Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 530/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 530/2008
Ședința publică din 14 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
- - - JUDECĂTOR 3: Stanca Ioana Marcu
- - - - judecător
- - - grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 218/A/3.09.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul, în motivarea orală a recursului învederează că solicită suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Apărătorul inculpatului recurent și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În susținere învederează că inculpatul a recunoscut și regretat fapta, iar prejudiciul a fost recuperat.
Avocat, pentru inculpatul intimat solicită a se menține ca legală și temeinică hotărârea penală atacată.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică decizia penală atacată, învederând că instanța de fond a avut în vedere la stabilirea pedepsei antecedența penală a inculpatului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt învederează că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
În deliberare, constată:
Prin sentința penală nr. 406/2008, Judecătoria Petroșania condamnat pe inculpații:
1., arestat în altă cauză și deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță M, la:
- 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g și i Cod penal cu aplic. art. 74 și 76 lit. c Cod penal
2., la:
- 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1,209 alin.1 lit.a,g și i Cod penal cu aplic. art. 74 și 76 lit. c Cod penal
În baza art. 85 Cod penal a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an aplicată inculpatului prin sentința penală nr.335/27.05.2008 a Judecătoriei Petroșani, rămasă definitivă prin neapelare la data de 9.06.2008.
În baza art. 36 alin.1 Cod penal a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 ani aplicată acestuia prin sent.pen.nr.335/2008, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
A interzis celor doi inculpați drepturile civile prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal
În baza art. 81,82 și 71 alin.5 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o durată 3 ani reprezentând termen de încercare, termen ce se va calcula începând cu data de 9.06.2008.
A atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal cu privire la revocarea suspendării condiționate.
A constatat că partea vătămată SC SRL Tg. J nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. e Cod penal a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 43,50 lei.
În baza art. 191 Cod proc. penală a obligat inculpații la câte 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu a stabilit să fie plătit anticipat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În noaptea de 7/8.02.2008, cei doi inculpați s-au deplasat în piața din P, au desprins un geam termopan de la magazinul aparținând SC SRL Tg.J și au sustras ciocolată, cutii cu conserve și detergenți în val. de 87 lei. Cu bunurile sustrase s-au dus la locuința inculpatului unde le-au împărțit și apoi le-au consumat.
Fapta celor doi inculpați constituie infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1,209 alin.1 lit. a,g și i Cod penal
La individualizarea pedepsei ce urmează a se aplica celor doi inculpați instanța de fond a avut în vedere pericolul social al faptei, limitele pedepsei, valoarea redusă a prejudiciului ca și persoana inculpaților, care au recunoscut fapta, astfel că instanța de fond a aplicat pedeapsa închisorii, a dat eficiență circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal cu consecința reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de textul incriminator.
Împotriva acestei sentințe a înaintat apel în termen inculpatul.
Apelul nu a fost motivat în scris.
În susținerea orală a apelului, personal și prin apărător, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 218/A/3.09.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 406/2008 a Judecătoriei Petroșani, județul
A fost obligat inculpatul apelant să plătească statului suma de 110 lei cheltuieli judiciare în apel.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei s-a dispus să fie plătit din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt comisă de către inculpați raportat la probațiunea administrată în cauză. De altfel, inculpații au recunoscut comiterea faptei, descriind și împrejurările și modul de comitere a acesteia.
Încadrarea juridică dată faptelor este justă, iar individualizarea pedepselor este obiectivă, Astfel, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 72 Cod penal, precum și toate circumstanțele atenuante reale și personale ale inculpatului apelant și ale celui intimat, făcând aplicarea prevederilor art. 74,76 lit. c Cod penal, referitoare la reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.
O altă redozare a pedepselor nu se impune.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei privind pe inculpatul apelant, Tribunalul a considerat că nu se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei, atâta timp cât inculpatul este în prezent arestat în altă cauză și, prin această faptă denotă persistență într-un comportament negativ.
Împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs în termen inculpatul, solicitând suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului este fondat, pentru următoarele considerente:
Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 52 și 72 CP, cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, ținând seama de împrejurările comiterii faptei, de forma de vinovăție, de urmarea produsă și de circumstanțele de ordin personal ale inculpatului. Astfel, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă sub valoarea minimului special prevăzut de lege pentru faptele săvârșite, urmare reținerii în cauză de circumstanțe atenuante.
Curtea apreciază însă că este justificată solicitarea inculpatului în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei, câtă vreme la momentul comiterii faptei nu era cunoscut cu antecedente penale.
Împrejurarea că inculpatul este în prezent arestat în altă cauză nu poate justifica detenția în prezenta cauză, câtă vreme până la judecarea și eventuala condamnare definitivă a inculpatului, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
În consecință, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și prin schimbarea modalității de executare a pedepsei în suspendare condiționată, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b CPP, Curtea va admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 218/A/3.09.2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosarul nr-.
Va casa decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 406/15.07.2008 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar nr- sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate, și rejudecând în aceste limite:
În baza art. 81 Cod penal, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea art. 74, 76 lit. c Cod penal pe o perioadă de 3 (trei) ani, care constituie termen de încercare.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, se va suspenda pe aceeași perioadă executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal.
Va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate.
Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
În baza art. 192 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului numit din oficiu în sumă de câte 300 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției, cu privire la inculpații și.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 218/A/3.09.2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosarul nr- și în consecință:
Casează decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 406/15.07.2008 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar nr- sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate, și rejudecând în aceste limite:
În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea art. 74, 76 lit. c Cod penal pe o perioadă de 3 (trei) ani, care constituie termen de încercare.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă pe aceeași perioadă executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal.
Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului numit din oficiu în sumă de câte 300 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției, cu privire la inculpații și.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. /2 ex. /6.11.2008
-
,
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Tiberiu Peter, Stanca Ioana Marcu