Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 531/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 785/2009)
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.531/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 3: Vasile
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect RECURSURILE declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.134/A din data de 20 februarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest în altă cauză la Penitenciarul Jilava și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație la dosar și intimatul inculpat, personal, aflat în stare de arest în altă cauză la Penitenciarul Rahova și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat ta, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatele părți vătămate și SC SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La întrebarea Curții, intimatul inculpat precizează că este de acord să dea declarație și în fața instanței de recurs.
Curtea procedează la ascultarea intimatului inculpat, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public arată că extinde oral motivele de recurs ale Parchetului, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.3 cu ref. la art.47 alin.2 din Codul d e procedură penală, în susținerea căruia precizează că unul din membrii completului de judecată care a participat la soluționarea apelului, respectiv, a participat anterior și la soluționarea unui recurs asupra măsurii arestării preventive a inculpatului, făcând parte din completul de judecată care a pronunțat Decizia nr.193/R din data de 25 ianuarie 2006 în Dosarul nr- al TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală în dosarul, prin care a fost respins recursul Parchetului împotriva încheierii instanței de fond de revocare a acelei măsuri, în decizia respectivă menționându-se că, în ceea ce îl privește pe inculpatul anterior menționat, nu există probe certe de vinovăție.
În raport cu motivul astfel invocat, solicită în principal casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
În subsidiar, susține motivul scris de recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, în susținerea căruia arată că, în cauză, s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului. În acest sens, învederează că inculpatul a declarat în mod constant, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, că, în noaptea de 26/27 octombrie 2005, în jurul orelor 2230- 2300, s-a întâlnit pe drum cu inculpatul, care se afla la volanul autoturismului pe care lucra drept taximetrist, s-a urcat în mașina acestuia, au discutat, iar, după ce au consumat droguri împreună, inculpatul l-a amenințat că îl lovește dacă nu merge cu el. În aceste condiții, s-au deplasat amândoi pe Strada -, unde inculpatul i-a spus să coboare și să ia de la un autoturism două roți, precum și radiocasetofonul. Inculpatul s-a deplasat până la un autoturism Solenza, a încercat să desfacă șuruburile de la de rezervă și, întrucât nu a reușit, s-a întors la inculpatul, pentru ca acesta să-i arate cum se procedează, ocazie cu care tot inculpatul respectiv i-a dat o cheie de contact pentru Solenza și o cheie de 13 pentru desfacerea roților, cu care el a reușit să desfacă de rezervă. Mai mult, inculpatul s-a deplasat el însuși la autoturism, arătându-i inculpatului șuruburile pe care trebuie să le desfacă, după care s-a reîntors la autoturismul taxi. Inculpatul a mai arătat că, atunci când a fost prins în flagrant de către organele de poliție, a precizat că s-a mai aflat împreună cu o persoană, care era într-un autoturism taxi. În baza acestei precizări, organele de poliție au găsit la 40-50 de locul faptei un autoturism aparținând firmei taxi 2000 SRL, în care inculpatul dormea pe scaunul din dreapta față. De asemenea, inculpatul, astfel cum se menționează în cuprinsul procesului verbal de constatare a infracțiunii, a declarat că inculpatul a fost complice la săvârșirea faptei de furt de către acesta. În ceea ce privește susținerile inculpatului, arată că acestea sunt contradictorii și neverosimile. Astfel, inculpatul a declarat că a adormit, iar când s-a trezit inculpatul conducea deja autoturismul taxi, după care acesta a oprit acel autoturism și a fugit, el adormind apoi din nou. Inculpatul a intercalat momentele de somn cu momentele în care a observat acțiunile coinculpatului, tocmai pentru a ascunde faptul că, în tot acest interval de timp, el a fost de acord cu sustragerea roții de către cel din urmă, având cunoștință de întreaga activitate infracțională a acestuia. În consecință, apreciază că inculpatul a săvârșit infracțiunea de complicitate la furt calificat, deoarece staționarea acestuia în autoturismul taxi, pe o stradă lăturalnică, pe timp de noapte, nu a fost întâmplătoare, ci a fost determinată de împrejurarea că îl aștepta pe celălalt inculpat să vină cu bunurile sustrase, după ce, în prealabil, îi arătase acestuia cum să comită acea faptă.
