Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 720/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 720
Ședința publică din data de 19.10.2009
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
Judecător - - -
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA împotriva deciziei penale nr. 163 din data de 05.08.2009 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA și sentința penală nr. 234 din 10.02.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care în baza art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. c C.P.P. a fost achitat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 18.12.1981, în de M, județul P, cetățean român, recidivist, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în loc., sat., județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 12 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care instanța având nevoie de timp pentru analiza materialului din dosarul cauzei, a amânat pronunțarea la data de 19 octombrie 2009, adoptând următoarea soluție.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Prin decizia penală nr. 163 din 05.087.2009 a Tribunalului Prahovaa fost respins apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, împotriva sentinței penale nr.234/10.02.2009 a Judecătoriei Ploiești, ca nefondat.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunța decizia respectivă, instanța de apel a reținut următoarea situație:
Prin sentința penala nr. 234/10.02.2009 Judecătoria P în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit. c C.P.P. a fost achitat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 18.12.1981, în de M, județul P, cetățean român, recidivist, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în loc., sat., județul P, -, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 alin.1-209 alin.1, lit. e,g,i și alin.3 lit.h cu aplic. art.41 alin. 2 și art.37 lit.a, faptă din perioada: 11.01.2008 - 22.04.2008, parte vătămată fiind A, întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă A cu sediul în P,-, jud. P ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a reținut ca inculpatul a fost trimis în judecata pentru comiterea infracțiunii prev. de art.208 al.1 si art.209 al.1, lit. e,g,i si alin.3. litera cu aplicarea art.41 al.2. si art.37 lit. a p, faptă din data de 11.01.2008 -22.04.2008 parte vătămata SC SA, numai pe baza declarațiilor martorilor - care a arătat că la data de 11.01.2008 trecând prin " zona" a văzut cablurile tăiate si trei persoane care trăgeau de ele, după care fiind văzute au fugit în pădure.
Martorul - care se deplasa împreuna cu martorul - la aceiași data, a declarat că personal nu a văzut nici o persoana, dar că - i-a spus acest amănunt în timp ce se deplasau, și pe baza declarației martorului G care a arătat că a fost martor asistent și nu cunoaște alte date cu privire la fapte.
Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria susținând ca achitarea inculpatului este nelegală si netemeinică si rezultă dintr-o greșită interpretare și apreciere a probelor administrate la urmărirea penală cât si la instanța de judecată.
In cauză parchetul apelant a susținut ca instanța de fond și-a motivat hotărârea de achitare numai pe baza declarației dată de inculpat în fața acesteia, declarație în care nu a mai recunoscut săvârșirea faptei.
A mai susținut apelantul că declarațiile martorilor si si declarația inculpatului sunt contradictorii si nu se pot corobora si că astfel inculpatul -intimat nu a reușit să dovedească ceea ce a urmărit, respectiv că la datele de 11.01.2008, 20.01.2008 și 22.04.2008 s-ar fi aflat în alte locații și că astfel nu putea comite fapta pentru care a fost trimis în judecată, probe la care instanța de fond nu a făcut nici o referire deși au fost administrate în faza judecății.
S-a mai susținut de parchet că schimbarea depozițiilor făcute de inculpat în cursul judecății nu au o justificare temeinică sau vreo motivare pertinentă și că astfel având în vedere declarația inculpatului dată în cursul urmăririi penale care se coroborează cu faptele și împrejurări ce rezultau din ansamblul probelor administrate au fost de natura să conducă la concluzia că inculpatul a săvârșit fapta de furt dedusă judecății.
Luând în examinare sentința atacată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept conform disp.art.371 al.2. dar C.P.P. în limitele art. 372 din același cod, tribunalul a apreciat apelul ca nefondat pentru considerentele ce se vor învedera în continuare.
-si rolul activ instanța de fond a administrat în totalitate probele necesare si utile soluționării cauzei, complet analizate reținând situații de fapt confirmate de ansamblul probator administrat în cauză.
Astfel au fost avute în vedere: rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria P nr. 834/P/2008, referatul cu propunerea de trimitere în judecată a inculpatului instrumentat de Biroul Politiei din cadrul Politiei municipiului P nr.834/P/2008, sesizarea făcută de partea vătămată, declarațiile inculpatului date în cele două faze ale procesului penal, procesele verbale de cercetare la fața locului si planșele foto realizate în aceasta fază, procesele verbale de reconstituire cu planșe foto, raportul de constatare tehnico științifica nr. -/25.02.2008 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ P, fișa de cazier judiciar a inculpatului și declarațiile martorilor: -, G, si.
Potrivit disp. art. 202 organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea justei soluționări a acesteia.
In alin. 2. al acestui articol este stabilit că îndatoririle prevăzute în aliniatul precedent se îndeplinesc chiar dacă învinuitul sau inculpatul recunoaște fapta.
In speța dedusă judecății parchetul a susținut că instanța de fond si-a motivat soluția de achitare doar pe baza declarației date de inculpat în fața acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că pentru a pronunța soluția de admitere a inculpatului pentru fapta de furt calificat fapta din 11.01.2008-22.04.2008, instanța de fond a avut în vedere întreg ansamblul probator administrat în cauza atât în faza urmăririi penale cât si în faza judecății, audiind si martori care nu au fost audiați la urmărirea penală, reținând pe baza acestora că inculpatul intimat nu a săvârșit faptele de furt calificat în dauna SC SA pe teritoriul comunei.
Această situație de fapt a reieșit fără dubiu din declarațiile martorilor oculari, - si și din care rezultă că nu l-au văzut pe inculpatul intimat în zona de unde a fost furat cablul telefonic, ci că au văzut cablurile tăiate și trei persoane care trăgeau de aceste cabluri si care observând că sunt văzute de martori au fugit în pădure.
Nefondată este si susținerea din apel referitoare la faptul că instanța de fond nu a avut în vedere declarațiile martorilor și, deoarece din conținutul acestor declarații date la instanța de fond nu rezultă neconcordanțe în raport cu declarațiile inculpatului, ci s- precizat doar că în cursul lunii ianuarie 2008 inculpatul rămânea în domiciliul martorei si peste noapte, iar din declarația martorei a rezultat că inculpatul a rămas în domiciliul acesteia o perioadă și în luna ianuarie si că si de revelion inculpatul a fost în domiciliul său din comuna, jud.
Instanța de control judiciar nu a putut primi ca fondată nicio critică din apel în sensul ca instanța de fond nu avut în vedere procesele verbale prin care inculpatul a descris si arătat în mod amănunțit modul în care a comis faptele de furt, dacă nu ar fi fost în acele locuri, deoarece recunoașterea inculpatului nu a fost coroborată cu alte probatorii din care să rezulte că el este persoana care a comis fapta de furt pentru care a fost trimis în judecată, acesta și pentru faptul că în alin. 2 alin. art. 202 este C.P.P. statuat în mod imperativ, că organul de urmărire penală îndeplinește îndatoririle prevăzute în aliniatul precedent chiar dacă învinuitul sau inculpatul a recunoscut fapta.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie învederând, în esență, că există suficiente probe în dosarul cauzei din care să se extragă concluzia identificării inculpatului ca autor al celor trei fapte de furt deduse judecății precum și a vinovăției acestuia în săvârșirea infracțiunilor.
S-a dispus audierea în recurs a inculpatului care a reconfirmat poziția sa de nerecunoaștere a faptelor pentru care este cercetat (fila 20).
Curtea, verificând hotărârile atacate, conform art. 385/15 Cod procedură penală, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de criticile invocate și în limita cazurilor de casare prev. de art. 385/9 Cod procedură penală constată că recursul este nefondat.
În acest sens, se constată că pentru nici una dintre cele trei fapte de furt calificat pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și încadrate juridic la art. 208 alin. 1, 209 alin 1 lit. e,g,i și alin. 3 lit. h Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. c Cod penal constând în aceea că în intervalul de timp 11.01.2008 - 22.04.2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale inculpatul a sustras pe timp de noapte din locuri publice cablul telefonic aparținând SC SA, nu există suficient material probator care să conducă la certitudinea comiterii de către această persoană trimisă în judecată a activității infracționale respective.
Mai concret, singurele dovezi care îl incriminează pe inculpat sunt date de propriile sale declarații de recunoaștere a celor trei infracțiuni, recunoaștere menținută însă numai în faza de urmărire penală, filele 27-28, 50-51, 68-76, precum și de procesele-verbale de reconstituire (filele 34, 52, 69) întocmite de către Poliția municipiului P - Biroul de Poliție Rurală. Cu alte cuvinte, ceea ce frapează în compunerea probatoriului din dosarul de urmărire penală nr. 834/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești este împrejurarea că toate probele care îl incriminează pe inculpatul provin dintr-o singură sursă -el însuși- în condițiile în care exigențele procedurale actuale nu mai conferă nici măcar recunoașterii faptei de către inculpat o valoare probatorie absolută în lipsa oricăror alte elemente cu care această recunoaștere să se coroboreze.
Ori, această împrejurare face ca aspectele care reies din cele două categorii de probe mai sus menționate să nu fie credibile. În acest sens, dispozițiile art. 63 Cod procedură penală, astfel cum a fost acesta a fost modificate prin art. I pct. 38 din Legea nr. 281/2003 sunt limpezi și neechivoce: "Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului".
Raportat la această concluzie, Curtea, în consens cu instanțele anterioare apreciază că nu s-a putut înfrânge în prezenta cauză prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, prezumție consacrată de către disp. art. 5/2 Cod procedură penală.
Nici unul dintre argumentele pe care Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA își întemeiază motivele de recurs, recurs fundamentat pe cazul prevăzut la punctul 18 al art. 385/9 alin. 1 Cod procedură penală (s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare) nu se impune la o analiză lipsită de superficialitate.
Astfel, în ceea ce privește constatarea tehnico-științifică traseologică efectuată de către Serviciul Criminalistic al P (filele 21-25 dosar urmărire penală) câtă vreme concluzia acestui act de expertiză este aceea că "urma de încălțăminte în litigiu este creată fragmentar fără valoare operativă" cu alte cuvinte specialistul criminalist nu poate, în baza datelor deținute, să formuleze o opțiune științifică asupra chestiunii analizate, este evident că, cu atât mai puțin o persoană lipsită de calificare de specialitate ar putea să facă aprecieri de valoare cu privire la aspectul cercetat.
Desigur că magistratul, în speță judecător, are posibilitatea el însuși să aprecieze o anumită probă ce reiese dintr-un anumit mijloc de probă, în cazul de față dintr-o constatare tehnico-științifică traseologică, putând înlătura sau, din contră, da eficiență concluziilor acesteia, numai că în cazul de față, respectiva constatare este ca și inexistentă întrucât materialele care au fost supuse analizeinu au fost apte datorită alterării să genereze un anumit răspuns.
Simplul fapt al asemănării dintre urmă imprimată de o posibilă încălțăminte pe zăpadă și pantofilor sport aparținând inculpatului nu poate conduce prin ea însăși la învinuirea acestei persoane, afirmația Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA privind "identitatea" dintre cele două urme fiind una hazardată atâta timp cât se bazează "pe ochiul liber" și în lipsa oricărei dovezi științifice administrate.
Un alt aspect care ridică serioase semne de întrebare cu privire la modul în care s-a administrat probatoriul în faza de cercetare penală îl reprezintă cele trei depoziții ale martorului G (filele 38, 55 și 73), aproximativ identice și care nu fac altceva decât să alimenteze suspiciunile în legătură cu modul în care a avut loc reconstituirea celor trei fapte de furt - toate fiind efectuate în aceeași zi de 12.05.2009.
Așadar, chiar martorul asistent la cele trei reconstituiri, mai exact unul dintre aceștia, celălalt fiind (numai la prima reconstituire)este audiat și în calitate de martor și cu privire la ce aspect?Nici mai mult nici mai puțin decât în legătură cu ce cunoaște despre faptul că inculpatul a indicat locul de unde acesta sustrăgea cablul telefonic!
Dacă o asemenea abordare nu ar fi una de-a dreptul anormală din punct de vedere procesual penal ne-am afla într-o situație cel puțin amuzantă, în care organul de cercetare penală practic îl întreabă pe martorul asistent dacă este adevărat că inculpatulsingura indicat locurile de unde s-a sustras cablul și nicidecum că i-ar fi fost indicate de către cei care l-au transportat până acolo.
Această modalitate de administrare a probatoriului de către organul de cercetare penală aruncă problema respectivă în derizoriu atâta timp cât în cuprinsul fiecărui proces-verbal de reconstituire, parțial tipizat, se prevede negru pe alb că"învinuitul ne arată și ne explică modul cum a săvârșit fapta, după cum urmează: învinuitul ne conduce, învinuitul ne arată și ne indică, etc,spect care face inutilă orice altă precizare referitoare la modalitatea derulării procedurii reconstituirii.
