Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 767/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 767/R/2009
Ședința publică din data de 8 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Iuliana Moldovan Ana Covrig
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin procuror
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.144/A din 01.09.2009 a Tribunalului Maramureș, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare din data de 25 martie 2008, emis în dosar nr. 622/P/2006, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a și i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av. din cadrul Baroului M, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul și partea civilă Serv
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.b pr.pen. solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate de prima instanță și cea de apel și rejudecând cauza, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 alin.1 lit.c pr.pen. întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat. Astfel, apreciază că starea de fapt așa cum este reținută prin rechizitoriu nu este confirmată de ansamblul probator administrat în cauză. Martorul a declarat că în perioada în care a fost comisă fapta, inculpatul era în C S, tocmai martorul fiind cel care în 6 martie 2006 l-a luat pe inculpat de la tren, după care în data de 10 martie 2006 l-a transportat la B la avion, dat fiind faptul că în 11 martie 2006 acesta a părăsit țara. Instanța de fond nu a luat în considerare această declarație, iar instanța de apel a apreciat că această declarație nu are relevanță, întrucât nu se referă la perioada în care s-a comis fapta. Această declarație se coroborează cu declarația martorei, aceasta declarând că inculpatul a plecat din B M în data de 4 sau 5 martie 2006, iar în data de 11 sau 12 martie 2006 părăsit țara plecând în Spania. Și această declarație este înlăturată de instanța de apel, apreciind că este subiectivă și că nu se coroborează cu alte probe. Declarația acestei martore se coroborează cu actele de la dosar, prin care se certifică părăsirea țării de către inculpat la data de 11 martie 2006. În faza de apel, la solicitarea părții civile, s-au cerut informații de la B M, care să confirme susținerea părții civile, potrivit căreia inculpatul a părăsit B M de fapt la data de 10 martie 2006. Din informațiile furnizate, reiese că în baza de date nu apare că inculpatul să fi fost pasager al vreunei curse de B M - s-a bazat pe o singură probă și anume declarația martorului, persoană ce a recunoscut că a participat în mod direct la acțiunea de luare a bunurilor, însă și-a circumstanțiat declarația, în sensul că ar fi participat la cererea inculpatului și fără să știe că săvârșește o infracțiune. Declarația acestui martor trebuie înlăturată deoarece, pe de o parte, este subiectivă și motivată de faptul de a scăpa de răspunderea unei acțiuni pe care a recunoscut-o, iar pe de altă parte, declarațiile acestuia sunt contradictorii. În motivarea instanței de fond se arată că starea de fapt se probează cu declarațiile reprezentantului părții civile și cu declarațiile martorilor,. Declarațiile martorilor și, martori asistenți la reconstituirea făcută în faza de urmărire penală, nu pot confirma starea de fapt întrucât aceștia nu dețineau nici o informație cu privire la fapta reținută. Ambele instanțe au reținut greșit că inculpatul este autorul furtului, motivat de faptul că bunurile furate nu ar fi putut fi sustrase decât de o persoană ce deținea cheie de la ușile imobilului. Din contră, din procesul verbal de cercetare la fața locului reiese că ușa demisolului era dublă, confecționată din lemn. Mai mult, reprezentantul părții civile arată că atunci când a verificat ușa a constatat că yala se putea deschide și cu șurubelnița. Diferența de tratament dintre cel acuzat de tăinuire și cel acuzat de furt pe baza aceleiași probe, diferență concretizată în trimiterea în judecată a presupusului autor și scoaterea de sub urmărire penală a celui presupus tăinuitor, apare cel puțin surprinzătoare. Consideră că s-a făcut pe deplin dovada lipsei de temeinicie a probei în acuzare, această probă necoroborându-se cu restul probelor administrate în cauză.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca fiind temeinică și legală și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Astfel, inculpatul a fost condamnat la un 1 an închisoare pentru infracțiunea de furt, cu reținerea circumstanțelor atenuante. S-a reținut de ambele instanțe că inculpatul în perioada 07-09.03.2006 a pătruns, prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, într-o încăpere, de unde a sustras în scopul însușirii pe nedrept mai multe bunuri. Inculpatul, prin apărător, a solicitat achitarea lui. Acesta a recunoscut că a lucrat la partea vătămată în luna martie 2006. Probele care atestă vinovăția inculpatului sunt declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, cea mai semnificativă fiind declarația martorului, care declară că a participat cu inculpatul la comiterea faptei, inculpatul având o cheie. Apărarea inculpatului, în sensul că acesta era plecat în străinătate la data comiterii faptei, nu are relevanță deoarece din copia pașaportului rezultă că acesta a plecat în străinătate abia în data de 11 martie 2006
CURTEA
Prin sentința penală nr. 118 din 22 ianuarie 2009 Judecătoriei Baia Mare, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i pen. cu aplic. art. 37 lit. b pen. art. 74 lit. c pen. rap. la art. 76 lit. c pen.
În temeiul art. 71.pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a pen.
În baza art. 14.pr.pen. art. 346 alin. 1.pr.pen. și art. 998 și urm. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă " Serv" BMa sumei de 4.500 lei reactualizată cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 191 alin. 1.pr.pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata către stat a sumei de 300 lei - cheltuieli judiciare.
În considerentele sentinței s-a reținut faptul că la începutul lunii martie 2006, inculpatul, împreună cu martorul, s-au deplasat la hotelul din B M, unde realizau lucrări de renovare. Cu ajutorul unei chei potrivite, inculpatul a pătruns în incinta hotelului de unde, ajutat de martor, a sustras o betonieră, o macara de ridicat mortar, un rotopercutor, un flex, precum și 3 uși din lemn, bunuri pe care le-au încărcat într-un camion închiriat. Ulterior, bunurile au fost înstrăinate de către inculpat, care în data de 11.03.2006 a părăsit țara.
Starea de fapt reținută de instanță a fost probată cu declarațiile reprezentantului părții civile (filele 6-8 din dosarul de urmărire penală, fila 57 din dosarul instanței), declarațiile martorilor (fila fila 30 din dosarul de urmărire penală, fila din dosarul instanței), (fila 23 din dosarul de urmărire penală, fila 107 din dosarul instanței), (fila 31 din dosarul de urmărire penală), proces-verbal de cercetare la fața locului (fila 5 din dosarul de urmărire penală), proces-verbal de reconstituire (filele 28-29 din dosarul de urmărire penală).
Deși se susține teza că în perioada 07-09.03.2006 inculpatul nu se afla în municipiul B M, în acest sens fiind audiat martorul (fila 94), care "din câte și-a amintit" în data de 06.03.2006 inculpatul se afla în O, instanța a apreciat că data certă la care inculpatul a părăsit România este data de 11.03.2006 (fila 97 din dosarul instanței).
De asemenea, declarația martorului se coroborează cu declarația reprezentantului părții civile, potrivit căreia inculpatul efectua lucrări de renovare la hotelul deținând și cheia de acces. Potrivit declarației acestuia din urmă, bunurile sustrase se aflau la demisolul imobilul (fila 7 verso din dosarul de urmărire penală), iar din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fața locului rezultă că " ușa demisolului este dublă, confecționată din lemn, cu sistemul de închidere tip cu yală, ușa fiind închisă" (fila 5 din dosarul de urmărire penală), astfel încât bunurile nu puteau fi sustrase decât de către o persoană care deținea cheia de acces.
În cursul urmăririi penale, a fost efectuat în cauză un raport de constatare tehnico-științifică, potrivit concluziilor căruia, versiunea prezentată de către martorul corespunde realității (filele 34-36 din dosarul de urmărire penală). Deși din punct de vedere al forței probante, concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică în domeniul detecției comportamentului simulat nu constituie mijloace de probă, instanța a apreciat că acestea au valoarea unor indicii orientativi.
În drept, fapta inculpatului care în perioada 07-09.03.2006, împreună cu numitul, folosind chei potrivite a pătruns în incinta hotelului din B M, de unde a sustras mai multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art.209 alin. 1 lit. a și i pen.
Instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. b pen. privind recidiva postexecutorie, primul termen al recidivei constituindu-l condamnarea de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 429/11.12.2001 a Judecătoriei Oravița, inculpatul fiind arestat la data de 09.11.2003 și liberat condiționat la data de 10.06.2004 cu un rest neexecutat de 131 zile.
La individualizarea și dozarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanța a ținut seama de atitudinea acestuia, care nu a recunoscut săvârșirea faptei și nu s-a prezentat în fața organelor judiciare, dar și de modul de săvârșire a faptei, de împrejurarea că, din probele administrate reiese faptul că acesta nu fusese plătit pentru activitatea desfășurată.
Pentru aceste motive, instanța a reținut în sarcina inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c pen. și a redus pedeapsa potrivit art. 76 lit. c pen. sub minimul special prevăzut de lege.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 998-999.civ. și anume: existența unui prejudiciu care este urmarea directă a faptei inculpatului, precum și vinovăția acestuia sub forma intenției directe.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a și i pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. art. 74 lit. c rap la art. 76 lit. c pen. l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71.pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a pen. având în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice precum și al unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sunt incompatibile cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni.
În baza art. 14.pr.pen. coroborat cu art. 346 alin 1.pr.pen. și art. 998 și următoarele civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4500 lei, reactualizată, reprezentând despăgubiri civile, către partea civilă " Serv" B
În baza art. 191 alin.1 pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 300 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, care a solicitat a fi achitat în temeiul art. 10. lit. c pr.pen.
În cuprinsul motivelor sale de apel, s-a arătat că starea de fapt reținută în rechizitoriu nu este confirmată de probele aflate la dosar. Potrivit declarației martorului, în perioada comiterii faptei apelantul-inculpat s-a aflat la O (jud. C S), martorul fiind cel care în data de 6 martie 2006 l-a luat de la tren din T, apoi la 10 martie l-a transportat la avion la B, iar în data de 11 martie 2006 părăsit țara. În mod neîntemeiat nu a fost avută în vedere această declarație.
se întemeiază doar pe depoziția martorului (care a recunoscut că a participat la acțiunea de luare a lucrurilor), însă această declarație este subiectivă și motivată de intenția de a-i fi înlăturată răspunderea. Declarațiile sale sunt contradictorii (în declarația dată la 13 martie 2007 acesta a arătat că apelantul-inculpat l-a chemat pentru a lua acele bunuri și a-și recupera din banii pe care trebuia să îi primească, cunoscând astfel că această acțiune se realizează fără drept, apoi la termenul de judecată din 15 decembrie 2008 acesta a arătat că apelantul-inculpat i-a precizat că a fost plătit de antreprenor, dar el nu a primit bani de la apelantul-inculpat și nu știa că nu avea acordul proprietarului, iar la 5 decembrie 2006 arătat că apelantul-inculpat i-a plătit până când reprezentantul intimatei-parte civile îi va da banii). La 12 decembrie 2006 precizat că apelantul-inculpat nu avea de unde să îi plătească, pentru că el însuși nu a fost plătit de reprezentantul intimatei-parte civilă. De asemenea, în timp ce în declarația din 5 decembrie 2006 arătat că au existat și anterior furturi de pe acest șantier, în fața instanței a indicat contrariul.
Declarațiile martorilor asistenți la reconstituire și nu confirmă starea de fapt, iar declarația reprezentantului intimatei-parte civilă, poate servi la aflarea adevărului doar în măsura în care se coroborează cu fapte, împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor de la dosar. Din declarația acestuia nu rezultă că apelantul-inculpat a comis fapta.
Din procesul-verbal de cercetare la fața locului, rezultă că ușa de la demisol era dublă cu ochiuri de sticlă fixe, câteva fiind sparte, astfel că s-a reținut în mod greșit că bunurile nu puteau fi sustrase decât de o persoană care avea cheia de la ușile acestui imobil. Mai mult, reprezentantul intimatei-parte civilă a arătat că yala de la se putea deschide și cu șurubelnița, deci a fost stricată pentru a se putea intra.
În acea perioadă apelantul-inculpat a deținut importante sume de bani.
O M parte din datele furnizate de martorul acuzării le cunoaște de la reprezentantul intimatei-parte civilă. Deși a participat efectiv la acțiunea de luare a bunurilor, nu își amintește data comiterii faptei, dar știe că a doua zi a plecat din țară, deși nu s-a mai întâlnit cu acesta, fiind informat de reprezentantul intimatei-parte civilă.
Fapta a fost descoperită la 9 martie 2006, iar apelantul-inculpat se afla la O din data de 6 martie 2006. Doar în baza declarației martorului, s-a reținut faptul că apelantul-inculpat a comis fapta, iar acesta a părăsit țara a doua zi. Prin urmare, fapta s-a comis în perioada 4-5 martie 2006, însă este inexplicabil faptul că reprezentantul intimatei-parte civilă a aflat a doua zi că apelantul-inculpat a plecat, precum și faptul că furtul nu s-a descoperit în data de 5 sau 6 martie 2006, în condițiile în care reprezentantul intimatei-parte civilă nu a fost pe șantier doar în perioada 7-8 martie 2006.
Nu s-a dovedit faptul că bunurile ar fi fost vândute învinuitului, decât cu declarația martorului. S-a aplicat un tratament juridic diferit persoanei acuzate de comiterea infracțiunii de tăinuire în raport de cea acuzată de infracțiunea de furt în baza aceleiași probe (presupusul autor a fost trimis în judecată, iar presupusul tăinuitor a fost scos de sub urmărire penală).
Această probă, pe care se întemeiază acuzarea, nu se coroborează cu ansamblul probelor aflate la dosar.
Sarcina probei aparține acuzării, iar dubiul profită inculpatului. Antecedentele penale ale apelantului-inculpat (a mai fost condamnat pentru fapte de același gen), nu pot dovedi faptul că apelantul-inculpat a comis fapta, dimpotrivă, în cazul în care ar fi intenționat să sustragă bunurile, ar fi procedat într-un mod precaut. La dosar nu există probe care să îi dovedească în mod cert vinovăția.
În cuprinsul motivelor de apel apelantul-inculpat a arătat că solicită respingerea despăgubirilor civile pretinse, acestea neputându-se acorda în cazul în care se dispune achitarea, întrucât fapta nu a fost comisă de inculpat.
Prin decizia penală nr. 144/A din data de 1 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în baza art. 379 pct. 1 lit. b pr.pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 118 din 22 ianuarie 2009 Judecătoriei Baia Mare.
În temeiul art. 192 alin. 2.pr.pen. tribunalul a obligat apelantul-inculpat să plătească statului suma de 100 lei - cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul, examinând sentința penală apelată prin prisma dispozițiilor art. 371.pr.pen. a reținut următoarele:
Din probele administrate în cauză, rezultă că în perioada 7 martie - 9 martie 2006 apelantul-inculpat a sustras, însoțit fiind de martorul, mai multe bunuri de la intimata-parte civilă " Serv" B M la care muncea (o betonieră, un rotopercutor, un flex, o macara de ridicat mortar și trei uși din lemn - în valoare totală de 4.500 lei), apoi în data de 11 martie 2006 plecat din România.
În acest sens, a reținut instanța de apel, sunt declarațiile martorului (care a arătat că l-a însoțit pe apelantul-inculpat la locul comiterii faptei și l-a ajutat la încărcarea acestor bunuri după ce, în prealabil, au intrat în imobil cu ajutorul unei chei pe care apelantul-inculpat o avea asupra sa, reprezentantul intimatei parte civilă confirmând faptul că acesta avea asupra sa cheile de la ușă), ale învinuitului (care deși nu a recunoscut faptul că ar fi cumpărat bunurile sustrase, a arătat în faza de urmărire penală că știa de la apelantul-inculpat că uneltele de lucru folosite la renovarea imobilului îi vor rămâne lui) și procesul-verbal de cercetare la fața locului (potrivit căruia, ușa de la demisol avea ochiuri de sticlă fixe, câteva fiind sparte, dar ușa era închisă, ceea ce confirmă susținerile martorului în sensul că bunurile au fost sustrase prin folosirea cheii de la ușă, o cheie aflându-se la apelantul-inculpat - 5 dosar ). De asemenea, în cuprinsul plângerii sale, reprezentantul intimatei-parte civilă a arătat că în spatele clădirii principale (a hotelului) se găsea o căsuță din lemn, în care se aflau depozitate unelte de lucru, ușa a fost deschisă forțat, dar, deși se aflau acolo 3 roți complete pentru un autoturism marca "Audi 4", acestea nu au fost sustrase (6 dosar ). Aceasta denotă faptul că se urmărea a se sustrage anumite bunuri, respectiv de către o persoană care avea reprezentarea bunurilor pe care dorea să și le însușească pe nedrept. În măsura în care o persoană străină ar fi pătruns în imobil, pentru valorificarea acestor bunuri, ar fi prezentat interes și acestea.
Între declarațiile învinuitului și a martorului există contradicții (în sensul că, cel dintâi a contestat faptul că ar fi cumpărat bunurile sustrase, iar cel de-al doilea a confirmat acest aspect), însă aceasta se explică prin poziția procesuală diferită a acestora (primul a avut calitatea de învinuit, iar cel de-al doilea, doar de martor) astfel că, declarația dată de învinuit este apreciată ca fiind subiectivă.
Chiar dacă martorul a precizat faptul că în data de 6 martie 2006 apelantul-inculpat s-a deplasat la O, iar în data de 10 martie 2006 martorul l-a condus la aeroport întrucât a plecat în Spania, această declarație nu este relevantă în cauză în condițiile în care nu se referă la perioada în care s-a comis fapta (7-9 martie 2006 - perioadă în care putea să revină în B M). Declarația dată în acest sens de martora (care a arătat că apelantul-inculpat a plecat la O la 4 sau 5 martie 2006 și nu s-a mai întors la B M) este subiectivă, dat fiind faptul că este fosta soție a acestuia și această declarație nu se coroborează cu alte probe, cu privire la ultimul aspect.
Pentru aceste motive, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului este dovedită.
Fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,i pen. cu aplic. art. 37 lit. b pen. (aplic. art. 37 lit. b pen. se justifică, întrucât prin sentința penală nr. 429/11.12.2001 a Judecătoriei Oravița acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, din a cărei executare s-a liberat condiționat la 10 iunie 2004, rămânându-i un rest de pedeapsă neexecutat de 131 zile, termenul de reabilitare de drept de 3 ani nefiind împlinit).
Pedeapsa aplicată acestuia a fost în mod judicios individualizată, ea corespunzând gradului de pericol social al faptei comise și al acestuia.
În mod legal și temeinic s-a dat eficiență prev. art. 71,64 lit. a teza a II-a pen. întrucât ocuparea funcțiilor la care se referă aceste texte legale implică existența unui profil moral ireproșabil. Pentru același considerent, prima instanță avea obligația de a interzice și dreptul prev. de art. 71, 64 lit. b pen. și, în plus, să îi interzică și dreptul prev. de art. 71,64 lit. a teza I pen. întrucât apelantul-inculpat nefiind în măsură să aprecieze valorile patrimoniale existente în societate, nu poate să facă aprecieri juste nici cu privire la modul în care este ales organul legiuitor și celelalte organe de stat care se aleg prin vot. Întrucât însă, în apelul inculpatului, acestuia nu i se poate agrava situația, soluția primei instanțe a fost menținută sub acest aspect.
În privința laturii civile a cauzei, tribunalul a constatat că aceasta a fost soluționată în mod legal și temeinic (intimatul-parte vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 4.500 lei actualizată).
Pentru toate aceste motive, tribunalul a respins apelul inculpatului ca fiind nefondat.
Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, în termen legala declarat recurs inculpatul, pe care nu l-a motivat prin cererea de recurs, ci printr-un memoriu separat, depus la dosar la data de 13 noiembrie 2009.
S-a solicitat casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză și, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit. a rap.la art.10 alin.1 lit.c pr.pen. întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat. A fost invocat cazul de casare prev. de art.385/9 alin.1 pct.18 pr.pen.
S-a arătat în motivarea recursului că, starea de fapt reținută prin rechizitoriu nu este confirmată de probele administrate în cauză.
În primul rând, martorul a declarat că în perioada în care a fost comisă fapta, inculpatul era în C S, tocmai martorul fiind cel care în 6 martie 2006 l-a luat pe inculpat de la tren, după care în data de 10 martie 2006 l-a transportat la B la avion, dat fiind faptul că în 11 martie 2006 acesta a părăsit țara. Instanța de fond, fără vreun motiv întemeiat, nu a luat în considerare această declarație, iar instanța de apel a apreciat că această declarație nu are relevanță, întrucât nu se referă la perioada în care s-a comis fapta.
Declarația martorului, se coroborează însă, cu declarația martorei, aceasta declarând că inculpatul a plecat din B M în data de 4 sau 5 martie 2006, iar în data de 11 sau 12 martie 2006 părăsit țara plecând în Spania. Și această declarație a fost înlăturată nejustificat de instanța de apel, apreciind că este subiectivă și că nu se coroborează cu alte probe.
Declarația acestei martore se coroborează însă cu actele de la dosar, prin care se certifică părăsirea țării de către inculpat la data de 11 martie 2006. Din informațiile furnizate de "" B M, reiese că în baza lor de date, nu apare ca inculpatul să fi fost pasager al vreunei curse de B M - B în perioada respectivă.
s-a bazat pe o singură probă și anume, declarația martorului, persoană ce a recunoscut că a participat în mod direct la acțiunea de luare a bunurilor, însă și-a circumstanțiat declarația, în sensul că ar fi participat la cererea inculpatului și fără să știe că săvârșește o infracțiune.
S-a solicitat înlăturarea declarației acestui martor deoarece, pe de o parte, este subiectivă și motivată de nevoia de a scăpa de răspundere, iar pe de altă parte, declarațiile acestuia sunt contradictorii.