Pentru acest motiv, solicită admiterea recursului, casarea în parte a ambelor hotărâri pronunțate de instanțele inferioare și, pe fond, pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii, cu executare în regim de detenție.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită admiterea recursului și, pe fond, dacă se va aprecia ca fiind admisibilă prezenta cale de atac, să se dispună contopirea pedepselor aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicate prin hotărârile menționate în cererea de recurs.
În ceea ce privește recursul Parchetului, arată că acesta nu îl privește pe inculpatul, lăsând soluționarea lui la aprecierea instanței.
Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat se raliază concluziilor reprezentantului Ministerului Public în ceea ce privește primul caz de casare invocat de acesta, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel. Cu privire la cel de-al doilea caz de casare invocat de Parchet, formulează concluzii de respingere a recursului, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, arătând să soluția de achitare este legală și temeinică.
În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul, lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra recursului declarat de inculpatul, solicită respingerea acestuia ca inadmisibil, arătând că inculpatul și-a retras apelul, astfel că, pentru el, sentința primei instanțe a rămas definitivă.
Recurentul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și contopirea pedepselor.
Intimatul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat și lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
PrinSentința penală nr.852/F din data de 10 aprilie 2007, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 4 Bah otărât astfel:
A respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice pentru fapta de la pct.1 din rechizitoriu din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de tentativă la furt calificat.
În temeiul art.334 din Codul d e procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei de la pct.1 din rechizitoriu din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.208 - 209 alin.1.a, e, g din Codul penal în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.e, g din Codul penal.
În baza art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.e, g din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 11 august 1987 în B) la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fapta din data de 26/27 octombrie 2005).
În temeiul art.208 alin.1 - art.209 alin.1.e din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fapta din data de 07 noiembrie 2005).
În baza art.34 lit.b rap. Ia art.33.a din Codul penal, a contopit pedepsele astfel aplicate, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 3 luni închisoare.
În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute la art.64 lit.a și b din Codul penal.
În baza art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii din data de 27 octombrie 2005 și cea a arestării preventive, de la 15 noiembrie 2005 până la 25 ianuarie 2006.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. Ia art.10 lit.a din Codul d e procedură penală, a achitat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 10 martie 1975 în B), pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat prevăzută de art.26 rap. Ia art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e, g cu aplic. art.37 lit.b din Codul penal.
Conform art.14 rap. Ia art.346 din Codul d e procedură penală, a luat act că părțile vătămate și SC SA nu s-au constituit părți civile în cauză.
În temeiul art.191 alin.1 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile apărătorilor din oficiu au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a constatat că, prin rechizitoriul din data de 28 noiembrie 2005, s-a reținut că, în noaptea de 26/27 octombrie 2005, cei doi inculpați s-au deplasat pe Strada C cu autoturismul aparținând inculpatului (de profesie taximetrist), unde, după ce s-au drogat, au hotărât să sustragă bunuri din autoturisme, scop în care au mers pe Strada -, unde inculpatul anterior menționat i-a dat o cheie inculpatului, pentru ca acesta să sustragă de rezervă de la autoturismul Solenza cu număr de înmatriculare B-84-, aparținând părții vătămate. Inculpatul nu a reușit inițial să desfacă de rezervă și atunci a revenit, însoțit de inculpatul, care i-a spus ce șurub să desfacă și i-a lăsat cheile de la autovehiculul său, pentru a încerca să intre în Solenza și să sustragă radiocasetofonul. După ce a desfăcut și a încercat să se îndepărteze cu ea, inculpatul a fost oprit de organele de poliție și, chestionat asupra cheilor de contact găsite asupra sa, le-a condus la mașina cu care venise, unde a fost găsit inculpatul, care dormea din cauza oboselii și a drogurilor.
De asemenea, la data de 07 noiembrie 2005, inculpatul a sustras din magazinul părții vătămate SC SA din mai multe produse, fără să le plătească la casă, fiind oprit de personalul de pază.
În fața Judecătoriei, au fost audiați inculpații, partea vătămată, precum și martorii, și.
Părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciile fiind recuperate.
