Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 669/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.208, 209 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.669
Ședința ne publică de la 24 iunie 2009
PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Constantin Diaconu
- - JUDECĂTOR 3: Mircea Mugurel
- - judecător
Grefier a
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva deciziei penale nr.25 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția pentru minori și familie, în dosarul nr-, privind pe inculpații -, și .
La apelul nominal au răspuns au răspuns intimatul inculpat, în stare de detenție (arestat în altă cauză), asistat de avocat oficiu -, care substituie avocat oficiu, intimatul inculpat, în stare de detenție (arestat în altă cauză), asistat de avocat oficiu -, care substituie avocat, reprezentanți legali și, pentru inculpatul, lipsă fiind intimatul inculpat -, reprezentat de avocat, reprezentat de avocat - -, care substituie avocat oficiu, lipsind și intimatele părți vătămate, reprezentanții legali, și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul Parchetului critică hotărârile atacate ca nelegale și netemeinice, susținând motivele scrise de recurs, în sensul admiterii recursului, casării deciziei și sentinței și pe fond, menționarea corectă a datei de la care se calculează termenul de încercare în raport de dispozițiile art.85 alin.3 Cod penal pentru inculpații - și, respectiv de la data rămânerii definitive a nr.170 și 171 din 2 iulie 2008, pronunțate de Judecătoria Băilești, menționând totodată, că au fost încălcate dispozițiile art.485 Cod pr.penală, în raport de care cauzele cu inculpați minori se judecă în ședință nepublică, în cauza de față, deși inculpații și au devenit majori, acest aspect nu modifica caracterul nepublic al ședinței.
Avocat oficiu pentru inculpatul -, menționează că este fondat recursul parchetului, întrucât ședința a fost publică, iar instanța nu a respectat dispozițiile legale referitoare la termenul de încercare.
Avocat oficiu - pentru inculpații, și, arată de asemenea, că este de acord cu motivele de recurs invocate de către parchet.
Reprezentanți legali pentru inculpatul lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Intimatul inculpat având ultimul cuvânt, menționează că este de acord cu recursul declarat de parchet.
Intimatul inculpat având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr. 238 din 28 noiembrie 2008, Judecătoria Băilești, în dosarul nr-, în baza art.192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 și urm. Cod penal și cu aplicarea art.99 și urm.Cod penal și cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit.d Cod penal, a condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 19.02.1992, în Băilești, cetățean român, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, studii 5 clase, fără antecedente penale, fără ocupație, cu domiciliul în Băilești,-, jud. D, la 5 luni închisoare.
În baza art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 99 și urm. Cod penal și cu aplicarea art.74 alin.1 lit. c Cod penal și art.76 lit.d Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 5 luni închisoare.
În baza art.85 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată privind pedepsele de: 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.121/17.04.2008, 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.170/2.07.2008 și 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 171/ 2. 07.2008.
În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
S-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit.a teza II și lit. b pe durata prev. de art. 71 alin.2 Cod penal.
În baza art. 110 Cod penal, s-a stabilit termen de încercare durata de 4 ani.
S-a atras atenția asupra art. 83 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispune suspendarea executării pedepsei accesorii prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal, pe durata suspendării pedepsei principale.
2) În baza art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și art. 41 alin.2 Cod penal și cu aplicarea art. 74 lit.a, c Cod penal și art. 76 lit. d Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 2 mai 1990, în municipiul C, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără studii, cu antecedente penale, fără ocupație, cu domiciliul în Băilești, str. -.-, nr. 150, arestat preventiv în altă cauză, la 5 luni închisoare.
În baza art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 și urm. Cod penal și cu aplicarea art.74 lit.a, c Cod penal și art.76 lit.d Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 5 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 luni închisoare.
S-a aplicat art. 71 și 64 lit.a, teza II și lit.b Cod penal.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
3) În baza art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 99 și urm. Cod penal și cu aplicarea art.74 lit.c Cod penal și art. 76 lit. d Cod penal.
A fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 3.08.1991, în municipiul Băilești, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, cu antecedente penale, fără ocupație, cu domiciliul în Băilești,-, fără forme legale în-, la 5 luni închisoare.
În baza art.85 Cod penal, s- anulat suspendarea condiționată privind pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin 171/2 iulie 2008.
În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
S-au interzis drepturile prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal, pe durata prev.de art.71 alin.2 Cod penal.
În baza art.110 Cod penal, s-a stabilit termen de încercare durata de 4 ani.
S- atras atenția asupra art. 83 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal, pe durata suspendării pedepsei principale.
4) În baza art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal, și cu aplicarea art.74 lit.a și c Cod penal și art.76 lit.d Cod penal;
A fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 17 decembrie 1989, în L Gară, jud. C, cu domiciliul în Băilești,-, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără studii, fără antecedente penale, fără ocupație, la 5 luni închisoare.
În baza art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a, g Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și cu aplic. art. 74 lit. a și c Cod penal și art. 76 lit. d Cod penal;
A fost condamnat același inculpat la 5 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
S-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal, pe durata prev. de art. 71 alin.2 Cod penal.
