Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 723/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1031/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 723

Ședința publică de la 14 mai 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Ursulescu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea

JUDECĂTOR 3: Andreea Cioată

GREFIER - - -

____

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - este reprezentat legal prin procuror.

Pe rol, soluționarea cauzei penale, având ca obiect recursul declarat de inculpata, împotriva sentinție penale nr. 1679 din 11 septembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sector 2 B în dosarul nr- și a deciziei penale nr. 229/A/ din 06 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta inculpată, personal, în stare de arest preventiv și asistată de apărător din oficiu, avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței, prezența translatorului de limbă chineză, domnul care depune la dosare autorizația nr. 1256 din 05 ianuarie 1999 eliberată de Ministerul Justiției.

Curtea, a procedat la audierea inculpatei, declarația acesteia fiind consemnată separat și atașată la dosarul cauzei.

Întrebate fiind, părțile declară că nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, motiv pentru care, Curtea, în temeiul art. 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu pentru recurenta inculpată, invocând cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală, pune concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârilor atacate, iar pe fond, având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, a se constata că inculpata recurentă nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, motiv pentru care, în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală a se dispune achitarea acesteia întrucât apreciază că nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii, iar în subsidiar, solicită în temeiul disp. art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală a se dispune redozarea pedepsei aplicate, în sensul diminuării cuantumului acesteia sub minimul special cu aplic. art. 81 Cod penală, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat, ca fiind nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca fiind legale și temeinice, considerând că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa sens în care solicită a se avea în vedere următoarele mijloace de probă, respectiv procesul verbal din care rezultă că cei doi inculpați au fost surprinși având asupra lor mărfurile sustrase, declarațiile martorilor și nu în ultimul rând faptul că asupra inculpatei a fost găsită o autorizație de acces emisă pe numele altei persoane de naționalitate chineză, de unde rezultă că folosind acel înscris a putut să pătrundă în standul de unde au fost sustrase bunurile.

Totodată, solicită a se mai avea în vedere declarațiile date de ambii inculpați în cursul urmăririi penale prin care au recunoscut săvârșirea infracțiunii, inculpata pe parcursul procesului penal având o atitudine oscilantă, arătând că doar l-a ajutat pe coinculpat să transporte bunurile neștiind de proveniența acestora, urmând doar să primească suma de 1000 dolari pentru transport.

De asemenea pedeapsa aplicată este corect individualizată, având în vedere gravitatea faptei, limitele de pedeapsă, pedeapsa fiind egală cu minimul special și de asemenea având în vedere atitudinea oscilantă a inculpatei avută pe tot parcursul procesului penal.

Recurenta inculpată, în ultimul cuvânt, arată că nu a comis infracțiunea și totuși a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoare. Ar dori să i se arate dacă existe probe împotriva sa, probe din care să rezulte cu certitudine că a participat la săvârșirea infracțiunii de furt.Motivat de faptul că nu a luat nici un obiect nu poate fi învinuită pentru săvârșirea acestei fapte.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1679 din 11. 09. 2006 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B, în dosar nr-, n baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, i cu Cod Penal aplic. art. 37 lit. b a Cod Penal condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 88.Cod Penal a dedus din pedeapsă reținerea de la 22.09.2005 la 23.09.2005.

făcut aplic. art. 71, 64 lit. 1, b și c

Cod Penal

În baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, i a Cod Penal condamnat pe inculpata la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 88.Cod Penal a dedus din pedeapsă reținerea de la 22.09.2005 la 23.09.2005.

făcut aplic. art. 71, 64 lit. 1, b și c

Cod Penal

În baza art. 15.C.P.P. a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituire în natură.

În baza art. 118 lit. b a Cod Penal dispus confiscarea instrumentului folosit la săvârșirea infracțiunii depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Secției 7 Poliție, conform dovezii seria B nr. 20126.

În baza art. 117.Cod Penal a dispus expulzarea inculpatei.

În baza art. 191 alin. 1 și 2.C.P.P. a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Onorariul apărătorului din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în ziua de 21. 09. 2005, inculpații și au sustras din standul 6 din Complexul Comercial din- C, sector 2 B, 41 cuptoare cu microunde în valoare de 13.000 RON.

Pentru reține această situație de fapt, instanța avut în vedere mențiunile din cuprinsul procesului-verbal, în care se consemnează că cei doi inculpați au fost depistați având asupra lor mărfurile sustrase, declarațiile martorilor care i-au surprins pe inculpați, încărcând marfa în autoutilitară, precum și declarațiile inculpaților date la urmărirea penală prin care aceștia au recunoscut săvârșirea infracțiunii.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel peste termen inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei sale condamnări, întrucât ea doar l-a ajutat pe coinculpat să transporte niște bunuri din depozit la mașină, contra sumei de 1000 dolari - pe care însă nu a primit- în subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Reținând că inculpata a lipsit la toate termenele de judecată și la pronunțarea sentinței penale, iar apelul este declarat înainte de împlinirea a 10 zile de la începerea executării pedepsei, tribunalul constată apelul peste termen și urmează a-l analiza pe fond.

Examinând sentința penală atacată, tribunalul constată că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, așa cum a rezultat aceasta din coroborarea probelor administrate în cauză și de asemenea, constată dovedită vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată.

Vinovăția inculpatei rezultă fără îndoială din coroborarea mențiunilor procesului verbal de depistare cu declarațiile martorilor și cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei date de inculpați în faza de urmărire penală.

Inculpata a fost împreună cu coinculpatul când acesta a forțat lacătele de la ușa de acces în depozitul de unde au fost sustrase bunurile și a acceptat să le transporte la mașină, astfel că nu se poate reține că aceasta nu a cunoscut activitatea infracțională a coinculpatului.

Mai mult, a acceptat să participe la sustragerea mărfii pentru că i s-a promis o sumă de bani și a folosit, cu bună știință, o legitimație de acces în standul respectiv care nu era a ei.

Întreg materialul probator demonstrează fără putință de tăgadă vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii de furt calificat pentru care a și fost condamnată de instanța de fond.

În ce privește individualizarea pedepsei, aceasta s-a făcut avându-se în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modalitatea de comitere a infracțiunii, datele personale ale inculpatei (necunoscută cu antecedente penale) și toate celelalte criterii generale de individualizare prev. de art.72 Cp.

Pedeapsa a fost stabilită în cuantumul minim prevăzut de textul de lege care incriminează infracțiunea de furt calificat, necesar și suficient pentru atingerea scopului preventiv și educativ al acesteia.

Prin decizia penală nr. 229/A/6.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr- s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatei și în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligată la cheltuieli judiciare statului.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpata criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul condamnării sale întrucât nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii, în subsidiar, solicită o reducere a pedepsei spre minimul special cu executare în regim de suspendarea condiționată.

În drept, se invocă dispozițiile art. 3859pct. 18 și 14 Cod procedură penală.

Examinând hotărârile atacate sub aspectul criticilor invocate cât și din oficiu prin prisma dispozițiilor art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul de față este fondat și va fi admis pentru considerentele de mai jos:

Inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate căruia i-a sustras, împreună cu coinculpatul, un nr. de 41 cuptoare cu microunde din Complexul Comercial "" din

Instanțele de fond și apel au analizat probatoriul administrat în cauză și au concluzionat că inculpata se face vinovată de comiterea infracțiunii fiind concludente în cauză procesul-verbal de depistare, declarațiile martorilor și ale inculpaților, de recunoaștere la momentul surprinderii lor.

Chiar dacă ulterior, inculpata a adoptat o poziție de nerecunoaștere a faptei săvârșite, probatoriul administrat în cauză nu a fost combătut în nici un fel.

Împreună cu coinculpatul, ea s-a deplasat la complexul comercial din str. - și, cu ajutorul unei chei false, au descuiat lacătele ce adăposteau marfa părții vătămate (cuptoare cu microunde) pe care au început să le încarce într-un microbuz.