Analizând probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, Judecătoria a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunile de furt calificat din datele de 26/27 octombrie 2005 și respectiv 07 noiembrie 2005, însă inculpatul nu l-a ajutat în vreun fel la comiterea primei fapte, neexistând astfel, în ceea ce îl privește pe acesta din urmă, vreo infracțiune de complicitate la furt calificat.
În acest sens, a reținut că acuzația formulată împotriva inculpatului se întemeiază pe declarațiile inculpatului (care îl incriminează) și pe împrejurarea că a fost găsit în apropierea locului de unde acesta din urmă a sustras de rezervă a autoturismului cu număr de înmatriculare B-84-, aflându-se în autovehiculul cu care amândoi veniseră până în acea zonă.
Judecătoria a apreciat că nu se poate trage concluzia, doar pe baza acestor considerente, că a existat un ajutor intenționat al inculpatului, dat celuilalt inculpat pentru a sustrage vreun bun. Acesta a arătat că autoturismul său a fost condus de către inculpatul, iar pe el organele de poliție l-au găsit dormind pe scaunul din dreapta șoferului.
Judecătoria a mai constatat că nu există vreo probă directă care să ateste că inculpatul l-a ajutat în vreun fel pe celălalt inculpat, nedovedindu-se că el știa ce are de gând acesta din urmă.
În ceea ce îl privește pe inculpatul, Judecătoria a constatat ca fiind neîntemeiată cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice, cu privire la prima faptă, în infracțiunea de tentativă la furt calificat, cu motivarea că a fost surprins de către organele de poliție după ce a sustras de rezervă și a plecat cu ea de lângă autoturismul Solenza.
În schimb, Judecătoria a dispus din oficiu schimbarea încadrării juridice, cu privire la aceeași faptă, în sensul înlăturării circumstanței prevăzute de art.209 lit.a din Codul penal, față de împrejurarea că nu a existat fapta de complicitate a inculpatului.
În drept, Judecătoria a constatat că fapta inculpatului, săvârșită cu vinovăție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1 - Ia art.209 alin.1 lit.e, g din Codul penal, pentru care a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare, cu executare în stare de detenție.
La individualizarea acestei pedepse, Judecătoria a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal, împrejurarea că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior la pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea în minorat a unei alte infracțiuni de furt calificat, modalitatea periculoasă în care a comis fapta dedusă judecății, vârsta tânără a acestuia, dar și împrejurarea că fapta respectivă a fost săvârșită pe fondul consumului de droguri.
În ceea ce privește fapta din data de 07 noiembrie 2005, de care a fost acuzat inculpatul, Judecătoria a constatat că aspectele reținute prin rechizitoriu sunt reale, fapta fiind flagrantă și recunoscută de inculpat, care a fost surprins de către organele de pază ale părții vătămate SC SA având asupra sa bunurile sustrase din magazinul acesteia.
În drept, Judecătoria a constatat că fapta anterior menționată, săvârșită cu vinovăție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1 - la 209 alin.1 lit.e din Codul penal, pentru care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare în stare de detenție.
La individualizarea acestei pedepse, Judecătoria a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal, aspectele anterior evidențiate cu privire la persoana inculpatului, dar și circumstanțele reale ale faptei, îndeosebi împrejurarea că prejudiciul, de valoare mică, a fost integral recuperat.
Făcând aplicarea art.34 lit.b rap. Ia art.33 lit.a din Codul penal, Judecătoria a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea dintre cele aplicate pentru cele două infracțiuni concurente, respectiv pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare, pe durata căreia a interzis acestuia, conform art.71 din Codul penal, drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, constatând că nu este necesară și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.c - e din Codul penal, față de împrejurarea că inculpatul nu se află în situațiile menționate de acele dispoziții legale, neocupând o funcție al cărei exercițiu să fie necesar a-i fi restrâns și nefiind incidentă vreo cauză care să îl facă nedemn de exercitarea drepturilor părintești sau a drepturilor de a fi tutore sau curator.
Împotriva acestei sentințe,au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4(la data de 19 aprilie 2007) șiinculpatul(la data de 29 iunie 2007).
Parchetul a criticat sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, sub trei aspecte, respectiv: greșita achitare a inculpatului, omisiunea menționării perioadelor de reținere și arestare preventivă în privința aceluiași inculpat și greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.
