Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 66/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 66/
Ședința publică de la 30 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mița Mârza judecător
JUDECĂTOR 2: Ion Avram
JUDECĂTOR 3: Marius Marcian
GREFIER:
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR: - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 311 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosar nr- - sentința penală nr. 1840 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Brăila - dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, în stare de libertate, asistat de av. - apărător desemnat din oficiu, în baza delegației depusă la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, după care;
Recurentul inculpat precizează că își retrage recursul declarat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de retragerea recursului.
Av., de asemenea, pune aceleași concluzii, cu plata onorariului din fondurile Ministerului Justiției.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1840 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Brăila, în baza art. 26.Cod Penal raportat la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, g și i cu Cod Penal aplicarea art. 74 lit. a, b, c Cod penal și 76 lit. c s Cod Penal-a dispus condamnarea inculpatului la 3 luni închisoare și au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a și b pe Cod Penal durata prevăzută de art. 71 alin. 2
Cod PenalÎn baza art. 81.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 3 luni reprezentând termen de încercare potrivit art. 82.
Cod PenalÎn temeiul art. 359 Cod proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni.
În baza art. 71 al. 5.Cod Penal a fost suspendată executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, g și i cu Cod Penal aplicarea art. 74 lit. a, b, c Cod penal și art. 76 lit. cC.p. s-a dispus condamnarea inculpatului la 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta din 1 februarie 2007.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a și b Cod penal pe durata executării pedepsei.
S-a constatat că termenul de încercare a suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului, prin sentința penală nr. 2678/2004 a Judecătoriei Brăila, fiind redus cu durata pedepsei aplicate ca urmare a grațierii, era împlinit la data faptei ce formează obiectul prezentei cauze.
În baza art. 861.Cod Penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani, conform dispozițiilor art. 862.Cod Penal
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de at. 64 lit. a și b Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
S-a atras inculpatului atenția asupra măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863.Cod Penal la care trebuie să se supună și asupra dispozițiilor art. 864Cod Penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 26.Cod Penal raportat la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, g și i cu Cod Penal aplicarea art. 74 lit. a, b, c și 76 lit. c s Cod Penal-a dispus condamnarea inculpatului la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta din 1 februarie 2007.
În baza art. 83.Cod Penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală 480/2005 a Judecătoriei Huși și executarea acesteia alături de pedeapsa de 3 luni de mai sus, în total 7 luni închisoare și au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a și b pe Cod Penal timpul prevăzut de art. 71.Cod Penal
În baza art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, g și i cu Cod Penal aplicarea art. 74 lit.a și 76 lit. c s Cod Penal-a dispus condamnarea inculpatului la 6 luni închisoare și au fost interzise acestuia drepturile civile prevăzute de art. 64.Cod Penal pe timpul prevăzut de art. 71.Cod Penal
În baza art. 81.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82.Cod Penal și s-a atras inculpatului atenția asupra prevederilor art. 83.Cod Penal, iar în baza art. 71 al. 5.Cod Penal a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 118 lit. d s Cod Penal-a dispus confiscarea de la inculpatul a sumei de 20 lei.
În temeiul art. 14 Cod proc.pen. s-a luat act că partea vătămată "" B nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
În temeiul art. 14 Cod proc.pen. raportat la art. 346 Cod proc.pen. și art. 998 cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă a SC Serv SRL și au fost obligați inculpații în solidar la 6 lei despăgubiri către această parte civilă.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală au fost obligați inculpații la câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 31.01.2007, în jurul orei 17,30, inculpatul care era agent de pază la SC SA B amplasată în șos. - km 10, fost abordat de inculpatul care i-a propus ca în schimbul unei sume de bani să îi permită accesul într-o hală de unde să sustragă fier vechi pentru a-l verifica. a fost de acord cu propunerea și au convenit ca inculpatul să revină după lăsarea întunericului, în jurul orelor 20,00.
La ora stabilită, după lăsarea întunericului, în noaptea de 31.01./01.02.2007 inculpatul s-a întors însoțit de inculpații și, și în baza înțelegerii anterioare cu inculpatul, cei trei au pătruns prin escaladare în clădire printr-o fereastră care nu avea geam și al cărei grilaj de protecție era dislocat. De la etajul 1 al clădirii, cei trei inculpați au sustras trei reflectoare din inox, componente ale instalației de fabricat hârtie, pe care le-au scos afară prin același loc pe unde au intrat, ulterior transportându-le în zona de locuințe de la km 10. După sustragerea bunurilor, inculpatul i-a dat inculpatului suma de 20 lei pentru că i-a lăsat să intre și să sustragă bunurile respective.(În privința sumei primite de, cu ocazia audierii în instanță acesta a declarat că ar fi fost vorba de doar 19 lei, însă din declarațiile olografe date la urmărire atât de (36) cât și de ceilalți inculpați(41-inc., 51-inc.)rezultă că suma remisă a fost de 20 lei, și care de altfel a și fost confiscată de la acest inculpat.)
Ajunși în zona de locuințe de la Km 10, inculpații, și l-au abordat pe martorul care fără a cunoaște proveniența infracțională a respectivelor piese, i-a transportat pe inculpați împreună cu cele 3 piese metalice, cu autoturismul, în comuna, unde fiarele au fost valorificate la un centru de colectare de fier vechi aparținând SC Serv SRL.În schimbul celor 3 piese, martora (angajată la centrul de colectare) le-a dat inculpaților suma de 676 lei. Cele 3 piese metalice au fost ulterior ridicate și predate SC care a declarat că nu se mai constituie parte civilă, întrucât prejudiciul a fost recuperat (24).
Situația de fapt expusă mai sus a fost dovedită cu declarațiile inculpaților, și date atât la urmărire penală cât și la instanță (66,67,118), cu declarația olografă dată de inculpatul la urmărire penală (41 ds UP), cu declarația martorilor ( 75 ds UP și 119 ds. Inst.) și (77 ds UP), proces verbal de cercetare la fața locului cu planșa foto, adeverința de primire și plata din 31.01.2007(25 ds.UP), declarațiile martorilor asistenți date la urmărire penală și procese verbale de reconstituiri cu planșele foto (54-68 ds.UP)
Instanța a mai reținut că prin sentința penală nr. 2678/2004 a Judecătoriei Brăila (definitivă la 16.11.2004 prin neapelare) inculpatul a mai fost condamnat la 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea în timpul minorității a unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată. Prin aceeași sentință, pedeapsa aplicată inculpatului a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni. Totodată s-a constatat grațiată integral și condiționat această pedeapsă, astfel că în baza art 120 al.2 p, termenul de încercare al suspendării condiționate a fost redus cu durata pedepsei aplicate. Așadar, termenul de încercare a suspendării condiționate pentru inculpatul a rămas de 1 an, fiind împlinit la 16.11.2005, dată la care a intervenit reabilitarea de drept a inculpatului conform art 86.pen, iar grațierea a rămas fără obiect.Ca urmare, săvârșirea unei infracțiuni după împlinirea termenului de încercare a suspendării condiționate a executării pedepsei, dar în termenul de definitivare al grațierii condiționate, nu mai atrage nicio revocare, întrucât intervenind reabilitarea de drept, grațierea rămâne fără obiect.
La stabilirea pedepselor aplicate, instanța de fond a ținut seama, potrivit art.72 Cp, de dispozițiile din partea generală a Codului penal, de limitele pedepsei prevăzute în partea specială a Codului penal, de gradul mediu de pericol social al faptei dat de modalitatea de executare - pe timp de noapte, prin escaladare, de trei persoane împreună, de atitudinea sinceră avută constant atât la urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești de inculpații, și,de atitudinea sinceră avută și de inculpatul cu ocazia declarației date la poliție, dar și de faptul că acesta s-a sustras ulterior de la cercetări, de lipsa antecedentelor penale în privința inculpaților și, de stăruința depusă de inculpații, și de a acoperi prejudiciul produs SC, aceștia achitând mare parte din prejudiciu, precum și de concluziile referatelor de evaluare efectuate de Serviciul de probațiune.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul.
Prin decizia penală nr. 311 din 13 noiembrie 2007, Tribunalul Galația respins apelul declarat de inculpatul ca fiind nefondat.
S-a menținut sentința atacată.
Pentru a pronunța această decizie penală, instanța de apel a constatat că inculpatul nu formulat în scris motive de apel și prin apărător critică hotărârea pentru netemeinicie, apreciind că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 181Cod penal privind lipsa pericolului social al faptei comise, motiv pentru care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit.1Cod proc.pen.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, și din oficiu sub toate aspectele, potrivit prevederilor art. 371 pct. 2 Cod procedură penal, instanța de apel a constatat că prima instanță, în baza unei analize juste și complete a probelor, a stabilit corect situația de fapt și a dat încadrarea juridică corespunzătoare faptelor săvârșite de inculpat.
Totodată, s-a constatat că prima instanță a efectuat o judicioasă operațiune de individualizare a pedepselor aplicate, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal.
Referitor la motivul de apel invocat de apelantul inculpat, Tribunalul a constatat că nu se poate susține că fapta acestuia de a propune inculpatului, agent de pază la partea civilă, ca în schimbul unei sume de bani să-i permită accesul într-o hală de unde să sustragă fier vechi și de a sustrage împreună cu alți doi coinculpați prin escaladarea unui geam, în baza unei înțelegeri prealabile, fier vechi de la "" B, nu ar prezenta pericol social.
Împotriva susmenționatei decizii penale, recurentul inculpat a declarat recurs iar la termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2008 a învederat instanței că își retrage cererea formulată.
Potrivit art. 3854alin. 2 Cod procedură penală conform căruia "părțile pot renunța la recurs potrivit dispozițiilor art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător", urmează se lua act de declarația făcută de recurentul inculpat în sensul că își retrage recursul declarat, cu consecința obligării apelantului la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de prezentul proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la 15 noiembrie 1986 în localitatea H, județul V, absolvent a 8 clase, cetățean român, CNP -, cu antecedente penale, cu domiciliul în, județul V și fără forme legale în B, str. -, km. 10, bloc 114,. 62) împotriva deciziei penale nr. 311 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosar nr- - sentința penală nr. 1840 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Brăila - dosar nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod proc.pen. obligă inculpatul recurent la 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./6 februarie 2008,
Fond:
Apel: -
Președinte:Mița MârzaJudecători:Mița Mârza, Ion Avram, Marius Marcian