Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 644/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BAC
SECȚIA PENAL, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 644
Ședințapublic de la 23 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu
JUDECTOR- - -
JUDECTOR- - -
*
GREFIER- - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public -Parchetul de pe lâng Curtea de APEL BAC
Reprezentat legal prin procuror
*
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de inculpațiiși,împotriva deciziei penale nr.1295/A din 10.06.2008, pronunțat de Tribunalul Bac u în dosarul nr-.
Dezbaterile în prezenta cauz s-au desfșurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penal în sensul c au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de avocat oficiu, pentru inculpatul, lips la termenul de azi, avocat ales, lips fiind partea civil.
Procedura este complet.
S-a expus referatul oral al cauzei, dup care:
Av. ales pentru inculpatul, solicit un nou termen, mai, pentru pregtirea aprrii și pentru a se prezenta inculpatul în vederea audierii, întrucât în prezent se afl la cursuri în Anglia, a fost angajat la termenul de azi de mama inculpatului. În acest sens urmeaz s depun înscrisuri.
Av.oficiu, pentru recurentul-inculpat, arat c acesta înțelege s își retrag recursul declarat și disjungerea cauzei faț de cellalt inculpat.
Având în vedere poziția recurentului-inculpat la termenul de azi, instanța disjunge soluționarea recursului faț de manifestarea de voinț exprimat.
Av. oficiu, solicit s se ia act de voința recurentului-inculpat, c își retrage recursul declarat, cu onorar avocat oficiu din fondurile
Procurorul solicit s se ia act c recurentul-inculpat își retrage recursul declarat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare ctre stat, iar faț de inculpatul, solicit disjungerea soluționrii recursului.
Recurentul-inculpat, în cuvântul su solicit s se ia act c își retrage recursul declarat.
Instanța urmeaz s se pronunțe asupra retragerii recursului declarat de inculpat și disjungerea soluționrii recursului faț de inculpatul.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursurilor penale de faț, constat urmtoarele:
Prin sentința penal nr.14 din data de 11.01.2008 a Judec toriei Bac u, pronunțat în dosarul nr-, s-a dispus condamnarea inculpaților:
1., fiul lui și al, nscut la data de 19.05.1982 în orașul, județul B, CNP -, studii 7 clase, necstorit, fr ocupație, domiciliat în comuna, județul B, recidivist, pentru svârșirea infracțiunii de furt calificat, prevzut de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și cu reținerea art.74 lit.c Cod Penal, la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare.
În baza art. 61 Cod penal, s-a revocat beneficiul liberrii condiționate pentru restul de 555 zile închisoare, rmas de executat din pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare, aplicat prin sentința penal nr.1236/2006 a Judec toriei Bac u și contopirea restului de pedeaps cu pedeapsa de 2 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, care a fost sporit cu 4 (patru) luni închisoare, inculpatul urmând s execute pedeapsa rezultant de2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare.
În baza art.71 alin.2 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevzute la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, ca pedeaps accesorie pe durata executrii pedepsei închisorii.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeaps perioada deja executat, de la 24.08.2007, la zi.
În baza art.191 alin.1 Cod procedur penal, a fost obligat inculpatul la plata ctre stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
2., fiul lui și al, nscut la data de 23.12.1988 în B, CNP -, studii 11 clase, necstorit, domiciliat în B, str. -,.6,.A,.1, cu antecedente penale, pentru svârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevzut de art. 26 Cod penal, raportat la art.208 alin.1-209 alin.1 lit.i Cod penal, cu reținerea art.74 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționat a executrii pedepsei și în baza art.82 Cod penal, s-a fixat un termen de încercare de 2 (doi) ani și 10(zece) luni.
În baza art.83 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului c svârșirea unei noi infracțiuni în termenul de încercare atrage revocarea beneficiului și adiționarea prezentei pedepse.
În baza art.71 alin.2 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevzute la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata pedepsei închisorii și în baza art.71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executrii pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art.191 alin.1 Cod procedur penal, a fost obligat inculpatul la plata ctre stat a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 14 și 346 Cod procedur penal, raportat la art. 998 și art.1003 Cod civil, au fost obligați în solidar inculpații la plata ctre partea vtmat a sumei de 5000 lei cu titlu de despgubiri.
În baza art. 118 lit. c Cod penal, a fost obligat inculpatul la plata ctre stat a sumei de 400 lei, reprezentând folos dobândit prin infracțiune.
Pentru a dispune astfel, prima instanț a reținut urmtoarele:
Din declarațiile date de inculpat în fața instanței de judecat (fila 8, cu ocazia menținerii strii de arest) și la fila 51 din dosar, în ședinț public, rezult c inculpatul folosindu-se de informațiile obținute de la inculpatul, a ptruns prin escaladare în apartamentul prții vtmate și a sustras din casa de valori gsit, bijuterii, un ceas(dintr-un sertar); inculpatul mai arat c "" îl aștepta jos, iar o parte din aur a fost amanetat la un amanet de pe lâng Casa; cealalt cantitate din aur a fost vândut prin intermediul lui unor persoane strine contra sumei de 400 lei.
Declarația inculpatului se coroboreaz perfect cu declarația martorului (fila 57 din, care a fost citit în instanț și confirmat, de inculpat, cu excepția prezenței lui ), care arat c a primit de la inculpat bijuterii din aur ( din care un lanț rupt ), o parte dintre acestea fiind predate (fila 58 din ) poliției și recunoscute de partea vtmat (filele 44-45 și 33 din ).
Probatoriul este întregit și de concluziile raportului de expertiz dactiloscopic (fila 43 din ) care atest c dou urme papilare prelevate în data de 01,05.2007 de pe balconul prții vtmate aparțin inculpatului.