Inculpatul apelant nu și-a motivat calea de atac, iar la termenul din data de 08 august 2007, fiind prezent personal în fața instanței, a învederat că își retrage apelul declarat.
PrinDecizia penală nr.256/A din data de 09 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr-, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală a hotărât astfel:
A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4
A desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând cauza pe fond, a decis:
În baza art.88 din Codul penal, a dedus în cazul inculpatului durata reținerii din data de 27 octombrie 2005 și perioada arestării preventive, de la data de 20 decembrie 2005 până la data de 13 ianuarie 2006.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
A constatat că, prin încheierea din data de 08 august 2007, s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul, pe care l-a obligat la plata sumei de 25 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, astfel cum a rezultat aceasta din coroborarea probelor administrate în cauză.
De asemenea, a constatat că a fost dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
În ceea ce îl privește pe coinculpatul, Tribunalul a apreciat că, în mod corect, s-a reținut de către prima instanță că nu există probe certe de vinovăție, situație în care se impunea soluția de achitare a acestuia.
În acest sens, a constatat că nu există nicio probă directă care să îl incrimineze pe acest inculpat, în sensul că ar fi dat un ajutor efectiv și conștient coinculpatului la furtul roții de rezervă, el fiind găsit în autoturismul parcat în apropierea locului faptei, unde din cauza oboselii și a drogurilor dormea, chiar de către organele de poliție.
Tribunalul a concluzionat că toate mijloacele de probă administrate cu privire la fapta în discuție (din noaptea de 26/27 octombrie 2005) îl incriminează fără dubiu doar pe inculpatul, acesta fiind de altfel prins în flagrant.
Împrejurarea că inculpatul a fost găsit în apropierea locului unde s-a comis furtul, după prinderea coinculpatului și conducerea acestuia la secția de poliție, nu constituie o probă indubitabilă de vinovăție și, astfel, nu poate justifica o soluție de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
Chiar dacă s-ar aprecia ca nesincere declarațiile inculpatului, Tribunalul a constatat că nu există mijloace de probă care, coroborate, să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază acesta și să conducă fără putință de tăgadă la concluzia că inculpatul ar fi ajutat, intenționat, în vreun mod, la comiterea infracțiunii.
Tribunalul a mai constatat că individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-a făcut în mod judicios, avându-se în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, datele personale ale acestuia (cunoscut cu antecedente penale încă din minoritate), precum și toate celelalte criterii prevăzute de art.72 din Codul penal.
Drept urmare, a apreciat că o pedeapsă peste minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de furt calificat, cu executare în regim de detenție, astfel cum a fost aplicată de către prima instanță este necesară și suficientă pentru a-și atinge scopul preventiv și educativ.
Tribunalul a constatat că singura critică întemeiată a Parchetului este cea privind perioadele de reținere și arest preventiv ale inculpatul, dispozițiile art.88 din Codul penal găsindu-și aplicare și în cazul pronunțării unei soluții de achitare în privința acestuia.
Împotriva deciziei Tribunalului,au declarat recurs în termen legal, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI(la data de 10 aprilie 2008) șiinculpații și(ambii la data de 17 aprilie 2008).
În motivele scrise de recurs, Parchetul a criticat deciziile pronunțate de către instanțele inferioare pentru nelegalitate și netemeinicie, sub două aspecte, respectiv: greșita achitare a inculpatului și greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Parchetului a extins oral motivele de recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.5 din Codul d e procedură penală, față de împrejurarea că judecarea cauzei în apel d e către Tribunal s-a făcut în lipsa inculpatului, care era arestat în altă cauză la data de 09 aprilie 2008.
Inculpații recurenți nu și-au motivat recursurile declarate, iar la termenul din data de 21 octombrie 2008 fiecare dintre ei a declarat că își retrage calea de atac, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art.3854cu ref. la art.369 din Codul d e procedură penală.
PrinDecizia penală nr.1299/R din data de 21 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, în opinie majoritară, a hotărât astfel:
A luat act de retragerea recursurilor declarate de inculpații și.
A admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, a casat în întregime decizia din apel și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
A obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța decizia anterior menționată, instanța de recurs a constatat incidența în speță a cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.5 din Codul d e procedură penală, întrucât judecata în apel a avut loc fără participarea inculpatului, deși prezența acestuia era obligatorie potrivit legii, în condițiile în care era arestat în altă cauză, fiind încarcerat începând cu data de 01 februarie 2008.
Or, potrivit art.314 alin.1 din Codul d e procedură penală, judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere iar, conform alin.2 al aceluiași articol, aducerea inculpatului arestat la judecată este obligatorie.
În același timp, dispozițiile relative la prezența inculpatului la judecată, atunci când aceasta este obligatorie potrivit legii, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, potrivit art.197 alin.2 din Codul d e procedură penală.
Deși cazul de casare reținut îl vizează numai pe inculpatul, instanța de recurs a apreciat că imperativul unei bune înfăptuiri a justiției impune casarea în întregime a deciziei din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare în privința ambilor inculpați (cu menținerea actelor întocmite până la termenul din data de 13 februarie 2008), având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat imputată primului inculpat, fiind astfel incident cazul de indivizibilitate prevăzut de art.33 lit.a din Codul d e procedură penală, în aceste condiții instanța de rejudecare având posibilitatea de a face o evaluare unitară a probelor administrate și a contribuției celor doi inculpați la săvârșirea faptei.
În rejudecare, prinDecizia penală nr.134/A din data de 20 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală a hotărât astfel:
În baza art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4
A desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând cauza pe fond, a decis:
În baza art.88 din Codul penal, a dedus în privința inculpatului durata reținerii din data de 27 octombrie 2005 și perioada arestării preventive de la data de 20 decembrie 2005 până la data de 13 ianuarie 2006.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.369 din Codul d e procedură penală, a constatat că, prin încheierea de la termenul din data de 05 decembrie 2008, s-a luat act că inculpatul și-a retras apelul declarat.
În baza art.192 din Codul d e procedură penală, l-a obligat pe apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile privind plata onorariului avocatului din oficiu pentru cei doi inculpați au fost avansate din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a decide în sensul anterior menționat, Tribunalul a constatat că, în mod legal, prima instanță a pronunțat o soluție de achitare a inculpatului, apreciind că fapta acestuia de complicitate Ia furt calificat nu există, acuzația Parchetului întemeindu-se exclusiv pe declarațiile coinculpatului MARIO și pe împrejurarea că primul inculpat a fost găsit în apropierea locului de unde celălalt inculpat sustrăsese de rezervă a unui autoturism.
Probatoriul administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești nu a dovedit decât împrejurarea că inculpații au plecat împreună, în seara zilei de 26 octombrie 2005, cu mașina condusă de inculpatul și că, la solicitarea inculpatului, acesta i-a permis să conducă acea mașină (în fapt, un taxi pe care primul inculpat lucra), el așezându-se pe scaunul din dreapta șoferului, unde a adormit. Pe o stradă de lângă Șoseaua, inculpatul a parcat, a scos cheia din contact, a coborât din autoturism și i-a spus celuilalt inculpat că se întoarce repede, acesta din urmă rămânând în mașină și adormind. Inculpatul a fost trezit de organele de poliție și condus la Secție de către acestea, aflând cu acest prilej de la lucrătorii de poliție că inculpatul a fost reținut, deoarece a furat o de rezervă de la un autoturism Solenza.
Deși inculpatul a declarat că a sustras de rezervă deoarece inculpatul i-a solicitat acest lucru și chiar i-a arătat cum să procedeze, aceste susțineri nu se coroborează cu alte mijloace de probă.
Or, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform dispozițiilor art.66 din Codul d e procedură penală și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Tribunalul a constatat că acest inculpat nu a săvârșit infracțiunea de complicitate la furt calificat, deoarece el s-a aflat doar în mașina condusă de inculpatul, iar organele de poliție l-au găsit dormind pe scaunul din dreapta șoferului. În plus față de aceste împrejurări, nu există nicio probă directă care să ateste că inculpatul în discuție i-ar fi acordat vreun ajutor celuilalt inculpat, i-ar fi asigurat paza, i-ar fi dat sfaturi sau măcar ar fi cunoscut intenția și planul de acțiune al acestuia, nefiind dovedit că știa ce are de gând să facă în seara respectivă.
