Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 616/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 616

Ședința publică de la 13 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Dublea

JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu

JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "furtul calificat (art.209 Cod penal)", declarat deinculpatul, fiul lui și, nascut la 30.07.1968 - aflat in stare de libertate, impotriva deciziei penale nr.40 din data de 02.02.2009 pronuntata de Tribunalul I in dosarul nr-.

La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent asistat de avocat - aparator ales din cadrul Baroului de Avocati I, cu delegatie la dosar.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;

Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului.

Avocat avand cuvantul pentru inculpatul recurent, solicita admiterea recursului pentru motivele pe care le-a aratat in motivele de recurs depuse in scris la dosar, respectiv pe art.3859alin.1 pct.9, pct.10 si pct.17 Cod procedura penala.

Instanta de apel a reținut că, motorina putea fi scoasă anterior acelei zile, tocmai acest dubiu l-a determinat să promoveze acest recurs, dubiu care profită inculpatului.

Mai mult decat atat, in cadrul instantei de apel a fost audiat un martor, instanța a omis să se pronunțe chiar cu privire la elemente din acea declarație, respectiv, acel martor declară foarte clar că, la momentul ieșirii din unitate, l-a controlat pe inculpat și inculpatul nu avea asupra sa nici o cantitate de motorină. Instanta de apel a omis să se pronunte cu privire la acest aspect. Nici măcar nu a considerat că, cel mult, dacă era o declarație părtinitoare, nu avea decât să se sesizeze pentru mărturie mincinoasă.

un aspect, era referitor la faptul că nu a fost luat in considerare un raport de cercetare al ui I, care afirmă foarte clar care ar putea să fie scenariul, respectiv al imposibilității existenței unei infractiuni de tăinuire in complicitate la furt, sau de furt.

Consideră că hotararea instantei de apel, din punctul acesta de vedere, poate fi combătută, motiv pentru care a fost promovat acest recurs.

Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, solicită, potrivit disp. art.385 ind.15 pct.1 Cod procedura penala, respingerea recursului ca nefondat, argumentația apărării este axată pe amănuntul că nu a fost descoperit inculpatul ieșind pe poarta unității cu aceste bunuri, chiar dacă din cisternă au luat alții furtul din furt rămâne tot furt, adică inculpatul avea reprezentarea faptului, toate amănuntele agentului de pază care spune că nu erau modificate toate sigiliile, agentul de pază nu are pregătirea necesară, in schimb depozitiile inginerului care a fost audiat au fost edificatoare.

Apreciază solutia instantei de fond ca fiind legala si temeinică, motiv pentru care solicita respingerea recursului ca fiind nefondat.

Avocat sustine că, organele de anchetă nu-și indreptățesc decât ideea că cel mult să fi transportat această cantitate de motorină. Ori in lipsa unei rezolutii infractionale, nu se poate stabili infractiunea de furt, ci cel mult o cercetare pentru infractiunea de tăinuire. Nu s-a putut demonstra sustragerea, că inculpatul știa, nu a fost devedit nici măcar cine a sustras, singurul aspect care a fost demonstrat de organele de anchetă a fost lipsa cantității de motorină. Chiar dacă a cumpărat-o, chiar dacă ar fi luat-o știind că e furată, aceasta este cel mult o infractiune de tăinuire.

Avand ultimul cuvant inculpatul recurent sustine că, motorina nu era furată, el nu a fost oprit in unitate, acea motorină era achiziționată de la niște cetățeni moldoveni.

Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.

Ulterior deliberarii,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față.

Judecătoria Iași prin sentința penală nr. 2908/30.09.2008 a hotărât condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod penal.

S-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 64 lit. "a, b" Cod penal și art. 71 Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei și s-a fixat termen de încercare de 3 ani și 6 luni conform art. 82 Cod penal.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal și s-au aplicat disp. art. 71 al. 5 Cod penal.

S-a constatat recuperarea prin restituire a prejudiciului cauzat. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 16.02.2007, în jurul orei 15,40 lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare I au fost sesizați de către numitul, mașinist la SC SRL, ce prestează activități în CFR I, despre faptul că mecanicul de locomotivă, inculpatul din prezenta cauză, a parcat mașina proprietate personală, cu numărul de înmatriculare -, în parcarea depoului CFR I, după care s-a deplasat la locomotivele remizate de lângă Hala de reparații locomotive și a transportat la mașină o sacoșă din rafie cu motorină.

În baza denunțului făcut, s-a constituit o echipă operativă de prindere în flagrant, ocazie cu care în jurul orei 16,25, pe rampa de încărcare-descărcare a căii de acces în CFR I, lucrătorii de poliție l-au observat pe inculpatul, care a transportat mai multe bagaje din CFR, încărcându-le în portbagajul autoturismului proprietate.

La apariția autoturismului aparținând inculpatului, marca Ford cu număr de înmatriculare -, polițiștii care așteptau în fața porții de acces în depou, au procedat la oprirea regulamentară a acestuia și fiind legitimat conducătorul auto, s-a stabilit că se numește, solicitându-i-se să prezinte ce are în interiorul mașinii. Inculpatul a deschis portiera stânga-spate, găsindu-se două sacoșe din rafie în care se aflau saci din polietilenă plini cu produs petrolier cu miros de motorină, iar în portbagajul mașinii s-au găsit patru sacoșe din rafie cu saci din polietilenă cu același produs petrolier mirosind a motorină, acest lucru realizându-se în prezența martorului.

Fiind întrebat cu privire la proveniența bunurilor, inculpatul a declarat că în cele șase bagaje are aproximativ 180 kg motorină, pe care a cumpărat-o cu 2 lei litru din zona Pieței din mun.

În prezența șefului de depou adjunct inginer, s-a procedat la cântărirea combustibilului, rezultând cantitatea de 166 kg motorină, ce a fost lăsată în custodie la CF I, ridicându-se cu aceeași ocazie proba și contraproba pentru comparație.

În prezența șefului de depou adjunct, având în vedere sesizarea martorului că s-a sustras motorina de la locomotivele remizate lângă hala de reparații, s-a procedat la verificarea acestora, stabilindu-se că erau remizate locomotivele DA 1160, DA 1403,DA 664, 1324, 219, DA 773, 1192, că aveau sigiliile aplicate în larg la rezervor, fapt care permitea accesul la motorina din interiorul rezervoarelor, din rezervoarele acestor locomotive lipsind cantitatea de 166 kg motorină, așa cum rezultă din raportul de citire întocmit de către partea vătămată și aflat la fila 20, dosar urmărire penală.

Din adresa nr.7.- emisă de I, rezultă că motorina, în cantitate de 166 kg, cu care a fost depistat inculpatul provine de la locomotivele, DA 1403, DA 1136,DA 664, 1324, 219, DA 773, LA DATA DE 16.02.2007 și care au fost verificate în acest sens, iar valoarea motorinei sustrase este de 488,2 lei.

Din buletinul de analize nr.3/23.02.2007 a Laboratorului de determinări fizico-chimice a ui CFR I, rezultă că parametrii sunt asemănători și corespund motorinei utilizate drept combustibil pentru motoarele diesel ale locomotivelor.

Situația de fapt, așa cum a fost aceasta reținută și descrisă de către instanță, este dovedită cu întreg ansamblul probator administrat în cauză, respectiv cu:

- procesele-verbale întocmite de agenții de poliție (filele 6-10 dosar urmărire penală);

- dovada de predare a cantității de motorină găsită în autoturismul proprietatea inculpatului (fila 7 dosar urmărire penală);

- buletinul de analiză nr.3 din 23.02.2006, întocmit de către I - Laboratorul de determinări fizico - chimice, din care rezultă că au fost comparate probele rezultând din motorina găsită în autoturismul inculpatului și de la pompa de alimentare a locomotivelor, cele două probe fiind diferite în ceea ce privește densitatea, vâscozitatea și inflamabilitatea dar, din compararea valorilor descrise în buletin, instanța constată că cele trei valori sunt foarte apropiate, diferențele dintre acestea fiind nesemnificative. Se mai precizează că parametrii rezultați la cele două probe sunt asemănători (nu identici), și corespund motorinei utilizate drept combustibil pentru motoarele Diesel de la locomotive (fila 17, dosar urmărire penală);

- procesele-verbale de verificare a locomotivelor remizate (fila 15, dosar urmărire penală);

- adresa nr.3.386/23.02.2007 a Laboratorului de determinări fizico-chimice I (fila 17, dosar urmărire penală);

- adresele nr.7.1/84/7.- a ui CF I, din care rezultă că șase dintre locomotivele remizate și care au fost verificate la momentul prinderii inculpatului, prezentau scăderi nejustificate ale nivelului de motorină din rezervoare, cantitatea totală care lipsea din aceste locomotive fiind de 166 kg motorină (filele 19-20 dosar urmărire penală);

- declarațiile martorilor, și, audiați în ambele faze procesuale.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a avut o poziție de nerecunoaștere a faptei, afirmând că, atunci când a cumpărat motorina de la a fost însoțit de numitul și a fost văzut de către numitul. Aceeași poziție procesuală a adoptat inculpatul și în cursul cercetării judecătorești, atunci când a fost audiat în prezența apărătorului său ales. Astfel, inculpatul a declarat că, probabil, organele de poliție doresc să se răzbune pe el și astfel i-au întocmit prezentul dosar, că s-a întors la depou în acea zi pentru a lua de acolo câteva bidoane de plastic ce îi erau necesare transferului motorinei din sacoșele de plastic, că a mai fost cercetat pentru o faptă identică și a fost sancționat cu amendă administrativă și că nu își poate explica de ce parametrii motorinei pe care o avea în portbagajul mașinii sunt foarte asemănători cu cei ai motorinei din locomotive, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal aflat la dosarul cauzei.

În apărarea sa, inculpatul a solicitat audierea martorului, pentru dovedirea situației de fapt, acte cu care să facă dovada că există pierderi de motorină în mai multe situații și proba cu expertiză, fără a preciza ce fel de expertiză și care sunt obiectivele acesteia, probă la care a renunțat la termenul de judecată din data de 06.05.2008.

Martorul, audiat la termenul de judecată din data de 12.02.2008, a declarat că, la data de 16.02.2007, în calitatea sa de paznic la CFR I, a asistat la verificarea tuturor locomotivelor remizate, sens în care a constatat că sigiliile de la gurile de alimentare erau intacte și, după aprecierea martorului, nu se poate scoate motorină din rezervoarele de la locomotive fără a se rupe sigiliile. Același martor, pe parcursul urmăririi penale, a declarat că nu cunoaște nimic în legătură cu fapta reținută în sarcina inculpatului. Instanța va înlătura depoziția martorului, dată pe parcursul cercetării judecătorești, ca fiind nesinceră întrucât, din verificarea materialului de urmărire penală, nu rezultă că acesta ar fi asistat la verificarea locomotivelor, pentru a putea ști cum erau aplicate sigiliile, procesul-verbal aflat la fila 15, dosar urmărire penală, fiind semnat doar de martorul, în calitate de martor asistent.

Din oficiu, instanța a dispus audierea, în calitate de martor, a numitului, inginer la depoul CFR, persoană care a asistat la verificarea locomotivelor și a semnat procesul-verbal aflat la fila 15, dosar urmărire penală. Acesta a declarat, la termenul de judecată din data de 09.09.2008 că a asistat, la data de 16.02.2007, în jurul orei 16,30, la momentul la care organele de poliție au verificat cele opt locomotive remizate și aflate în I și a văzut că sigiliile aplicate pe capacele de la locomotive erau aplicate în larg, astfel încât - la momentul respectiv - așa cum erau montate sigiliile, se putea sustrage motorină din rezervoare. A precizat martorul că, datorită faptului că erau frecvente furturile de motorină, după acea dată, conducerea ui Iam ontat la rezervoarele locomotivelor dispozitive suplimentare de siguranță.

În ceea ce îl privește pe martorul, acesta a declarat în fața instanței că l-a însoțit pe inculpatul, la data de 15.02.2007 sau 16.02.2007, la din municipiul I, de unde inculpatul a cumpărat 10 bidoane de plastic a câte 5 litri, cu motorină. Pe parcursul declarației, martorul a revenit asupra precizărilor făcute și a arătat că nu l-a putut însoți pe inculpat în la data de 16.02.2007, deoarece în acea zi a fost de serviciu, așa cum de altfel rezultă din evidențele depuse la dosarul de urmărire penală.

La cererea inculpatului, instanța a solicitat și au fost depuse la dosarul cauzei copii de pe diagramele, din care rezultă că la data de 16.02.2007, la locomotivele remizate și aflate în I, au existat pierderi de motorină.

Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, așa cum au fost ele reținute de către instanță și redate anterior rezultă, fără nici un dubiu, vinovăția inculpatului, instanța constatând că s-a făcut dovada faptului că, la data de 16.02.2007, inculpatul a sustras din rezervoarele locomotivelor remizate în I, cantitatea de 166 kg motorină și a fost prins la ieșirea din incinta ui.

Instanța apreciază astfel ca fiind nesincere declarațiile inculpatului, acesta nereușind să facă dovada susținerilor sale, în sensul că a cumpărat motorină din din municipiul I, în prezența martorilor și, martorii neconfirmând susținerile inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de articolul 363 Cod procedură penală inculpatul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului inculpatul arată că a fost condamnat greșit întrucât este nevinovat iar din probele administrate nu rezultă clar că el a furat motorina, instanța de fond având în vedere doar elemente disparate din probele administrate omițând analiza probelor favorabile.

Tribunalul Iași prin decizia penală nr. 40/02.02.2009 a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale 2908/30.09.2008 a Judecătoriei Iași pe care a menținut-o și a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de control judiciar a reținut următoarele:

În apel a fost reaudiat martorul și a fost respinsă cererea de efectuare a unei noi expertize de către specialiștii de la Oficiul pentru protecția Consumatorului pentru a se lua probe de motorină.

Instanța de fond a reținut că, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză rezultă, fără dubiu vinovăția inculpatului, apreciind că declarațiile acestuia sunt nesincere.

Astfel, martorul, reaudiat și de instanța de apel, și-a menținut declarația dată în fața instanței de fond, precizând că a fost de față când s-au găsit sacii cu motorină în portbagajul mașinii inculpatului, când au fost cântăriți, mașina fiind la aproximativ 100 de la intrarea în unitate. Declarațiile acestui martor se coroborează cu celelalte declarații de martori și cu restul probatoriului administrat în cauză, inclus declarațiile martorilor și, fiecare dintre martorii percepând în mod direct momente diferite.

Astfel martorul l-a văzut pe inculpat transportând niște sacoșe către autoturismul său, moment în care a anunțat Poliția TF, iar martorul a fost printre persoanele care i-au găsit motorina în portbagajul mașinii.

Martorul a arătat că, în aceeași zi, pe 16.02.2007, s-a întâlnit cu inculpatul în, în cursul după amiezii și inculpatul i-a spus că a cumpărat motorina. Însă acest martor nu a putut preciza cu precizie ora la care s-a întâlnit cu inculpatul și nici ziua din săptămână, astfel încât nu are nici o relevanță declarația acestuia, pentru a se dovedi susținerile inculpatului.

Toate declarațiile martorilor prezenți la sediul ui CFR I conduc la concluzia că, în jurul orelor 16,00 inculpatul a intrat pe poarta depoului și a ieșit ceva mai târziu cu niște sacoșe pe care le-a transportat la autoturismul său. Nici declarația martorului, care a arătat că, în ziua respectivă nu erau desfăcute sigiliile de la alimentarea locomotivelor, întrucât motorina putea fi scoasă anterior acelei zile din rezervoare, iar în ziua respectivă inculpatul să o fi transportat.

Cât timp inculpatul a fost cel care a scos motorina din incinta unității, nu mai are importanță momentul când a fost scoasă motorina efectiv din rezervoare, toată activitatea inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt.

Coroborând toate aceste declarații de martori rezultă cu certitudine, așa cum a reținut corect și instanța de fond, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Raportat tuturor acestor considerente, Tribunalul a reținut că apelul formulat de inculpatul este nefondat, și în conformitate cu disp. art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, l-a respins ca nefondat și a menținut sentința instanței de fond.

În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 al. 1 Cod procedură penală a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel inculpatul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând dispozițiile art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 9,10 și 17 Cod procedură penală.

Arată inculpatul că există îndoială în cauză că el ar fi sustras motorina din depou, martorul precizând că sigiliile erau intacte și l-a controlat pe inculpat la ieșirea din depou și nu avea motorină. Pe de altă parte arată inculpatul că din buletinul de analiză existent la dosar rezultă că motorina găsită asupra sa este diferită de cea de la gura de alimentare a locomotivelor, fiind astfel susținută vinovăția prezumată de el că ar fi cumpărat motorină din poarta de la niște cetățeni moldoveni.

Solicită inculpatul achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de furt sau cel mult schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de tăinuire și achitarea și pentru această faptă.

Examinând recursul declarat în raport cu criticile formulate și cu decizia dată în cauză, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

În mod corect și în concordanță cu actele și lucrările cauzei instanța de fond și de apel au reținut că inculpatul a comis o infracțiune de furt, prevăzută de art. 208 al. 1 Cod penal, împotriva părții vătămate Regia Autonomă de Transport Feroviar de Călători I - I cauzându-i acesteia un prejudiciu în valoare de 488,2 lei, recuperat integral prin restituirea motorinei.

Situația de fapt reținută de instanța de fond și de apel este corectă și corespunde probelor administrate, care au fost judicios interpretate.

În ziua de 16.02.2007 prin jurul orelor 15,40 inculpatul - mecanic de locomotivă la CFR Iaf ost văzut de martorul - mașinist la.T la " Companiy", ce prestează activități în CFR I, transportând o sacoșă din rafie cu motorină de la locomotivele remizate de lângă Hala de reparație locomotive, la mașina proprietatea sa, cu nr. de înmatriculare IS.05. parcată în parcarea depoului CFR

Martorul a anunțat lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare I, care au constituit imediat o echipă operativă de prindere în flagrant și prin jurul orei 16,25 aceștia l-au observat pe inculpatul transportând mai multe bagaje din CFR I încărcându-le în portbagajul autoturismului proprietate.

în fața porții de acces în depou, echipa operativă l-a oprit pe inculpatul când a ieșit cu autoturismul și verificând interiorul mașinii a găsit în spate 2 sacoșe din rafie în care se aflau saci din polietilenă plini cu produs petrolier cu miros de motorină iar în portbagajul mașinii s-au găsit 4 sacoșe din rafie cu saci din polietilenă plini cu același produs petrolier, mirosind a motorină.

Martor asistent la flagrant a fost numitul iar adjunctul șef depou -inginer a asistat la cântărirea combustibilului rezultând cantitatea de 166 kg, ridicându-se probe și contraprobe pentru comparație, rezultând în urma analizei că motorina sustrasă de inculpatul și găsită în mașina acestuia, provenea de la locomotivele remizate la data de 16.02.2007, având parametri asemănători.

De asemenea, s-a constatat că sigiliile erau aplicate în larg la rezervor, fapt ce permitea accesul la motorină.

Coroborând probele administrate în cauză în fața instanței de fond și de apel, ambele instanțe au ajuns la concluzia justă că fapta există, a fost comisă de inculpatul și s-a stabilit în mod temeinic vinovăția acestuia.

Apărările inculpatului formulate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în fața primei instanțe și a instanței de apel au fost corect înlăturate de instanțe, acesta neputând dovedi că ar fi cumpărat motorina de la cetățeni moldoveni din, martorii propuși de el neconfirmându-i susținerile, contrazicându-l chiar.

Astfel, în timp ce inculpatul arată că s-a întors la depou, după ce a cumpărat motorina din pentru a lua de acolo câteva bidoane de plastic ce îi erau necesare transferului motorinei din sacoșele de plastic, numitul arată că l-a însoțit pe inculpatul la de unde inculpatul a cumpărat 10 bidoane de plastic a câte 5 litri, cu motorină.

Instanțele au înlăturat motivat afirmațiile martorului și ca fiind nesincere, stabilind pe baza celorlalte probe, temeinic analizate că inculpatul a sustras din incinta depoului CFR I cantitatea de 166 kg motorină, neexistând nici un dubiu cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat.

Potrivit art. 208 al. 1 Cod penal "luarea unui bun mobil, din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 12 ani".

Față de cele elaborate, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prev. de art. 208 al. 1 Cod penal, iar inculpatul urmează a răspunde penal pentru fapta comisă, nefiind vorba de vreo tăinuire a furtului comis de altă persoană.

Instanțele au individualizat judiciar temeinic pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta comisă, ținând cont atât de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, gradul de pericol social ridicat al faptei, modalitatea comiterii, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului care este infractor primar, nu a recunoscut săvârșirea faptei, a recuperat prejudiciul însă a dat dovadă de persistență în comiterea aceluiași gen de fapte - furt de motorină.

S-a apreciat temeinic în cauză că scopul educativ al pedepsei prev. de art. 52 Cod penal poate fi atins în cazul inculpatului și fără executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție, aplicându-se legal dispozițiile art. 81,82,83 Cod penal și art. 71 al. 5 Cod penal.

Constatând din examinarea cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală că nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.40/2.02.2009 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga inculpatul recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.40 din 02.02.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurentul la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

16.10.2009

Tehnored.

2 ex.

22.10.2009

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Aurel Dublea
Judecători:Aurel Dublea, Gabriela Scripcariu, Mihaela Chirilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 616/2009. Curtea de Apel Iasi