Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 76/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMANIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.76/2010

Sedința publică din 26 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Monica Felicia Farcaș JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian

- - - -judecător

- - - judecător

-grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:

- procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 328/A/30 noiembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu și inculpatul intimat, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Inculpatul învederează instanței că își retrage recursul declarat, declarația acestuia fiind atașată la dosar.

Apărătorul inculpaților și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, apărătorul inculpatului recurent și al inculpatului intimat solicită a se lua act de retragerea recursului.

Reprezentantul parchetului solicită de asemenea a se lua act de retragerea recursului.

Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită a se lua act de retragerea recursului.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față

Prin sentința penală nr. 768/2009, Judecătoria Devaa condamnat pe inculpații:

1., la:

-5 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g, i cu Cod Penal aplic. art.41 al. 2.Cod Penal și art. 37 lit. a, b Cod Penal, săvârșită în perioada 16/17.05.2001 - 11/12.09.2001.

A descontopit pedepsele de: 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin nr.1646/2008 a Judecătoriei Deva și 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin nr. 307/2009 a Judecătoriei Deva în componentele lor și a înlăturat sporul de 6 luni închisoare.

-1 an închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplic. art.37 lit.a,b Cod Penal;

-2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplic. art.37 lit.a,b Cod Penal;

-2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art.293 alin.1 cu Cod Penal aplic. art.37 lit.a,b toate Cod Penal săvârșite la data de 16.01.2008 și aplicate prin nr. 1646/17.11.2008 a Judecătoriei Deva;

-1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.b Cod Penal;

-1 an închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art.78 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.b ambele Cod Penal săvârșite la data de 8.01.2006 și aplicate prin nr.1943/30.10.2006 a Judecătoriei Deva;

-4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art.178 alin.3 cu Cod Penal aplic. art.74, 76 lit.c și Cod Penal art.37 lit.a Cod Penal;

-10 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art.78 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.74,76 lit.d și Cod Penal art.37 lit.a săvârșite Cod Penal la data de 17.05.2005 și aplicate prin nr.44/5.04.2007 a Judecătoriei Orăștie; astfel cum au fost contopite prin nr. 1646/17.11.2008 a Judecătoriei Deva, rămasă definitivă prin neapelare la 8.12.2008, când s-a emis mandatul nr. 1758/2008;

-1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod Penal;

-1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod Penal, ambele săvârșite la data de 14.09.2007 și aplicate prin nr. 307/2.03.2009 a Judecătoriei Deva, rămasă definitivă prin neapelare la 18.03.2009, când s-a emis mandatul nr. 337/2009;

- restul 130 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin nr. 366/2006 a Judecătoriei Deva.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod Penal, art.36 și Cod Penal art.449 lit.a a C.P.P. contopit pedepsele de mai sus cu cea din prezenta hotărâre, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an și 6 luni închisoare, astfel că în final inculpatul s- stabilit să execute pedeapsa de6 ani și 6 luni închisoare.

A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a Teza II și lit.b în Cod Penal condițiile art.71

Cod Penal

A dedus din pedeapsa aplicată perioada de timp executată de inculpat de la 16.01.2008 la 26.05.2009.

A anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 1758/2008 și nr. 337/2009 ale Judecătoriei Deva și a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

2. -, la:

-5 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g, i cu Cod Penal aplic. art.41 al. 2.Cod Penal și art. 37 lit. b Cod Penal, săvârșită în perioada 16/17.05.2001 - 11/12.09.2001.

A descontopit pedepsele aplicate prin nr. 830/9.06.2008 a Judecătoriei Deva și înlătură sporul de 1 an închisoare.

-3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e Cod Penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod Penal, săvârșită la data de 5.07.2004;

-3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e Cod Penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod Penal, săvârșită la data de 22.04.2005;

-3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e Cod Penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod Penal; săvârșite la data de 20.12.2005;

-1 an închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 321 al. 1.Cod Penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod Penal, săvârșită la data de 13.03.2005;

-5 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 180 al. 2.Cod Penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod Penal, săvârșită la data de 13.03.2005 și toate aplicate prin sentința penală nr. 2168/2006 a Judecătoriei Deva;

-1 an închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a și e Cod Penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod Penal, art. 74 lit. c și Cod Penal art. 76 lit. c Cod Penal;

-2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 293 al. 1.Cod Penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod Penal, art. 74 lit. c și Cod Penal art. 76 lit. e Cod Penal, ambele săvârșite la data de 1.03.2004 și aplicate prin sentința penală nr. 84/2006 a Judecătoriei Hațeg;

