Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 508/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
232/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
Decizia penală nr. 508
Ședința publică din data de 08 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bădescu Liliana
JUDECĂTOR 2: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 3: Dumitrașcu Sofica
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr. 4/A/07.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu cu delegație la dosar și intimatul-parte-vătămată SC SRL, lipsă fiind intimatele-părți-civile și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului formulat împotriva Deciziei penale nr. 4/A/07.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-, casarea deciziei, iar în temeiul art. 3859pct. 14 Cod procedură penală reindividualizarea pedepsei având în vedere că Instanța nu a dat eficiență circumstanțelor personale respectiv atitudinea sinceră, de recunoaștere și de colaborare, având în vedere și faptul că are trei copii minori în întreținere iar prejudiciul a fost recuperat.
Reprezentantul intimatului-parte-vătămată SC SRL, arată că lasă la aprecierea instanței neavând nimic de adăugat.
Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere ca nefondat a recursului formulat, având în vedere că instanțele fond și de apel au avut în vedere circumstanțele atenuante ale inculpatului prev de art. 74 lit. c Cod penal și în mod corect i s-a aplicat un spor de 6 luni, față de faptul că inculpatul a fost condamnat anterior de mai multe ori pentru săvârșirea unor infracțiuni similare dând dovadă de perseverență infracțională.
Rcurentul-inculpat, personal, arată că este de acord cu apărătorul din oficiu.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 535/03.12.2008, Judecătoria Bufteaa dispus în baza art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prev. de art. 208 alin. Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, totul cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunile prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În temeiul art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c și alin. 2 Cod penal, art. 80 Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art. 61 alin.1 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1532/21.06.2006 a Judecătoriei Buftea, pronunțată în dosarul nr. 701/2005, definitivă prin decizia penală nr. 303/26.04.2007 a Tribunalului București, a fost contopit restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară (231 de zile) cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentință, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a și b Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. și alin. 2 Cod penal, art. 80 Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art. 61 alin. 1 Cod penal a fost revocat beneficiul liberării condiționate privind pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1532/21.06.2006 a Judecătoriei Buftea, pronunțată în dosarul nr. 701/2005, definitivă prin decizia penală nr.303/26.04.2007 a Tribunalului București, a fost contopit restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară (231 de zile) cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin hotărâre, inculpatul având de executat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a Cod penal - art. 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, sporită cu 6 luni - în total 3 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 88 alin. 1 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 28.08.2008 la zi.
În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, s-a luat act că partea vătămată SC SRL nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului.
În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 998 și urm. Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă împotriva inculpatului.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 560 lei, cu titlu de daune materiale.
S-a dispus avansarea și plata, din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul Bucureștia onorariului avocaților din oficiu ai inculpatului.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 600 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 26.03.2008 inculpatul a purtat o discuție cu martorul in curtea imobilului din jud. I,. Tunari,-- proprietatea numitului, unde era amplasat șantierul părții vătămare -, a observat mai multe bunuri aparținând acestei societăți si, în noaptea de 26/27.03.2008, a forțat ușa magaziei și a sustras un flex, o bormașină, un fierăstrău electric, toate marca, aparținând părții vătămate, ascunzând aceste bunuri în locuința sa, în șifonier, cu intenția de a le valorifica a doua zi, astfel cum rezulta din declarațiile date de inculpat coroborate cu declarațiile martorilor, cu procesul verbal de cercetare la fata locului si cu procesele verbale de ridicare, respective de predare - primire bunuri întocmite la 27.03.2008.
Pentru a retine aceasta situație de fapt, instanța a avea în vedere împrejurarea că amănuntele relevate de inculpat se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, procesul verbal de cercetare la fata locului și planșele foto aferente, procesele verbale de ridicare si predare - primire bunuri.
Astfel, inculpatul a indicat si descris amănunțit bunurile sustrase, bunuri ce au fost descoperite în șifonierul locuinței sale - în locul indicat de inculpat.
De asemenea, atitudinea inculpatului care - astfel cum arata însuși inculpatul, dar si martorii, - a fugit atunci când, urmând urmele de încălțăminte descoperite la locul săvârșirii faptei, polițiștii s-au prezentat la locuința inculpatului, a fugit, prezintă relevanță în cauză.
