Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 68/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 68/
Ședința publică din data de 1 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu a
JUDECĂTOR 3: Liviu
Grefier -
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de
procuror -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursul declarat de inculpatul, domiciliat în G,-, bloc 7B,. 31, trimis în judecată pentru săvârșirea infrac.prev. și ped. de art.208-209 Cod penal, împotriva deciziei penale nr. 397/A din 29.09.2008 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 515/07.03.2007 a Judecătoriei Galați ).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25 ianuarie 2010, și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțare asupra cauzei, la data de 1 februarie 2010.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală 515/07.03.2007 a Judecătoriei Galați, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a în referire la art. 10 lit. c proc. pen. a fost achitat inculpatul față de infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. g,i pen. întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
În baza disp. art. 346 alin. 3. pen. s-au respins pretențiile civile formulate de partea vătămată, ca nefondate.
În baza disp. art. 192 al. 3. proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.
S-a reținut, printre altele, că probele administrate in cauză atât în faza de urmărire penala cât și în faza cercetării judecătorești, în opinia instanței nu demonstrează cu certitudine faptul că fapta reținută în sarcina inculpatului a fost săvârșită de către acesta.
Practic, întreg rechizitoriul se bazează pe existența urmei papilare găsită pe ușa exterioară a imobilului din care au fost sustrase bunurile. în rest, toate celelalte probe sunt circumstanțiale, iar inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei.
De altfel, asupra acestuia sau în imobilul acestuia nu au fost găsite bunurile sustrase și nici nu s-a demonstrat că acesta le-ar fi găsit în altă parte sau le-ar fi înstrăinat vreunui terț.
Mai mult decât atât, martora, în declarația sa, a arătat ca a văzut unul dintre bunurile sustrase (cuptorul cu microunde) în posesia martorului, fără a se putea stabili că acesta din urmă îl avea de la inculpatul.
În ceea ce privește urma papilară găsită pe exteriorul ușii de acces în imobilul din care au fost sustrase bunurile, există un oarecare dubiu, atât timp cât compararea impresiunilor papilare a inculpatului cu urma găsită pe ușa s-a făcut după 5 luni, astfel încât concluziile raportului de expertiză criminalistică nu pot fi deasupra oricărui dubiu.
Chiar dacă urma papilară găsită pe exteriorul ușii de acces este a inculpatului, aceasta nu se coroborează în mod direct cu nicio alta probă, nefăcându-se dovada că urma papilară a fost lăsată pe ușă la momentul săvârșirii faptei și nici dovada că inculpatul se afla în zona în care a fost săvârșită fapta la data comiterii acesteia.
Existența urmei papilare în exteriorul ușii de acces în imobil nu poate conduce în mod clar la presupunerea că inculpatul a și intrat în imobil, în interior negăsindu-se nicio altă urmă papilară a inculpatului
Împotriva sentinței penale menționate a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.
În motivele de apel Parchetul a arătat printre altele că:
1. instanța de fond nu a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului, prin neadministrarea tuturor probelor necesare pentru lămurirea cauzei, așa cum o obligau disp. art. 3 și art. 287.C.P.P.;
2. instanța de fond nu a respectat dispozițiile legale care reglementează desfășurarea procesului penal prin neadministrarea corectă a probelor;
3. instanța de fond a făcut o apreciere incompletă și greșită a probelor administrate, pronunțând o soluție nelegală.
Prin decizia penală nr.397/29.09.2008, Tribunalul Galația admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați împotriva sentinței penale nr.515/07.03.2007 a Judecătoriei Galați.
A desființat în totalitate sentința penală apelată și-n rejudecare:
A condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al. 1-209 al.1 lit.g, i Cod pen.
În baza art.865al.1 in referire la art.85 al.1 Cod pen. a fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în ce privește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului - prin sentința penală nr.2388/12.10.2004 a Judecătoriei Galați, definitivă prin 183/21.03.2006 a Tribunalului Galați, la data de 03.04.2006.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin 2388/12.10.2004 a Judecătoriei Galați în pedepsele componente, prin înlăturarea sporului de 6 luni închisoare:
-1 an și 4 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art.208 al.1 -209 al.1 lit.g, i Cod pen. cu aplic.art.75 lit.c, art.74 lit.a,b,c Cod pen. rap. la art.76 lit.c Cod pen. (faptă din 11/12.04.2004);
-1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art.208 al.1 -209 al.1 lit.a, i Cod pen. cu aplic.art.75 lit.c, art.74 lit.c Cod pen. rap. la art.76 lit.c Cod pen.
