraacțiunea de apărare.
S-a mai arătat că, în speță, acțiunile inculpatului, au fost dovedite de probele existente la dosar, respectiv procesul verbal de prindere în flagrant, din care a reieșit că toți cei trei inculpați au intrat în curtea imobilului unde se află sediul părții vătămate, primele declarații ale inculpatului, în care acesta a precizat contribuția fiecărui participant la săvârșirea faptei, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor și G, care au asistat la mobilizarea celor trei inculpați.
De altfel, instanța fondului a dat posibilitatea inculpatului de a combate probele, însă atitudinea de dezacord față de conținutul unei probe nu trebuie să se mărginească la simpla negare a faptelor sau împrejurărilor ce rezultă din probe, ci presupune administrarea de probe contrare.
Sub acest aspect, s-a statornicit regula că cel ce afirmă este obligat să dovedească afirmația făcută, simpla afirmație a inculpatului - în sensul că motivul prezenței sale în zonă și alături de coinculpați ar fi fost întâlnirea cu o altă persoană - nesusținută în mod veridic de nicio altă probă și prezentată cu un conținut diferit, în declarațiile succesive - în mod corect a fost interpretată de prima instanță ca o încercare a acestuia de a înlătura răspunderea penală, cu relevanță numai în ceea ce privește evaluarea atitudinii sale pe parcursul procesului penal, ca un criteriu ce trebuie avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.
Referitor la critica subsidiară, Tribunalul a arătat că, instanța fondului - reținând în mod corect existența faptei și a vinovăției inculpatului în săvârșirea acesteia - a aplicat o pedeapsă judicios individualizată, respectând atât caracterul general al criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal, cât și caracteristica lor de pluralitate.
Astfel fiind, s-a apreciat de către Tribunal că pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății este - deopotrivă - în concordanță atât cu gradul de pericol social generic și concret al faptelor comise, cât și cu trăsăturile specifice persoanei inculpatului.
De altfel, tocmai raportarea la aceste trăsături specifice fiecărei persoane implicate în raportul juridic de conflict face ca pedeapsa aplicată să dobândească eficiență funcțională, respectiv, aptitudinea de a îndeplini funcțiile de prevenție coerciție, reeducare și exemplaritate cerute de lege.
În urma analizării tuturor acestor date, prima instanță a ajuns - în mod corect - la concluzia că o pedeapsă de 3 ani închisoare este corespunzătoare aptitudinii de reeducare a făptuitorului și posibilităților sale vădit reduse, de a reacționa pozitiv la pedeapsă, având în vedere condamnările anterioare, pentru fapte de aceeași natură, fiind justificată, pe deplin, atât măsura revocării liberării condiționate, cât și sporul de pedeapsă stabilit de prima instanță.
Nemulțumit și de această hotărâre, inculpatul promovat calea de atac a recursului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie - în principal - sub aspectul greșitei condamnări, invocând dispozițiile art.3859pct.18 Cod procedură penală, iar - în subsidiar - sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, invocând dispozițiile art.3859pct.14 Cod procedură penală.
Examinând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate de recurentul inculpat, cât și din oficiu - sub toate aspectele de fapt și de drept - conform art.3859alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Astfel, se constată că ambele instanțe au făcut o analiză temeinică, critică și prin prisma tuturor dovezilor administrate - la fond și la apel - atât a situației de fapt și de drept, dar și a tuturor apărărilor inculpatului, stabilind întemeiat împrejurările comiterii infracțiunii, activitatea inculpatului recurent, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului.
Susținerea apărătorului din oficiu, potrivit cu care instanțele anterioare au comis o gravă eroare de fapt soldată cu pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului nu-și găsește niciun suport în materialul probator administrat în cauză, material care demonstrează - indubitabil - că acesta a săvârșit fapta dedusă judecății.
Astfel, din procesul verbal de prindere în flagrant, rezultă că acesta, împreună cu ceilalți doi inculpați - și - au pătruns în curtea imobilului în care se afla sediul părții vătămate; coinculpatul, în primele sale declarații, a relatat în ce a constat contribuția inculpatului la săvârșirea faptei.
Aceste elemente probatorii se coroborează și se completează cu declarațiile martorilor și G și cu procesul verbal de cercetare la fața locului.
Împrejurarea că inculpatul recurent nu a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, nu este de natură a conduce la exonerarea sa de răspundere penală, în condițiile în care această atitudine, vădit nesinceră, nu are nici un suport în probele produse cauzei pe tot parcursul procesului penal; de altfel, inculpatul - deși a avut posibilitatea - nu a probat în niciun mod susținerea sa, în timp ce toate dovezile administrate în cauză demonstrează existența faptei, cât și vinovăția sa.
Așadar, Curtea nu poate primi cererea inculpatului recurent, vizând achitarea sa.
Cât privește solicitarea de a se proceda la o nouă individualizare a pedepsei, ce i-a fost aplicată (solicitare formulată în subsidiar, prin apărător), Curtea - verificând hotărârile adoptate de judecătorie și de tribunal - constată că acestea sunt legale și temeinice, sancțiunea primită de inculpat fiind în deplină concordanță cu gradul de pericol social generic și concret al faptei, cât și cu trăsăturile ce caracterizează persoana acestuia.
Se constată astfel că au fost respectate criteriile de individualizare prev.de art.72 Cod penal.
Pentru toate aceste considerente și, cum din oficiu nu sunt motive de nelegalitate a hotărârilor, urmează a respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Urmează a face aplicarea art.192 alin.2 Cod penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat împotriva deciziei penale nr.45/A din data 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
prevenția inculpatului de la data de 25.04.2008, la zi.
Obligă pe recurent la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei - reprezentând onorariu avocat oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul pentru avocat oficiu, de câte 100 lei, pentru intimații inculpați și se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
G -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.G--II.
Red.--Jud.Sect.2
Președinte:Bădescu LilianaJudecători:Bădescu Liliana, Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica
