Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 744/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 744

Ședința publică de la 20 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Petruș Dumitru Judecător

JUDECĂTOR 2: Maria Tacea

JUDECĂTOR 3: Ion Avram

Grefier - - -

-.-.-.-.-

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI

PROCUROR -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat deinculpatulîmpotriva deciziei penale nr. 161 din data de 4.09.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

La apelul nominal a lipsit recurentul inculpat, acesta fiind reprezentat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 5283 emisă de Baroul Galați la data de 12.11.2009.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că dosarul se află la primul termen, după care:

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului declarat de acesta în cauză, în rejudecare urmând a se aprecia asupra cuantumului pedepsei aplicate de care este nemulțumit, fiind prea mare. Față de probele administrate în cauză și având în vedere situația familială a inculpatului care este singurul întreținător al familiei, având cinci copii minori.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză, întrucât se rețin probe certe ce atestă fapta reținută în sarcina inculpatului.În acest sens, invocă fapta comisă, gravitatea acesteia, modalitatea de acționare a inculpatului, antecedentele penale ce nu justifică micșorarea pedepsei.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare. După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 161/04.09.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 161 din 04.09.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Brăilaa luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1136 din data de 22.06.2009 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr- și a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe penale.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galația reținut următoarele:

Prin sentința penală apelată, înregistrată la această instanță sub nr. 3662/8-07-2009 și care formează obiectul dosarului penal nr-, Judecătoria Brăilaa dispus, în baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a și g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, condamnarea inculpaților: și, la o pedeapsă de câte 4 ani închisoare pentru săvârșirea la data de 4/5.03.2008 a infracțiunii de furt calificat.

S-a descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.214/5.02.2009 a Jud. B definitivă prin decizia penală nr.370/29.05.2009 a Curții de APEL GALAȚI în următoarele pedepse componente: 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea la data de 20.04.2007 a infracțiunii prev. de art.208 al.1- 209 al.1 lit. a Cod penal cu aplic. art.37 lit. b Cod penal; 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.92/12.01.2007 a Jud. B modificată prin decizia penală nr.84/5.03.2007 a Tribunalului Brăila.

În baza art.36 al.1 Cod penal în ref. la art.33 lit. a, art.34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății cu pedepsele de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.214/5.02.2009 a Jud. B și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.92/12.01.2007 a Jud. B modificată prin decizia penală nr.84/5.03.2007 a Tribunalului Brăila, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-a interzis inculpaților și, exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a teza II și lit. b Cod penal pe durata prev. de art.71 Cod penal respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art.36 al.(3) Cod penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 06.06.2009 până la zi și s-a anulat mandatul de executare a pedepsei de 3 ani închisoare și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa aplicată prin prezenta iar în baza art.346 Cod procedură penală, s-a constatat că partea vătămată B, nu se constituie parte civilă în procesul penal întrucât bunurile sustrase au fost integral recuperate.

În baza art.189-191 Cod procedură penală s-a dispus obligarea fiecăruia dintre inculpații și, la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare datorate statului.

Pentru ca să pronunțe această sentință, prima instanță a reținut că la data de 04.03.2008, în jurul orei 22,00 inculpatul s-a deplasat în incinta platformei industriale aparținând părții vătămate B, în zona halei 22, cu intenția de a sustrage bunuri metalice. După ce a adunat ușile metalice cu masa totală de 760 kg, inculpatul i-a solicitat ajutorul inculpatului care, în jurul orelor 24,00 ajuns cu un atelaj hipo proprietatea sa în locul în care se aflau ușile. Cei doi inculpați au încărcat în căruță bunurile sustrase, după care s-au deplasat spre satul pentru a le vinde, însă au fost opriți de un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean

Prin adresa nr.3346/20.03.2008 partea vătămată Bac omunicat organului de cercetare penală că valoarea bunurilor sustrase este de 494 lei și nu se constituie parte civilă în procesul penal întrucât prejudiciul a fost acoperit prin restituire.

În momentul depistării, inculpații și au declarat că au încărcat amândoi bunurile, însă ulterior, încercând să-l exonereze de răspundere pe inculpatul, au declarat că acesta a venit doar cu căruța, iar încărcarea ușilor fiind făcută numai de inculpatul.

