Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 77/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECTIA PEALA
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 77
Ședința publică de la 07 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anton Dan
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
JUDECĂTOR 3: Scriminți Elena
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
La ordine fiind judecarea recursului penal având ca obiect "art.209 Cod penal", promovat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr.323/A din data de 15.11.2007, pronunțată de Tribunalul Vaslui, in dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. I apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, lipsa fiind partea vătămată intimată -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare pentru acest termen de judecată, că la termenul anterior cauza a fost amânată la cererea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent pentru a pregăti apărarea, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Av. I pentru inculpatul recurent arată că nu are de formulat alte cereri; acesta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a luat legătura cu ea, nu are de solicitat probe.
Nemaifiind de formulat cereri, curtea acordă cuvântul în recurs.
Av. I pentru inculpatul recurent, având cuvântul, arată că recursul promovat în termen de către acesta se întemeiază pe dispozițiile art. 385 ind. 9 pct. 14 Cod procedură penală. Astfel, inculpatul consideră că pedeapsa ce i-a fost aplicată a fost greșit individualizată, cu nerespectarea art. 72 Cod procedură penală, neavându-se în vedere condițiile în care a fost comis fapta, împrejurarea că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat prin restituire. În plus, așa cum este precizat și în cererea de recurs, instanța de apel a arătat că desființează în parte hotărârea instanței de fond, fără a preciza care parte se desființează și care parte din hotărâre se menține, făcându-se referire doar la onorariul de avocat. Prin urmare, solicită admiterea recursului și a se aplica inculpatului o pedeapsă mai mică, și, raportat și la pericolul social redus al faptei, apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 81 Cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că pentru un furt comis în loc public, pe timp de noapte, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. A mai fost revocat un rest de pedeapsă de 576 zile închisoare rămas neexecutat dintr-o pedeapsă aplicată anterior inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 576 zile. Hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, recursul promovat de inculpat nu este fondat și solicită a fi respins.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțării,
Curtea,
Deliberând asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.322/7 septembrie 2007 Judecătoriei Hușis -a dispus:
"Condamnă inculpatul - născut la 27.06.1981 în H, fiul lui și, român, 5 clase, fără ocupație, CNP -, domiciliat în H, str. -,.10,. A,.1, județul V, recidivist, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.208 al.1, 209 al.1 lit. "g" Cod penal cu aplicarea art.37 lit. "a", 74 și 76 Cod penal.
În baza art.61 Cod penal revocă beneficiul liberării condiționate a restului de 577 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pronunțată de Judecătoria Huși prin sentința penală nr.623/21.12.2004, pe care îl contopește cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, adică 577 zile.
Pe durata prevăzută de art.71 al.2 Cod penal, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. "a, b, c" Cod penal.
În baza art.348 Cod procedură penală, constată prejudiciul recuperat prin restituire de către partea vătămată - și ia act că nu se constituie parte civilă în cauză".
Prin decizia penală nr.323/A/15 noiembrie 2007 Tribunalului Vasluis -a dispus.
"Admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.322 din 7 septembrie 2007 Judecătoriei Huși, pe care o desființează, în parte, în latura penală.
Rejudecând, înlătură din sentință mențiunea privind plata onorariului pentru avocatul din oficiu și menține celelalte dispoziții".
Tribunalul Vasluia reținut:
"Examinând actele și lucrările dosarului în raport de primul motiv invocat, precum și din oficiu - conform dispozițiilor art.371 alin.2 Cod procedură penală - tribunalul constată că, în mod corect instanța de fond a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de 577 zile rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.623 din 21 decembrie 2004 Judecătoriei Huși.
Potrivit dispozițiilor art.61 alin.1 teza a II-a Cod penal, dacă în intervalul de timp de la liberare până la împlinirea duratei pedepsei cel liberat a comis din nou o infracțiune, instanța, ținând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea.
Față de starea de recidivă postcondamnatorie în care se găsește inculpatul și de multitudinea condamnărilor anterioare ale acestuia - toate pentru fapte similare cu cele ce fac obiectul prezentei judecăți - se apreciază că, în mod corect prima instanță a dispus revocarea liberării condiționate cu privire la restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, perseverența sa infracțională fiind evidentă.
Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate tribunalul constată că instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate - în cadrul criteriilor generale prevăzute de art.72, 52 Cod penal - cu luarea în considerare a împrejurărilor comiterii faptei, a gradului concret de pericol social, dar și a elementelor ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului care a recuperat prejudiciul produs și a adoptat o conduită corectă pe tot parcursul procesului penal, recunoscând fapta comisă și manifestând regret.
Ca urmare, s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante facultative - conform dispozițiilor art.74 Cod penal - cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile dispozițiilor art.76 lit. c Cod penal.
Motivul ce vizează onorariul pentru avocatul din oficiu este corect invocat.
Astfel, din înscrisurile existente la fila 33 din dosarul de urmărire penală și fila 15 din dosarul de fond rezultă că inculpatul a avut apărător ales, care i-a acordat asistență juridică atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești la instanța de fond.
În consecință, mențiunea privind plata onorariului pentru avocatul din oficiu din sentința apelată este greșită, ea urmând a fi înlăturată.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.379 pct.2 lit. a Cod procedură penală se va admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale 322 din 7 septembrie 2007 Judecătoriei Huși, care va fi desființată în parte, în latura penală".
În termen legal inculpatul a recurat decizia penală sus-menționată, nu s-a prezentat în instanță pentru a-și motiva și susține recursul, deși a fost legal citat.
Curtea de Apel a analizat actele și lucrările dosarului de fond și de apel prin prisma motivelor susținute de inculpat în apel, respectiv cuantumul pedepsei aplicate și modalitatea de executare a acesteia.
S-a constatat și reținut probator, față de natura infracțiunii pentru care a fost judecat inculpatul (de furt calificat prevăzută de art.208 al.1, 209 al.1 lit. g Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal), de modalitățile și împrejurările săvârșirii acesteia, de circumstanțele personale ale inculpatului - că instanța de fond a realizat o justă individualizare probatorie.
S-a reținut în sarcina inculpatului că:
În după-amiaza zilei de 31.01.2007, partea vătămată - împreună cu un coleg de serviciu pe nume au mers la terasa restaurantului "Cina 2" pentru a consuma bere. Prin jurul orei 20,00 la terasă a venit și inculpatul care a mers la o masă unde se afla martorul.
La un moment dat, între partea vătămată și inculpat s-a iscat o ceartă în timpul căreia inculpatul i-a cerut părții vătămate să iasă afară din restaurant. Partea vătămată s-a întâlnit pe holul grupului sanitar cu inculpatul care i-a solicitat să-l servească cu o bere. Partea vătămată a fost de acord, fapt pentru care și-a scos portofelul și a luat două bancnote a 10 lei. În acele momente inculpatul s-a hotărât să sustragă banii părții vătămate, luându-i cele două bancnote din mână și alte două bancnote de 10 lei din portofel. Tot atunci a luat din mâna părții vătămate și un telefon mobil marca Nokia 3220, după care a ieșit din grupul sanitar.
Față de starea de recidivă postcondamnatorie în care se găsește inculpatul și de multitudinea condamnărilor anterioare ale acestuia - toate pentru fapte similare cu cele ce fac obiectul prezentei judecăți - se apreciază că, în mod corect prima instanță a dispus revocarea liberării condiționate cu privire la restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, perseverența sa infracțională fiind evidentă.
Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate - în cadrul criteriilor generale prevăzute de art.72, 52 Cod penal - cu luarea în considerare a împrejurărilor comiterii faptei, a gradului concret de pericol social, dar și a elementelor ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului care a recuperat prejudiciul produs și a adoptat o conduită corectă pe tot parcursul procesului penal, recunoscând fapta comisă și manifestând regret.
Ca urmare, s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante facultative - conform dispozițiilor art.74 Cod penal - cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile dispozițiilor art.76 lit. c Cod penal.
Sub aspectul reindividualizării pedepsei aplicate și a modalității de executare a acesteia, raportat la considerentele expuse și rezultate cert probator - motivul invocat de inculpat nu este fondat, iar alte vicii (în fapt sau drept) nu s-au constatat în hotărârile recurate pentru a fi casate.
În conformitate cu dispozițiile art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală va fi respins ca nefondat recursul inculpatului.
- fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.323/A din 15 noiembrie 2007 Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei onorariu de avocat oficiu, care va fi avansată din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
- -
- -
14.II.2008.-
2 ex.-
Președinte:Anton DanJudecători:Anton Dan, Ciubotariu, Scriminți Elena