Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 786/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
972/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.786/
Ședința publică din data de 01 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 3: Niculae
GREFIER:
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul G împotriva Deciziei penale nr.169/A din data de 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, au lipsit recurentul inculpat G, a cărui asistență juridică a fost asigurată de apărătorul desemnat din oficiu, avocat, în baza delegației nr.-/29.04.2009, depusă la dosar și intimata parte civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, prin Serviciul Registratură, au fost depuse la dosar din partea inculpatului o serie de acte, respectiv copii de pe bilete de ieșire din spital și adeverință de salariat.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, invocând cazurile de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct.18 și pct.14 din Codul d e procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, pe fond, în principal, achitarea acestuia, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei la care a fost condamnat în primă instanță.
Astfel, susține că nu există probe certe din care să rezulte că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, sens în care învederează, în primul rând, însăși declarația părții vătămate, din care rezultă că aceasta a constatat furtul bijuteriilor numai la sesizarea organelor de poliție, întrucât ea vizita locuința doar periodic. De asemenea, arată că există un dubiu asupra momentului faptei, care ar putea fi identic cu cel al primei infracțiuni de furt, pentru care inculpatul a fost deja pedepsit prin Sentința penală nr.221/2003. Face referire și la declarația martorei, care a precizat că bijuteriile furate au fost amanetate în perioada 2001-2002. Pentru aceste considerente, solicită, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a din Codul d e procedură penală, achitarea inculpatului.
Dacă nu va fi primit acest motiv de recurs, solicită să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului, sub durata de 3 ani stabilită prin sentința primei instanțe, apreciind că aceasta este excesivă în raport cu gravitatea faptei.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat, ca nefondat, considerând hotărârile pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice, sens în care arată că vinovăția inculpatului a fost dovedită în afara oricărui dubiu, având în vedere declarația părții vătămate, care a precizat că bunurile i-au fost sustrase din casă în perioada iulie-august 2003, precum și declarațiile martorilor care au cumpărat bunurile furate de la inculpat, aceștia relatând că acele bunuri le-au fost înmânate tot în lunile iulie-august 2003. Sub aspectul individualizării pedepsei, susține că nu se justifică o reducere a duratei acesteia, având în vedere natura și gravitatea faptei, dar și împrejurarea că inculpatul a mai săvârșit și anterior fapte de același fel. Solicită să se deducă din pedeapsa aplicată inculpatului perioadele deja executate, de la data de 07.10.2002 până la data de 07.02.2003 și de la data de 18.10.2005 până la data de 24.07.2007, precum și reținerea din data de 05.11.2003.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.30/F din data de 12 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 1 Bah otărât astfel:
În baza art.208 alin.1 corob. cu art.209 alin.1 lit.i cu aplic. art.37 lit.a din Codul penal, a condamnat pe inculpatul G (fiul lui și, născut la data de 10 martie 1980 în B, CNP -) la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.83 și art.864din Codul penal, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.221/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B (definitivă prin neapelare la data de 21 februarie 2003).
În baza art.85 alin.1 și 2 și art.865din Codul penal, a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.798/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B (definitivă prin neapelare la data de 09 iunie 2003).
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal, a contopit cele două pedepse pentru care a dispus revocarea și respectiv anularea suspendării, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.
Conform art.83 alin.1 și art.864din Codul penal, a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, dispunând ca inculpatul să execute astfel, în final, pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, pe durata executării pedepsei închisorii.
Conform art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa rezultantă reținerea de o zi din prezenta cauză, de la data de 05.11.2003, precum și perioada executată în baza nr.4889/2005.
În baza art.14 și art.346 din Codul d e procedură penală rap. la art.998 și urm. din Codul civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată și l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 9.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art.191 din Codul d e procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit.i din Codul penal, fiind acuzat că, în perioada iulie - august 2003, fără a se putea stabili cu certitudine ziua, a pătruns prin escaladare și efracție în locuința părții vătămate, de unde a sustras bijuterii din aur și, evaluate de aceasta la 100.000.000 ROL.
În cursul urmăririi penale, au fost identificate și restituite părții vătămate bijuterii evaluate de aceasta la 10.000.000 ROL.
Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind apoi cercetat și trimis în judecată în stare de libertate.
După sesizarea instanței, partea vătămată și-a precizat pretențiile civile, solicitând obligarea inculpatului la plata contravalorii bunurilor nerecuperate, în sumă de 90.000.000 ROL.
În cursul cercetării judecătorești, au fost audiați martorii și, iar în ceea ce îl privește pe martorul s-a făcut aplicarea art.327 alin.3 din Codul d e procedură penală, dându-se eficiență declarației acestuia din faza de urmărire penală.
Citat fiind, inculpatul nu s-a prezentat în vederea audierii și nu a propus probe în apărare.
Prin Sentința penală nr.265/F din data de 27 ianuarie 2006, Judecătoria Sectorului 1 Bad ispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare, a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de 3 ani închisoare (aplicată prin Sentința penală nr.221/2003 a aceleiași instanțe) și respectiv de 1 an închisoare (aplicată prin Sentința penală nr.798/2003 a aceleiași instanțe, a hotărât ca aceste două pedepse să se execute în întregime alături de pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, inculpatul având de executat pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, în regim de detenție, a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 din Codul penal, a admis acțiunea civilă astfel cum a fost formulată, a dispus arestarea inculpatului la rămânerea definitivă a hotărârii și l-a obligat la plata sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, pe motiv că a fost condamnat în lipsă, întrucât, fiind arestat în altă cauză și deținut în Penitenciarul Giurgiu, nu a fost adus judecarea cauzei.
Prin Decizia penală nr.150/A din data de 05 martie 2008, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a admis apelul inculpatului, a desființat sentința atacată de acesta și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de apel a constatat că, la momentul pronunțării sentinței atacate, inculpatul era deținut în executarea pedepsei aplicate prin entința penală nr.1868/2005, fiind arestat la data de 18 octombrie 2005 și liberat condiționat la data de 20 aprilie 2006.
În rejudecare, prima instanță a procedat la ascultarea inculpatului și a martorilor și, în privința martorului făcând aplicarea art.327 alin.3 din Codul d e procedură penală.
În baza probelor administrate, Judecătoria a reținut următoarea situație de fapt:
În cursul anului 2001, inculpatul și făptuitorul au fost trimiși în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B, în Dosarul nr.11204/P/2002, pentru furtul unor bunuri, predominant obiecte de artă, din imobilul situat în-, aparținând părții vătămate, ambii fiind condamnați pentru comiterea acestei fapte.
Ulterior, la data de 07 februarie 2003, inculpatul a fost liberat condiționat din executarea pedepsei astfel aplicate, de 3 ani închisoare.
În cursul lunilor iulie - august 2003, fără a se putea stabili cu certitudine data, inculpatul a hotărât să sustragă bunuri din același imobil, situat în vecinătatea locuinței sale. În consecință, s-a deplasat în zonă, a escaladat gardul imobilului și, prin forțarea unei ferestre, a pătruns în interior, de unde a sustras mai multe bijuterii din aur și, în valoare de aproximativ 100.000.000 ROL, părăsind apoi locul faptei.
Inculpatul i-a determinat pe martorii și să îl ajute să valorifice bunurile sustrase, astfel încât, în mod repetat, aceștia au amanetat bijuteriile la diverse case de amanet (SC SRL, SC - Credo Cons SRL, SC JA SRL). Aceste bunuri nu au putut fi recuperate, întrucât unitățile anterior menționate fie le-au înstrăinat fără a le identifica, fie le-au topit.
O parte din bijuterii a fost înstrăinată de către inculpat, cu suma de 3.200.000 ROL, martorului, care le-a predat organelor de poliție, fiind ulterior restituite părții vătămate.
Pentru a reține această situație de fapt, Judecătoria a avut în vedere declarația părții vătămate, potrivit căreia bunurile au fost sustrase în perioada iulie - august 2003, întrucât în cursul lunii iunie 2003 le inventariase cu mare atenție, aceasta precizând totodată că acele bunuri nu au fost furate cu ocazia spargerii din anul 2001. Cercetarea la fața locului a relevat existența unor urme de răvășire și a unui consistent de, casa nefiind locuită, dar și faptul că ușa de acces nu prezenta urme de forțare, astfel de urme existând însă la o fereastră. Martorul a declarat că, în perioada iulie - august 2003, fost solicitat de către inculpat să îl ajute să vândă mai multe bijuterii și, împreună cu prietena sa, martora, au depus la diverse case de amanet acele bunuri, încasând contravaloarea lor, pe care au remis-o inculpatul. Ulterior acestor fapte, la insistențele martorului, inculpatul i-a povestit că, după eliberarea sa din penitenciar, a sustras bunurile din locuința părții vătămate, imobil din care mai furase bunuri și anterior, respectiv în anul 2001. Martora a declarat, de asemenea, că, împreună cu prietenul său, martorul, la începutul lunii septembrie 2003, au amanetat mai multe bijuterii primite de la inculpat, care a și încasat sumele de bani astfel obținute. Martorul a declarat că, în luna septembrie 2003, cumpărat de la inculpat, cu suma de 3.200.000 ROL, mai multe bijuterii din aur și, pe care le-a predat lucrătorilor de poliție. Partea vătămată a recunoscut din planșa foto bijuteriile sustrase din locuința sa și recuperate de la acest din urmă martor.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, având o poziție oscilantă și nesinceră. Astfel, la data de 05 noiembrie 2003, declarat că nu a avut în posesie, în anul 2003, bijuterii pe care să le vândă sau să le dea altor persoane pentru a le vinde. Ulterior, chiar în aceeași zi, dar și în ziua următoare (05 și 06 noiembrie 2003), fiindu-i învederate datele aflate în posesia organelor de cercetare, a susținut că bijuteriile au fost sustrase cu ocazia spargerii din anul 2001 și că o parte din ele a vândut-o unor persoane necunoscute în, pentru ca, după liberare, în luna februarie 2005, să vândă restul vecinului, dată după care nu a mai vândut sau amanetat nimic, deoarece nu mai avea. La finalul urmăririi penale, în data de 16 martie 2005, revenit asupra acestor declarații și a recunoscut că a comis singur furtul, după liberarea sa în anul 2003. Audiat de către instanță la termenul din data de 23 iunie 2008, inculpatul a retractat ultima declarație, susținând că aceasta a fost dată sub presiunea exercitată asupra lui de către procuror și precizând că el nu a mai intrat în casa părții vătămate după liberare, bijuteriile provenind din fapta anterioară fiind ascunse în beci, aspect care, potrivit inculpatului, ar fi cunoscut și de către martorii și.
Inculpatul nu a probat însă în niciun fel existența unor presiuni asupra sa, iar recunoașterea aproape totală a faptei s-a înscris practic în evoluția declarațiilor pe care le-a dat pe parcursul urmăririi penale. Astfel, Judecătoria a observat că, pe măsură ce la dosar se adunau tot mai multe probe împotriva sa și i se agrava situația procesuală, inculpatul a încercat să-și pună de acord declarațiile cu situația de fapt rezultată din acele probe, prin recunoașterea treptată a faptei săvârșite.
Judecătoria a mai constatat că declarațiile inculpatului sunt contradictorii, fiind evidentă reaua-credință a acestuia și dorința de a ascunde adevărul, astfel că valoarea lor probatorie este redusă. Totodată, a constatat că declarațiile inculpatului nu numai că nu sunt confirmate de declarațiile martorilor, ci chiar contrazise de acestea.
În drept, Judecătoria a constatat că fapta inculpatului (care, cu intenție, a pătruns prin escaladare și efracție în locuința părții vătămate și a sustras bijuterii din aur și ) constituie infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit.i din Codul penal.
În sarcina inculpatului, a reținut și starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art.37 lit.a din Codul penal, aceasta fiind atrasă de antecedentele lui penale, după cum urmează: prin Sentința penală nr.221/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B (definitivă prin neapelare la data de 21 februarie 2003), a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, în condițiile art.861din Codul penal, fiind fixat un termen de încercare de 6 ani, pentru fapte săvârșite în perioada 12-20 decembrie 2001, fiind arestat la data de 07 octombrie 2002 și liberat la data de 07 februarie 2003; prin Sentința penală nr.798/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B (definitivă prin neapelare la data de 09 iunie 2003), a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, în condițiile art.861din Codul penal, pentru săvârșirea la data de 07 octombrie 2002 infracțiunii prevăzute de art.264 alin.1 din Codul penal, fiind fixat un termen de încercare de 3 ani; prin Sentința penală nr.1868/2005 a Judecătoriei Sectorului 1 B, conform art.864din Codul penal, a fost revocată suspendarea executării pedepselor anterior menționate și, potrivit art.362rap. la art.34 lit.b din Codul penal, s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare, cu aplic. art.71-64 din Codul penal, inculpatul fiind arestat la data de 18 octombrie 2005 și liberat condiționat la data de 24 iulie 2007, în baza Sentinței penale nr.1270/2007 a Judecătoriei Giurgiu, cu un rest rămas neexecutat de 327 zile închisoare. Infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în cursul ambelor termene de încercare stabilite prin primele două sentințe menționate mai sus.
La individualizarea pedepsei, Judecătoria a avut în vedere criteriile reglementate de art.72 din Codul penal, respectiv limitele prevăzute de lege infracțiunea săvârșită, pericolul social al acesteia (rezultând din modul de comitere anterior prezentat, din incidența mare și starea de pericol creată prin faptele de acest tip), valoarea medie a prejudiciului (care a fost acoperit în parte), precum și persoana inculpatului (care este recidivist și a manifestat consecvență în săvârșirea aceluiași tip de infracțiune, îndreptată împotriva aceleiași părți vătămate).
Față de condamnările anterioare, Judecătoria a constatat că inculpatul nu îndeplinește criteriile prevăzute de art.81 și urm. din Codul penal, pentru a se putea dispune suspendarea executării pedepsei, în oricare dintre modalitățile sale.
Pe de altă parte, față de elementele deja prezentate în legătură cu stabilirea stării de recidivă, Judecătoria a constatat că inculpatul se află și în situația prevăzută de art.864cu ref. la art.83 din Codul penal, în sensul că, în cursul termenului de încercare stabilit prin Sentința penală nr.221/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B, a săvârșit o nouă infracțiune, ceea ce are drept consecință revocarea suspendării. Totodată, anterior Sentinței penale nr.798/2003 a aceleiași instanțe, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare sub supraveghere, inculpatul mai săvârșise o infracțiune, pentru care a fost condamnat prin prima hotărâre menționată. În raport cu această ultimă situație, văzând Decizia nr.42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, făcând aplicarea art.865alin.1 rap. la art.85 din Codul penal, Judecătoria a anulat suspendarea sub supraveghere dispusă prin Sentința penală nr.798/2003 cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare. În continuare, constatând că pedepsele de 3 ani închisoare și 1 an închisoare, aplicate prin Sentințele nr.221/2003 și nr.798/2003, au fost aplicate pentru infracțiuni concurente (săvârșite la datele de 12-20 decembrie 2001 și 07 octombrie 2002), Judecătoria a dispus contopirea lor, conform art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal și executarea de către inculpat a pedepsei celei mai grele, respectiv 3 ani închisoare. Totodată, potrivit art.83 alin.1 și art.864din Codul penal, a dispus cumularea pedepsei astfel stabilite cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul având de executat o pedeapsă de 6 ani închisoare.
Cu privire la pedeapsa accesorie, Judecătoria a constatat că natura infracțiunii săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care i-a interzis exercițiul acestor drepturi, conform art.71 din Codul penal. În schimb, inculpatului nu i-a fost interzis dreptul de a alege, avându-se în vedere exigențele, reflectate în hotărârea pronunțată în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin hotărârea pronunțată în cauza Sabou și împotriva României, că nu se impune interzicereaope legisa drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia. Or, fapta dedusă judecății nu are conotație electorală și nici o gravitate deosebită, astfel că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Pe de altă parte, Judecătoria a apreciat că dreptul de a fi ales trebuie interzis inculpatului, deoarece din penitenciar acesta nu și-ar putea îndeplini funcțiile elective și nici nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru cetățeni.
Sub aspectul laturii civile, Judecătoria a constatat că, urmare a faptei inculpatului de sustragere a bunurilor, partea vătămată a suferit un prejudiciu total de 100.000.000 ROL, reprezentând contravaloarea acelor bunuri, acesta fiind acoperit în parte, prin restituirea unor bunuri evaluate la 10.000.000 ROL, astfel că l-a obligat pe inculpat la plata diferenței de 9.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
Împotriva acestei sentințe,a declarat apel în termenul legal(la data de 22 ianuarie 2009)inculpatul G, care, prin apărătorul din oficiu, a criticat hotărârea atacată exclusiv pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei la care a fost condamnat în primă instanță.
PrinDecizia penală nr.169/A din data de 10 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I-a Penală, judecând calea de atac cu care a fost sesizat, a hotărât astfel:
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, bazându-se pe declarațiile martorilor și (care l-au ajutat să valorifice bunurile sustrase), dar și pe declarațiile părții vătămate și procesul-verbal de cercetare la fața locului. De asemenea, în mod judicios, au fost înlăturate declarațiile de nerecunoaștere a faptei, date de inculpat.
Sub aspectul individualizării pedepsei, Tribunalul a constatat că aceasta a fost corect realizată, ținându-se seama de pericolul social concret al faptei, rezultat din modul de săvârșire, precum și de perseverența infracțională a inculpatului (recidivist) și de atitudinea lui oscilantă și nesinceră. Pedeapsa aplicată a fost stabilită la nivelul minimului special și, numai din cauza revocării suspendării executării pedepselor anterioare, s-a ajuns în final la o pedeapsă de 6 ani închisoare, în cauză neidentificându-se temeiuri noi care să determine reducerea acesteia.
Împotriva ambelor hotărâri,a declarat recurs în termenul legal(la data de 25 martie 2009)inculpatul G, fără a-l motiva în scris, conform art.38510alin.2 din Codul d e procedură penală.
Recursul inculpatului a fost înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 27 aprilie 2009, iar la primul termen acordat, în data de 11 mai 2009, judecarea cauzei a fost amânată pentru termenul de astăzi, 01 iunie 2009, la cererea expresă a acestuia, care, fiind prezent personal în fața instanței, a solicitat să i se acorde posibilitatea angajării unui avocat ales, cerere ce a fost încuviințată.
La termenul astfel acordat, recurentul inculpat nu s-a mai prezentat în fața Curții, depunând însă la dosar înscrisuri în circumstanțiere, respectiv o adeverință de salariat și copii de pe acte medicale.
În dezbaterile orale asupra recursului, avocatul desemnat din oficiu pentru a asigura asistența juridică obligatorie a inculpatului a invocat cazurile de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct.18 și pct.14 din Codul d e procedură penală, solicitând, în principal, achitarea acestuia, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a din Codul d e procedură penală, pe motiv că, urmare a unei grave erori de fapt, s-a dispus condamnarea sa pentru o faptă nedovedită cu certitudine și asupra căreia planează dubii că ar fi alta decât cea pentru care s-a pronunțat deja anterior Sentința penală nr.221/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei, apreciată ca fiind excesivă în raport cu gravitatea faptei reținute în sarcina lui.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, în limita și a celorlalte cazuri de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală ("s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de [] condamnare"), Curtea constată, contrar susținerilor apărării inculpatului, că acesta nu este incident în speță.
Astfel, din ansamblul probelor administrate în cauză, corect interpretate și evaluate de către instanțele de fond și apel, rezultă cu certitudine că, într-o zi din vara anului 2003, inculpatul G, profitând de absența proprietarului parte vătămată (plecat în străinătate) din imobilul situat în B,-, sectorul 1, pătruns, prin escaladarea gardului împrejmuitor și forțarea unei ferestre (aspecte constatate cu ocazia cercetării la fața locului), în acel imobil, de unde a sustras mai multe bijuterii din aur și, în valoare de aproximativ 10.000 RON, după ce, în cursul lunii decembrie a anului 2001, acționând împreună cu o altă persoană ( ) mai furase din același imobil alte bunuri, însă de alt gen (tablouri, icoane, articole tehnice și obiecte de artă din metal), faptă pentru care a fost condamnat definitiv prin Sentința penală nr.221/2003 a Judecătoriei Sectorului 1
Deși inculpatul a manifestat pe parcursul procesului penal o atitudine oscilantă, fie negând total comiterea faptei, fie recunoscând-o, fie încercând să acrediteze ideea că bunurile sustrase și ulterior valorificate prin intermediul martorilor și sau vândute direct de el martorului ar proveni din infracțiunea anterioară, susținerile sale au fost contrazise în mod categoric de declarațiile tuturor acestor martori, care se coroborează cu declarațiile părții vătămate, astfel că nu există nicio contradicție între situația de fapt ce rezultă din probatoriul anterior menționat și cea reținută prin hotărârea de condamnare, care este legală și temeinică.
Astfel, confirmând întru-totul susținerile părții vătămate, potrivit căreia, cu certitudine, bijuteriile au fost sustrase după luna iunie 2003, când ea a plecat în concediu, martorii și au declarat că, la sfârșitul lunii iulie - începutul lunii august 2003 (cel dintâi) și respectiv la începutul lunii septembrie 2003 (cea din urmă), inculpatul le-a solicitat să-l ajute să vândă niște bijuterii, pe care ei le-au depus la diverse case de amanet, contravaloarea încasată predând-o acestuia, iar martorul a afirmat că, în luna septembrie 2003, inculpatul i-a vândut cu suma de 3.200.000 lei mai multe bijuterii din aur și, pe care martorul chiar le-a predat organelor de poliție, acestea fiind recunoscute de către partea vătămată ca aparținându-i, făcând parte dintre cele sustrase în împrejurările anterior menționate.
În privința martorei, singura care a revenit parțial, cu ocazia rejudecării în fond a cauzei, asupra declarațiilor anterioare, afirmând că bijuteriile ar fi fost amanetate în cursul anului 2001 sau anului 2002, Curtea constată că - pe lângă faptul perfect explicabil al indicării de către aceasta a unei alte perioade decât cea relatată în declarațiile precedente (începutul lunii septembrie 2003), având în vedere intervalul mare de timp scurs până la audierea sa în cursul noii cercetări judecătorești (realizată la data de 08 decembrie 2008) - singurele care corespund realității sunt afirmațiile inițiale ale martorei, care sunt confirmate indubitabil de înseși contractele de amanet, ridicate de către organele de poliție de la firmele SC - Credo Cons SRL, SC Ja SRL și SC SRL, care au fost încheiate, fie de martora în discuție, fie de prietenul său (martorul ), în datele de 04, 05, 06 și 08 septembrie 2003.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală ("s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art.72 din Codul penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege"), Curtea constată, de asemenea, contrar susținerilor apărării inculpatului, că nici acesta nu este incident în speță.
Astfel, pentru infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză, incriminată în art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.i din Codul penal, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă chiar la nivelul minimului special prevăzut de lege (3 ani închisoare) și nu se identifică împrejurări care să poată fi reținute în favoarea sa drept circumstanțe atenuante judiciare, conform art.74 din Codul penal (singurele care ar determina în mod legal reducerea acestei pedepse), întrucât inculpatul nu a avut anterior o conduită corespunzătoare, fiind dimpotrivă condamnat definitiv de 2 ori la pedepse cu închisoarea, una dintre ele aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de aceeași natură, nu a întreprins niciun demers pentru repararea prejudiciului cauzat, recuperarea în parte a bunurilor sustrase fiind rezultatul exclusiv al cercetărilor întreprinse de către organele de urmărire penală, iar atitudinea lui procesuală a fost marcată de nesinceritate și poziții oscilante, context în care Curtea constată ca fiind lipsite de orice relevanță juridică înscrisurile în circumstanțiere depuse în recurs.
Pedeapsa finală stabilită spre executare (6 ani închisoare) este rezultatul legal al revocării și respectiv anulării suspendării sub supraveghere a pedepselor anterioare (3 ani închisoare și 1 an închisoare, în prealabil contopite, ca urmare a aplicării lor pentru infracțiuni concurente, în pedeapsa rezultantă cea mai grea, adăugată apoi, conform art.864rap. la art.83 alin.1 din Codul penal, pedepsei stabilite pentru infracțiunea dedusă judecății), neexistând motive de casare a sentinței pronunțate în primă instanță sub acest aspect (de altfel, nici invocate de apărarea inculpatului).
Față de aceste considerente și având în vedere că, nici din oficiu, nu se constată incidența vreunui caz de casare, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.
În temeiul art.38517alin.4 rap. la art.383 alin.2 din Codul d e procedură penală, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea din data de 05 noiembrie 2003, precum și perioadele deja executate de acesta în stare de detenție, de la data de 07 octombrie 2002 până la data de 07 februarie 2003 și respectiv de la data de 18 octombrie 2005 până la data de 24 iulie 2007.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G împotriva Deciziei penale nr.169/A din data de 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în Dosarul nr-.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea din data de 05 noiembrie 2003, precum și perioadele executate, de la data de 07 octombrie 2002 până la data de 07 februarie 2003 și respectiv de la data de 18 octombrie 2005 până la data de 24 iulie 2007.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 10.06.2009
/ escu -
- 1.
Președinte:Carmen Veronica GăinăJudecători:Carmen Veronica Găină, Vasile Băjan, Niculae