Aceeași poziție procesuală au avut-o inculpații și în fața instanței, unde inculpatul a recunoscut că a sustras singur panourile metalice pe care le-a transportat în atelajul hipo condus de inculpatul, iar acesta a negat participarea la activitatea infracțională declarând că a fost sunat de pentru a-l ajuta cu un atelaj hipo să transporte fiare, iar ulterior au fost surprinși de un echipaj de jandarmi.

În schimb situația de fapt care incriminează conduita culpabilă a inculpaților este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de depistare însoțit de planșa fotografică, procesul verbal de cântărire, procesul verbal de predare - primire, adresă parte vătămată, procesele verbale de consemnare a declarațiilor inculpaților, procesele verbale de stabilire a identității inculpaților, procesul verbal de control corporal preventiv și declarațiile martorului asistent C.

În drept, fapta inculpaților și de a sustrage, în noaptea de 4/5.03.2008, cantitatea de 760 kg bunuri metalice în valoare de 494 lei de pe platforma industrială B, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1- 209 al.1 lit. a,g Cod penal.

În stabilirea răspunderii penale ce revine inculpaților, prima instanță a analizat împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta corelat cu gradul ei de pericol social concret, dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate de norma incriminatoare, cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală precum și aspectele privind persoana inculpaților.

Sub aspectul circumstanțelor reale, s-a apreciat că fapta săvârșită de inculpați prezintă un grad de pericol social concret relativ ridicat prin modul în care au acționat: împreună și pe timp de noapte au sustras bunuri de pe o platformă industrială, împrejurări ce evidențiază și o periculozitate a inculpaților.

Referitor la circumstanțele personale, prima instanță a reținut că inculpatul este fără studii, fără ocupație, căsătorit cu un copil minor, are antecedente penale, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.37 lit. b Cod penal față de pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.19/26.01.1998 a Tribunalului Brăila când a fost arestat la data de 24.07.1997 și liberat condiționat la data de 19.02.2002 cu un rest rămas neexecutat de 885 zile, iar în prezent se află începând cu 06.06.2009 în executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.214/5.02.2009 a Jud. B definitivă prin decizia penală nr.370/29.05.2009 a Curții de APEL GALAȚI. Inculpatul este fără studii, muncitor necalificat, căsătorit cu 5 copiii minori, are antecedente penale aflându-se în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.37 lit. b Cod penal față de pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.101/25.05.1998 a Tribunalului Brăila, arestat la data de 24.02.1998 și liberat condiționat la data de 30.02.2004.

În timp ce inculpatul, a adoptat o atitudine sinceră de recunoaștere a faptei, celălalt inculpat a negat în mod constant participarea la activitatea infracțională.

Analizând aceste circumstanțe prima instanță a aplicat inculpaților și câte o pedeapsă cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 al.1-209 al.1 lit. a,g Cod penal cu aplic. art.37 lit. b Cod penal într-un cuantum prevăzut de lege și proporțional cu gravitatea faptei.

În cazul inculpatului, s-a reținut că fapta dedusă judecății este concurentă cu infracțiuni pentru care a fost condamnat la pedepse cu închisoarea contopite în pedeapsa de 3 ani închisoare în executarea căreia se află și aplicată prin sentința penală nr.214/5.02.2009 a județului B, astfel că această pedeapsă a fost descontopită în pedeapsa de bază și o pedeapsă aplicată prin sentința penală nr.92/12.01.2007 a Jud.

În baza art.36 al.1 Cod penal în referire la art.33 lit. a, art.34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății cu pedepsele aplicate prin sentințele penale nr.214/5.02.2009 și nr.92/12.01.2007 pronunțate de Jud. B, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea la care se va adăuga un spor.

Ca modalitate de executare a pedepsei aplicate inculpaților, s-a apreciat că scopul acesteia se poate realiza în cazul acestora dată fiind starea de recidivă numai în condiții privative de libertate.