Faț de acest material probator administrat, instanța apreciaz c a fost pe deplin dovedit svârșirea faptei de ctre inculpat, întrucât cu intenție (calificat prin scopul însușirii și valorificrii bunurilor sustrase ), a ptruns prin escaladare în locuința prții vtmate și a sustras bunuri aparținând acestuia
(deoarece inculpatul s-a comportat ca un adevrat proprietar, înstrinându-le prin acte de dispoziție ), fr drept (întrucât a declarat c știa c bunurile nu-i aparțin ), fapt care în drept se încadreaz în prevederile art.208 al.1-209 alin.1 lit. Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal (inculpatul a svârșit fapta în termenul de liberare condiționat ).
La individualizarea pedepsei, se motiveaz de prima instanț, vor fi folosite criteriile prevzute la art. 72 Cod penal și în special vor ține cont c inculpatul are antecedente penale, c prejudiciul fost în parte recuperat, dar și de faptul c a recunoscut și descris svârșirea faptei (motiv pentru care instanța îi va reține circumstanț atenuant prevzut la art.74 lit. c Cod penal) și apreciaz c se impune coborârea pedepsei sub minimul special, o pedeaps de 2 ani fiind suficient pentru reeducarea inculpatului.
În ceea ce privește acuzația adus inculpatului, se arat în considerentele hotrârii primei instanțe, instanța reține c și vinovția acestui inculpat a fost dovedit, întrucât cu intenție (calificat de scopul urmrit, respectiv obținerea de foloase) a dat informații inculpatului, informații care l-au ajutat pe autor s svârșeasc fapte de furt, fapte care în drept se încadreaz în prevederile art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. Cod penal.
Susținerile inculpatului, se motiveaz de instanța de fond, conform crora nu a știut c informațiile date vor fi folosite la efectuarea spargerii apartamentului, sunt contrazise pe deplin de materialitatea faptei; astfel, este imposibil de crezut c inculpatul a dat în mod repetat, cu detalii suspecte ( respectiv, felul cum se încuie balconul prții vtmate, care lsa un geam deschis )n, fr s știe c aceste informații vor fi folosite la furt; mai mult, inculpatul i-a spus inculpatului c partea vtmat nu st pe acas și i-a și spus unde se afl obiectele de preț; dac mai adug c în momentul spargerii, inculpatul a așteptat jos, la baza blocului, rezult dincolo de orice îndoial rezonabil c inculpatul știa și a urmrit spargerea apartamentului pentru a obține foloase materiale.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile oferite de art. 72 Cod penal și a ținut seama în primul rând c inculpatul nu avea antecedente și c a recunoscut fapta, motiv pentru care instanța a apreciat (având în vedere și calitatea sa de complice), c o pedeaps de 10 luni închisoare satisface cerințele reeducrii acestui inculpat.
De asemenea, având în vedere c sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 81 Cod penal, instanța apreciat c reeducarea acestui inculpat se poate realiza și fr efectuarea în natura sa a pedepsei închisorii și a suspendat condiționat executarea acesteia, fixând un termen de încercare de 2 ani și 10 luni.
În cauz a formulat apel Parchetul de pe lâng Judec toria Bac u, întrucât nu s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și nu s-a fcut aplicarea art.76 Cod penal, pentru ambii inculpați.
De asemenea, a formulat apel în cauz inculpatul, motivat de faptul c nu a știut ce face inculpatul.
Prin decizia penal nr.295/A/ din data de 10.06.2008, pronunțat de Tribunalul Bac u, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedur penal, au fost admise apelurile formulate de apelantul-inculpat și Parchetul de pe lâng Judec toria Bac u, cu privire la omisiunea aplicrii art.76 lit.c Cod penal, a fost desființat sentința penal apelat cu privire la acest aspect, s-a reținut cauza spre rejudecare și în fond s-a fcut aplicarea art.76 lit.c Cod penal cu privire la ambii inculpați.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art.381 Cod procedur penal, s-a dedus în continuare, în ceea ce-l privește pe, durata arestului preventiv de la 11.01.2008 la 14.02.2008.
În baza art. 192 alin.3 Cod procedur penal, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lsate în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații.
Prezent în fața instanței de recurs, recurentul-inculpat a declarat c înțelege s-și retrag recursul declarat în cauz.
În consecinț, în temeiul art.385/4 alin.2, cu art.369 Cod procedur penal, se va lua act c recurentul-inculpat își retrage recursul declarat.
Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedur penal, va fi obligat recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare ctre stat.
În conformitate cu prevederile art.385/1 Cod procedur penal, cu art.38 Cod procedur penal, se va disjunge judecarea recursului declarat de recurentul - inculpat, se va fi fixa termen pentru data de 27.11.2008, orele 8,30, termen pentru care vor fi citate prțile.
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/4 alin.2 Cod procedur penal, cu art.369 Cod procedur penal, ia act c recurentul-inculpat își retrage recursul declarat împotriva deciziei penale nr.295/A din data de 10.06.2008, pronunțat de Tribunalul Bac u în dosarul nr-.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu în sum de 200 lei, doamna avocat .
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedur penal, oblig recurentul-petent s plteasc statului suma de 450 lei cu titlul de cheltuieli.
Definitiv.
II. Disjunge soluționarea recursului declarat de recurentul - inculpat, împotriva aceleași decizii penale.
Fixeaz termen pentru soluționarea recursului pentru data de 27.11.2008, orele 8,30, termen pentru care va fi citat recurentul-inculpat și intimata-parte civil.
Pronunțat în ședinț public, astzi, 23.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECTORI,
GREFIER,
Red.sent.
Pronunțat dec.-
.dec.
28.10/28.10.2008
2 ex.
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Gabriel Crîșmaru, Ecaterina Ene