Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 527/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.527/
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 2: Valentin Iancu
JUDECĂTOR 3: Lucia Dragomir
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în municipiul C,-, și Comuna, sat, județul C, împotriva deciziei penale nr.403 din data de 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 208-209 Cod penal.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare,se constată lipsa:
- recurentului inculpat și a avocatului din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.4731/2008 emisă de Baroul de Avocați
- intimatului inculpat și a apărătorului din oficiu al acestuia - avocat -a - în baza împuternicirii avocațiale nr.4732/2008, emisă de Baroul de Avocați C;
- intimatului inculpat;
- intimatei parte vătămată.
Curtea, față de lipsa inculpaților și a apărătorilor desemnați din oficiu, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare,se prezintă:
- recurentul inculpat personal și asistat de avocat ales, fără împuternicire avocațială;
- intimatul inculpat personal și asistat de apărătorul din oficiu al acestuia - avocat -a - în baza împuternicirii avocațiale nr.4732/2008, emisă de Baroul de Avocați C;
- intimatul inculpat personal;
- intimata parte vătămată.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
Curtea, a precizat că la termenul din data de 28 octombrie 2008, inculpatul în stare de arest preventiv, în prezența apărătorului din oficiu, și-a retras recursul declarat împotriva deciziei penale nr.403 din data de 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța.
S-a acordat un nou termen de judecată întrucât în cauză pentru a se realiza procedura de citare cu intimații, întrucât termenul din data de 28 octombrie 2008, fost termen intermediar pentru ca instanță să pună în discuția părților legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului.
Inculpatul, având cuvântul, contestă că și-ar fi retras recursul.
Față de aceste precizări, curtea dispune verificarea caietului grefierului de la termenul din data de 28 octombrie 2008 și lasă apelarea cauzei la a treia strigare și îi pune în vedere apărătorului ales al inculpatului să depună la dosarul cauzei, împuternicire avocațială.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a treia strigare,se prezintă:
- recurentul inculpat personal și asistat de avocat ales - în baza împuternicirii avocațiale nr.109/2008, emisă de baroul de Avocați ialomița - Cabinet Individual de Avocat;
- intimatul inculpat personal și asistat de apărătorul din oficiu al acestuia - avocat -a - în baza împuternicirii avocațiale nr.4732/2008, emisă de Baroul de Avocați C;
- intimatul inculpat personal;
- intimata parte vătămată.
Se verifică caietul grefierului de ședință din care inculpatul își recunoaște semnătura și cele declarate la termenul de judecată anterior și solicită totuși să îi fie analizat recursul.
Curtea, dispune rectificarea încheierii de la termenul din data de 28 octombrie 2008, în sensul că inculpatul și-a retras recursul și a acordat termen pentru îndeplinirea procedurii de citare cu părțile.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul la termenul din data de 28 octombrie 2008, apărătorul ales al acestuia - avocat, solicită menținerea declarației de renunțare la recursul declarat de inculpat.
Procurorul, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință inculpatului la termenul din data de 28 octombrie 2008, în sensul că și-a retras recursul declarat în cauză.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 754/P/5.05.2008 Judecătoria Medgidiaa dispus:
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a,e,g, cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 10.06.1983 în C, jud C, CNP -, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.208 alin 1 - art.209 alin 1 lit. a, e, g cod penal cu aplicarea art.37 lit.b cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 10.05.1975 în M, jud.C, CNP -, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a,e,g,I cod penal, a fost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la 22.01.1983 în M, jud C, CNP -, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.86 alin 1 din OUG 195/2005 R, a fost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la 22.01.1983 în M, jud C, CNP -, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumul public fără a poseda permis de conducere.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit b cod penal inculpatul execută pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de 1 an rezultând pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art,71 cod penal au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art 64 lit.a teza a II a, și lit.b cod penal.
În baza art.191 alin 1 proc.pen. au fost obligați inculpații la plata sumei de 300 lei, 100 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.189 proc.pen. a fost dispusă avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Cas umei de 450 lei onorariu avocat oficiu, pentru avocat, delegațiile nr.29789, 29790, 29791.
Pentru a pronunța această sentință penală instanța de fond a reținut că inculpații, și au sustras autoturismul părții vătămate la data de 16.05.2005 în jurul orelor 1,00 din fața barului din localitatea de și l-au abandonat în zona pădurii unde a fost găsit de organele de poliție.
Tribunalul Constanța - Secția penală, prin decizia penală nr.403/1.10.2008 a decis următoarele:
În baza art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, a admis ca fondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 754/P/05.05.2008 pronunțată de Judecătoria Medgidia.
În baza art. 373 Cod procedură penală, a extins efectele apelului declarat de inculpatul cu privire la inculpații și.
A desființat sentința penală apelată și a dispus rejudecarea de către aceeași instanță, căreia i s-a trimis dosarul pentru rezolvarea fondului cauzei, cu respectarea dispozițiilor legale privind judecata în primă instanță.
A anulat mandatele de executare nr.1031/27.05.2008 și 1032/27.05.2008 emise pentru inculpații și în baza sentinței penale nr. 754/P/05.05.2008 a Judecătoriei Medgidia și a dispus punerea în libertate a acestor inculpați, la rămânerea definitivă a prezentei decizii, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.
A înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile privind condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea, de 5 ani, de 6 ani, de 5 ani, de 3 ani, pentru art. 208 - 209 Cod penal și art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, art. 33 lit. a - art. 34 lit. b Cod penal, art. 71 - 64 Cod penal și art. 191 Cod procedură penală. A menținut dispozițiile art. 189 Cod procedură penală.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 189 Cod procedură penală, onorariu avocat oficiu către Baroul C, pentru avocat și avocat, de câte 100 lei, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu a fost motivat, iar la termenul de judecată din data de 28 octombrie 2008, acesta a declarat că înțelege să își retragă recursul,
El a declarat recurs deoarece nu a știut hotărârea instanței de apel.
La termenul in data de 18 noiembrie 2008, inculpatul a menționat că vrea să-și motiveze recursul și să fie analizat pe fond.
Potrivit art.3854Cod procedură penală cu referire la art.369 Cod procedură penală, până la încheierea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își retrage recursul declarat personal de parte sau prin mandatar special.
Legea nu prevede însă, posibilitatea revenirii asupra retragerii recursului, o atare posibilitate existând numai în cazul renunțării la recurs, care este reglementată expres în art.3854al.2 raportat la art.368 alin.2 Cod procedură penală.
De altfel, caracterul irevocabil al declarației de retragere a recursului reiese și din prevederile referitoare la rămânerea definitivă a hotărârii supuse recursului, înscrise în art.416 punct 4 lit."b" și punct 5, precum și în art.416 punct.1 lit."b" și punct 2 Cod procedură penală.
Ca urmare, se va lua act de retragerea recursului inculpatului, de această manifestare de voință a acestuia, fără a se exercita controlul jurisdicțional asupra hotărârii pronunțate în fond și în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.3854Cod procedură penală, art.369 Cod procedură penală,
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul - domiciliat în municipiul C,-, și Comuna, sat, județul C, împotriva deciziei penale nr.403 din data de 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
În temeiul art.189 Cod procedură penală,
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției, a onorariului cuvenit apărătorilor din oficiu - avocat și avocat -a, în sumă de câte 300 lei.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală,
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Jud.fond:
Jud.apel: -
Red.decizie:
Tehnoredact. Gref.-/2 ex.
Data: 27.11.2008
Președinte:Marius Cristian EpureJudecători:Marius Cristian Epure, Valentin Iancu, Lucia Dragomir