Tribunalul a mai constatat că, din probele cauzei, nu rezultă că inculpatul l-a sfătuit pe celălalt inculpat cum să procedeze la săvârșirea faptei și, mai mult, nu există dovezi din care să rezulte că, la locul acelei fapte, acesta ar fi fost văzut ca și subiect al infracțiunii de către partea vătămată sau martori sau că ar fi lăsat vreo amprentă.
Întrucât pe baza materialului probator administrat nu au putut fi înlăturate dubiile, persistând o stare de incertitudine asupra vinovăției inculpatului, care exclude posibilitatea pronunțării unei hotărâri de condamnare, Tribunalul a constatat că, dându-se eficiență principiuluiin dubio pro reo, în mod corect s-a dispus de către prima instanță achitarea acestui inculpat.
Cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Tribunalul a constatat că pedeapsa respectivă este legală și a fost în mod just orientată spre minimul special prevăzut de lege, cu executare în stare de detenție, avându-se în vedere prevederile art.72 din Codul penal, respectiv persoana inculpatului (care este cunoscut cu antecedente în minoritate și are o vârstă tânără), modalitatea concretă de săvârșire a faptei și împrejurarea comiterii acesteia pe fondul consumului de droguri.
Tribunalul a constatat că apelul Parchetului este fondat numai în ceea ce privește omisiunea aplicării dispozițiilor art.88 din Codul penal, cu privire la inculpatul, în sensul menționării perioadelor în care acesta a fost reținut și arestat preventiv în cauza de față.
Împotriva ultimei decizii,au declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI(la data de 26 februarie 2009) șiinculpatul(la data de 24 februarie 2009).
Recursurile au fost înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 03 aprilie 2009.
În motivele scrise, susținute ulterior și cu ocazia dezbaterilor,Parchetula criticat soluția de achitare a inculpatului, susținând că, în raport cu probatoriul cauzei, această soluție se întemeiază pe o gravă eroare de fapt comisă de către instanțele inferioare, ceea ce determină incidența cazului de casare prevăzut deart.3859alin.1 pct.18din Codul d e procedură penală.
În dezbateri, reprezentantul Parchetului a extins motivele de recurs, invocând și cazul de casare prevăzut deart.3859alin.1 pct.3din Codul d e procedură penală, în susținerea căruia a arătat că unul dintre judecătorii care a pronunțat decizia din apel se afla în cazul de incompatibilitate prevăzut de art.47 alin.2 din Codul d e procedură penală.
Inculpatul recurent, fără a invoca vreun caz de casare, a solicitat, în motivarea scrisă a căii de atac exercitate, susținută și cu ocazia dezbaterilor, contopirea pedepselor aplicate în prezenta cauză cu pedepsele la care a fost condamnat prin alte trei hotărâri judecătorești și deducerea din pedeapsa rezultantă astfel stabilită a tuturor perioadelor executate.
În recursul Parchetului, Curtea a procedat nemijlocit la ascultarea intimatului inculpat, conform dispozițiilor art.38514alin.11din Codul d e procedură penală, în declarația dată acesta menținându-și poziția procesuală de nerecunoaștere a săvârșirii faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu, în limita cazurilor de casare prevăzute de art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI este nefondat, iarrecursul inculpatului este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Asupra recursului Parchetului
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut deart.3859alin.1 pct.3din Codul d e procedură penală ("instanța nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art.292 alin.2 sau a existat un caz de incompatibilitate"), Curtea constată, contrar susținerilor Parchetului, că acesta nu este incident în speță.
Sub acest aspect, Curtea reține că, într-adevăr, unul dintre judecătorii care a pronunțat decizia din apel ( ) a făcut parte și din completul de judecată care a pronunțat, în recurs, Decizia nr.193/R din data de 25 ianuarie 2006 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, însă acest fapt nu face aplicabil cazul de incompatibilitate invocat de Parchet, prevăzut de art.47 alin.2 din Codul d e procedură penală.
Potrivit cazului respectiv, este incompatibil de a participa la judecarea cauzei "judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în acea cauză".
În speță, Decizia nr.193/R din data de 25 ianuarie 2006 Tribunalului București - Secția a II-a Penală a fost pronunțată în recursul (respins, ca nefondat) declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B împotriva încheierii din data de 13 ianuarie 2006, prin care s-a dispus, în primă instanță, la primirea dosarului, în temeiul art.3001alin.2 din Codul d e procedură penală, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și punerea în libertate a acestuia, pe considerentul că nu subzistă temeiul principal al măsurii respective, prevăzut de art.143 alin.1 din Codul d e procedură penală.
La momentul respectiv, atât prima instanță, cât și instanța de recurs în fața căreia a fost criticată de către Parchet soluția de revocare a măsurii arestării preventive trebuiau să verifice, potrivit legii, numai dacă probatoriul administrat până la acel moment fundamenta presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar nicidecum dacă acesta este vinovat sau nevinovat în raport cu acuzația formulată prin rechizitoriu împotriva sa.
Dimpotrivă, prin hotărârea pronunțată în apel, completul de judecată trebuia să stabilească, pe baza întregului probatoriu al cauzei, inclusiv cel administrat ulterior revocării definitive a măsurii arestării preventive, dacă, în cauză, există probe certe de vinovăție a inculpatului, care să răstoarne prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea acestuia, conform art.52și art.66 alin.1 din Codul d e procedură penală.
Rezultă, prin urmare, că obiectul judecății în cele două cauze la soluționarea cărora a participat judecătorul anterior menționat este complet diferit, astfel că, făcând parte din completul care a pronunțat Decizia nr.193/R din data de 25 ianuarie 2006 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, acesta nu și-a exprimat părerea, în accepțiunea art.47 alin.2 din Codul d e procedură penală, cu privire la soluția ce urma a fi dată pe fondul cauzei.
Această concluzie rămâne valabilă chiar dacă, în motivarea deciziei anterior menționate, se afirmă, excedând într-adevăr cadrului procesual al cauzei, că"probe certe de vinovăție a inculpatului nu sunt", întrucât, din conținutul paragrafului în care a fost inserată, rezultă în mod indubitabil că afirmația respectivă a avut în vedere probatoriul administrat până la acel moment, în continuarea motivării arătându-se explicit de către completul de judecată că "dacă pe parcursul judecății se vor putea administra probe concludente în ceea ce privește participarea la săvârșirea infracțiunii de furt calificat și a inculpatului, acesta își va primi cuvenita pedeapsă".
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut deart.3859alin.1 pct.18din Codul d e procedură penală ("s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare"), Curtea constată, contrar susținerilor Parchetului, că nici acesta nu este incident în speță.
Astfel, din ansamblul probelor administrate - corect interpretate și evaluate de către instanțele de fond și apel - nu rezultă cu certitudine că inculpatul a participat, în calitate de complice, la comiterea faptei de furt calificat din data de 26/27 octombrie 2005, astfel că, în lipsa unor probe indubitabile de vinovăție, s-a dispus în mod legal și temeinic achitarea acestuia.
În acest sens, Curtea constată că nu există nicio contradicție între situația de fapt ce rezultă din probatoriul cauzei și cea reținută prin hotărârea de achitare, însuși Parchetul recunoscând, prin motivele scrise de recurs și prin concluziile formulate în dezbaterea acestuia, că singura probă pe care se întemeiază acuzația adusă inculpatului este reprezentată de declarațiile coinculpatului.
Or, potrivit art.69 din Codul d e procedură penală,"declarațiile [] inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză".
În speță, după cum în mod corect au observat ambele instanțe inferioare, în afara declarațiilor coinculpatului, nu există nicio altă probă care să confirme că inculpatul ar fi coborât din autoturismul taxi cu care cei doi s-au deplasat până la aproximativ 50 de metri de locul faptei, că i-ar fi acordat vreun ajutor de orice fel autorului furtului sau că, măcar, ar fi cunoscut activitatea infracțională a acestuia.
Dimpotrivă, împrejurările faptice ce rezultă dintr-un mijloc de probă necontestat dovedesc apărările inculpatului, în sensul că autoturismul taxi folosit pentru deplasare a fost condus de către coinculpatul și că acesta din urmă a săvârșit fapta de furt, fără cunoștința sa, în timp ce el dormea în acel autoturism, pe fondul consumului anterior de droguri.
