Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 526/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.526/2008
Ședința publică din 14 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
JUDECĂTOR 3: Stanca Ioana Marcu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 73/A/14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat, în substituirea avocatului, apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind partea civilă intimată .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătorul inculpatului recurent și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, în substituirea avocatului, apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și a se avea în vedere criticile formulate de inculpat la instanța de apel.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului întrucât inculpatul nu a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond.
Inculpatul, având ultimul cuvânt învederează că la instanța de apel a criticat hotărârea întrucât a solicitat schimbarea modalității de executare din suspendare condiționată în executarea pedepsei, constatându-se în final că a executat pedeapsa. Mai învederează că este nemulțumit întrucât pentru fapte de același gen s-au pronunțat pedepse diferite.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Constată că prin sentința penală nr.595/2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar penal nr- a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de:
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art.215 al.l Cp prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat, prev.de art.208, 209 al.l Cod penal.
În baza art.81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2,6 ani, ce constituie termen de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev.de art.83 Cod penal.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei cu titlu despăgubiri civile.
S-a făcut aplicare art. 191, 193 Cpp.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut ca stare de fapt că în data de 22.06.2005, inculpatul a indus în eroare pe partea vătămată, intrând în posesia telefonului mobil marca 556 cu consimțământul acesteia, urmare a prezentării ca adevărată a unei situații potrivit căreia mama sa, care ar lucra la Policlinică, îi va oferi banii necesari pentru achiziționarea acestuia, deși în realitate inculpatul nu a avut această intenție, fapta săvârșită în scopul obținerii pentru sine a telefonului mobil și producând în acest fel o pagubă părții vătămate.
În drept s-a reținut că fapta inculpatului așa cum a fost descrisă și dovedită cu probele administrate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev.de art.215 al.l Cod penal și nu ale infracțiunii de furt calificat pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Pe cale de consecință, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de înșelăciune prev.de art.215 al.l Cod penal și s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii conform criteriilor prev.de art.72 Cod penal.
În privința modalității de executare a pedepsei s-a apreciat că scopul acesteia poate fi atins fără executare, astfel că s-a făcut aplicare art.81, 82 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în favoarea părții civile.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal prev.de lege Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia penală nr.73/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr- s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 595/2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr-.
S-a desființat sentința penală atacată sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 13 Cod penal la încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, aplicării dispozițiilor art. 193 al. 1 Cod procedură penală și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 13 Cod penal la încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 193 al. 1 Cod procedură penală.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
In baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
In baza art. 189 Cod procedură penală suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a stabilit a fi virată în contul A din fondurile Ministerului Justiției.
În motivare instanța de apel a reținut că otrivit p. disp.art.71 al.2 Cp modificat prin 278/2006, condamnarea la pedeapsa închisorii ori a detențiunii pe viață atrage de drept aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art.64 Cod penal.
Ori, de la data săvârșirii infracțiunii (22.06.2005) și până la judecarea cauzei au intervenit două legi penale succesive cu privire la pedepsele accesorii, instanța fondului trebuia să facă aplicare art.13 Cod penal, respectiv legii penale mai favorabile, care în raport de modalitatea de executare aleasă (art.81, 82 Cod penal) este codul penal nemodificat prin 278/2006, care nu prevedea obligativitatea aplicării pedepselor accesorii la suspendarea condiționată.
De asemenea, conform declarației dată de partea civilă în fața instanței de fond (50) aceasta a solicitat pe lângă obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile în cuantum de 450 lei și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare efectuate în timpul procesului (deplasări la poliție, instanță și 10 zile de muncă) în cuantum de 200 lei.
Deși a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare efectuate, partea civilă nu a depus nici un înscris doveditor și nu a adus nici un alt mijloc de probă pentru a justifica cuantumul cheltuielilor judiciare, astfel că, în acest context, instanța fondului trebuia să respingă această cerere ca nedovedită și nicidecum să oblige inculpatul la plata acestora, așa cum greșit a procedat, acordând o sumă nedovedită și într-un alt cuantum decât cel solicitat (2000 lei în loc de 200 lei).
În privința criticilor expuse de Parchet cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice și a cuantumului redus al pedepsei aplicate, acestea s-au privit a fi nefondate.
Potrivit art.208 Cod penal, constituie infracțiunea de furt "luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia,fără consimțământul acestuiaîn scopul de a și-1 însuși pe nedrept.
Ori, în cauza dedusă judecății, din coroborarea probatoriului administrat
(plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorului -, declarațiile inculpatului) rezultă că telefonul mobil a fost luat din posesia părții vătămatecu consimțământul acestuia, prin inducerea în eroare a părții vătămate, căreia i-a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă și anume că mama inculpatului ar lucra în cadrul Policlinicii și căreia urma să-i arate telefonul obținut de la partea vătămată pentru a-1 vedea și a-i da banii pentru a-1 achita.
Ori, în contextul acestei stări de fapt, în mod corect instanța fondului a reținut că fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev.de art.215 al.l Cod penal și a dispus schimbarea încadrării juridice în această infracțiune.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, Tribunalul a apreciat că în raport de natura infracțiunii săvârșite, de gradul de pericol social concret al acesteia, de conduita sinceră a inculpatului pe parcursul procesului, aceasta este de natură a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv prev.de art.52 Cod penal, în speță neimpunându-se majorarea pedepsei, așa cum nefondat a solicitat Parchetul.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, arătând în fața instanței de recurs că a solicitat instanței de apel schimbarea modalității de executare din suspendare condiționată în executare în regim de detenție.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și în conformitate cu dispozițiile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală instanța reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.385/1 alin.4 Cod procedură penală întrucât inculpatul nu a declarat apel, poate critica decizia numai cu privire la modificarea conținută de aceasta.
Decizia instanței de apel modificat sentința penală nr.595/2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia numai cu privire la împrejurarea că nu s-au reținut dispozițiile art.13 Cod penal privind legea penală mai favorabilă în materia pedepselor accesorii și că s-au aplicat greșit prevederile art.193 al.1 Cod procedură penală.
Sub aceste aspecte decizia atacată nu poate fi modificată, fiind favorabilă inculpatului, iar acesta nici nu i- adus critici sub acest aspect.
Celelalte motive invocate de inculpatul recurent nu pot fi analizate de instanța de recurs, întrucât inculpatul nu a declarat apel. Chiar în condițiile în care s-ar fi avut în vedere cererea inculpatului în sensul că ar trebui să se constate că a executat pedeapsa, aceasta trebuia precedată de o contopire a pedepselor care nu putea fi însă solicitată direct în apel.
În consecință, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
- obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei reprezintă onorar apărător oficiu ce va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 73/A din 14.04.2008 a Tribunalului Alba în dosar nr-.
Obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei reprezintă onorar apărător oficiu ce va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14.10.2008.
Președinte, Judecător, Judecător
- - - - - - - -
Grefier
- -
Red.
Dact. 2 ex/21.10.2008
-;
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Tiberiu Peter, Stanca Ioana Marcu