Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 60/

Ședința publică din 07 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Aurel președinte secție

Grefier:

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -

Procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul - fiul lui și, născut la 17.04.1989, domiciliat în G,-, județul G), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.208-209 Cod penal, împotriva deciziei penale nr. 77/A/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză a răspuns avocat, apărătorul inculpatului recurent, lipsă, în baza delegației nr. 1989 din 24.04.2009 eliberată de Baroul Galați din oficiu, lipsă fiind intimata parte vătămată SC SA, intimații părți responsabile civilmente, intimat reprezentant legal Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați și intimat autoritate tutelară Consiliul local

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul inculpatului recurent arată că a văzut motivele formulate de inculpat care nu este mulțumit soluția pronunțată de Judecătoria Galați, întrucât consideră că, deși era minor la data săvârșirii faptei, acestuia nu i s-au acordat circumstanțele atenuante, prima instanță motivând că nu se impune reținerea acestor circumstanțe, dat fiind activitatea infracțională a inculpatului. De asemenea, inculpatul consideră că nu s-a ținut cont de probele administrate în apărarea sa și i s-a aplicat o pedeapsă prea mare.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Galați și a se dispune redozarea pedepsei.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.77/19.02.2009 a Tribunalului Galați și a sentinței 1534/ 19.09.2008 a Judecătoriei Galați, ca nefondat, solicită a fi respins ca atare.

Inculpatului, pentru fapta dedusă judecății, respectiv pentru furt calificat i s-a aplicat o pedeapsă îndreptată spre minimul special, respectiv 2 ani închisoare, e adevărat, fără reținerea circumstanțelor atenuante.

Dispozițiile instanței de fond de înlăturare a cererii inculpatului formulată la instanța de fond prin care solicita reținerea de circumstanțe atenuante pentru fapta dedusă judecății o apreciază ca fiind întemeiată, în condițiile în care inculpatul a săvârșit fapta din prezenta cauză în cursul termenului de încercare, în condițiile stabilite de instanță anterioară care a dispus condamnarea prin sentința penală nr.483/2004 la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie în formă continuată.

Ca atare, în mod corect pedeapsa anterioară nu și-a atins rolul educativ-preventiv, inculpatul fiind la al doilea impact cu legea penală, nu înțeles consecințele nerespectării disp.art.861Cod penal.

Mai mult decât atât, din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul mai are două dosare care sunt pe rolul instanțelor judecătorești, pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat. E adevărat că în acele cauze funcționează prezumția de nevinovăție, dar examinând persoana inculpatului și prin prisma acestui aspect se constată că în mod corect prima instanță nu a reținut circumstanțe atenuante.

Apreciază recursul ca fiind nefondat, motiv pentru care solicită respingerea ca atare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1534/19.09.2008 a Judecătoriei Galația fost condamnat inculpatul,la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 al.1-209 al.1 lit.g,i,Pen. cu aplic.art.99 si urm.C:Pen.(fapta din data de 25.12.2006).

În baza dispozițiilor art.864C:Pen. rap.la art.83 Pen. s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penala nr.483/14.10.2004 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr.2019 /P/2004, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr.18/A/06.04.2005 a Curții de APEL GALAȚI iîn dosarul nr.153/M/2005, definitivă prin respingerea recursului la data de 30.09.2005, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzuta de art.211 al.1 si 2 lit.c si al.21lit.a Pen. cu aplicarea art.41 al.2 Pen. si art.99 Pen. (fapta din perioada iunie-august 2004) și s-a dispus executarea pedepsei alături de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, în total acesta executând 6 (sase) ani închisoare.

In baza art.71 al.1 si 2 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza II si lit.b Pen.

In baza art.88 Pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre perioada reținerii și arestării preventive de la data de 12.08.2004 la data de 14.10.2004.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr.483/2004 a Tribunalului Galați, definitivă.

În baza art.14 Pr.Pen.rap.la art.998 Civ. si art.1000 al. 2 Civ. a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente si la plata sumei de 1370,80 lei despăgubiri materiale câtre partea vătămata/parte civila SC SA

În baza art.191 al.1 si 3.Pr.Pen.a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare câtre stat (200 lei in cursul urmăririi penale si 200 lei in cursul judecații) din care onorariul avocat din oficiu în cursul urmăririi penale in suma de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați

S-a reținut printre altele că în data de 25.12.2006 în jurul orelor 18,30 inculpatul se afla in Centrală din G și s-a hotărât să sustragă bunuri din magazinul aparținând SC SA.

Inculpatul s-a deplasat în spatele magazinului unde s-a urcat pe niște gratii metalice, a spart un geam și a escaladat fereastra în interiorul magazinului. Cu ajutorul unui cuțit găsit la fata locului a dislocat o ramă de la ușa din termopan de la magazinul de alimente și de aici a luat o sacoșe unde a introdus țigări de diferite mărci și alte bunuri. A căutat bani, dar nu a găsit. A găsit într-o punga de plastic 30 bonuri de masă pe care și le-a însușit, după care a părăsit magazinul.

A doua zi inculpatul s-a întâlnit întâmplător cu martorul căruia i-a vândut 10 pachete de țigări,diferite mărci,pentru suma de 30 lei și 10 bonuri de masa pentru suma de 50 lei, spunându-i ca deține aceste bunuri de la mama sa.

Valoarea bunurilor sustrase este de 1410,53 lei, dar deoarece s-au recuperat 5 pachete de țigări și 3 bonuri de masa,partea vătămată s-a constitut parte civilă in cauză cu suma de 1370,80 lei (fila 20 dosar )

Inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă.

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului minor care pe timp de noapte și prin efracție a furat din magazinul părții vătămate mai multe bunuri întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 al.1-209 al.1 lit.g,i Pen. cu aplicarea art.99 si urm. Pen.

Împotriva sentinței penale menționate a declarat apel inculpatul .

În motivele de apel, inculpatul a arătat printre altele că i s-ar fi putut aplica acestuia o pedeapsă coborâtă sub minimul special, pedeapsă care să fie contopită cu cea anterioară, iar pentru pedeapsa rezultantă să se dispună suspendarea executării sub supraveghere.

Prin decizia penală nr.77/A din 19.02.2009, Tribunalul Galația respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1534/19.09.2008 a Judecătoriei Galați și l-a obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În mod corect prima instanță a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.g,i pen. cu aplic.art.99 și urm. pen.

S-a ținut cont de materialul probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare la fața locului din 26.12.2006, planșe fotografice adresă de prejudiciu nr.650/12.02.2007, proces-verbal de predare din 15.01.2007, declarațiile inculpatului prin care recunoaște fapta, declarațiile martorilor, proces-verbal de reconstituire din 10.05.2007.

Pedeapsa inițială și cea rezultantă aplicate inculpatului, precum și modalitatea de executare au fost individualizate corespunzător de instanța de fond, având în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 pen. și condițiile prev. de art.864, art.83 pen.

S-a precizat că nu se impune reținerea vreuneia dintre circumstanțele atenuante prev. de art.74 pen. cu consecința coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege, întrucât fapta inculpatului are o gravitate relativ ridicată față de împrejurările în care a fost comisă, iar inculpatul manifestă o anumită perseverență infracțională care trebuie sancționată în consecință, fiind condamnat pentru tâlhărie și cercetat penal în mai multe dosare tot pentru infracțiuni contra patrimoniului.

Tribunalul a apreciat că o eventuală reducere a pedepsei prin reținerea de circumstanțe atenuante nu ar mai asigura atingerea scopului educativ-preventiv al sancțiunii.

S-a mai arătat că pedeapsa rezultantă a fost stabilită în mod corect de prima instanță, fiind aplicate disp.art.864, art.83 pen. și revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin pen.nr.483/2004 a Tribunalului Galați.

Față de cuantumul pedepsei rezultante de 6 ani închisoare s-a reținut că nu se poate dispune suspendarea pedepsei ( condiționată sau sub supraveghere), iar modalitatea de executare prin privare de libertate este adecvată față de persoana și conduita socială a inculpatului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel, inculpatul a arătat că este nemulțumit de soluția pronunțată de Judecătoria Galați, întrucât nu i s-au acordat circumstanțele atenuante, deși era minor la data săvârșirii faptei, prima instanță motivând că nu se impune reținerea acestor circumstanțe, dat fiind activitatea sa infracțională. De asemenea, inculpatul consideră că nu s-a ținut cont de probele administrate în apărarea sa și i s-a aplicat o pedeapsă prea mare.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Galați și a se dispune redozarea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu în limita cazurilor de casare prev. de art.3859Cod pr.penală, se constată că atât prima instanță, cât și cea de apel au reținut o situație de fapt corectă, bazată pe probele administrate în cauză ( proces-verbal de cercetare la fața locului din 26.12.2006, planșe fotografice, adresă de prejudiciu nr.650/12.02.2007, proces-verbal de predare din 15.01.2007, declarațiile inculpatului prin care recunoaște fapta, declarațiile martorilor, proces-verbal de reconstituire din 10.05.2007).

S-a reținut că fapta astfel comisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, pentru care s-a aplicat o pedeapsă îndreptată spre minimul special, respectiv 2 ani închisoare, fiind respectate toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal și condițiile prev. de art.864, art.83 pen, având în vedere pericolul social concret relativ ridicat al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și circumstanțele personale ale inculpatului,care este cunoscut cu antecedente penale, acesta perseverând în activitatea infracțională.

Dispoziția instanței de fond de înlăturare a cererii prin care inculpatul a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 Cod penal, dispoziție menținută prin decizia apelată este întemeiată, în condițiile în care inculpatul a săvârșit fapta din prezenta cauză în cursul termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr.483/2004 a Tribunalului Galați, in care a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie în formă continuată.

Pedeapsa anterioară nu și-a atins rolul educativ-preventiv, inculpatul fiind la al doilea impact cu legea penală și nu înțeles consecințele nerespectării disp.art.861Cod penal.

Se constată, așadar, că pedepsele rezultante cu executare efectivă, sunt în măsură să satisfacă scopul preventiv și coercitiv al pedepsei, prevăzut de art.52 Cod penal.

Față de cele de toate aceste considerente, recursul de față apare ca nefondat, astfel încât, în baza disp.art.38515pct.l lit.b Cod pr.penală, se va respinge ca atare.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod pr.penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul- fiul lui și, născut la 17.04.1989 în G, CNP - -, domiciliat în G,-împotriva deciziei penale nr. 77/A/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- (sentința penală nr. 1534/19.09.2008 a Judecătoriei Galați ).

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe inculpatul - la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs - av., va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 07.05.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.dec.jud.

Jud.apel -

Jud.fond

Tehnored.CG/2 ex./15.05.2009

Președinte:Mariana Cristache
Judecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Galati