Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 770/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
496/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 770
Ședința publică din data de 27 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bădescu Liliana
JUDECĂTOR 2: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 3: Dumitrașcu Sofica
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de către recurentul-parte-civilă - împotriva Deciziei Penale nr. 685/A din data de 12.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a I-a penală, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 mai 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie penală, când Curtea, în temeiul art. 306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 20.05.2009, respectiv pentru data de 27.05.2009, astăzi, când în aceeași compunere,
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea nr. 10850/P/2004 din 18.01.2006 au fost trimiși în judecată în stare de libertate inculpații și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 208 - 209 alin. 1 lit.a,g Cod penal.
Într-un prim ciclu procesual prin sentința penală nr.2673/12.12.2006, Judecătoria Bufteaa dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, achitarea inculpaților sub aspectul infracțiunii prev. de art. 208 - 209 alin. 1 lit.a, Cod penal.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea și partea civilă -.
Prin decizia penală nr.323/10.05.2007, Tribunalul București - Secția I-a Penală a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchet și partea civilă menținând soluția instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă -.
Prin decizia penală nr.1311/12.12.2007 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală a admis recursurile declarate în cauză, a casat decizia penală nr. 323/10.05.2007 a Tribunalul București - Secția I-a Penală și sentința penală nr.12.12.2006 a Judecătoriei Buftea și a trimis cauza spre rejudecare a Judecătoria Buftea.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că inculpații nu au beneficiat de apărare, la soluționarea în fond a cauzei, deși aceasta era obligatorie conform art. 171 alin. 3 Cod procedură penală.
Procedând la rejudecarea cauzei, instanța de fond, respectiv Judecătoria Bufteaa pronunțat sentința penală nr.133/13.03.2008 dispunând în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedura penala raportat la art. 10 lit. c Cod procedura penală, a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzuta de art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. a si g Cod penal.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedura penala raportat la art. 10 lit. c Cod procedura penala, a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzuta de art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin.1 lit. a si g Cod penal.
În temeiul art.346 alin. 3 Cod procedura penala, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civila formulata de partea civila - împotriva inculpaților și.
S-a dispus avansarea și plata, din fondul Ministerului Justiției către Baroul București - Oficii a sumei de 20 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpaților, în parte.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că inculpații și au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 - 209 alin. 1 lit.a,g Cod penal, constând în aceea că la data de 08.11.204, numita - a sesizat organele de poliție arătând că în noaptea de 04/05.11.2004 numiții și și i-au sustras dintr-o situată în câmp lângă fostul CAP din comuna Adunații, mai multe bunuri personale în valoare de 20.000.000 lei.
Reține instanța de fond că din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză cu privire la această faptă, rezultă că săvârșirea faptei de către inculpați nu este probată, neexistând mijloace de probă de natură să probeze implicarea inculpaților în săvârșirea acestei fapte.
Susținerile părții vătămate în sensul că inculpații ar fi autorii faptei reclamate nu se coroborează cu restul mijloacelor de probă administrate în cauză conform exigențelor stipulate prin dispozițiile art. 75 Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea și partea civilă - motivând că instanța de fond nu a valorificat probatoriul administrat, rezultând cu certitudine din declarațiile martorilor și că inculpații sunt autorii infracțiunii de furt.
Partea vătămată solicită condamnarea inculpaților considerând că soluția de achitare reprezintă o eroare judiciară.
Prin decizia penală nr.685/02.12.2008, Tribunalul București - Secția I-a Penală, în majoritate, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.
A respins ca tardiv formulat, apelul declarat de partea civilă -.
Cheltuielile judiciare ocazionate de apelul parchetului au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică, probele administrate în cauză nefiind în măsură să dovedească vinovăția inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în dauna părții vătămate -.
Cu privire la apelul părții vătămate - a reținut că a fost formulat tardiv, astfel încât l-a respins ca atare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă -.
În recursul Parchetului este criticată decizia pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie motivând că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpaților fără a ține seama de probele administrate în cauză, în special declarația martorului care a declarat că i-a văzut pe cei doi inculpați în apropierea barăcii părții vătămate, ca și plângerea și declarațiile părții vătămate.
În recursul său Parchetul invocă motivul de casare prev. de art. 38515pct. 18 Cod procedură penală.
În recursul părții civile - se solicită condamnarea celor doi inculpați arătând că au fost văzuți de martorul în timpul săvârșirii faptei.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate, conform art. 3856alin. 2 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează:
Astfel în mod corect instanța de fond a dispus achitarea inculpaților, soluție menținută și de instanța de prim control judiciar, cât timp din probele administrate în cauză nu rezultă indubitabil că inculpații și se fac vinovați de săvârșirea faptei prev. de art. 208 - 209 alin.1 lit.a,g Cod penal.
Actul de sesizare a instanței respectiv rechizitoriul nr. 10850/P/2004 din data de 18.01.2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea,de altfel foarte sumar,se bazează doar pe declarația martorului, care a afirmat că i-a surprins pe cei doi inculpați în apropiere și în interiorul barăcii numitei -.
La fel și în căile de atac declanșate de către parchet, criticile aduse hotărârilor judecătorești se bazează doar pe declarațiile martorului.
Curtea reține că în mod corect a apreciat instanța de fond că din coroborarea tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească nu rezultă indubitabil că inculpații se fac vinovați de săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor.
Nici declarația martorului nu reprezintă o probă concludentă care să facă posibilă condamnarea inculpaților cât timp afirmațiile sale cuprins multe contradicții.
Astfel în declarația dată la data de 24.11.2004 arată că auzind câinii lătrând s-a deplasat la baraca părții vătămare unde l-a văzut pe inculpatul iar la câțiva metri de a auzit vocea inculpatei.
Arată martorul căavând bricheta aprinsăl-a recunoscut pe inculpat și știe că cei doi soți au spart baraca părții vătămate întrucât în timp cel el se afla în apropiere unul ei se afla în.
La confruntarea dintre inculpatul și martorul acesta a afirmat că l-a văzut în preajma barăcii părții vătămate doar pe inculpatul că nu a văzut-o pe inculpata, că a verificat ușa barăci și tatăl era în regulă.
În declarația dată în faza de cercetare judecătorească martorul arată că ieșind afară pentru necesități fiziologice, a auzit vocea inculpatului care îi striga câinele, faptul că nu l-a văzut pe inculpat ci doar l-a auzit, întrucât era întuneric.
Arată de asemenea martorul că l-a văzut pe inculpat ieșind din spatele barăcii părții vătămate, că nu a văzut-o pe inculpata ci doar a auzit-o spunând "hai să plecăm că ne-a văzut".
Ca atare martorul nu declară în mod constant situația de fapt percepută de el personal, declarațiile reale fiind contradictorii, împrejurări în raport de care Curtea apreciază că această probă nu are o forță probantă atât de mare încât să conducă la pronunțarea unei soluții de condamnare.
Declarațiile și plângerea părții vătămate invocate în motivele de recurs ale Parchetului ca fiind o probă importantă a cauzei, pot fi avute în vedere doar ca un mod de sesizare a organelor abilitate, cât timp partea vătămată a formulat plângere împotriva inculpaților ca urmare a celor relatate de martorul, fără a lua cunoștință personal de comiterea acestei infracțiuni de către inculpați.
Susținerile Parchetului în sensul că, în baza declarațiilor date de martorul rezultă cu certitudine că inculpații s-au aflat în câmpul infracțional, nu poate conduce automat la stabilirea vinovăției inculpaților, cât timp prezența lor în câmpul infracțional poate fi justificată prin faptul că baraca lor se afla chiar lângă baraca părții vătămate.
Nici declarația dată de martorul nu prezintă relevanță cât timp acesta nu era un martor direct și chiar a declarat că nu cunoaște amănunte în legătură cu fapta dedusă judecății.
Chiar dacă, prin absurd, am considera că inculpații au comis fapta ce li se reține în sarcină, vinovăția lor nu este dovedită cu nici o probă.
Declarațiile date de martorul nu se coroborează cu nici-o altă probă administrată în cauză, și nu au o forță probantă suficientă pentru a răsturna prezumția de nevinovăție, motiv pentru care Curtea consideră că recursul declarat de parchet nu este întemeiat.
Cu privire la recursul formulat de partea vătămată -, Curtea reține că și acesta nu este fondat în condițiile în care apelul părții vătămate a fost respins ca tardiv, iar aceasta nu a învederat Curții motivele care au împiedicat-o să declarare apel peste termenul legal prev. de art. 262 Cod procedură penală.
Pentru considerentele arătate, Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală să respingă ca nefondate recursurile declarate de Parchet și partea civilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă - împotriva deciziei penale nr. 685/02.12.2008 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurenta parte civilă la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Onorariu avocat oficiu de 200 lei pentru recurenta parte civilă se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
G -
Red.
Dact./01.07.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Red. - Judecătoria Buftea - Secția Penală
Președinte:Bădescu LilianaJudecători:Bădescu Liliana, Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica
