Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 647/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 647/2009
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș
JUDECĂTOR 3: Oana Maria
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale numărul 220/A/03.09.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de deținere din Penitenciarul Aiud, asistat de avocat - apărător ales, lipsind partea civilă intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care apărătorul ales al inculpatului depune la dosar motivele de recurs și arată că nu are cereri de formulat.
Reprezentanta parchetului nu are cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul inculpatului, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit.c combinat cu art. 385/15 alin.3 Cod pr. penală, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond - Judecătoria Deva, în vederea efectuării unui raport de expertiză medico-legală privind discernământul inculpatului
În fața instanței de fond la data de 16.02.2009 a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale pentru stabilirea discernământului inculpatului, întrucât la prima, experții nu au avut în vedere un set de acte medicale cu privire la afecțiunile neurologice și psihice ale acestuia. Instanța s-a contrazis cu privire acestui mijloc de probă, prin încheierea de ședință din 16.02.20099 apreciind că se impune efectuarea unei expertize medico-legale privind discernământul inculpatului deoarece experții nu s-au pronunțat asupra tuturor obiectivelor formulate, însă prin încheierea de ședință din 13.04.2009, aceeași instanță a apreciat că nu există îndoieli în ceea ce privește raportul de expertiză medico-legală.
Față de actele medicale aflate la dosar despre care experții nu au avut cunoștință la întocmirea primei lucrări, se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei instanței de fond, pentru administrarea acestui mijloc de probă.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ambelor hotărâri pronunțate ca temeinice și legale.
Consideră că nu se mai impune efectuarea unui raport de expertiză medico-legală, la primul fiind avute în vedere actele medicale mai importante, atitudinea inculpatului fiind a tergiversa soluționarea definitivă a cauzei, prevalându-se de acele acte medicale și de gradul de handicap.
Având ultimul cuvânt, inculpatul solicită admiterea recursului, însușindu-și concluziile apărătorului său.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 589/2009, Judecătoria Devaa condamnat pe inculpații:
1., zis" " la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al.1, lit. a,e și g p, cu aplicarea art. 41 al.2 și Cod Penal art. 37 lit. p., art. 74,76 lit. c
Cod PenalÎn baza art. 83.Cod Penal, a revocat beneficiul suspendării condiționate cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată inculpatului, prin sentința penală nr. 87/2008, a Judecătoriei sector 4 B, care a fost alăturată pedepsei de 2 ani închisoare, stabilindu-se pedeapsa de3 ani închisoare.
În baza art. 71.Cod Penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 lit. a ( teza II), b
Cod Penal2., la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al.1, lit. a,e și g p, cu aplicarea art. 41 al.2 și Cod Penal art. 37 lit. p., art. 74,76 lit. c
Cod PenalÎn baza art. 71 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a ( teza II ), Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare.
A pus în vedere inculpatului disp. art. 83,84 Cod penal.
3.,zis "" la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al.1, lit. a,e și g p, cu aplicarea art. 41 al.2 și Cod Penal art. 37 lit. p., art. 74,76 lit. c
Cod PenalÎn baza art. 71 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a ( teza II ), Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare.
A pus în vedere inculpatului disp. art. 83,84 Cod penal.
În baza art. 11 pct.2 lit. a C.P.P. rap la art. 10 lit. d p Cod Penal, a achitat pe inculpații, și, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. și ped. de art. 323 al.1
Cod PenalÎn baza art. 350 al.1 p Cod Penal, a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 350 al.3 lit. b p Cod Penal, a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților și.
În baza art. 88.Cod Penal, a dedus din pedeapsa aplicată celor trei inculpați, timpul reținerii și arestării preventive, de la data de 19.11.2008, până la data de 15.04.2009.
În baza art. 116.Cod Penal, a aplicat celor trei inculpați măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul D, pe o durată de 3 ani.
În baza art. 113.Cod Penal, a aplicat inculpatului măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire.
A pus în vedere inculpatului disp. art. 113 al.2 p, privind înlocuirea acestei măsuri cu măsura de siguranță a internării medicale.
Conform art. 429 al.1, 3.p Cod Penal, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, se comunică o copie de pe dispozitivul acesteia și de pe raportul medico-legal, administrației locului de deținere.
În baza art. 14, 346.p Cod Penal, art. 998 Civil, a obligat toți inculpații, în solidar la plata sumei de 244,2 lei RON, despăgubiri civile către partea civilă SC Cash & România SRL, cu sediul în com., Șoseaua Pipera - Tunari, nr. 2. clădirea nr. 1 Complex, etajele 3,5,6,7, jud.
A respins în rest cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SC Cash & România SRL.
În baza art.191 al. 1,2.p Cod Penal, a obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1200 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 350 al.4 p Cod Penal, executorie, în privința punerii de îndată în libertate a inculpaților și, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Aflând prin intermediul informațiilor postate pe internet că, în mun. D, la începutul lunii noiembrie 2008 s-a deschis un magazin, în seara zile de 17.11.2008, inculpații, și s-au deplasat cu trenul din mun. B în mun. D, în încercarea de sustrage bunuri din magazinul respectiv.
În dimineața zile de 18.11.2008, inculpații au ajuns în gara D și s-au deplasat pentru a se caza, la motelul, situat pe DN 7, în proximitatea magazinului.
Ulterior, respectiv, în perioada 18.11-19.11.2008, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpații, și au pătruns de mai multe ori în magazinul din mun. D, de unde au sustras, împreună, din loc public și pe timp de noapte țigări de diferite mărci, precum și produse cosmetice.
De menționat că, bunurile sustrase au fost ascunse de către inculpații sub îmbrăcămintea pe care o purtau, tocmai pentru înșela vigilența agenților de pază aflați la ieșirea din magazin.
De asemenea, cei trei inculpați aveau cunoștință de poziționarea camerelor video de supraveghere, în incinta magazinului, în condițiile în care aceștia mai comiseseră și alte acte de sustragere din alte magazine din țară.
În dimineața zilei de 19.11.2008, agenții de pază din cadrul magazinului - D, au sesizat că din standurile aranjate în fața a 18 case de marcat lipsește o cantitate semnificativă de cartușe de țigări, expuse spre vânzare.
, în momentele imediat următoare, personalul de securitate a reușit să-l depisteze pe inculpatul, care a fost prins și imobilizat în apropierea magazinului Real - D, situat în același complex comercial; ulterior, au fost anunțate organele de poliție.
Lucrătorii de poliție l-au însoțit pe inculpatul înapoi la magazinul, astfel încât au fost găsite asupra sa, un număr de 120 pachete de țigări, marca ( 12 cartușe).
Din informațiile furnizate în acele momente de inculpatul s-a aflat că, inculpații și se află deja în gara din D, intenționând să părăsească municipiul; în atare împrejurări, agenții de poliție i-au depistat pe inculpații și în zona, în bagajele cărora au fost găsite un număr de 607 pachete de țigări, 210 pachete de țigări și 1620 pachete lame de ras, 4 bucăți deodorant stik Nivea și 2 parfumuri marca Pierre.
În seara zilei de 19.11.2008, din camera în care fuseseră cazați împreună cei trei inculpați, la motelul, cu ocazia efectuării unei percheziții au fost găsite un număr de 45 cartușe țigări marca, 8 cartușe țigări marca, 8 bucăți deodorant marca, 48 bucăți deodorant marca Nivea și 2 bucăți deodorant marca.
Cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra inculpatului, organele de poliție au mai găsit un număr de 5 bucăți deodorant marca Nivea.
Toate bunurile mai sus menționate, găsite de organele de poliție au fost ridicate și predate angajaților magazinului din
Faptele, astfel cum au fost mai sus prezentate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a,e,g, C penal, cu aplicarea disp. art. 41 al.2 C penal.
În baza acestor texte de lege, cei trei inculpați au fost condamnați.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere disp. art. 52 penal și art. 72 penal: dispozițiile părții generale din codul penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei, împrejurările care atenuează răspunderea penală în ceea ce-i privește pe toți inculpații și cele care agravează răspunderea penală, față de inculpatul, persoana inculpaților ( - recidivist, iar inculpații și - infractori primari).
S-au reținut în favoarea inculpaților dispozițiile privind circumstanțele atenuante judiciare și efectele acestora, prev. de art. 74, 76 lit. c Cp enal, având în vedere atitudinea sinceră a acestora pe parcursul întregului proces penal.
Inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă mare postcondamnatorie, având în vedere că prin sentința penală nr. 87/2008, a Judecătoriei sector 4 B, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, conform art. 81,82 penal, sens în care se impune revocarea acestui beneficiu, conform art. 83 penal.
Pe cale de consecință, instanța de fond a condamnat pe inculpații:
1., zis" " la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al.1, lit. a,e și g p, cu aplicarea art. 41 al.2 și Cod Penal art. 37 lit. p., art. 74,76 lit. c
Cod PenalÎn baza art. 83.Cod Penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată inculpatului, prin sentința penală nr. 87/2008, a Judecătoriei sector 4 B, care a fost alăturată pedepsei de 2 ani închisoare, stabilindu-se pedeapsa de3 ani închisoare.
În baza art. 71.Cod Penal,s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 lit. a ( teza II), b
Cod Penal2., la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al.1, lit. a,e și g p, cu aplicarea art. 41 al.2 și Cod Penal art. 37 lit. p., art. 74,76 lit. c
Cod PenalÎn baza art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a ( teza II ), Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, apreciindu-se că, fiind la prima pătrundere în câmpul infracțional, pedeapsa își va putea atinge scopul și fără executarea acesteia, în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare.
S-au pus în vedere inculpatului disp. art. 83,84 Cod penal.
3.,zis "", la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al.1, lit. a,e și g p, cu aplicarea art. 41 al.2 și Cod Penal art. 37 lit. p., art. 74,76 lit. c
Cod PenalÎn baza art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a ( teza II ), Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, apreciindu-se că, fiind la prima pătrundere în câmpul infracțional, pedeapsa își va putea atinge scopul și fără executarea acesteia, în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare.
S-au pus în vedere inculpatului disp. art. 83,84 Cod penal.
În baza art. 11 pct.2 lit. a C.P.P. rap la art. 10 lit. d p Cod Penal, s-a adus în cauză o soluție de achitare față de inculpații, și, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. și ped. de art. 323 al.1 p, lipsind atât elementul material din latura obiectivă, parte a conținutului constitutiv al infracțiunii cât și latura subiectivă a faptei.
Astfel, încă din cuprinsul considerentelor, în care se circumscrie încadrarea juridică a faptei, din rechizitoriu, se arată că, în data de 17.11.2008, cei trei inculpații s-au asociat în scopul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, după care, în următoarele două zile, s-a desfășurat întreaga activitate infracțională; or, este de esența naturii unei astfel de fapte, împrejurarea că, organizarea și pregătirea acesteia nu poate fi situată, în timp, într-o perioadă atât de scurtă.
Faptul că, inculpații, și au mai sustras bunuri din alte magazine din țară, studiind configurația incintelor și amplasarea sistemelor de supraveghere video, nu conduce, eo ipso, la concluzia că ar fi întrunite în speță elementele constitutive ale unei asemenea fapte; astfel, doar inculpatul a mai participat alături de inculpatul la săvârșirea unor asemenea fapte, iar pentru toate actele anterioare acesta a fost sancționat pe cale administrativă de 9 ori, condiții în care asemenea acte de sustragere nu pot fi reținute în cadrul unității legale de infracțiune, instituită de legiuitor, în cuprinsul art. 323 al.1 C penal. Pentru aceleași rațiuni, actele anterioare nu pot fi conținute în fapta de asociere, inculpatului fiindu-i aplicată chiar o pedeapsă cu închisoarea, raportat la un act de sustragere anterior.
Împrejurarea conform căreia, în seara anterioară săvârșirii primului act de sustragere cei trei inculpați au avut o înțelegere prealabilă, faptul că cei trei inculpați s-au cazat împreună și au pătruns,în același mod, în magazinul din mun. D, nu denotă o asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, ci descriu o circumstanță agravantă legală specială, reținută de altfel, de către procuror, în momentul în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, pentru fapta prev. și ped. de art. 209 lit. a Cp enal.
De asemenea, din tot probatoriul administrat în cauză, nu a rezultat că cei trei inculpați au realizat o înțelegere de a conlucra o perioadă bine determinată în timp, fără a exista sincope în această activitate, conform unui plan de acțiune bine stabilit, în care fiecare inculpat să aibă sarcini concrete, de dus la îndeplinire, activitate individuale repartizate fiecăruia dintre aceștia; lipsește de altfel și o organizare a activității infracționale, în sensul art. 323 al.1 C penal, în condițiile în care nu rezultă în cadrul așa zisei grupări o ierarhie ( structură de conducere și organizarea activității de executare), în care să fie cuprinse, în mod concret atribuțiile celor trei inculpați.
În baza art. 350 al.1 p Cod Penal, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 350 al.3 lit. b p Cod Penal, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților și.
În baza art. 88.Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată celor trei inculpați, timpul reținerii și arestării preventive, de la data de 19.11.2008, până la data de 15.04.2009.
În baza art. 116.Cod Penal, s-a aplicat celor trei inculpați măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul D, pe o durată de 3 ani, în condițiile în care inculpații au venit în această localitate, tocmai în scopul de săvârși o faptă penală.
În baza art. 113.Cod Penal,s-a aplicat inculpatului măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico - legală, întocmit în faza de urmărire penală și potrivit căruia inculpatul prezintă diagnosticul de tulburare organică de personalitate iar discernământul acestuia a fost diminuat la data săvârșirii faptei.
S-au pus în vedere inculpatului disp. art. 113 al.2 p, privind înlocuirea acestei măsuri cu măsura de siguranță a internării medicale.
Conform art. 429 al.1, 3.p Cod Penal, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, se va comunica o copie de pe dispozitivul acesteia și de pe raportul medico-legal, administrației locului de deținere.
În baza art. 14, 346.p Cod Penal, art. 998 Civil, au fost obligați toți inculpații, în solidar la plata sumei de 244,2 lei RON, despăgubiri civile către partea civilă SC Cash & România SRL, ( contravaloarea a 4 cartușe de țigări, vândute de inculpatul în piața agroalimentară din D).
S-a respins în rest cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SC Cash & România SRL, ca nedovedită, în condițiile în care toate celelalte bunuri sustrase au fost recuperate în natură.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva și inculpatul.
În motivele de apel formulate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Devaa criticat sentința atacată, sub aspectul legalității și al temeiniciei, precizând că prima instanță, în mod greșit, a reținut în sarcina inculpaților și starea de recidivă postcondamnatorie, reglementată de art.37 lit.a) pen. în condițiile în care aceștia nu figurează în cazier cu antecedente penale, celor doi inculpați aplicându-li-se doar amenzi administrative pentru fapte similare.
S-a mai invocat netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților și, sub aspectul cuantumului și al modalității de executare, iar inculpatului - sub aspectul cuantumului. În argumentare, s-a detaliat în sensul că instanța de fond, în mod nejustificat, a făcut aplicarea dispozițiilor art.74 și 76 lit.c) pen. în favoarea inculpaților, în condițiile în care inculpatul este recidivist și pentru alte 21 de acțiuni de sustragere a fost sancționat administrativ, iar inculpații și au comis și aceștia sustrageri din magazinele din țară, astfel că modalitatea de executare a pedepsei aplicată acestora contravine dispozițiilor art.52 pen.
În fine, prin cel de-al treilea motiv de apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Devaa invocat greșita achitare a celor trei inculpați pentru fapta de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art.323 al.1 pen. în condițiile în care întregul material probator atestă că aceștia, cu știință, s-au integrat și constituit într-un grup, în care au conlucrat conform unui plan stabilit, în vederea comiterii infracțiunii de furt calificat, prin sustragerea de bunuri de la magazinul din
Prin motivele de apel formulate, inculpatul a solicitat achitarea sa, în temeiul art.11 pct.2 lit.a) pr.pen. raportat la art.10 lit.e) pr.pen. invocând faptul că suferă de mai multe afecțiuni neurologice ireversibile grave, că a suferit mai multe operații cerebrale și deține un certificat de persoană cu grad de handicap grav, cu însoțitor permanent, conform actelor medicale existente la dosarul cauzei. A mai menționat inculpatul că prima instanță s-a contrazis cu privire la cererea sa în probațiune, întrucât, prin încheierea de ședință din data de 16.02.2009, a apreciat că se impune efectuarea unei noi expertize medico-legale cu privire la discernământul său, motivată de împrejurarea că experții nu s-au pronunțat asupra tuturor obiectivelor formulate, pentru ca apoi, prin încheierea din data de 13.04.2009, aceeași instanță să aprecieze că nu există îndoieli sau inadvertențe în ceea ce privește raportul de expertiză medico-legală.
Tribunalul Hunedoara - secția penală prin decizia nr. 220/A/3.09.2009 a admis ca fondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva pentru temeiul prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. a Cod pr. penală, a desființat parțial sentința atacată și în consecință:
A înlăturat aplicarea dispozițiilor art.37 lit. a cu Cod Penal privire la infracțiunea de furt calificat prev.și ped.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, e și g p, cu aplicarea art.41 al.2 săvârșită Cod Penal de inculpații și.
S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art.81, 82 și art.71 al.5 în ceea ce privește pedepsele aplicate inculpaților și.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.
Au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul.
A fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului și, în baza art.88 Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada executată în stare de reținere și arest preventiv de la 19.11.2008 până la 03.09.2009.
În baza art.88 s Cod Penal-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților și durata reținerii și arestării preventive de la 19.11.2008 până la 15.04.2009.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
A obligat pe inculpatul la plata sumei de 630 lei - cheltuieli judiciare către stat, în apel.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații, în sumă de câte 300 lei, au fost achitate din fondurile.
În considerentele deciziei s-a reținut că din examinarea sentinței atacate prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 321 alin. 2 Cod pr. penală, apelul parchetului este fondat în parte, iar apelul inculpatului este nefondat pentru următoarele:
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.371 al.2 pr.pen. se constată că apelul Parchetului este parțial fondat, iar apelul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut o corectă stare de fapt și o reală vinovăție a inculpaților în comiterea faptei infracționale reținută în sarcina lor, în baza probelor administrate în cauză, a căror evaluare s-a realizat în condițiile art.63 al.2 pr.pen.
Rezultă astfel, fără echivoc, faptul că, în perioada 18.11.2008 - 19.11.2008, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpații, și au pătruns de mai multe ori în magazinul din D, de unde au sustras împreună, dintr-un loc public și pe timp de noapte, produse cosmetice și țigări de diferite mărci.
Încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpaților, în dispozițiile art.208 al.1, 209 al.1 lit.a), e) și g) pen. cu aplicarea art.41 al.2 pen. este legală.
Instanța fondului a efectuat o corectă individualizare și proporționalizare a pedepselor, cu respectarea criteriilor prevăzute de art.72 pen. ținând cont de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, de gradul de pericol social concret al faptei comise, de limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege și de persoana inculpaților; legal și temeinic a reținut prima instanță starea de recidivă postcondamnatorie în sarcina inculpatului, generată de săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate înăuntrul termenului de suspendare a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.87/2008 a Judecătoriei Sectorului 4 B (126 ), după cum în mod temeinic a reținut atitudinea sinceră a inculpaților drept împrejurare care atenuează răspunderea penală, cu consecințele prevăzute de art.76 al.1 lit.c) pen. instanța de fond asigurând un echilibru real între atitudinea inculpaților, pe de o parte, și durata sancțiunii penale aplicate, pe de altă parte, astfel că, sub acest aspect apelul Parchetului este nefondat.
În altă ordine de idei, este stabilit, cu valoare de principiu, că atingerea dublului scop, educativ și preventiv, al pedepsei este esențial condiționată atât de caracterul adecvat al duratei acesteia, cât și de modalitatea de executare a pedepsei. Din această perspectivă, soluția instanței de fond evidențiază caracterul inadecvat al modalității de executare a pedepsei, în ceea ce îi privește pe inculpații și, întrucât de modul în care se realizează sancțiunea depinde, de fapt, eficiența funcțională a acesteia. În măsura în care prima instanță ar fi avut în vedere ansamblul stărilor, datelor și situațiilor referitoare la fapta săvârșită și la inculpați (față de inculpatul s-a dispus, în repetate rânduri, sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii pentru fapte similare-129 ), ar fi constatat că nu este conturată sub niciun aspect convingerea că, în cauză, se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată celor doi inculpați, doar cu argumentul primei lor prezențe în sfera ilicitului penal. Sub acest aspect, conchidem că apelul Parchetului este fondat.
În ce îi privește pe inculpații și, fișele acestora de antecedente penale evidențiază faptul că sunt infractori primari (127, 128 ), după cum, dealtminteri, reține și prima instanță, expres, în considerentele sentinței atacate (327 dosar fond), astfel că aplicarea și față de aceștia a dispozițiilor art.37 lit.a) pen. referitor la recidiva postcondamnatorie, este nelegală.
În ce privește critica Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, referitoare la achitarea inculpaților pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art.323 al.1 pen. s-a apreciat ca nefondată, cu argumentul că nici un element probator al dosarului nu atestă consensul neechivoc al inculpaților de a se supune unei discipline și de a acționa potrivit unui plan amănunțit, cu determinarea rolului fiecăruia, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Dimpotrivă, în prezenta cauză, înțelegerea între inculpați a fost spontană și întâmplătoare, traducând în fapt hotărârea luată.
S-a constatat că este nefondată susținerea inculpatului, exprimată în apelul formulat, în sensul că, în privința sa, sunt incidente dispozițiile art.11 pct.2 lit.a) pr.pen. rap. la art.10 lit.e) pr.pen. cu argumentul iresponsabilității sale la data comiterii faptei infracționale.
Pentru a se dispune achitarea inculpatului pentru lipsa discernământului trebuie să se stabilească, pe baza unei expertize medico-legale, că, în raport de data săvârșirii faptei, discernământul era abolit. În speță, conform concluziilor expertizei medico-legale psihiatrice de la filele 160-161, la data de 18/19.11.2008, inculpatul avea discernământul diminuat, ori această diminuare a discernământului nu este echivalentă cu starea de iresponsabilitate prevăzută de art. 48.pen. care presupune abolirea totală a discernământului.
Cât privește critica adusă de inculpat, prin apărătorul ales, în sensul că prima instanță a revenit nejustificat asupra noii expertize medico-legale psihiatrice încuviințată, s-a constatat că este contrară susținerilor aceluiași de la termenul de judecată din data de 13.04.2009 (320 dosar fond), când, anterior dezbaterii fondului, acesta însuși a învederat instanței că înțelege să revină asupra cererii de efectuare a unei noi expertize medico-legale psihiatrice. Pe de altă parte, în condițiile în care expertiza medico-legală psihiatrică formulează concluzii clare, lipsite de echivoc, chiar și eventuala inițiativă a primei instanțe de a reveni asupra unei atari expertize ar fi fost legală și temeinică.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs solicitând casarea acesteia și a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei la Judecătoria Deva în vederea efectuării unui raport de expertiză medico-legală privind discernământul inculpatului.
În expunerea motivelor de recurs se reiterează motivele invocate în fața instanței de apel, în sensul efectuării unei noi expertize privind stabilirea discernământului inculpatului, avându-se în vedere un set de acte cu privire la afecțiunile neurologice și psihiatrice ale acestuia.
Deși această probă a fost încuviințată prin încheierea din 16.02.2009, instanța a revenit asupra probei prin încheierea din 13.04.2009, apreciind-o ca neconcludentă și nepertinentă soluționării cauzei.
Examinând hotărârile atacate conform prevederilor art. 385/9 alin. 3 Cod pr. penală combinat cu art. 385/6 alin. 2 și 387/7 alin. 1 Cod pr. penală, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând încadrarea juridică legală a faptelor comise de acesta.
Critica adusă de inculpat în apel și recurs în sensul că prima instanță a revenit nejustificat asupra noii expertize medico-legale încuviințată este nefondată.
Pe lângă faptul că în cauză s-a efectuat o asemenea expertiză din care rezultă că inculpatul are discernământul faptelor sale diminuat, concluziile raportului de expertiză sunt certe, clare și neechivoce, iar între actele existente la dosar nu există contradicții, inculpatul la termenul din 13.04.2009 (fila 320 dosar fond) anterior dezbaterii, a învederat instanței că înțelege să revină asupra cererii de efectuare a unei noi expertize.
Or, constatând temeinicia raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat de Serviciul Județean de Medicină legală H (fila 160 ) coroborat cu celelalte probe administrate în cauză rezultă că în cauză proba solicitată nu este concludentă și utilă, așa cum corect au stabilit instanțele de fond și apel.
În baza considerentelor de mai sus, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. b Cod pr. penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
În baza art. 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive începând cu 19.11.2008 până la zi.
În baza art. 192 alin.2 Cod pr. penală inculpatul va fi obligat la plata sumei de 80 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 220/A/03.09.2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosarul nr-.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 19.11.2008 până la zi.
Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored. LS/2ex/07.12.2009
Jud.fond:
Jud. apel:,
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Monica Farcaș, Oana Maria