În baza art.865al.1 în referire la art.85 al.1 Cod pen. art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod pen. a fost contopită pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedepsele de 1 an și 4 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare aplicate 2388/2004 a Judecătoriei Galați.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită la 3 ani si 10 luni închisoare.
În baza art.71 Cod pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.b Cod pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale nr.2388/2004 a Judecătoriei Galați.
A fost obligat inculpatul, conform art.14 C.P.P. art.998 Cod civil, să plătească părții vătămate - suma de 4500 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.189 C.P.P. onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 40 lei, pentru faza de urmărire penală, s-a dispus să fie virat către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.191 al.1 a C.P.P. fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la instanța de fond.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut următoarele:
Hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit. c C.P.P. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 al.1- 209 al. 1 lit. g,i pen.
Din procesul-verbal de cercetare la fața locului din 27.04.2004 reiese că ușa din lemn de la locuința martorei a fost forțată, prezentând o deformare deasupra broaștei, fiind ridicate și unele fragmente de urme papilare. Sunt găsite în locuință și diverse lucruri răvășite, aspecte care sunt fixate și prin fotografii judiciare (faptă din noaptea de 26/27.04.2004).
Partea vătămată a declarat că i-au fost sustrase mai multe bunuri, respectiv o combină muzicală marca de culoare argintie, un cuptor cu microunde model R 2060 având culoarea inoxului și 20 CD-uri cu muzică, bunuri în valoare totală de 45.000.000 lei ROL.
Din raportul de expertiză dactiloscopică nr. 1807/03.09.2004 rezultă că fragmentul de urmă papilară ridicat cu ocazia cercetării la fața locului de pe suprafața exterioară a ușii de acces în locuința lui din G,-, a fost creat de zona digitopalmară de la mâna a lui.
Atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, inculpatul a arătat că nu o cunoaște pe martora, pe nepotul acesteia, respectiv partea vătămată -, nu a fost niciodată în casa acestora din cartierul, de pe- din G, nu recunoaște învinuirea care i se aduce și nu-și poate explica cum amprentele sale au putut fi găsite la locuința din-.
De asemenea, martora a precizat că pe inculpatul nu îl cunoaște, iar acesta nu a fost niciodată în locuința sa.
În aceste condiții, în măsura în care inculpatul nu a probat că în noaptea de 26/27.04.2004 s-a aflat în altă parte, nu a prezentat un motiv obiectiv privind existența fragmentului de urmă papilară găsit pe ușa de acces în locuința martorei, Tribunalul a apreciat că declarațiile acestui inculpat sunt nesincere și nu reflectă o situație reală faptică și juridică.
Prin urmare, aceste declarații ale inculpatului sunt mijloace de probă care probează vinovăția acestuia, având aptitudinea legală de a fi folosite împotriva sa (art. 70 al.2 C.P.P.).
S-a apreciat că nu sunt elemente în dosar care să pună la îndoială raportul de expertiză dactiloscopică nr. 1807/03.09.2004, probă științifică și care pune în lumină faptul că inculpatul a fost în locuința martorei și a sustras bunurile părții vătămate.
În consecință, Tribunalul a apreciat că vinovăția inculpatului este probată în ce privește săvârșirea infracțiunii de furt calificat, comisă prin efracție în noaptea de 26/27.04.2004, în dauna părții vătămate -, căreia i-a sustras bunuri în valoare de 4500 lei RON, faptă prev. de art. 208 al.1 -209 al.1 lit. g, i Cod penal.
Instanța de fond a mers pe ideea că probele sunt insuficiente și în cauză operează principiul in dubio pro reo în favoarea inculpatului.
Tribunalul a considerat că în dosar există mijloace de probă care conturează vinovăția inculpatului, declarațiile acestuia nesincere și raportul de expertiză dactiloscopică fiind hotărâtoare în acest sens.
Motivele de apel ale Parchetului se axează pe faptul că nu au fost administrate corespunzător probele, iar interpretarea lor a fost greșită.
Față de aceste motive, Tribunalul a precizat că cercetarea judecătorească, inclusiv administrarea probelor, a fost realizată în mod corespunzător de prima instanță, fiind făcute audieri în acest sens pe baza dovezilor care se desprindeau din dosar.
Referitor la interpretarea probelor, instanța de fond trebuia să constate că nu sunt elemente care să ducă la nevinovăția inculpatului, ci, din contra, există dovezi care conduc la concluzia că acesta se face vinovat de comiterea infracțiunii de furt calificat.
La dozarea și individualizarea sancțiunii penale aplicată inculpatului, trebuiau avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, referitoare la dispozițiile părții generale a Codului penal, la limitele de pedeapsă stabilite de lege, la gradul de pericol social al faptei comise și la persoana inculpatului care are antecedente penale.
Față de cele descrise, instanța de apel a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, va asigura atingerea scopului educativ-preventiv al sancțiunii.
Fapta este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 2388/12.10.2004 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală 183/2006 a Tribunalului Galați, la data de 03.04.2006, și prin care i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă cu suspendarea sub supraveghere a executării.
Prin urmare, Tribunalul a făcut aplicarea disp. art. 865al.1 în ref. la art. 85 al.1 Cod penal și a disp. art.33 lit. a, art. 34 lit. b Cod pen.
În cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în conformitate cu art. 998 Cod civil, în sensul că prin fapta ilicită a inculpatului, de furt calificat, s-a produs părții vătămate o pagubă în valoare de 4500 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul criticând-o pe motive de nelegalitate.
În susținerea recursului inculpatul a arătat că probatoriile administrate în cauză nu dovedesc împrejurarea că el a comis infracțiunea de furt calificat dedusă judecății.
În acest sens, inculpatul a învederat că instanța de control judiciar a răsturnat prezumția de nevinovăția luând în calcul concluziile unui raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică prin care s-a stabilit că o urmă papilară radială de pe exteriorul ușii locuinței părții vătămate a fost creată de unul din degetele de la mâna sa.
De asemenea, instanța de control a ajuns la concluzia că inculpatul nu a dat explicații credibile și plauzibile cu privire la împrejurarea în care a fost creată acea urmă papilară și a tras concluzia că el a comis infracțiunea.
Inculpatul a precizat că probatoriile luate în calcul de instanța de control judiciar sunt insuficiente pentru a demonstra vinovăția sa, iar soluția de condamnare este greșită.
Pentru cele arătate mai sus, inculpatul a solicitat admiterea recursului și în rejudecare menținerea hotărârii instanței de fond.
În subsidiar, dacă se va ajunge la concluzia că este vinovat de săvârșirea infracțiunii, inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse sub limita minimului special prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a și c Cod penal, iar în urma efectuării operațiunii de contopire să se stabilească o pedeapsă rezultantă de cel mult doi ani, cu privire la care să se dispună suspendarea executării sub supraveghere.
Recursul este fondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu în limita cazurilor de casare prev.de art.3859Cod de procedură penală se constată următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați nr.3122/P/2004 din 10.06.2005 pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 209 alin.1 lit.g, Cod penal.
Pe baza probatorilor administrate în faza urmăririi penale și la instanța de fond, Judecătoria Galați, prin sentința penală nr.515 din 7.03.2007, a dispus achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.c Cod de procedură penală.
Procedând la o reapreciere a probelor (și fără a administra noi probatorii), prima instanță de control judiciar, prin decizia penală nr.397/29.09.2008 a stabilit vinovăția inculpatului și a dispus condamnarea acestuia pentru infracțiunea de furt calificat.
Examinând întreg material probator administrat în cauză, considerăm că soluția corectă este cea pronunțată de instanța de fond, impunându-se menținerea achitării inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat dedusă judecății.
Sarcina probei, în faza urmăririi penale incubă organelor de urmărire penală, care potrivit art.200 și art.202 alin.1 și 2 Cod procedură penală au obligația de a strânge probele necesare cu privire la existența infracțiunii, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestuia pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Instanța sesizată de procuror procedează la administrarea probatoriului în faza cercetării judecătorești în scopul lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Potrivit art.287 Cod procedură penală, instanța de judecată își exercită atribuțiile în mod activ, în vederea aflării adevărului și își formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză.
Potrivit art.345 alin.2 Cod procedură penală, instanța poate pronunța condamnarea în situația în care constată din toate probatoriile administrate în cauză că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
În speță, așa cum vom arăta în continuare, probatoriile administrate în cauză confirmă doar împrejurările că fapta dedusă judecății există și constituie infracțiune, însă nu s-a demonstrat cu certitudine, fără nici un dubiu, că această infracțiune a fost comisă de inculpatul.
Conform art.66 alin.1 din Codul d e procedură penală, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, iar conform art.65 din Codul d e procedură penală sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată.
Revenind la probatoriul administrat în cauză considerăm că acesta este insuficient pentru a demonstra vinovăția inculpatului.
Incertitudinea că inculpatul a comis infracțiunea de furt calificat în dauna părții vătămate s-a manifestat încă din faza urmăririi penale.
Deși urmărirea penală s-a desfășurat pe o perioadă de un an, considerăm că probatoriile efectuate în această fază erau insuficiente pentru a dispune punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului.
În cauză, în faza urmăririi penale s-au efectuat cercetări față de numitul, cu privire la care în final, prin actul de sesizare a instanței s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Deși în locuința părții vătămate au fost descoperite, cu ocazia cercetării la fața locului, mai multe urme papilare ale numitului, inclusiv pe mașina de spălat pe care s-a aflat combina muzicală sustrasă, în final s-a stabilit că nu poate fi înlăturată prezumția de nevinovăție a acestuia, întrucât era prieten cu partea vătămată și fusese de mai multe ori în locuința acestuia.
Organele de urmărire penală nu au valorificat și nu au verificat susținerile martorei, conform cărora a observat unul din bunurile sustrase, respectiv cuptorul cu microunde, în posesia martorului, persoană care făcea parte din grupul de prieteni ai numitului.
Pe parcursul cercetării judecătorești, prin probatoriile administrate nu s-a confirmat cu certitudine vinovăția inculpatului.
Trebuie amintit faptul că în fața instanței de judecată, martora a declarat că proprietarul bunurilor (partea vătămată) i-a precizat că "bănuiește faptul că bunurile i-au fost sustrase de un cunoscut".
Inculpatul a negat comiterea faptei, susținând că nu a fost niciodată în locuința părții vătămate, nu știe unde locuiește și nu își poate explica existența amprentei sale pe ușa de acces a locuinței.
Procedând la rejudecarea cauzei, dând probelor o nouă interpretare, instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului, ajungând la concluzia că acesta a comis infracțiunea de furt calificat.
Tribunalul Galați reține faptul că "în măsura în care inculpatul nu a probat că în noaptea de 26/27.04.2004 s-a aflat în altă parte, nu a prezentat niciun motiv obiectiv privind existența fragmentului de urmă papilară găsită pe ușa de acces în locuința martorei, și apreciază că declarațiile acesteia sunt nesincere și nu reflectă o situație reală faptică și juridică".
Or, așa cum s-a arătat mai sus, conform art. 66 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Sarcina probei, implicit dovedirea vinovăției inculpatului revine organelor judiciare.
Prin concluzia subiectivă a faptului că inculpatul este nesincer și implicit vinovat, întrucât nu a probat ce făcea în data de 26/27.04.2004 și nu a explicat cum de a ajuns urma papilară pe ușa de acces în locuință, instanța de apel a încălcat mai multe principii de bază ale procesului penal, inclusiv dreptul inculpatului la un proces echitabil.
Respectarea prezumției de nevinovăție este strâns legată de dreptul de a tăcea și de a nu contribui la propria încriminare. Astfel, în cazul și McGuinness contra Irlandei, Curtea Europeană a constatat că dreptul de a nu se incrimina privește, în primul rând, respectul dreptului unui acuzat de a păstra tăcerea și presupune ca autoritățile să caute să-și întemeieze acuzarea pe argumente fără a recurge la mijloace de probă prin constrângere și prin presiuni împotriva acuzatului, fiind astfel strâns legat de dreptul garantat al art. 6 paragraf 2 din Convenția europeană.
În cazul Telfner contra Austriei, instanțele naționale au dispus condamnarea reclamantului pentru comiterea unui accident, întemeind soluția pe un raport al poliției ce evidenția faptul că reclamantul era persoana care folosea mașina implicată în accident și că în seara accidentului nu a fost al domiciliu, coroborat cu lipsa unei explicații din partea reclamantului. Curtea Europeană a apreciat că în cauză este încălcată prezumția de nevinovăție a inculpatului, întrucât instanțele austriece nu puteau trage concluzii din tăcerea reclamantului care a refuzat că ofere o explicație, în lipsa unor probe convingătoare de vinovăție administrate împotriva sa.