Articolul 131 alin. 2 Cod procedură penală care prevede că " în caz de reconstituire a modului în care a fost săvârșită fapta, se consemnează amănunțit și desfășurarea reconstituirii " se referă ladescriereacare trebuie să aibă loc în interiorul actului procedural care consemnează respectivul mijloc de probă, în nici un caz la necesitatea existenței unor altor elemente probatorii care să vizeze modalitatea în care a decurs procedura reconstituirii, în scopul întăririi convingerii organelor judiciare decizionale de faptul că această procedură s-a desfășurat într-un anumit mod.
Mai departe, simpla contrazicere a inculpatului în cuprinsul declarațiilor date pe parcursul procesului penal, în care acesta înțelege să recunoască faptele imputate iar ulterior nu le mai recunoaște susținând în plus că se afla în stare de ebrietate atunci când le-a acordat, nu poate face credința instanței de judecată cu privire la obiectul central al probațiunii - existența faptelor, comiterea acestora de către inculpat și vinovăția sa în săvârșirea acestora -, mai ales în contextul în care nici dacă nu s-ar fi contrazis și ar fi menținut recunoașterea sa pe tot parcursul procesului penal nu ar fi fost suficient pentru a se dispune condamnarea sa.
De asemenea, martorii audiați în prezenta cauză nu au putut nici ei aduce probe în defavoarea inculpatului, depozițiile acestora fiind fie lipsite de valoare probatorie (, ), fie constituindu-se mai degrabă în imagini care susțin nevinovăția acestuia ( -).
Cu privire la cel din urmă exemplu, trebuie reținut că acest martor face vorbire despre un număr de trei persoane care ar fi colaborat la una dintre faptele de furt, cea din 11.01.2008, ceea ce nu are nicio legătură cu activitatea infracțională pe care o compune în rechizitoriu organul de urmărire penală.
În fine, trebuie acceptat faptul că inculpatul este o persoană cu multiple antecedente penale, astfel cum se reliefează din fișa de cazier judiciar al acestuia (filele 75 ), marea majoritate a infracțiunilor fiind de furt calificat, comise în ultimii 10 ani, însă acest aspect nu poate avea relevanță decât la o eventuală individualizare a unor anumite sancțiuni penale și nicidecum la culpabilizarea inculpatului pentru fapte pe care se dovedește că acestea nu le-a săvârșit.
După cum a iterat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Salabiaku contra Franței, hotărârea din 07.10.1998, putem afirma cu certitudine că prezenta instanță nu observă nici un motiv pentru ca în numele principiului general al procesului echitabil, consfințit de prima teză a articolului 6 punctul 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, să se îndepărteze de concluzia la care a ajuns, plasându-se pe terenul specific prezumției de nevinovăție (în acest sens V,Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului), a 5-a în limba română, Institutul Român pentru Drepturile Omului, B, 205, p. 313.
Față de cele astfel reținute, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. 1, pct. 18 Cod procedură penală și nici vreun alt caz de casare care să se ia în considerare din oficiu, potrivit alin. 3 al aceluiași text de lege, Curtea, în temeiul art. 385/15 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, ca nefondat.
În baza art. 385/16 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 381 alin. 2 Cod procedură penală se va lua act că inculpatul este arestat în altă cauză.
Având în vedere și disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA împotriva deciziei penale nr. 163 din 05.08.2009 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA și sentința penală nr. 234 din 10.02.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Ia act că inculpatul, fiul lui G și, născut la 18.12.1981, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.10.2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Cu opinie separată
Grefier,
Cu opinie separată
Contrar opiniei majoritare, consider că hotărârile pronunțate de instanțele anterioare prin care s-a dispus achitarea inculpatului, pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al.1 - art. 209 al.1 lit.e,g,i și alin.3 lit.h cu aplic.art. 41 al.2 și art. 37 lit., sunt nelegale și temeinice, așa cum se va arăta în continuare:
Soluția de achitare a inculpatului rezultă dintr-o greșită interpretare și apreciere a probatoriului administrat la urmărirea penală cât și cu ocazia cercetării judecătorești la instanța de fond.
Instanța și-a motivat hotărârea de achitare doar pe baza declarației date de inculpat în fața acesteia care a revenit asupra declarațiilor date anterior la urmărirea penală, în sensul că nu a mai recunoscut săvârșirea faptei, declarație care conține numeroase elemente din care se trage concluzia fără putință de tăgadă că a avut o atitudine nesinceră.
De altfel, nici declarațiile martorilor propuși de acesta pe situația de fapt nu sunt concludente în stabilirea nevinovăției sale, fiind contradictorii și trebuiesc înlăturate.