În acest scop, inculpata a primit o legitimație de acces de la un conațional al ei, pe nume, care comandase întreaga acțiune cu ajutorul căreia au pătruns nestingheriți în incinta,d ar la momentul în care au fost observați de agenții de pază, coinculpatul a luat-o la fugă iar ea a adoptat o poziție de recunoaștere a faptei pentru care urma să primească suma de 1000 de dolari.

Împrejurarea că avea asupra ei legitimația de acces care nu-i aparținea, că a pătruns în incinta depozitului așa cum i s-a cerut, la ora schimbării turelor de pază, că a acceptat să ajute o persoană necunoscută (coinc. ) să pătrundă în depozitul părții vătămate și să ridice mai multe bunuri (în speță, cuptoare cu microunde), că a venit cu o mașină de transport marfă în acest scop, dar fără ca șoferul să cunoască ce se pune la cale (un furt), în sfârșit, împrejurarea că pentru acest "serviciu" trebuia să primească o sumă de bani 1000 dolari, sunt tot atâtea dovezi ce probează vinovăția inculpatei, faptă asumată sincer la primele declarații, astfel că numai susținerile nevinovăției în fața instanțelor de apel și recurs în lipsa unor probe temeinice care să înfrângă cele anterior demonstrate, apar făcute pro cauza și vor fi înlăturate.

Pentru a fi în ipoteza cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală invocat de apărare dar nesusținut în vreun fel, ar trebui să ne aflăm în prezența unei grave erori de fapt ce ar avea drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare și aceasta ca urmare a unei oglindiri inexacte a conținutului dosarului reflectat în hotărârea atacată.

Instanța constată însă că prin ceea ce spun actele dosarului și ceea ce au reținut instanțele cu privire la existența faptei nu există o contrarietate evidentă, tot probatoriul demonstrând vinovăția inculpatei.

Apărarea făcută de avocatul acesteia se vădește nefondată și nu va putea fi reținută.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea constată că 3 ani închisoare ce i-au fost aplicați corespund criteriilor instituite de art. 72 Cod penal și răspund scopului educativ-preventiv și de coerciție pe care trebuie să-l îndeplinească sancțiunea.

Ea se situează la minimul special prevăzut pentru infracțiunea de furt calificat și în lipsa unor cauze de atenuare a pedepsei se reține a fi corect stabilită.

Sub aspectul modalității de executare, Curtea apreciază că suspendarea condiționată a executării pedepsei nu contravine acestuia, mai ales că inculpata se află la prima încălcare a legii penale și s-a luat față de ea măsura expulzării din România, măsură mai drastică prin care i se îngrădește rămânerea pe teritoriul țării noastre și implicit comiterea altor fapte penale. De aceea instanța se va orienta spre o atare executare ținând cont și de detenția în penitenciar pe o perioadă anterioară.

În limitele considerentelor de mai sus, Curtea va admite recursul declarat de inculpata, va casa decizia în totalitate și, în parte, sentința fondului procedând în consecință:

Va fi dedusă perioada reținerii și executării pedepsei la zi.

Onorariile traducătorului autorizat și al avocatului din oficiu vor fi suportate din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr. 1679 din 11.09.2006 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B, în dosar nr- și a deciziei penale nr. 229/A/6.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-

Casează în totalitate decizia și în parte sentința și rejudecând:

În baza art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani.

Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a și b Cod penal.

Conform art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore, din data de 22.09.2005, precum și perioada deja executată, de 19.02.2009 fiind la data punerii efective în libertate a inculpatei.

Dispune punerea de îndată în liberate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză.

Menține celelalte dispoziții.

Onorariul interpret autorizat, pentru 2 ore se suportă din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Onorariul avocat din oficiu pentru inculpat, de 200 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.

2 ex.-27.05.2009

-Secția a II-a Penală

Jud. apel:,

Președinte:Elena Ursulescu
Judecători:Elena Ursulescu, Dumitru Mirancea, Andreea Cioată

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 723/2009. Curtea de Apel Bucuresti