În speță, pentru a argumenta condamnarea inculpatului, Tribunalul a considerat că în dosarul există mijloace de probă care conturează vinovăția inculpatului, declarațiile acestuia nesincere și raportul de expertiză dactiloscopică fiind hotărâtor în acest sens.
Contrar aprecierii primei instanțe de control judiciar, considerăm că probatoriile administrate în cauză nu confirmă cu certitudine, mai presus de orice dubiu că inculpatul este autorul infracțiunii.
Astfel:
- declarațiile așa zis "nesincere" ale inculpatului nu pot sta la baza condamnării sale, motivat de argumentele arătate mai sus;
- nu negăm faptul că urma papilară aparține inculpatului și reprezintă o probă științifică, de necontestat, însă este necesar ca aceasta să se coroboreze și cu alte probatorii care în final să confirme că inculpatul a comis in fracțiunea de furt.
Or, în speță, restul materialului probator confirmă doar faptul că din patrimoniul părții vătămate au fost sustrase unele bunuri, fără a demonstra, cu certitudine că aceste bunuri au fost sustrase de inculpat.
În acest sens avem în vedere declarația părții vătămate și declarațiile martorilor,.
În speță nu s-a demonstrat faptul că inculpatul a pătruns în locuință, că și-a însușit pe nedrept acele bunuri profitând de ele ori că le-a înstrăinat pentru a obține un venit ilicit.
În ceea ce privește raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în urma examinării inculpatului cu tehnica poligraf, considerăm că acesta nu poate sta la baza condamnării întrucât conform dispozițiilor legale în materie nu este recunoscut ca probă în cadrul procesului penal.
Prin decizia nr.3465/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
În doctrina de specialitate s-a precizat că înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudine, dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (existența faptei supusă judecății și împrejurarea că acea faptă a fost comisă cu vinovăție de inculpat).
Având în vedere cele arătate mai sus, față de întreg materialul probator administrat în cauză considerăm că vinovăția inculpatului nu a fost stabilită cu certitudine, sens în care soluția de achitare conform art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.c Cod procedură penală, este legală și temeinică.
În concluzie, se va admite recursul declarat de inculpatul, se va casa decizia penală nr.397/29.09.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare se va menține sentința penală nr. 55/76.03.2907 a Judecătoriei Galați.
Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Cu opinie majoritară
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de inculpatul - (fiul lui și, născut la data de 24.03.1986 în G, CNP -, domiciliat în G,-, bloc 7B,. 31) împotriva deciziei penale nr. 397/A din 29.09.2008 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 515/07.03.2007 a Judecătoriei Galați ).
Casează decizia penală 397 din 29.09.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare menține sentința penală 515 din 07.03.2007 a Judecătoriei Galați.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 01 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
a
Grefier,
Cu opinie separată în sensulrespingerii, ca nefondat, a recursului inculpatului -.
Judecător -
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
În ceea ce mă privește, consider, la fel ca și magistrații de la instanța de apel, că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită de probatoriul administrat în cauză, în special de amprenta găsită cu prilejul cercetării locului faptei, amprentă despre care raportul de expertiză tehnico-științifică dactiloscopică a stabilit, folosind metoda celor 12 puncte de incidență, că aparține inculpatului.
Raportul de expertiză tehnico-științifică dactiloscopică reprezintă o probă științifică irefutabilă care se coroborează cu declarațiile inculpatului prin care acesta arată că nu o cunoștea pe partea vătămată, nu era în niciun fel de relații cu aceasta, astfel încât prezența amprentei inculpatului în locuința părții vătămate nu are nicio explicație, cu excepția faptului că el este autorul faptei.
La aceste argumente dovedite prin probe se adaugă prezumții simple, inculpatul nefiind la prima confruntare cu legea, în antecedente mai fiind condamnat pentru infracțiuni contra patrimoniului prin sentința penală nr.2388/12.10.2004 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală nr.183/21.03.2006 a Tribunalului Galați.
Iată de ce apreciez că decizia penală nr.397/29.09.2008 a Tribunalului Galați era legală și temeinică și se impunea ca recursul inculpatului să fie respins ca nefondat.
Având în vedere însă opinia majoritară a acestui complet, urmează a se dispune în consecință.
JUDECĂTOR
Red. MC.- 17.02.2010
Tehnored. - 16.02.2010
2 ex
Fond:
Apel: -
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Liviu