-3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a și e Cod Penal, cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal, art. 42.Cod Penal, și art. 37 lit. b Cod Penal, săvârșită în perioada 7.07.2004-25.11.2004 și aplicată prin sentința penală nr. 157/2007 a Judecătoriei Brad;

-3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e și g Cod Penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod Penal, săvârșită la data de 8/9.03.2005 și aplicată prin sentința penală nr. 1027/2006 a Judecătoriei Deva.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod Penal, art.36 și Cod Penal art.449 lit.a a C.P.P. contopit pedepsele de mai sus cu cea din prezenta hotărâre, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an și 6 luni închisoare, astfel că în final inculpatul s-a stabilit să execute pedeapsa de6 ani și 6 luni închisoare.

A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a Teza II și lit.b în Cod Penal condițiile art. 71.Cod Penal

A dedus din pedeapsa aplicată perioada de timp executată de inculpat de la 20.12.2005-13.06.2006 și de la 2.02.2007 la 26.05.2009.

A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 893/2008 al Judecătoriei Deva și a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

A obligat în solidar pe inculpați să plătească părților civile despăgubiri după cum urmează, către:

-SC " SAT COM" SRL D, suma de 8.794,81 lei;

-SC " TURISM " SA T - Sucursala D, suma de 1.250,30 lei.

A obligat pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 700 lei cheltuieli judiciare, din care a stabilit în sarcina MJ și în favoarea Biroului de Avocați D plata sumei de câte 300 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpații și - sunt arestați în altă cauză, fiecare executând câte o pedeapsă privativă de libertate.

Ei se cunosc de mai multă vreme și împreună, în baza aceleiași rezoluții infracționale au comis mai multe sustrageri, după cum urmează:

1.În noaptea de 16/17.05.2001, împreună, inculpații au pătruns prin forțarea ușii de acces în incinta magazinului aparținând părții vătămate SC " SAT COM" SRL D, situat pe B-dul - din D, de unde au sustras 25 de telefoane mobile în valoare de 8.794,81 lei.

Bunurile sustrase au fost valorificate ulterior în târgul de mașini din unei persoane rămase neidentificate.

Deoarece nu și-a recuperat prejudiciul, păgubita s-a constituit parte civilă în cauză cu suma menționată.

2.În noaptea de 11/12.09.2001, forțând un geam, inculpații au pătruns în incinta Restaurantului "" SA D, situat pe B-dul 22 din municipiul D și din interior au sustras băuturi alcoolice și țigări, pe care le-au consumat.

Prejudiciul cauzat părții vătămate SC "" SA D - firmă care ulterior și-a schimbat denumirea în SC " TURISM " SA T - Sucursala D se ridică la suma de 1.250,30 lei, valoare cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen, inculpații - și.

În motivele de apel formulate, inculpații au criticat sentința atacată, sub aspectul legalității, precizând că pedeapsa aplicată de instanța de fond nu a fost contopită cu alte pedepse aplicate pentru fapte infracționale concurente, pentru care au fost condamnați definitiv, pe care le-au executat, astfel că perioada executată trebuia să fie dedusă corespunzător.

În acest sens, inculpatul - a indicat sentința penală nr.1227/2001 a Judecătoriei Alba Iulia, iar inculpatul - sentința penală nr.1735/2002 a Judecătoriei Deva.

Prin decizia penală nr. 328/A/2009

De copiat

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, fără a-l motiva.

La termenul de judecată din 26 ianuarie 2010 inculpatul recurent a declarat că-și retrage recursul.

Potrivit art.385/1 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.369 alin.1 Cod procedură penală până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat.

Instanța va constata că nu subzistă cauză care face inadmisibilă calea de atac, independent de retragerea recursului său, a intervenit o cauză de stingere acțiunii care a operat ex lege și pe cale de consecință va lua act de retragerea recursului declarat de inculpat.

Având în vedere considerentele de mai sus în temeiul art.385/4 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.369 alin.1 Cod procedură penală, instanța va lua act de retragerea recursului declarat de inculpat.

În baza art.192 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 680 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

Onorariile avocatului desemnat din oficiu în sumă de câte 300 lei pentru fiecare inculpat vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

În numele legii

DECIDE:

În baza art. 385/4 rap. la art. 369 Cod pr. pen. ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 328/A/30 noiembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosarul nr-.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 680 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 600 lei, reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi înaintată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 26 ianuarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

Președinte:Monica Felicia Farcaș
Judecători:Monica Felicia Farcaș, Oana Maria Călian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 76/2010. Curtea de Apel Alba Iulia