Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 76/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 76/R/2010
Ședința publică din 9 februarie 2010
PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 2: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 3: Pușcaș Mircea
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul, din Penitenciarul Oradea, trimis în judecată pentru comiterea, în stare de recidivă postcondamnatorie a patru infracțiuni de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, împotriva decizie penale nr. 275 din 9 decembrie 2009 Tribunalului Bihor, prin care s-a menținut sentința penală nr. 969 din 16 octombrie 2009 Judecătoriei Oradea.
La apelul nominal făcut în cauză s-au prezentat inculpatul recurent, în stare de detenție, asistat de apărătorul din oficiu, av., în baza delegației nr. 649/2010, emisă de Baroul Bihor.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa fost reprezentat de procuror.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau cereri prealabile, instanța a acordat părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat și casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză în sensul reducerii sporului de pedeapsă ce a fost aplicat în urma contopirii pedepselor, în raport de atitudinea sinceră a inculpatului, de faptul că acesta a formulat autodenunț, precum și de împrejurarea a recunoscut și regretat faptele comise. A făcut referire și la starea de sănătate precară a inculpatului recurent.
Procurorul a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat și menținerea, ca temeinice și legale, a hotărârilor recurate. A apreciat că atât pedepsele ce i-au fost aplicate inculpatului recurent pentru infracțiunile comise, cât și sporul aplicat în urma contopirii au fost just individualizate.
Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, a solicitat să fie admis recursul și să i se reducă sporul de pedeapsă.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 969/2009 din 16 octombrie 2009, printre altele, Judecătoria Oradeaa dispus, în baza art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g), i) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal condamnarea inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de: 3 ani și 6 luni închisoare (punctul 1 din rechizitoriu).
În baza art. 61 alin. 1 teza II Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 334/2004 a Judecătoriei Oradea și a contopit restul rămas neexecutat, de 655 zile închisoare, cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, în final aplicat pedeapsa cea mai grea, astfel că inculpatul execută pedeapsa de: 3 ani și 6 luni închisoare
În baza art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g), i) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal a fost condamnat pe același inculpat, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de: 3 ani și 8 luni închisoare (punctul 6 din rechizitoriu).
În baza art. 61 alin. 1 teza II Cod penal s-a revocat liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentinței penale nr. 334/2004 a Judecătoriei Oradea și s-a contopit restul rămas neexecutat, de 655 zile închisoare, cu pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, astfel că inculpatul execută pedeapsa de: 3 ani și 8 luni închisoare
În baza art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. i) Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b) Cod penal a fost condamnat același inculpat, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de: 3 ani și 9 luni închisoare (pct. 2 din rechizitoriu).
În baza art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g), i) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal fost condamnat același inculpat, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de: 3 ani și 10 luni închisoare (pct. 3 din rechizitoriu).
S- descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 190/2007 a Judecătoriei Beiuș, definitivă la 15.02.2008, în pedepsele componente de: 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 6 luni închisoare și restul de pedeapsă de 655 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 334/2004 a Judecătoriei Oradea.
S-a menținut dispoziția din sentința penală nr. 190/2007 a Judecătoriei Beiuș privind revocarea beneficiului liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 655 zile închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 36 alin. 1, 34 lit. b) Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate în cauza de față, cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 190/2007 a Judecătoriei Beiuș și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 10 luni închisoare, la care a mai adăugat un spor de 1 an închisoare astfel că inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de: 4 ani și 10 luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II- și lit. b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 36 alin. 3 Cod penal s-a scăzut din pedeapsă perioada executată de inculpat în baza sentința penală nr. 190/2007 a Judecătoriei Beiuș, de la 25.03.2008 până la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 238/2007 din 2008 emis de Judecătoria Beiuș în baza sentinței penale nr. 190/2007 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare în temeiul prezentei hotărâri.
În baza art. 14 și 346 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 998 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1562,23 lei despăgubiri civile și s-au respins restul pretențiilor acestei părți civile ca nedovedite.
În baza art. 14 și 346 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 998 Cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 600 lei despăgubiri civile
S- constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate a fost recuperat.
S-a constatat că partea vătămată că & SRL a renunțat la pretențiile civile formulate inițial în cauză.
În baza art. 118 al. 1 lit. e) Cod penal, cu referire la art. 118 al. 4 Cod penal s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei totale de 2250,09 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite de inculpat prin comiterea infracțiunilor și nerestituite părții vătămate & SRL și cumpărătorului de bună credință, astfel că l-a obligat pe inculpat să plătească statului 2250,09 lei, cu titlu de confiscare specială.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost a obligat inculpatul să plătească statului 1000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
1. În noaptea de 05./06.08.2006, inculpatul a pătruns în magazinul mixt din localitatea, aparținând părții vătămate Consum Coop, prin escaladare și prin dislocarea țiglei de pe acoperiș, sustrăgând diferite produse alimentare cum ar fi, ciocolată, apoi articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, un radiocasetofon, băuturi și monede de 5.000 lei vechi, bunuri în valoare de 1.562,23 lei, conform listelor de inventariere de la dosar (nr.23-58 dosar ).
Prejudiciul nu a fost recuperat, astfel că partea vătămată Consum Coop s-a constituit inițial parte civilă cu suma de 1.562,23 lei, iar în cursul judecății și-a majorat pretențiile la 4.802 lei, conform adresei de la fila 47 dosar.
2. În noaptea de 12/13.12.2007 inculpatul a pătruns prin forțarea lacătului de la ușa de acces într-o aparținând părții vătămate, situată în, str.-. Din interior inculpatul a sustras mai multe scule, respectiv: un motofierăstrău mecanic (drujbă) uzat, un flex model 230/5, un disc de tăiat cărămidă, un prelungitor de 20 metri, o ruletă de 7 metri și un topor, bunuri evaluate la 736,40 lei. Inculpatul a vândut bunurile sustrase martorului pentru suma de 200 lei noi, bani pe care i-a folosit în interes personal. Ulterior bunurile au fost ridicate de poliție de la cumpărătorul de bună credință și restituite părții vătămate care nu se mai constituie parte civilă. Martorul a declarat de asemenea că nu are nici o pretenție de la inculpat.
3. În cursul lunii decembrie 2007, mai precis în perioada 22.12.2007-25.12.2007, inculpatul a pătruns prin forțarea ușii de acces în casa în construcție aparținând părții vătămate, casă situată în, str. -, de unde a sustras mai multe bunuri, respectiv: un aparat de tăiat faianță, un flex marca, o drujbă electrică marca, un radiocasetofon cu CD marca, un boloboc, un aparat de nituit, un set de oale, 100 metri conductor cupru și o cutie de cafea la plic.
Prejudiciul creat în cauză este în valoare de 749,78 lei, însă partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 600 lei, întrucât o parte din bunuri i-au fost restituite de către poliție pe bază de dovadă.
4. În noaptea de 20/21.11.2006 inculpatul a pătruns prin forțarea ușii de acces în magazinul aparținând părții vătămate SC & SRL, situat în S,-/A, de unde a sustras țigări, cafea, vin, mezeluri, carne și produse cosmetice pe care le-a pus în două genți de voiaj pe care le avea asupra sa. A vândut o parte din bunuri în P-ța - din O, iar o parte le-a consumat.
Partea vătămată SC & SRL, prin reprezentant, a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză, cu toate că prejudiciul nu a fost recuperat solicitând doar trimiterea în judecată a autorului furtului (fila 136 verso dosar, fila 51 dosar instanță).
Instanța de fond a constatat că săvârșirea faptelor de către inculpat rezultă din coroborarea declarațiilor părților vătămate și civile din cauză, cu procesele verbale de cercetare la fața locului și de reconstituire, cu fotografiile judiciare efectuate cu aceste ocazii, cu declarațiile martorilor, și audiați în cauză, precum și cu declarațiile inculpatului, prin care acesta a recunoscut comiterea faptelor.
În drept, faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise mai sus, la pct.1-4 întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat prev. de art.208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g), i) pen. cu aplic. art. 37 lit. a) pen (pct.1,4 din rechizitoriu) respectiv de art.208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g), i) pen. cu aplic. art. 37 lit. b) pen și art.208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. i) pen. cu aplic. art. 37 lit. b) pen (pct.2,3 din rechizitoriu).
În speță, primul termen al recidivei îl constituie pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat prin nr.334/2004 a Judecătoriei Oradea, din executarea căreia a fost liberat condiționat la 8.02.2006 cu un rest de pedeapsă de 655 zile închisoare. În raport de data comiterii infracțiunilor reținute în prezenta cauză în sarcina inculpatului, infracțiunile comise în noaptea de 5/6.08.2006 și 20/21.11.2006 sunt în recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a Cod penal, fiind săvârșite înainte de expirarea termenului de liberare condiționată, iar infracțiunile comise în 12/13.12.2007 și 22-25.12.2007 sunt în recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b Cod penal fiind comise după considerarea ca executată a pedepsei care constituie primul termen al recidivei.
La individualizarea pedepselor aplicate în cauză s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a codului penal, faptele comise de inculpat, pericolul social concret al acestora, împrejurările în care au fost comise, în mare parte pe timp de noapte și de fiecare dată prin escaladare sau efracție, cuantumul relativ ridicat al prejudiciului, nerecuperat până în prezent decât în mică măsură și nu prin stăruința inculpatului, circumstanțele personale ale inculpatului, recidivist postcondamnatoriu, dar și postexecutoriu, cu multiple condamnări pentru același gen de infracțiuni, atitudinea cooperantă a acestuia, fiind astfel aplicate pedepse într-un cuantum care reflectă pericolul social concret al infracțiunilor comise. Față de perseverența infracțională a inculpatului și numărul infracțiunilor comise în concurs real instanța consideră justificat sporul de 1 an închisoare aplicat la pedeapsa rezultantă în urma contopirii.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a reținut că inculpatul nu a contestat cuantumul pretențiilor civile solicitate în cauză de părțile civile. În acest sens, instanța, în baza art. 14 și 346 alin. 1 Cod procedură penală, rap. la art. 998 Cod civil va obliga inculpatul să plătească părții civile suma de 1562,23 lei despăgubiri civile și va respinge restul pretențiilor acestei părți civile ca nedovedite. Astfel, instanța de fond constatat că majorarea pretențiilor civile formulate de către această parte civilă în cursul judecății nu are nici un temei neaducându-se dovezi care să susțină această majorare de pretenții, de la suma inițială de 1.562,23 lei la 4.802 lei "plus majorările" (fila 47 dosar instanță). Pe de altă parte, pretențiile inițiale, care de altfel au fost și acordate au la bază calculele făcute pe baza listelor de inventar depuse în dosarul de urmărire penală.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe penale, a fost respins de Tribunalul Bihor prin decizia penală nr. 275/R din 9 decembrie 2009.
Instanța de apel a reținut că, la individualizarea pedepselor aplicate în cauză, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a Codului penal, faptele comise de inculpat, pericolul social concret al acestora, împrejurările în care au fost comise, în mare parte pe timp de noapte și de fiecare dată prin escaladare sau efracție, cuantumul relativ ridicat al prejudiciului, nerecuperat până în prezent decât în mică măsură și nu prin stăruința inculpatului, circumstanțele personale ale inculpatului, recidivist postcondamnatoriu, dar și postexecutoriu, cu multiple condamnări pentru același gen de infracțiuni, atitudinea cooperantă a acestuia, fiind astfel aplicate pedepse într-un cuantum care reflectă pericolul social concret al infracțiunilor comise. Față de perseverența infracțională a inculpatului și numărul infracțiunilor comise în concurs real instanța de fond în mod justificat a considerat că se impune aplicarea unui spor de 1 an închisoare aplicat la pedeapsa rezultantă în urma contopirii.
Față de starea de fapt, reținută de instanța de fond, rămasă nemodificată în fața instanței de apel, s-a apreciat că este legală hotărârea instanței de fond sub aspectul condamnării inculpatului pentru infracțiunea reținută în actul de sesizare, iar în ceea ce privește pedeapsa închisorii aplicate, cuantumul acesteia și modalitatea de executare, apreciem că au fost valorificate corect criteriile prev. de art. 72 Cod penal.
S-a reținut că se reflectă astfel in acest regim sancționator atât circumstanțele reale ale comiterii faptei cât și poziția sinceră de regret a inculpatului iar pe de altă parte, circumstanțele personale ale acestuia,starea de recidivă al inculpatului ceea ce denotă faptul că pedepsele aplicate prin condamnările anterioare nu și-au atins scopul educativ, motive pentru care nu se impune nici reținerea vreunor circumstanțe atenuante.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză, în sensul reducerii sporului de pedeapsă ce i-a fost aplicat în urma contopirii.
În susținerea recursului său, inculpatul recurent a solicitat să se țină seama de raport de atitudinea sinceră pe care a avut-o, de faptul că a formulat autodenunț, precum și de împrejurarea a recunoscut și regretat faptele comise. A făcut referire și la starea sa precară de sănătate.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform art. 385/6 alin. 2 și art. 385/14 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de inculpat este nefondat și urmează a fi respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Astfel, în cauză, se constată că instanțele au reținut în mod corect starea de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare, inculpatul recurent recunoscând de altminteri comiterea faptelor.
Cu privire la individualizarea pedepselor și a sporului de pedeapsă ce a fost aplicat în urma contopirii, respectiv cu privire la pedeapsa rezultantă ce urmează a fi executată de către inculpatul recurent, curtea va reține că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Astfel, pentru ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii și duratei ei, gravității faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale.
Privite prin prisma acestor considerente, atât pedepsele individuale, cât și sporul de pedeapsă ce i-au fost aplicate inculpatului recurent au fost just individualizate, neimpunându-se reducerea sporului de pedeapsă de un an, aplicat în urma contopirii pedepselor individuale aplicate în prezenta cauză cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 334/2004 a Judecătoriei Oradea, respectiv cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 190/2007 a Judecătoriei Beiuș.
Atitudinea sinceră a inculpatului și regretul manifestat au valorizate de prima instanță, fiind avute în vedere la individualizarea pedepselor aplicate pentru infracțiunile din prezenta cauză, acestea fiind orientate spre minimul prevăzut de lege.
Curtea va reține că sporul de un an închisoare este just individualizat, ținând seama de perseverența infracțională a inculpatului recurent, acesta având multiple condamnări pentru același gen de infracțiuni, sporul de pedeapsă aplicându-se atunci când se constată că cea mai gravă dintre pedepsele pronunțate nu este suficientă pentru reeducarea infractorului, ținându-se seama, bineînțeles, și de pericolul social pe care-l prezintă însăși pluraritatea infracțiunilor săvârșite.
Față de cele ce preced, cum nu se constată nici existența vreunui motiv de casare susceptibil a fi luat în considerare din oficiu curtea, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat urmând ca aceasta să fie obligat, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariul pentru apărarea din oficiu.
Se va constata că inculpatul recurent este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală,
RESINGE ca nefondat recursul penal declarat de către inculpatul, fiul lui și, născut la 2.05.1969, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr. 275 din 9 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, conform delegației nr. 649/2010.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
red. decizie -
jud. apel -
jud. fond
tehnored. 2 ex. 16.02.2010, pc
Președinte:Pătrăuș MihaelaJudecători:Pătrăuș Mihaela, Munteanu Traian, Pușcaș Mircea