Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 622/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

(Număr în format vechi 956/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.622/

Ședința publică din data de 04 mai 2009

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină

JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan

JUDECĂTOR 3: Niculae

GREFIER:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.72/A din data de 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest în altă cauză la Penitenciarul Giurgiu și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează atașarea la dosar a copiei de pe Sentința penală nr.105/27.02.2008 a Judecătoriei Sectorului 3

Recurentul inculpat, personal, declară că își retrage recursul formulat în cauză.

În raport cu declarația recurentului inculpat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită să se ia act de declarația acestuia, în sensul retragerii recursului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită, la rândul său, să se ia act de declarația recurentului inculpat, de retragere a recursului.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

PrinSentința penală nr.666/F din data de 06 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 3 Bah otărât astfel:

În baza art.334 din Codul d e procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul din infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 din Codul penal.

În baza art.208 alin.1 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 28 august 1985 în B, CNP -) la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art.85 din Codul penal, a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 9 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.147/24.01.2008 a Judecătoriei Sectorului 5 B (definitivă prin neapelare).

În baza art.85 din Codul penal, a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.105/27.02.2008 a Judecătoriei Sectorului 3 B (definitivă prin Decizia penală nr.249/07.04.2008 a Tribunalului București ).

A constatat că infracțiunile pentru care au fost aplicate aceste pedepse sunt concurente, potrivit art.33 lit.a din Codul penal, cu infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar.

În baza art.34 lit.b și art.36 din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare.

A făcut aplicarea art.71 - 64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal.

A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art.14 și art.346 din Codul d e procedură penală rap. la art.998-999 din Codul civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC "R" - și l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 8.646,28 lei, reprezentând prejudiciu nerecuperat.

În baza art.191 alin.1 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a constatat, în fapt, că, la data de 18 decembrie 2007, înainte de începerea programului cu publicul la ora 0900, inculpatul, acționând cu intenție, a sustras dintr-un birou al SC " Liberă" -, situat pe Strada - - din sectorul 3, un laptop marca Apple, pe care ulterior l-a vândut martorului G cu suma de 500 de lei.

Împotriva sentinței pronunțate în primă instanță,a declarat apel în termenul legal(la data de 22 decembrie 2008)inculpatul, care a solicitat reducerea pedepsei la care a fost condamnat, invocând atitudinea procesuală sinceră și cooperantă manifestată pe parcursul procesului penal.

PrinDecizia penală nr.72/A din data de 30 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I-a Penală, soluționând calea de atac astfel exercitată, a hotărât următoarele:

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul.

În baza art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpatul apelant la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a constatat că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă corect individualizată în raport cu dispozițiile art.72 din Codul penal, ce corespunde și scopului prevăzut de art.52 din Codul penal, reținând că acesta nu se află la prima încălcare a legii penale, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură.

Împotriva deciziei pronunțate în apel,a declarat recurs în termenul legal(la data de 10 aprilie 2009)inculpatul, fără a-l motiva însă.

Recursul inculpatului a fost înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 23 aprilie 2009.

La termenul de astăzi, 04 mai 2009, fiind prezent personal în fața Curții și beneficiind de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu,inculpatul a declarat că își retrage recursulformulat în prezenta cauză.

Potrivit dispozițiilor art.3854alin.2 rap. la art.369 alin.1 din Codul d e procedură penală, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul formulat, printr-o declarație personală.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și având în vedere declarația inculpatului (personală, conștientă și neechivocă), Curtea urmează să ia act de retragerea recursului formulat de acesta.

Se va constata că inculpatul recurent este arestat în altă cauză.

În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.72/A din data de 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în Dosarul nr-.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.jud.

Ex.2 / 19.05.2009

/ -

- 3.

Președinte:Carmen Veronica Găină
Judecători:Carmen Veronica Găină, Vasile Băjan, Niculae

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 622/2009. Curtea de Apel Bucuresti