În declarația dată în fața instanței inculpatul a arătat că nu-și mai amintește dacă în fața procurorului a recunoscut sau nu săvârșirea faptei, susținând că, în luna ianuarie 2008 când a fost comisă fapta a locuit împreună cu concubina sa la domiciliul acesteia, declarații combătute chiar de martoră.
A precizat martora - concubina inculpatului că s-a despărțit de acesta la data de 15.10.2007, dată de la care inculpatul a mai vizitat-o uneori pentru câteva ore pe zi, după care pleca.
Referitor și la depozițiile martorilor și, se poate lesne observa că acestea sunt contradictorii și ca atare inculpatul nu a reușit să dovedească faptul că la datele de 11.01.2008, 20.01.2008 și respectiv la 22.04.2008 s-ar fi aflat în alte locații și ca atare, nu putea comite fapta pentru care a fost trimis în judecată.
De neînțeles este faptul că instanța de fond nu a făcut nicio referire la aceste probe încuviințate și administrate la cererea inculpatului și fără nicio justificare și motivare a înlăturat tot probatoriul administrat în faza de urmărire penală, considerându-l incert, lăsându-se convinsă că acesta nu a comis fapta reținută în sarcina sa.
Mai mult, instanțele anterioare nu și-au pus niciun moment întrebarea asupra sincerității declarației date de inculpat la cercetarea judecătorească și fără nicio justificare a înlăturat declarațiile date la organele de poliție, apreciind doar că numai declarația din instanță corespunde adevărului și de aceea inculpatul trebuie achitat.
Probele administrate în cursul cercetărilor penale stabilesc fără niciun fel de dubiu vinovăția inculpatului în comiterea faptei pentru care a fost dedus judecății.
Vinovăția acestuia este confirmată de probele administrate în timpul urmăririi penale respectiv plângerile și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor G și -, procesul verbal de cercetare la fața locului, procesele verbale de reconstituire însoțite de planșele fotografice și care se coroborează cu declarația inculpatului.
Recunoașterea inculpatului în timpul anchetei că a săvârșit acte materiale de sustragere a cablului telefonic se coroborează în totalitate cu celelalte mijloace de probă, cu atât mai mult cu cât acesta a condus organele de cercetare penală la locurile săvârșirii faptelor și a descris în detaliu modul în care a acționat și numai pe baza indicațiilor și declarațiilor acestuia s-a putut întocmi procesele verbale de reconstituire, de față fiind martorul asistent
Referitor la proba cu constatarea tehnico-științifică traseologică, administrată la urmărirea penală de către Serviciul Criminalistic al P, prin care s-a concluzionat că urma de încălțăminte ridicată de la fața locului la data de 12.01.2008 nu are valoare operativă, fiind creată fragmentar.
Susținerea inculpatului că la urmărirea penală "i s-ar fi sugerat să ia asupra sa respectiva faptă" nu poate fi primită deoarece, în mod constant acesta s-a contrazis pe sine atunci când a declarat că i-au fost dictate declarațiile de către organele de poliție, altă dată că ar fi fost în stare de ebrietate și în final, că ar fi recunoscut comiterea faptelor numai la sugestia organelor de poliție.
Inculpatul are un trecut infracțional destul de "bogat" așa cum rezultă din fișa de cazier aflată la filele 74-75 dosar urmărire penală, anterior fiind condamnat de cinci ori, la diferite pedepse privative de libertate, pentru infracțiuni de tâlhărie și furt calificat, de unde rezultă că este infractor periculos fiind obișnuit astfel cu activitatea instanțelor de judecată.
De aceea, consider că declarațiile care reflectă cel mai bine adevărul sunt cele date în momentele inițiale ale urmăririi penale, atunci când a relatat liber și în mod detaliat faptele, deci într-un moment când acesta nu a fost în măsură să conceapă strategii de apărare.
În concluzie, consider că inculpatul, se face vinovat de infracțiunea de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată, probele administrate în cauză dovedesc fără echivoc că el a comis respectiva faptă și nu există nici un dubiu care să-i profite.
În consecință, apreciez că recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA este fondat și trebuia admis, conform art. 385/15 pct.2 lit.d pr.penală, casarea hotărârilor anterioare și pe fond condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii dedusă judecății.
Judecător,
- -
Red.
Tehnored.
4 ex./29.10.2009
nr- Judecătoria Ploiești
nr- TRIBUNALUL PRAHOVA
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran
