Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 784/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 784

Ședința publică de la 03 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Anton

JUDECĂTOR 2: Elena Scriminți

JUDECĂTOR 3: Gabriela Scripcariu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei penal privind recursurile declarate de inculpații și, deținuți în Penitenciarul Iași, împotriva deciziei penale nr. 191/A/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr- având ca obiect furtul calificat (art. 209 Cod penal ).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul, în stare de arest preventiv asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, cu delegație la dosar, și inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, cu delegație la dosar,lipsă fiind părțile civile SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SERV COM SRL, T PF, SC SRL, SC SRL, și părțile vătămate,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Interpelat, inculpatul, precizează că își retrage recursul declarat.

Interpelat, inculpatul, precizează că își menține recursul declarat și că înțelege să se prevaleze de disp. art. 70 alin. 2 Cod proc. penală. În sensul că nu dorește să mai dea declarații în cauză.

Instanța verifică identitatea inculpatului, după datele de stare civilă care corespund datelor din dosar, după care, procedează la audierea acestuia, cele declarate, respectiv faptul că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 191/A/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, fiind consemnate în proces verbal separat, care după semnarea de către inculpat, grefierul de ședință și președintele completului de judecată s-a atașat la dosar.

Avocat având cuvântul, solicită instanței a lua act de manifestarea de voință a inculpatului în sensul că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 191/A/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr- și a dispune în consecință.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită instanței a lua act de manifestarea de voință a inculpatului în sensul că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 191/A/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr- și a dispune în consecință.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat de inculpatul.

Avocat, având cuvântul, precizează că recursul declarat de inculpatul vizează cuantumul pedepsei aplicată de instanța de fond și solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei, având în vedere că inculpatul are o situație familială deosebită, având un copil de 6 luni, soția sa nu are serviciu și se întreține din alocația copilului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază soluția atacata legală și temeinică, recursului inculpatului nefondat și solicită a fi respins.

Inculpatul recurent personal, având ultimul cuvânt, solicită instanței a lua act de manifestarea sa de voință în sensul că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 191/A/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-.

Inculpatul recurent personal, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr.463/25.08.2009 a Judecătoriei Bârlads -au hotărât următoareșâle:

Condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la 17.02.1985 în Bârlad, recidivist, aflat în Penitenciarul Iași, la:

- 5 ( cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 al.1,2 lit. b,c Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, împotriva părții vătămate, cu un prejudiciu de 400 lei recuperat.

- 1 ( un) an și 6 ( șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat prev. de art.20 raportat la art.208 al. 1, 209 al.1 lit.a, e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, împotriva părții vătămate C" " Bârlad.

- 5 ( cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1,209 lit. a, e,g,i cu aplicarea art.37 lit. a și 41 al.2 Cod penal, împotriva părților vătămate: cu un prejudiciu de 140 lei recuperat; a, cu un prejudiciu de 165 lei nerecuperat; C " Serv Com" Bârlad, cu un prejudiciu de 70 lei, recuperat; C" " SRL Bârlad cu un prejudiciu de 150 lei, nerecuperat.

In baza art.61 Cod penal s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 719 zile rămase de executat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin P 274/2006 a Tribunalului Vaslui, rest care a fost contopit în pedeapsa de 5 ani închisoare rezultată în urma aplicării disp.art 33 lit. și 34 lit. Cod penal, inculpatul urmând să execute pedeapsa de:

- 5 ( cinci) ani închisoare.

S- scăzut din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 9.03.2009 la zi.

S- menținut starea de arest inculpatului.

S-au aplicat inculpatului dispozițiile art.71 și 64 lit. a teza II și b Cod penal.

2. Condamnarea inculpatului, recidivist, aflat în Penitenciarul Spital Tg. Ocna, la:

- 5 ( cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 lit. a, e, g, i Cod penal și art.37 lit.a, Cod penal și art.41 al. 2 Cod penal, împotriva părților vătămate:, cu un prejudiciu de 260 lei, nerecuperat;, cu un prejudiciu de 600 lei, recuperat; cu un prejudiciu de 140 lei recuperat; C" Serv Com " L Bârlad, cu un prejudiciu de 70 lei recuperat și, cu un prejudiciu de 50 lei, recuperat.

S-a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 297 zile rămase de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin P 880/2006 a Judecătoriei Bârlad.

A fost contopit restul de pedeapsă în pedeapsa de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de:

- 5 ( cinci) ani închisoare.

S-a scăzut din pedeapsa perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 9.03.2009 la zi.

S-a menținut starea de arest inculpatului.

S-au aplicat inculpatului dispozițiile art.71 și 64 lit. a, teza II și b Cod penal.

3. Condamnarea inculpatului cu antecedente penale, aflat în Penitenciarul Iași, la:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 lit. e Cod penal, împotriva părții vătămate SC" " SRL -, cu un prejudiciu de 17,89 lei recuperat.

- 3 ( trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al. 1, 209 lit. e, Cod penal, împotriva părții vătămate C" SRL Bârlad, cu un prejudiciu de 16,80 lei recuperat.

- 4 ( patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 lit.a,e, g, i Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, împotriva părții vătămate cu un prejudiciu de 140 lei recuperat; C Serv Com" Bârlad cu un prejudiciu de 70 lei recuperat; C" " SRL Bârlad cu un prejudiciu de 150 lei, nerecuperat;

In baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de:

- 4 ( patru) ani închisoare.

S-a scăzut din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu 9.03.2009 la zi.

A fost menținută starea de arest inculpatului.

Aplică inculpatului dispozițiile art.71 și art.64 lit.a, teza II și b Cod penal.

A obligat, în solidar, pe inculpatul și inculpatul să plătească părții civile SC" " SRL Bârlad suma de 150 lei despăgubiri civile.

A obligă pe inculpatul să plătească părții civile suma de 260 lei despăgubiri civile.

Au fost obligați inculpații să plătească statului fiecare câte 1600 lei cheltuieli judiciare în care au fost incluse onorariile pentru asistență juridică din oficiu ce vor fi virate din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați V, după cum urmează: inc. -400 lei onorar asistență juridică la urmărirea penală și 400 lei onorar asistență juridică la cercetarea judecătorească; inculpatul - 400 lei onorar asistență juridică la urmărirea penală și 400 lei onorariu asistență juridică la cercetarea judecătorească și inculpatul - 400 lei onorar asistență juridică la urmărirea penală și 400 lei onorar asistență juridică la cercetarea judecătorească.

Pentru a hotărî astfel,instanța de fond a reținut următoarele:

In ziua de 29 iunie 2008 in jurul orei 16,48 inculpatul a mers la magazinul SC SRL -, jud.P din zona Barlad, de unde a sustras două pachete de cafea "" pe care le-a ascuns sub haină. După ce a trecut de casa de marcat, inculpatul a fost oprit de agentul de pază care a găsit asupra sa bunurile sustrase.Bunurile sustrase au fost restituite și partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Pe data de 6 noiembrie 2008 in jurul orelor 17,15 inculpatul și numita au mers la magazinul SC de pe str.-, nr.20.

Inculpatul a profitat de neatenția personalului magazinul și a sustras un bax cu 6 pet-uri a 2 litri fiecare cu băutură răcoritoare, după care a fugit, fără a fi văzut de ceilalți inculpați. Furtul a fost surprins de camerele de luat vederi montate in interiorul și exteriorul magazinului.

Societatea s-a constituit partea civilă cu suma de 16,80 lei, prejudiciul nu a fost recuperat.

In ziua de 8 noiembrie 2008, în jurul orelor 14,30 numitul in vârstă de 12 ani a plecat de la domiciliul sau pe- pentru a se întâlni cu prietenii săi, și . S-au plimbat in zona după care au plecat pe str. - spre SC SRL Bârlad pana spre seară. S-au oprit la un chioșc pentru ca să-și cumpere pernițe cu ciocolată "",timp in care ceilalți doi minori au luat loc pe o bancă de lângă chioșc și ascultau muzică pe telefonul mobil marca " 527" proprietatea partea vătămate. centru venea inculpatul care le-a cerut un foc pentru a-și aprinde țigara. Minorii apoi au plecat,iar inculpatul i-a urmărit, l-a prins de braț pe vătămat și i-a smuls din mână telefonul mobil.

Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, pentru că prejudiciul a fost recuperat prin restituirea telefonului.

In ziua de 29 2008 in jurul orei 17 inculpatul și sora sa au intrat in magazinul SC SRL de pe str. - și de pe un umeraș au luat cate o pereche de blugi, pe care i-a pus într-o sacoșă, dar a fost oprită de patroana magazinului - care a început să strige"hoții" moment in care a încercat să scape, spărgând un geam cu pumnul, apoi cu o lamă și-a tăiat antebrațul stâng.

Partea vătămată nu s-a constituit partea civilă, prejudiciul a fost recuperat.

La data de 18 ianuarie 2009, inculpatul care se afla in apropierea tarabei numitei care se afla in Târg cu căciuli de vânzare, a profitat de neatenția părții vătămate și a sustras trei căciuli din de culoare brumărie și a fugit spre pârâul " "

O a fost dată de inculpat persoanei cercetate pentru aov inde. Oav ândut-o cu suna de 60 lei unei persoane necunoscute iar cea de a treia a pierdut- In timpul cercetărilor căciula a fost găsită la numitul. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 260 lei reprezentând /val. celor două căciuli nerecuperate.

In data de 25 ianuarie 2009, in jurul orei 18 minorul in varsta de 14 ani și - au plecat spre zona unde în unui magazin s-au întâlnit cu un grup de tineri, grup in care se afla si. Acesta a cerut lui - să îi dea suma de 1 leu, dar el nu a avut bani, fapt ce l-a determinat pe acesta să ceară bani lui, pe care l-a percheziționat și din buzunarul stâng al pantalonilor i-a sustras un telefon mobil marca Nokia 6300 după care a fugit.

In timpul cercetărilor telefonul părții vătămate a fost restituit.

In ziua se 3 februarie 2009, in jurul orei 15, inculpații și s-au întâlnit în 9 Mai a municipiului Bârlad, după care s-au deplasat în zona fostului Cinema până in dreptul barului Americanul. In vecinătatea acestui bar au observat că există un loc împrejmuit pe care se construiește un imobil. Inculpații au observat că sunt mai multe bare metalice. Inculpatul a escaladat gardul, apoi a dat celorlalte persoane metalică cu care s-au deplasat către centrul de colectare a metalelor neferoase, fiind depistați de un echipaj de poliție.

S-a stabilită că acel șantier aparținea părții vătămate. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, a fost recuperată.

In ziua de 5.02.2009, in jurul orelor 14,30 inculpatul se deplasa pe str. - - in zona Scolii generale nr.5 unde partea vătămată care este persoană fizică are un magazin în care vinde articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Inculpatul profitând de neatenția vânzătoarei care stătea de vorbă cu un client, i-a sustras trei capoate de damă după care a fugit spre 9 Mai. sustrase au fost vândute in Autogara Bârlad unei persoane necunoscute.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 165 lei.

In ziua de 6 februarie 2009,in jurul orelor 18, inculpatul și inc., se aflau in 9 Mai in fața magazinului SC Serv Com SRL Bârlad. În fața magazinului erau expuse valuri a 50 metri de pexal. Inculpații profitând de neatenția gestionarului, au sustras două valuri pe care le-au ascuns în zona de depozitare a gunoiului menajer din parcarea blocurilor 1,2,3 de pe strada - 190. Autorii sustragerii au fost depistați de organele de politie,care au găsit si cele două valuri de pexal și care au fost restituite părții vătămate. Societatea nu s-a constituit parte civilă.

In data de 06.02.2009 in jurul orelor 19 inculpatul a intrat in magazinul AC de pe- și profitând de neatenția vânzătoarei a sustras de pe tejghea o geantă. Inculpatul se afla împreună cu fratele său și asigura paza. Sustragerea a fost observată de numita care are un magazin alăturat. In aceiași seară inculpații au vândut geanta unei persoane necunoscute cu suma de 2o lei.

Societatea s-a constituit parte civilă cu suma de 150 lei, reprezentând c/val. genții nerecuperate.

In ziua de 9 martie 2009 inculpatul împreuna cu inculpatul in jurul orelor 13,30 s-au deplasat in 9 Mai și profitând de neatenția numitului, a sustras de pe un sac cu arpagic. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Situația de fapt mai sus reținută s- stabilit pe baza următoarelor mijloace de probă: procesele verbale cu actele premergătoare efectuate in cauză; procesul verbal încheiat cu ocazia depistării inc. după sustragerea de la Punctul de lucru Bârlad al SC SRL, bonul fiscal cu privire la valoarea cafelei sustrase și xerocopia certificatului de înregistrare a societății; procesul verbal, planșele fotografice și CD-urile privind sustragerea de la magazinul SC SRL Bârlad; procesul verbal încheiat cu ocazia prinderii inculpatului și a numitei când încercau să sustragă două perechi de blugi de la magazinul SC SRL Barlad; procesul verbal din 10 noiembrie 2008 încheiat cu ocazia percheziției corporale a inc. care a fost găsit după sustragerea de la partea vătămată; procesul verbal din data de 3.02.2009, din care rezultă că au fost prinși autorii și complicii sustragerii de la imobilul părții vătămate; procesele verbale de cercetare la locului și planșa foto privind sustragerea barei metalice și de conducere in teren; procesul verbal și planșa foto întocmite privind sustragerea celor trei capoate de către inc.; procesele verbale și planșe foto privind recunoașterea autorului sustragerii de la PF și de la magazinul precum și de la SC Serv SRL,adresa societății cu privire la pagubă,dovezi de restituire și xerocopia certificatului de înregistrare a societății; procesul verbal încheiat cu ocazia prinderii autorilor care au sustras sacul de arpagic și procesul verbal de reconstituire cu privire la faptele comise de inculpați și planșe foto,plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile părții civile, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inc., proces verbal de confruntare, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților, înscrisuri.

Fapta inc. de a sustrage, în data de 29 iunie 2008 orele 16 în timp ce se afla pe str. - - zona din Mun. Bârlad, de la partea vătămată SC SRL, bunuri în valoare de 17,98 lei, recuperate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 lit. e Cod penal;

Fapta inc. de a sustrage, în data de 6.11. 2008 orele 17,15 în timp ce se afla pe str. - din Mun. Bârlad, de la partea vătămată SC SRL, bunuri în valoare de 16,80 lei, nerecuperate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, 209 lit. e, Cod penal;

Fapta inc. de sustrage in data de 6 februarie 2009 orele 18, de la partea vătămată SC Serv Com SRL, bunuri în valoare de 70 lei, recuperat, și de a asigura paza in timp ce fratele său sustrăgea o geanta de la SC SRL Bârlad de pe str. -,întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 cod penal.

Fapta inculpatului de deposeda, prin violență, în data de 8.11.2008, pe partea vătămată, în timp ce se aflau în dreptul unui bloc din zona,de un telefon mobil marca 527, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al. 1, 2 lit. b, c, cu aplic.art.37 lit. Cod penal.

Fapta inc. de a încerca in data de 29 2008 orele 17 împreună cu sora sa,să sustragă două perechi de blugi de la SC SRL de pe str. - din municipiul Bârlad, în valoare de 60 lei, întrunesc elementele constitutive ale ifracțiunii de tentativă la furt calificat prev. de art. 20 raportat la art. 208 al. 1, 209 al.1 lit. a, e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Fapta inc. de sustrage o bară metalică de la partea vătămată,in data de 3 februarie 2009 orele 15, bun în valoare de 140 lei, recuperat, de la partea vătămată PF. a trei capoate în data de 5.02.2009, bunuri in valoare de 165 lei,nerecuperate și in data de 6.02.2009 de la magazinul SC Serv Com SRL a doua valuri de pexal, bunuri in valoare de 70 lei, recuperat, și in data de 9 martie 2009 ora 13,30 din Piata 9 Mai de la partea vătămată a unui sac de arpagic, bun in valoare de 50 lei, recuperat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev de art.208 al.1,209 lit. a, e,g,i cu aplicarea art.37 lit. a și 41 al.2 Cod penal,

Fapta inculpatului de a sustrage o bară metalică de la partea vătămată,in data de 3 februarie 2009 orele 15, bun în valoare de 140 lei, recuperat,în data de 18.01.2009 de la partea vătămată a trei căciuli de din zona din municipiul Bârlad,bunuri in valoare de 260 lei,nerecuperat;in data de 25.01.2009 orele l8 de la minorul in dreptul blocului 2 de pe str. - a unui telefon mobil marca Nokia 6300,bun in valoare de 600 lei,recuperat; de sustrage o bară metalică de la partea vătămată,in data de 3 februarie 2009 orele 15,din zona Cinema, bun în valoare de 140 lei, recuperat și in data de 9 martie 2009 ora 13,30 din Piata 9 Mai de la partea vătămată a unui sac de arpagic,bun in valoare de 50 lei, recuperat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev de art.208 al.1,209 lit. a, e, g, i cu 41 al.2 Cod penal.

Prejudiciile produse părților vătămate au fost modice și s-au recuperat în parte.

de situatiile de fapt retinute mai sus, instanta a apreciat ca a fost dovedita savarsirea de catre inculpați, cu vinovatie, a infractiunilor pentru care acestia au fost trimisi in judecata si a aplicat, fiecarui inculpat, cate o pedeapsa cu inchisoarea, la individualizare instanta a avut in vedere: gradul de pericol social al faptelor savarsite de fiecare inculpat in parte, antecedentele penale ale inculpatilor, persoana si conduita faptuitorilor.

Inculpatul a săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie prev.de art.37 lit.a penal motivat de faptul că a fost condamnat prin 274/2006 a Tribunalului Vaslui la o pedeapsă de 5 ani inchisoare din care au mai rămas de executat 719 zile închisoare. In temeiul art. 61 cod penal s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de 719 zile neexecutate care au fost contopite cu pedeapsa rezultantă care a fost aplicată pentru faptele deduse judecății.

Din pedeapsa astfel rezultată s- scăzut, potrivit art.88 Cod penal perioada reținerii și arestării preventive inculpaților din data de 9.03.2009 la zi.

Inculpatul a săvârșit unele fapte în stare de recidivă postcondamnatorie prev.de art.37 lit.a penal, iar altele in recidivă postexecutorie prev.de art.37 lit.b penal motivat de faptul că a fost condamnat prin 880/2006 a Judecătoriei Barlad la o pedeapsă de 3 ani inchisoare din care au mai rămas de executat 297 zile închisoare. In temeiul art.61 cod penal s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de 279 zile neexecutate,care au fost contopite în pedeapsa care a fost aplicată pentru faptele deduse judecăți.

Din pedeapsa astfel rezultată s- scăzut, potrivit art. 88 Cod penal perioada reținerii și arestării preventive inculpaților din data de 9.03.2009 la zi.

Din fișa cazier a inculpatul rezultă că acesta a fost condamnat prin 75/2009 a Judecătoriei Barlad la o pedeapsă de 3 luni inchisoare cu aplic.art.81 cod penal. Faptele sunt concurente și în temeiul art.33 lit.a și 34 lit b cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea.

În baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II -a și b) Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, respectiv inculpaților li s- interzis dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motivat de faptul că aplicarea acestei pedepse se impune în raport cu pericolul social concret al faptei săvârșite și cu periculozitatea persoanei inculpatului.