Astfel, din chiar procesul verbal de constatare întocmit de către organele de poliție (filele 6-8, ), rezultă că acestea l-au surprins în flagrant numai pe coinculpatul, în timp ce încerca să fugă cu de rezervă pe care o demontase în prealabil de la autoturismul cu număr de înmatriculare B-84-. După imobilizarea acestuia, organele de poliție l-au condus la sediul Secției 15, unde, fiind întrebat despre scopul prezenței sale în zona locului faptei, coinculpatul a declarat că"mai este cu o persoană ce-l așteaptă în taxi", fără a menționa însă că acea persoană ar fi avut vreo legătură cu furtul roții de rezervă. În continuare, organele de poliție au revenit în zona respectivă, unde, într-o parcare de lângă un bloc, au identificat autoturismul taxi, în care l-au găsit"pe scaunul din dreapta față, lăsat pe spate"pe inculpatul, care a declarat verbal cu acea ocazie că "așteaptă un prieten plecat cu aproximativ 15 minute în urmă, să revină".
Pe lângă faptul că aceste constatări aparținând înseși organelor de poliție confirmă întru-totul apărările anterior menționate ale inculpatului, Curtea nu poate să nu observe că, în mod normal, comportamentul unei persoane implicate într-adevăr în săvârșirea unei fapte penale ar fi fost acela de a părăsi în grabă zona infracțională, în momentul în care ar fi observat că autorul a fost prins și reținut de către organele de poliție. Or, inculpatul, contrazicând un asemenea comportament și, astfel, în mod credibil, și acuzația formulată împotriva sa, a rămas în acea zonă, chiar și după plecarea organelor de poliție, care l-au condus pe coinculpatul la secție, fiind găsit de acestea, la revenirea lor, în același loc, culcat pe spate în interiorul autoturismului taxi și declarând impasibil că își așteaptă prietenul să revină.
Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de casare a hotărârilor pronunțate în cauză, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cheltuielile judiciare în acest recurs rămânând în sarcina statului, conform art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală.
II. Asupra recursului inculpatului
Curtea constată că inculpatul și-a retras apelul, prin declarația personală făcută în fața Tribunalului la termenul din data de 05 decembrie 2008, o declarație similară fiind făcută, de altfel, de către acesta și cu ocazia primei judecăți în apel, la termenul din data de 08 august 2007.
În raport cu ultima (cronologic) declarație a inculpatului, de retragere a apelului și cu împrejurarea că, spre deosebire de recursul precedent, Parchetul nu a mai criticat, în prezentul recurs, hotărârile pronunțate în privința acestuia sub aspectul individualizării pedepsei aplicate în primă instanță, Curtea constată că, în ceea ce îl privește, hotărârea de condamnare a rămas definitivă în apel, conform dispozițiilor art.416 pct.3 și pct.4 lit.a din Codul d e procedură penală, nemaiputând fi atacată cu recurs de către inculpat.
Totodată, întrucât și-a retras apelul, iar decizia Tribunalului nu a modificat, în apelul Parchetului, sentința primei instanțe în privința sa, Curtea constată că inculpatul nu putea exercita recurs nici potrivit dispozițiilor art.3851alin.4 din Codul d e procedură penală.
În consecință, constatând că, prin declararea prezentei căi de atac, inculpatul a efectuat un act pe care legea procesuală nu îl îngăduie, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.a teza a II-a din Codul d e procedură penală, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de acesta, contopirea pedepselor solicitată de inculpat urmând fi realizată, în măsura în care această cerere se va dovedi întemeiată, într-o cauză separată, în conformitate cu dispozițiile art.449 din Codul d e procedură penală.
Inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică, de asemenea obligatorie, a intimatului inculpat va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
Se va lua act că atât recurentul inculpat, cât și intimatul inculpat sunt arestați în alte cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva Deciziei penale nr.134/A din data de 20 februarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași decizii.
Constată că inculpații și sunt arestați în alte cauze.
Cheltuielile judiciare în recursul Parchetului rămân în sarcina statului.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul avocatului din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 300 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 01.05.2009
/ - II.
- 4.
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Carmen Veronica Găină, Vasile
