Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 702/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 702
Ședința publică de la 22 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Aurel Ilie Președinte Secție
- - - - VicePREȘEDINTE: Aurel Ilie
- - Președinte secție
Grefier
Ministerul public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursului declarat de revizuientul condamnat împotriva deciziei penale nr. 160 din 9 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat, apărător din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, s-a luat declarație recurentului prin care învederează că înțelege să-și retragă calea de atac, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat solicită instanței a se lua act de voința recurentului, cu aplic. art. 192 alin.2 cod pr.penală.
considerente similare, reprezentantul parchetului solicită a se lua act de retragerea recursului cu obligarea la cheltuieli judiciare statului.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr. 247 din 11 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr-, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul -, fiul lui și,născut la data de 28 decembrie 1972 în C, domiciliat în C în dosarul- jud.O, în prezent deținut în C, împotriva sentinței penale nr. 920 din 5-.11.1999 pronunțată de Judecătoria Caracal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 920 din 5.11.1999, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 1280/1999, inculpatul a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prev.de art. 208-209 lit.g,i cu aplic.art. 37 lit. a și b, la 2 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt prev.de art. 208 alin. 1 cu aplic.art. 37 lit. și b și la câte 3 ani și 2 luni închisoare pentru încă două infracțiuni de furt calificat prev.de art. 208-209 lit.g,i, cu aplic.art. 37 lit. a și b, respectiv de art. 208, 209 lit. g, cu aplic.art. 37 lit. a și b
În baza art. 33 și 34, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare.
Pe de altă parte, în baza art. 61, instanța a dispus revocarea liberării condiționate privind restul de 720 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare la care a fost condamnat anterior același inculpat prin sent. pen. nr. 1128/ 27.10.1997 a Judecătoriei Caracal, iar în baza art. 39 alin. 1, rap.la art. 34, a fost contopit restul de pedeapsă neexecutat cu pedeapsa de 3 ani și 4 luni și s-a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă de 3 ani și 7 luni închisoare cu aplic. art. 71
S-a constatat că în cauză nu este vorba de existența vreunuia din motivele de revizuire prev. de art. 394
C.P.P.Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, constând în aceea că martora a fost condamnată pentru mărturie mincinoasă,iar această situație se încadrează în cazurile de revizuire prev. de art. 394
C.P.P.Prin decizia penală nr. 160 de la 9 septembrie 2008, Tribunalul Olta fost respins apelul declarat de revizuientul condamnat - și a fost obligat la 140 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei onorariu avocat oficiu va fi avansată din contul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați
Pentru a statua astfel, tribunalul, verificând sentința recurată, în raport cu critica formulată și din oficiu, a apreciat că soluția instanței de fond este legală și temeinică, întrucât aceasta a apreciat corect că motivele de revizuire invocate de petent nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prev.de art. 394 C.P.P. deoarece nu a dovedit că martora ar fi fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă așa cum susține în motivele de apel, la dosarul cauzei neexistând o hotărâre definitivă în acest sens.
Potrivit dispoz. art. 394 lit. a, b, c, d și e C.P.P. revizuirea poate fi cerută când sau descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și / sau când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a preciza motivele avute în vedere.
În ședința publică de astăzi, revizuientul învederează că își retrage recursul declarat și în consecință, se va lua act de voința acestuia în temeiul art. 3854cod pr.penală, cu referire la dispoz. art. 369 cod pr.penală.
Potrivit acestor texte de lege, oricare dintre părți, până la închiderea dezbaterilor își poate retrage calea de atac declarată, cu obligarea însă la 240 lei cheltuieli judiciare statului datorate în baza art. 192 alin.2 cod pr.penală, din care 20 lei reprezentând onorariu avocat oficiu ce vor fi suportați din fondurile avansate de MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Ia act de retragerea recursului declarat de revizuientul condamnat împotriva deciziei penale nr. 160 din 9 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 240 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei onorariu avocat ce se va vărsa din fondurile
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 octombrie 2008.
- - - - -
Grefier,
Red.jud.CI
Gh.
Gh.
IB/ 23.10.2008.
Președinte:Aurel IlieJudecători:Aurel Ilie, Membri Constantin Iriza Tatiana