Instanța nu a interzis inculpaților dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 alin.(1) lit.a), teza I, ținând cont de faptul că dreptul de a alege ține de însăși esența calității de cetățean, deoarece a apreciat că această pedeapsă nu se impune pentru nici unul dintre motivele prevăzute în art. 53 alin.(1) din Constituția României, republicată, și că nu este proporțională cu situația care a determinat-o, dreptul de a alege fiind un drept constituțional, în cuprinsul art. 36 din Constituția României, republicată, al cărui exercițiu poate fi îngrădit doar în cazuri bine întemeiate și cu condiția ca sancțiunea să fie proporțională cu fapta săvârșită.

In temeiul art.350 Cod procedură penală constatând că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive se mențin și nu s-au schimbat iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, instanța a menținut această măsură preventivă luată împotriva inculpaților.

Constatând ca intre prejudiciul cauzat părților vătămate si faptele reținute in sarcina inculpaților, exista legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța, in temeiul art.14,346 Cod procedura penala si art.998, 999 si 1000 Cod civil, a obligat in solidar pe inculpații și inculpatul să plătească părții civile SC" " SRL Bârlad suma de 150 lei despăgubiri civile, iar pe inculpatul să plătească părții civile suma de 260 lei despăgubiri civile.

Cei trei inculpați au fost obligați la plata către stat a cheltuielilor judiciare avansate în cauză, potrivit art. 191 Cod procedura penală, în aceste sume incluzându-se și onorariile pentru asistență juridică din oficiu la urmărire penală și cercetare judecătorească, ce vor fi virate din fondul Ministerului Justiției către Baroul d Avocați

Împotriva acestei soluții au declarat apel inculpații, -, precum și Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Inculpatul, a arătat în apelul său că este nemulțumit de pedeapsa ce i-a fost aplicată, pe care o apreciază ca fiind prea aspră, în timp ce inculpatul - critică hotărârea judecătoriei tot sub aspectul pedepsei aspre, dar și pentru motivul că este acuzat pe nedrept pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată, deoarece el doar a cerut telefonul mobil de la partea vătămată minoră, fără să i-l smulgă din mână.

Inculpatul și-a motivat apelul arătând că deși a recunoscut și regretat fapta, i s-a aplicat o pedeapsă prea mare, fără să se țină seama la dozarea pedepsei că provine dintr-o familie dezmembrată, cu 3 frați care nu au nici un venit, el fiind singurul întreținător al acesteia.

Solicită reducerea pedepsei.

Apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlada criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate cu motivarea că în mod greșit s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 297 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.880/2006 a Judecătoriei Bârlad inculpatului, rest pe care acest inculpat l-a executat la 15.01.2009 iar fapta dedusă judecății a fost săvârșită la 9 martie 2009, deci ulterior restului de pedeapsă.

Cum în mod greșit s-a dispus revocarea liberării suspendării condiționate pentru acest inculpat, greșit i-a fost reținută și starea de recidivă postcondamnatorie, prev. de art.37 lit. a Cod penal

Un alt motiv de apel invocat de Parchet este și acela că prima instanță trebuia să dispună anularea suspendării condiționate a pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 75/11.02.2009 a Judecătoriei Bârlad, rămasă definitivă la 3.03.2009 prin neapelare, întrucât faptele din prezenta cauză au fost comise anterior pronunțării și rămânerii definitive a sentinței penale nr.75/2009 a Judecătoriei Bârlad și prin care s-a dispus pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată.

Prin decizia penală nr. 191/A/21.10.2009 a Tribunalului Vaslui dată în dosarul nr. 1351/2009 s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad și de incupatul împotriva sentinței penale nr.463 din 25 august 2009 Judecătoriei Bârlad, pe care o desființează în parte, în latură penală în ceea ce îi privește pe inculpații și.

Rejudecând,

S-au înlăturat disp. art. 61 penal privind revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 297 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sent.penală nr.880/2006 a Judecătoriei Bârlad, precum și dispoziția privind contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

S-au înlăturat dispozițiile art.37 lit.a penal și menține dispozițiile art.37 lit.b penal.