De asemenea, se impun a fi înlăturate și declarațiile martorilor și, martori asistenți la reconstituirea făcută în faza de urmărire penală, care nu pot confirma starea de fapt, întrucât aceștia nu dețineau nici o informație cu privire la fapta reținută.
Procesul-verbal de cercetare la fața locului, coroborat cu afirmațiile reprezentantului părții civile, demonstrează că ușa încăperii de unde s-au sustras bunuri avea ochiuri de sticlă fixe, câteva fiind sparte și că, yala de la ușă putea fi deschisă și cu șurubelnița și deci, a fost stricată pentru a se putea intra înăuntru.
Acțiunea civilă formulată în cauză, în mod neîntemeiat a fost admisă, soluția corectă fiind aceea de respingere a pretențiilor civile, în virtutea dispozițiilor art.346 alin.3 pr.pen. fapta nefiind comisă de inculpat.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 pr.pen. Curtea constată următoarele:
În primul rând, trebuie precizat că recursul formulat în cauză nu a fost motivat în termenul legal, respectiv, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată - potrivit art.385/10 alin.2 pr.pen. - care a fost în 27.10.2009, așa încât, instanța de recurs, în virtutea dispozițiilor art.385/10 alin.2/1 pr.pen. va lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art.385/9 alin.3 pr.pen. se iau în considerare din oficiu, unul dintre acestea fiind, de altfel, invocat și de către recurent, cel prev. de art.385/9 alin.1 pct.18 pr.pen. - s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau condamnare.
Curtea constată însă, că acest motiv de casare nu este incident în cauză, instanța de fond pronunțând o hotărâre corectă de condamnare a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a și i Cod penal.
Fără a relua argumentația fondată a celor două instanțe, Curtea constată că, în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, s-a stabilit corect că, în perioada 07- 09.03.2006 inculpatul, împreună cu numitul, a pătruns prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, într-o încăpere din incinta hotelului " " și a sustras, în scopul însușirii pe nedrept, bunuri aparținând părții civile " Serv" B M la care muncea (o betonieră, un rotopercutor, un flex, o macara de ridicat mortar și trei uși din lemn), în valoare totală de 4.500 lei.
Corect s-a apreciat că starea de fapt reținută este dovedită cu: declarațiile martorului; ale învinuitului; ale reprezentantului părții civile; ale martorilor asistenți la reconstituire și; procesul-verbal de cercetare la fața locului - cu mențiunile corespunzătoare pentru fiecare din aceste părobe.
Motivat și justificat au fost înlăturate depozițiile martorilor și, întrucât acestea, prin datele furnizate, nu sunt concludente, nu ajută la soluționarea cauzei, nu stabilesc cu certitudine, că în perioada comiterii faptei, inculpatul s-a aflat într-o anumită locație, alta decât cea a comiterii faptei.
Declarațiile martorilor asistenți la reconstituire nu se impun a fi înlăturate, dat fiind faptul că aceștia au participat la reconstituirea faptei, procedeu în cadrul căruia, în prezența lor, martorul a arătat cum s-au desfășurat acțiunile de sustragere de bunuri, la care a participat împreună cu inculpatul, așa încât, declarațiile acestora - privitor la modul cum martorul a descris organelor de anchetă modul de comitere a faptei - se coroborează cu celelalte declarații ale martorului, precum și cu declarațiile reprezentantului părții civile și cu conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului.
Irelevant este și faptul că numitul nu recunoaște că inculpatul i-a vândut lui bunurile sustrase, prezentând importanță afirmațiile acestui martor în sensul că - știa de la inculpat că sculele cu care acesta lucra, îi vor rămâne inculpatului.
Corect au fost explicate de instanțe și contradicțiile dintre declarațiile lui și ale martorului, din perspectiva calității pe care au avut-o fiecare, în cadrul acestui proces și valoarea probatorie a depozițiilor acestora, raportat la coroborarea cu restul probelor de la dosar.
Față de toate aceste considerente, Curtea constată că nu este incident cazul de casare invocat și, nefiind identificate alte cazuri de casare care să fi luate în considerare din oficiu, recursul în cauză apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen.
În baza art.189 pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 50 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, av., ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul -,. în O,-, jud. C-S și reședința în B M,-/49, jud. M, împotriva deciziei penale nr. 144/A din 01 septembrie 2009 Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, av., ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 8 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red./Dact.
5 ex./16.12.2009
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Iuliana Moldovan Ana Covrig