Având în vedere hotărârea CEDO Hirst contra Marii Britanii din 6.10.2005, prin care s-a hotărât că interzicerea de drept a drepturilor electorale încalcă art.3 Protocolul 1 precum și Decizia pronunțată de ÎCCJ în interesul legii nr.74/5.11.2007, prima instanță a constatat că nu se mai poate face aplicarea direct, de drept și fără vreo motivație a art.71-64 lit. a și b Cod penal. În ceea ce privește pedeapsa accesorie, natura faptei săvârșite de inculpați, perseverența infracțională a acesteia și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților, duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art.64 lit. a teza II și lit. b Cod penal și ca urmare li se vor interzice aceste drepturi pe durata prev. de art.71 Cod penal.

S-a mai constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art.36 al.3 Cod penal, s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată începând cu data de 6.06.2009 până la zi și s-a anulat mandatul de executare a pedepsei de 3 ani închisoare și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa aplicată.

În soluționarea laturii civile a cauzei, s-a constatat că partea vătămată B, nu se constituie parte civilă în procesul penal întrucât bunurile sustrase au fost integral recuperate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal, apelanții - inculpați și, fără a le motiva personal în vreun fel.

Prezent, în ședință publică, apelantul - inculpat a declarat că înțelege să-și retragă apelul, instanța făcând aplicarea prevederilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, care prevăd că până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat.

În privința apelului declarat de apelantul, deși a precizat că va formula ulterior până la primul termen de judecată motivele de apel, acesta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a luat legătura cu avocatul desemnat din oficiu, pentru a le susține.

Tribunalul a examinat cauza din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, constatând că prima instanță a reținut corect situația de fapt, pe baza analizei probelor administrate în cauză și a dat infracțiunii comise de către inculpat, încadrarea juridică corespunzătoare.

La individualizarea pedepsei, s-au respectat dispozițiile art. 72 Cod penal și s-au avut în vedere dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite și persoana infractorului: conform fișei de cazier, aflată la fila 32 dosar urmărire penală, acesta are numeroase condamnări anterioare, unele pentru fapte de o gravitate deosebită, este recidivist în condițiile prevăzute de art. 37 lit. b Cod penal.

Împotriva hotărârii instanței de apel, a declarat recurs inculpatul criticând-o ca netemeinică, arătând că trebuie avută în vedere situația sa familială în sensul că are în întreținere 5 copii minori și este singurul întreținător al familiei.

Analizând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, a susținerilor inculpatului recurent, precum și pe baza tuturor elementelor de fapt și de drept, conform art. 38514al. 1 Cod procedură penală, Curtea constată că cele două instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și de drept existentă în cauză.

Cât privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanțele nu au dat eficiență circumstanțelor personale ale acestuia, în sensul reținerii că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând fapta comisă, precum și a faptului că are în întreținere cinci copii minori.

Având în vedere aceste considerente, urmează admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 161/2009 a Tribunalului Galați, va casa în parte această decizie penală, precum și sentința penală nr. 1136/2009 a Judecătoriei Brăila și, în rejudecare va reține în favoarea inculpatului-recurent circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 al.1 lit. b și c Cod penal, cu consecința scăderii cuantumului pedepsei sub minimul prevăzut de lege, conform art.76 lit. c Cod penal.

Va menține restul dispozițiilor hotărârilor penale recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul inculpatului ( fiul lui - și, născut la data de 20.01.1974 în Focșani, județul V, CNP: -, domiciliat în B, Km. 10, bloc 114, scara 3,.91) împotriva deciziei penale nr. 161 din data de 4.09.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- - sentința penală nr. 1136/22.06.2009 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr- și în consecință:

Casează în parte, decizia penală nr. 161/2009 a Tribunalului Brăila și sentința penală nr. 1136/2009 a Judecătoriei Brăila și, în rejudecare:

Reduce de la 4 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1, lit. a,g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, reținând în favoarea acestuia circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit. b și Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal.

Menține restul dispozițiilor ale hotărârilor recurate.

Onorariul apărătorului din oficiu însumă de 300 lei va fi virat către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

- -

Red. -/4.12.2009

Tehn. /7.12.2009

Apel: - -

Fond:

Președinte:Petruș Dumitru
Judecători:Petruș Dumitru, Maria Tacea, Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 744/2009. Curtea de Apel Galati