În baza art.85 penal s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sent.penală nr.75/11.02.2009 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la 3.03.2009 pentru săvârșirea infracțiunii prev. art.198 al.1 penal cu aplic. art.41 al.2 penal.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b penal, s-a contopit pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 75/11.02.2009 a Judecătoriei Bârlad cu pedepsele aplicate prin sentința aăelată, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare aplicate pentru sâv.infr. prev. art.208 al.1, 209 lit.e penal (parte vătămată SC SRL -) cu pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săv. infr.prev. art.208 al.1, 209 lit.e,g penal (parte vătămată SC SRL Bârlad) și cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplic. pentru săv.infr. prev. art.208 al.1, 209 lit.a,e,g,i penal cu aplic.art.41 al.2 penal (părți vătămate, SC SRL Bârlad, și SC SRL Bârlad) dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

S-a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații - și împotriva aceleiași sentințe penale nr.463/25.08.2009 a Judecătoriei Bârlad

În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest a inculpaților, și - și s-a dedus în continuare arestarea preventivă de la 25.08.2009 la zi.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și înlătură dispozițiile contrare.

În luarea acestei decizii instanța de apel a argumentat după cum urmează:

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad este întemeiat pe motivul de nelegalitate, vizând greșita revocare a liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 297 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 880/2006 a Judecătoriei Bârlad, deoarece, potrivit art.61 teza I Cod penal, pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu săvârșit din nou o infracțiune.

În cazul inculpatului, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.880/2006 a Judecătoriei Bârlad se consideră executată la data de 15 ianuarie 2009, în timp ce fapta dedusă judecății în prezentul dosar a săvârșit-o la data de 9 martie 2009, deci, după împlinirea duratei pedepsei de 3 ani.

În această situație, nu se mai face aplicarea art. 61 teza a II-a Cod penal, respectiv revocarea liberării condiționate, cum greșit a procedat prima instanță, fapt pentru care, Tribunalul,desființează în parte, în latura penală sentința apelată în ceea ce-l privește pe inculpatul, și rejudecând, înlătură din sentință apelata dispozițiile art.61 Cod penal, privind revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 297 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 880/2006 a Judecătoriei Bârlad.

Pentru că în mod greșit s-a dispus revocarea liberării condiționate, în mod greșit aceiași instanță a reținut în sarcina aceluiași inculpat și starea de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a Cod penală, aspect pentru care se va dispune și înlăturarea dispozițiilor art.37 lit. a Cod penal menținându-se dispozițiile art.37 lit. b Cod penal cu privire la același inculpat.

Apelul declarat de inculpatul este întemeiat dar nu pentru motivele invocate de către acesta privind cuantumul pedepsei prea mare, ci pentru motivele invocate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, privind greșita revocare a restului de pedeapsa de 297 de zile din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata prin sentinta penala sus menționată, precum si pentru greșita reținere in sarcina acestuia a stării de recidiva postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a cod penal.

Pentru aceste considerente va fi admis apelul declarat de inc., pentru motivele invocate în favoarea sa de către parchet, iar in ceea ce privește motivul invocat de către acesta in propriul său apel, instanța apreciază ca este nefondat, urmând a fi respins deoarece prima instanța a realizat o corecta dozare a pedepsei - in cadrul criteriilor generale prev. de art.72 si 52- cu luarea in considerare a împrejurărilor comiterii faptei, a urmării produse, a antecedentelor penale, a stării de recidiva postcondamnatorii si a elementelor ce caracterizează persoana inculpatului

Întemeiat este și motivul de apel invocat de parchet privind neanularea suspendării condiționate a pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.75 din 11.02.2009 a Judecătoriei Bârlad, rămasă definitivă la 3 martie 2009, prin neapelare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 198 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal.

Faptele săvârșite de inculpatul și care formează obiectul acestei cauze au fost săvârșite la 29 iunie 2008, 6 nov. 2008 și 6 februarie 2009, deci anterior pronunțării și rămânerii definitive a sentinței penale nr.75/11.02.2009 a Judecătoriei Bârlad și prin care inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.198 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, situație în care se aplică dispozițiile art. 85 Cod penal, adică anularea suspendării condiționate.

Art.85 Cod penal prevede că dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidiva.

Așa fiind, în baza art.85 Cod penal, Tribunalul dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr.75/11.02.2009 a Judecătoriei Bârlad, pedeapsă pe care o contopește cu pedepsele de 3 ani, 3 ani și 4 ani închisoare aplicate în prezenta cauză, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

Cât privește apelurile declarate de inculpații și -, acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, deoarece activitatea infracțională a inculpaților a fost corect reținută de instanța de fond, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, iar caracterizarea juridică atribuită faptelor săvârșite de cei 2 inculpați este legală.

Tribunalul constată că instanța de fond a realizat o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților și -, în cadrul criteriilor generale prev. de art.72 și 52 Cod penal, cu luarea în considerare a împrejurărilor comiterii faptelor, a prejudiciilor produse, a elementelor ce caracterizează persoanele inculpaților, gradul de pericol social concret al faptelor, multitudinea infracțiunilor, precum și antecedența penală și conduita inculpaților pe tot parcursul procesului penal.

Nefondat este si motivul de apel invocat de inculpatul - privind condamnarea sa pe nedrept pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,fiind dovedit in cauza ca acesta i-a luat victimei, prin smulgere, telefonul din mână.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpații și solicitând redozarea pedepsei sub aspectul coborârii la 3 luni închisoare, criticând ambele hotărâri ca fiind netemeinice și nelegale.

Inculpații nu au indicat motivele de recurs, prin cererile de recurs.

În fața instanței de recurs cu ocazia dezbaterilor apărătorul inculpatului a solicitat redozarea pedepsei sub aspectul reducerii cuantumului ei, având în vedere că are un copil minor, soția nu are serviciu, și se întreține din alocația copilului.

La termenul din 3 2009, inculpatul a declarat în scris că își retrage recursul formulat împotriva deciziei Tribunalului.

Față de această declarație a recurentului, instanța de recurs urmează să ia act de manifestarea sa de voință, conform art. 385 ind. 4 din Codul d e procedură penală, raportat la art. 369 din același cod.

În privința recursului inculpatul, acesta este nefondat din următoarele considerente:

Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei nu poate fi primită de instanța de recurs cu motivarea ca în cadrul complex de individualizare a pedepselor, prima instanță a ținut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 cod penal precum și de scopul pedepselor prevăzut de art. 52 Cod penal.

Și instanța de apel a motivat de ce nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului și anume: modul concret de comitere a faptei, persoana inculpatului, care are antecedente penale.

În concret instanța de fond și cea de apel au ținut cont de modul și împrejurările comiterii faptei, de datele care caracterizează persoana inculpatului, de limitele de pedeapsă pentru acest gen de infracțiuni precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Referitor la persoana inculpatului, trebuie precizat că el are antecedente penale, ceea ce denotă o perseverență infracțională și nu înțeles scopul legii penale și a pedepselor.

Și instanța de recurs este de aceeași părere ca pedeapsa aplicată este bine dozată, răspunde scopului pedepselor și nu se mai impune redozarea ei.

Această pedeapsă va putea fi în măsură să contribuie la reeducarea și reinserția sa socială.

Se va deduce la zi durata arestării preventiva a inculpaților recurenți de după data de 21.10.2009.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de declarația inculpatului, deținut în Penitenciarul Iași, de retragere a recursului promovat împotriva deciziei penale nr. 191/A/din 21.10.2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care o menține.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva aceleași decizii, pe care o menține.

Deduce arestarea preventivă a inculpaților și după data de 21.10.2009.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurenții să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 400 lei, în care s-au inclus și onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu inculpaților în cuantum de câte 300 lei, ce vor fi avansate din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 3 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER

- - - - - - -

Red.

Tehnored. - 02 ex. - 21.12.2009

Tribunalul Vaslui - jud., jud. -

Președinte:Dan Anton
Judecători:Dan Anton, Elena Scriminți, Gabriela Scripcariu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 784/2009. Curtea de Apel Iasi