În baza art.110 Cod penal, s-a stabilit termen de încercare durata de 1 an.
S-a atras atenția asupra art. 83 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prev. de art.64 lit.a teza II și lit. b Cod penal, pe durata suspendării pedepsei principale.
A fost obligat - în solidar cu reprezentanții legali la 800 lei despăgubiri civile către partea civilă .
Au fost obligați inculpații -tin, și în solidar cu reprezentanții legali la 1.800 lei despăgubiri civile către partea civilă.
A fost obligat inculpatul - în solidar cu reprezentanții legali la 2.500 lei despăgubiri civile către partea civilă.
A fost obligat inculpatul - în solidar cu reprezentanții legali la 800 lei cheltuieli judiciare statului din care 600 lei onorariu avocat oficiu.
A fost obligat inculpatul în solidar cu reprezentanții legali la 700 lei cheltuieli judiciare statului,din care 500 lei onorariu avocat oficiu.
A fost obligat inculpatul în solidar cu reprezentanții legali la 600 lei cheltuieli judiciare statului din care 400 lei onorariu avocat oficiu.
A fost obligat inculpatul în solidar cu reprezentanții legali la 700 lei cheltuieli judiciare statului, din care 500 lei onorariu avocat oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești din 1.10.2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților - pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 cu aplic. art. 99 și urm. și furt calificat prev. de art. 208 alin.1 - 209 lit.a,g,i, cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 99 și urm., ( ) pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.2 cu aplic.art.99 și urm. și furt calificat prev. de art.208 alin.1,209 alin.1 lit.a,g,i, cu aplic.art.41alin.2 și art.99 și urm., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a,g,i, cu aplic. art.41 alin.2 p. și art.99 și săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art.192alin. 2 cu aplic. art.99 și furt calificat prev. de art.208 alin.1 - 209 lit.a, g, cu aplic.art.99 și urm.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
În seara zilei de 15.04.2007, inculpații, și numiții - și au mers la domiciliul părții vătămate și după ce au escaladat gardul locuinței au pătruns în curtea acestuia, au dislocat o placă de azbociment a pătruns în șopru, iar inculpatul a pătruns în șopron de unde a sustras o de cupru în capacitate de 100 și un bidon de aluminiu de 25, pe care le-a dat prin spărtura creată inculpatului numiților - și.
Prejudiciul în sumă de 1092 lei cauzat părții vătămate a fost recuperat prin restituire.
În ziua de 27.05.2007 inculpații, - și numitul - de comun acord au hotărât să se deplaseze în satul pentru a sustrage țevi de irigat din aluminiu. Au mers în curtea numitei având consimțământul acesteia de a-i folosi bunurile, de unde au luat căruța și hamul pentru, iar din apropierea curții, de pe pășune au luat calul și după ce l-au înhămat au plecat către.
Pe strada - în partea de sud a locuinței numitului au lăsat căruța în paza numitului -, iar inculpații și - au escaladat gardul împrejmuitor și au intrat în curte de unde au luat un număr de 5 conducte din aluminiu pe care le-au dat peste gard, iar inculpatul - a mai luat 2 bucăți de țeavă, după care părăsit curtea prin același lor.
În timp ce se deplasau pe str. -, au fost observați de numitul care a strigat după ei, iar aceștia de frică au abandonat căruța și au fugit.
Prejudiciul cauzat numitului a fost recuperat prin restituirea țevilor sustrase.
În noaptea de 22.07.2007 în timp ce se deplasau pe str.- din mun. Băilești inculpatul - i-a propus minorului să fure din curtea numitului un motoscuter.Ajunși în fața porții acestuia care era închisă cu un zăvor,cei doi au hotărât să pătrundă în curtea prin escaladarea gardului pentru a sustrage motoscuterul. După ce minorul a sărit gardul și a deschis zăvorul cu care era încuiată poarta, inculpatul - a luat din fața casei un motoscuter de culoare roșie cu care s-a deplasat către poartă, unde rămăsese de pază. Cei doi au scos scuterul în stradă, s-au mai deplasat cu el circa 20. după care l-au pornit și au plecat cu el către C pentru a-l valorifica.
În comuna acesta s-a defectat și l-au vândut numitului cu suma de 500.000 lei vechi, fără a-i spune că este furat.
Prejudiciul cauzat părții vătămate este în sumă de 800 lei și nu a fost recuperat.
În noaptea de 26.09.2007 inculpații -, și minorii și - au hotărât să sustragă o de cupru din curtea părții vătămate.La intersecția străzii - cu str. - numiții și - au rămas să asigure paza, în timp ce inculpații -, au pătruns în curte pe poarta de acces care nu era asigurată și din beci au luat o din cupru de 180.
Prejudiciul cauzat părții vătămate în sumă de 1800 lei nu a fost recuperat.
În noaptea de 12.10.2007 inculpatul - împreună cu minorul au hotărât de comun acord să sustragă un moped din curtea părții vătămate.
După ce a escaladat gardul pentru a putea deschide poarta, cei doi au traversat curtea și la circa 40. de poartă au găsit mopedul pe care l-au scos pe poartă și l-au împins până pe str.-, unde l-au ascuns în iarbă.
Prejudiciul cauzat părții vătămate a fost în sumă de 2.500 lei și nu a fost recuperat.
Împotriva sentinței a declarat apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât în mod greșit s-au aplicat pedepse accesorii inculpaților minori de la data pronunțării, instanța a omis să facă precizarea că pedepsele accesorii se vor aplica după împlinirea vârstei de 18 ani.
S-a mai invocat că ședința a fost publică, iar inculpații erau minori, încălcându-se dispozițiile procedurale speciale privitoare la minori respectiv dispozițiile art.485 alin.2 Cod penal, în sensul că judecarea infractorilor minori se desfășoară separat de celelalte ședințe.
Prin decizia penală nr.25 din 3 martie 2009, Tribunalul Dolj, a admis apelul declarat de parchet, a desființat sentința în parte pe latură penală, în sensul că pedepsele accesorii prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, se vor aplica inculpaților minori numai după împlinirea vârstei de 18 ani.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare în sumă de 700 lei, din care 600 lei onorariu avocat oficiu au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței și pe fond, menționarea corectă a datei de la care se calculează termenul de încercare în raport de dispozițiile art.85 alin.3 Cod penal pentru inculpații - și, respectiv de la data rămânerii definitive a nr.170 și 171 din 2 iulie 2008, pronunțate de Judecătoria Băilești, menționând totodată, că au fost încălcate dispozițiile art.485 Cod pr.penală, în raport de care cauzele cu inculpați minori se judecă în ședință nepublică, în cauza de față, deși inculpații și au devenit majori, acest aspect nu modifica caracterul nepublic al ședinței.
Recursul este fondat.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și din oficiu în limitele prev.de art.3859alin.3 Cod pr.penală, se constată că este nelegală, astfel încât recursul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, inculpații - și au fost trimiși în judecată și condamnați în cauza de față pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și respectiv, furt calificat, iar din fișele de cazier judiciar ale acestora rezultă că anterior au mai fost condamnați la pedepse cu închisoarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, faptele din cauza de față fiind săvârșite înainte de pronunțarea hotărârii anterioare, prin care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor.
Ca urmare, în cauză sunt aplicabile, așa cum corect au reținut instanțele anterioare, dispozițiile art.85 Cod penal, referitoare la anularea suspendării pentru infracțiunile săvârșite anterior și respectiv aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiunii prev.de art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal.
Este fondat motivul de recurs invocat de parchet, în sensul că în cauză au fost încălcate dispozițiile art.85 alin.3 Cod penal, cu privire la inculpații - și, text de lege în raport de care, în cazul în care se dispune din nou, suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În cauza de față, rezultă că inculpatul - a fost condamnat anterior prin nr.170 și 171 din 2 iulie 2008 Judecătoriei Băilești, astfel încât termenul de încercare stabilit de prima instanță în cauza de față de 4 ani, curge de la rămânerea definitivă a acestei sentințe, iar inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal, prin nr.171 din 2 iulie 2008, astfel încât în cauza de față, termenul de încercare stabilit de prima instanță de 4 ani, va fi calculat de la rămânerea definitivă a acestei sentințe.
Motivul de recurs invocat de către parchet, referitor la publicitatea ședinței de judecată, este nefondat, întrucât încălcarea acestor dispoziții legale atrage nulitatea actului în condițiile prevăzute în alin.1 al art.197 Cod pr.penală, respectiv numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului și numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, în cauză nefiind îndeplinite cerințele menționate mai sus.
În raport de aceste considerente, recursul parchetului este fondat, astfel încât în baza art.38515pct.2 lit.d Cod pr.penală, se va admite, se va casa în parte sentința penală nr.238/2008 a Judecătoriei Băilești și decizia penală nr.25 din 3 martie 2009 Tribunalului Dolj, iar pe fond, se va dispune ca termenul de încercare pentru inculpații - și se va calcula de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr.171 din 2 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Băilești, respectiv de la 22 iulie 2008.
Se vor menține celelalte dispoziții din hotărârile recurate.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma de câte 300 lei onorariu apărător oficiu pentru fiecare inculpat se vor vira din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva deciziei penale nr.25 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția pentru minori și familie, în dosarul nr-, privind pe inculpații -, și .
Casează în parte sentința și decizia penală, în sensul că, termenul de încercare pentru inculpații - și se va calcula de la data rămânerii definitive a nr.171/2.07.2008 a Judecătoriei Băilești, respectiv 22.07.2008.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care câte 300 lei onorariu apărător oficiu pentru fiecare inculpat se vor vira din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 24 iunie 2009.
- - - - -l -
Grefier,
a
Red.jud.LB
PS/13.07.2009
24 iunie 2009.
- Emis extras penal pentru inculpatul ().
- Administrația Finanțelor Publice Băilești va urmări și încasa de la inc. și (), în solidar cu reprezentanții legali la câte 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului, de la inc. - în solidar cu partea responsabilă civilmente suma de 800 lei, cheltuieli judiciare statului și de la inc. suma de 600 lei, cu același titlu.
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci, Constantin Diaconu, Mircea Mugurel