2. Pe data de 22.06.2008, în jurul orelor 14,00, inculpatul a sustras din autoutilitara marca de culoare albă, cu nr. de înmatriculare -, parcată pe șos. de centură din fața depozitului si neavând ușile asigurate, un portmoneu de culoare maron în care se găseau suma de 560 lei și alte acte aparținând părtii vătămate, astfel cum rezultă din declarația dată de inculpat, coroborată cu procesul verbal de vizionare a înregistrării efectuate prin camera de supraveghere a societății, declarația părții civile, procesul verbal de predare primire a portmoneu lui (recuperat pe data de 30.06.2008 de la concubina inculpatului și predate părții civile la 03.07.2008).
Pentru a retine aceasta situație de fapt, instanța a avut în vedere împrejurarea că amănuntele relevate de inculpat se coroborează cu restul probatoriului administrat în cauză.
Astfel, inculpatul a indicat si descris amănunțit bunurile sustrase și modul de operare, declarațiile sale coroborându-se atât cu declarația părții vătămate, cât si cu procesul verbal de vizionare a înregistrării efectuate prin camera de supraveghere a societății.
Din declarația inculpatului a rezultat că acesta are o situație materială precară, are trei copii minori în întreținere.
Din fișa de cazier a inculpatului s-a reținut că acesta a suferit numeroase condamnări pentru fapte similare celor deduse judecății în cauza de față.
Sub aspectul încadrării juridice, instanța a apreciat că faptele au fost săvârșite după considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 1847/2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B în dosarul nr. 3346/2003 și în timpul liberării condiționate din executarea pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 1532/21.06.2006 a Judecătoriei Buftea, pronunțată în dosarul nr. 701/2005, definitivă prin Decizia penală nr. 303/26.04.2007 a Tribunalului București.
În consecință, instanța a apreciat că faptele au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie și postcondamnatorie.
În raport cu acestea, în temeiul art. 334 Cod procedura penala, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile prevăzute de art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. g si i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal in infracțiunile prevăzute de art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. g si i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a si b Cod penal, art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a si b Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul criticând- pentru netemeinicei motivând că în mod greșit instanța de fond i-a aplicat la pedeapsa rezultantă sporul de 6 luni fără a ține seama de atitudinea sinceră și cooperantă de care a dat dovadă.
Prin decizia penală nr.4/07.01.2009, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus prevenția de la 28.08.2008 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în raport de dispozițiile art. 72 Cod penal, aplicarea sporului de 6 luni la pedeapsa rezultantă fiind justificată de perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul.
Împotriva acestei decizii, vizând și sentința instanței de fond, a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie solicitând reducerea pedepsei aplicate prin acordarea unei largi eficiențe circumstanțelor personale.
În recursul său inculpatul invocă cazul de casare prev. de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală referitor la pedeapsa greșit individualizată în raport de dispozițiile art. 72 Cod penal.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 3856alin. 2 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce urmează:
Curtea apreciază că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate în cele două etape ale procesului penal, încadrarea juridică este justă, în mod corect stabilind instanța de fond că sunt îndeplinite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea apreciază că a fost corect individualizată, instanța de fond care a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal.
Aplicarea sporului 6 luni la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare este justificată de perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul, el săvârșind două fapte de furt la interval scurt de timp.
De asemenea s-a avut în vedere faptul că inculpatul a fost condamnat anterior în repetate rânduri tot pentru infracțiuni contra patrimoniului, împrejurarea ce denotă perseverența infracțională și specializarea în comiterea aceluiași gen de infracțiuni.
Deși inculpatul a fost liberat condiționat din condamnarea anterioară ce constituie primul termen al recidivei, el nu a înțeles clemența de care a dat dovadă instanța ci a continuat să comită infracțiuni, aspecte ce determină Curtea să mențină pedeapsa aplicată precum și sporul adăugat, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 Cod penal.
Faptul că inculpatul a avut o poziție sinceră și cooperantă a fost avut în vedere de instanța de fond care a orientat pedeapsa spre minimul prevăzut de lege.
Neexistând alte motive de casare care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală să respingă recursul inculpatului ca nefondat.
În baza art. 88 Cod penal va computa prevenția inculpatului de la 28.08.2008 la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 4/07.01.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
prevenția inculpatului de la 28.08.2008 la zi.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
G -
Red.
Dact. /23.04.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Red. E - Judecătoria Buftea - Secția Penală
Președinte:Bădescu LilianaJudecători:Bădescu Liliana, Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica