Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 786/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 786

Ședința publică de la 03 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Anton

JUDECĂTOR 2: Elena Scriminți

JUDECĂTOR 3: Gabriela Scripcariu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

La ordine judecarea cauzei penale privind apelul declarat de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la data de 30.03.1993, împotriva deciziei penale nr. nr. 404 din 22.10. 2009 Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect furt calificat, tâlhărie și violare de domiciliu.

Conform disp.art.297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ( apărător desemnat din oficiu).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de astăzi, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Interpelat, inculpatul precizează că își menține recursul declarat și că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.

După ce în prealabil a luat legătura cu inculpatul, avocat precizează că recursul acestuia se referă la faptul că dorește să execute pedeapsa în Penitenciarul Bacău, unde se află încarcerat în prezent.

Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, având cuvântul, solicită instanței a aprecia asupra recursului declarat de inculpat, în raport de motivele de recurs expuse de acesta la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca neîntemeiat.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

Instanța,

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 2791 din 21.08.2009 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Iașis -au dispus următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 30.03.1993 în mun. I, domiciliat în mun. I,-, jud. I, fără forme legale în mun. I,-, jud. I, în prezent aflat în Centrul de Reeducare Tg. Ocna, CNP -, cetățean român, fără studii, fără ocupație, cu antecedente penale:

- la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea, la data de 26.07.2008 - moment al epuizării, a infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i și alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal și a prevederilor art. 99 alin. 2 Cod penal;

- la pedeapsa de un an și 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea, la data de 19.09.2008, a infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 99 alin. 2 Cod penal;

- la pedeapsa de 3 (trei) ani și 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea, la data de 19.09.2008, a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 21lit. b și c Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 99 alin. 2 Cod penal.

Constată că faptele pentru care au fost aplicate pedepsele prevăzute la punctele A, B, C au fost săvârșite de inculpatul în condițiile concursului real de infracțiuni, potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal, cu:

- infracțiunea de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i, alin. 3 lit. c Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 99 alin. 2 Cod penal, săvârșită la data de 3.05.2007, pentru care inculpatului i-a fost aplicată, prin sentința penală nr. 3496 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 13.11.2008, în dosarul cu nr-, rămasă definitivă la data de 8.12.2008, prin neapelare, pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei;

- infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 99 alin. 2 Cod penal, săvârșită la data de 6.09.2008, pentru care inculpatului i-a fost aplicată, prin sentința penală nr. 1619 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 29.04.2009 în dosarul cu nr-, rămasă definitivă prin neapelare la data de 15.05.2008, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe perioadă nedeterminată, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 18 ani.

În temeiul dispozițiilor art. 85 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 3496 din data de 13.11.2008, rămasă definitivă prin neapelare la data de 8.12.2008.

În temeiul dispozițiilor art. 449 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, raportate la prevederile art. 85 alin. 1 teza finală Cod penal, art. 36 alin. 1 și 2 Cod penal și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, având în vedere Decizia în interesul legii nr. XXX pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 763/12.11.2007, contopește sancțiunile prevăzute la punctele și cu pedepsele aplicate potrivit punctelor, urmând ca inculpatul să execute sancțiunea cea mai grea, și anume pedeapsa de 3 (trei) ani și 9 (nouă) luni închisoare, la care se adaugă un spor de 3 (trei) luni închisoare, pedeapsa totală de executat fiind de 4 (patru) ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal, după împlinirea, de către acesta, a vârstei de 18 ani.

Constată că Centrul de Reeducare Tg. Ocna a confirmat, prin adresa din data de 2.06.2009, internarea minorului începând cu 19.05.2009, de la această dată până în prezent inculpatul aflându-se totodată, în continuare, în stare de arest preventiv.

În baza dispozițiilor art. 88 alin. 1 Cod penal, deduce din durata pedepsei stabilite pentru inculpatul perioada cât acesta a fost reținut și arestat preventiv, de la 19.09.2008 la zi.

În temeiul dispozițiilor art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, menține starea de arest preventiv a inculpatului.

Dispune retragerea formelor de executare emise cu privire la inculpatul în temeiul sentințelor penale nr. 3496/13.11.2008 și nr. 1619/29.04.2009, pronunțate de Judecătoria Iași, precum și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În temeiul dispozițiilor art. 101 lit. c raportate la cele ale art. 104 Cod penal, aplică inculpatului, poreclit "", fiul lui și, născut la data de 14.04.1993 în mun. I, domiciliat în mun. I,-, jud. I, CNP -, cetățean român, studii 2 clase, fără ocupație, cu antecedente penale, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe durată nedeterminată, dar cel mai târziu până la împlinirea, de către acesta, a vârstei de 18 ani, pentru săvârșirea, în concurs real, potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal, a următoarelor infracțiuni:

- infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. 2 și ale art. 99 alin. 2 Cod penal, săvârșită la data de 16.11.2007 - moment al epuizării, pentru care a fost judecat în prezenta cauză;

- infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 99 și urm. Cod penal, săvârșită la data de 27.11.2007, și infracțiunea de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 99 și urm Cod penal, săvârșită la data de 6.09.2008, pentru care i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de reeducare prin sentința penală nr. 1619 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 29.04.2009 în dosarul cu nr-, rămasă definitivă prin neapelare la data de 11.05.2009.

Constată că inculpatul este internat în Centrul de Reeducare Tg. Ocna începând cu data de 6.05.2009, potrivit adresei din data de 12.06.2009.

Dispune retragerea formelor de executare emise în privința inculpatului în temeiul sentinței penale nr. 1619/29.04.2009 a Judecătoriei Iași și emiterea unor noi forme de executare la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În temeiul dispozițiilor art. 346 alin. 1 și ale art. 14 alin. 1 și alin. 3 lit. b Cod procedură penală, raportate la prevederile art. 998-999 și art. 1000 alin. 2 Cod civil, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 346 alin. 1 și ale art. 14 alin. 1 și alin. 3 lit. b Cod procedură penală, raportate la prevederile art. 998-999 și art. 1000 alin. 2 Cod civil, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă -.

Obligă pe inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, cu domiciliul în mun. I,-, jud. I, să achite părții civile, cu domiciliul în mun. I,-, jud. I, cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale, suma de 11000 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase la data de 9.10.2007.

Obligă pe inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, cu domiciliul în mun. I,-, jud. I să achite părții civile -, cu domiciliul în mun. B,-, -. 1, jud. B, fără forme legale în mun. I, Al., nr. 79,. 977,. 8,. 24, jud. I, cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale, suma de 200 de lei, reprezentând contravaloarea bunului sustras la data de 7.09.2007.

În temeiul dispozițiilor art. 191 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, să achite, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, suma de 1300 de lei, din care suma de 425 de lei reprezintă contravaloarea expertizelor medico-legale psihiatrice obligatorii, iar suma de 300 de lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, potrivit delegației nr. 5382/2009 - av., urmează a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Iași.

În temeiul dispozițiilor art. 191 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, să achite, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, suma de 1000 de lei, din care suma de 340 de lei reprezintă contravaloarea expertizelor medico-legale psihiatrice obligatorii, iar suma de 300 de lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, potrivit delegației nr. 5438/2009 - av., urmează a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Iași.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 29.09.2008, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 10055/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului minor, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal, tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. b, c Cod penal, și furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. g, i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, fiecare cu aplicarea dispozițiilor art. 99 alin. 2 Cod penal și toate cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a Cod penal.

În sarcina inculpatului s-au reținut, în esență, următoarele: în noaptea de 18/19.09.2008, în jurul orelor 04,40, fără drept, a pătruns, prin efracție, în locuința părții vătămate -, în vârstă de 80 de ani, de unde a sustras trei pachete cu carne și, pentru a-și asigura scăparea cu bunurile sustrase, a pulverizat partea vătămată cu un spray iritant lacrimogen. De asemenea, în perioada 9.10.2007 - 26.07.2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, singur sau împreună cu alții, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, în locuri publice, a comis patru acte materiale distincte de sustragere de bunuri (o geantă tip diplomat în care se aflau aproximativ 300 de grame de bijuterii din aur; o geantă în care se aflau două telefoane mobile Nokia 6085 și Nokia 3310, o carte de identitate, un permis de conducere, o carte de alegător, carduri bancare, un portmoneu cu suma de 110 lei, cosmetice, o pereche de ochelari de; scule electrice; băuturi răcoritoare) aparținând părților vătămate, Internațional I, valoarea totală a prejudiciului ridicându-se la 29680 lei.

Situația de fapt expusă în actul de sesizare a instanței cu privire la inculpatul a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate -, procesul-verbal de consemnare a diagnosticului stabilit părții vătămate -, acte medicale, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa-foto, dovada de recuperare a prejudiciului, raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. -/19.09.2008, procesul-verbal de efectuare a percheziției corporale, procesul-verbal de căutare și identificare a inculpatului, declarația martorei, procesul-verbal de audiere a inculpatului, declarațiile acestuia; procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, plângerea și declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, dovezile de recuperare parțială a prejudiciului, declarațiile martorei, declarațiile inculpaților; plângerea și declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, declarațiile martorilor și, procesul-verbal de confruntare între învinuitul G și inculpatul, declarația învinuitului G, declarațiile inculpatului; plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de prindere în flagrant, procesul-verbal de conducere în teren, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa-foto, dovezile de recuperare a prejudiciului, declarația martorei, procesul-verbal de consemnare a declarației inculpatului, declarațiile învinuitului și declarațiile inculpatului; procesul-verbal de prindere în flagrant, plângerea și declarația reprezentantului părții vătămate Internațional, dovezile de recuperare a prejudiciului, declarațiile martorilor, declarațiile învinuiților, precum și declarațiile inculpatului.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 29.09.2008, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 10055/P/2008, s-a dispus, de asemenea, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului minor, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, precum și a art. 99 alin. 2 Cod penal.

În sarcina inculpatului s-au reținut, în esență, următoarele:

În perioada 10.05. - 16.11.2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, singur sau împreună cu alții, pe timp de zi sau pe timp de noapte, în locuri publice, a comis patru acte materiale distincte, dintre care unul a rămas în stadiul de tentativă, prin care a sustras o geantă conținând două telefoane mobile Nokia 6085 și 3310, o carte de identitate, permis de conducere, carte de alegător, carduri bancare, un portmoneu cu suma de 110 lei, cosmetice, o pereche de ochelari de, respectiv un telefon mobil și o geantă conținând un telefon Nokia și acte de identitate, bunuri aparținând părților vătămate Euro I, și -, valoarea totală a prejudiciului fiind de 2450 lei.

Situația de fapt expusă în actul de sesizare a instanței cu privire la inculpatul a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarația reprezentantului părții vătămate Euro I, procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de eveniment, declarațiile martorilor, declarațiile învinuitului și declarațiile inculpatului; procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, plângerea și declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, dovezile de recuperare parțială a prejudiciului, declarațiile martorei, declarațiile inculpaților; plângerea și declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, procesul-verbal de recunoaștere după fotografii și planșa foto, declarațiile martorilor, G și, declarațiile inculpatului; plângerea și declarațiile părții vătămate -, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. -/2.04.2008, procesul-verbal de consemnare a declarației învinuitului și declarația acestuia.

În cursul judecății, asistența juridică a inculpaților a fost asigurată de apărători desemnați din oficiu, domnul avocat pentru inculpatul și doamna avocat, pentru inculpatul.

În cursul cercetării judecătorești, inculpații și au arătat că nu doresc să dea declarație în cauză ( fila 48 ), au fost audiați martorii ( fila 85 ), ( fila 145 ), ( fila 146 ), ( fila 147 ), ( fila 197 ), ( fila 198 ), ( fila 199 ), ( fila 254 ), ( 255 ), (fila 256), - (fila 257), (fila 258), (fila 259), G (fila 260), (fila 339), (fila 373), au fost atașate copii după sentințele penale nr. 3496 din 13.11.2008 și nr. 1619 din 29.04.2009, pronunțate de Judecătoria Iași, cu referate întocmite de Biroul Executări penale privind data și modalitatea rămânerii definitive a acestora. De asemenea, a fost audiată partea vătămată (fila 196), care a declarat că nu mai are pretenții civile de la inculpați. La termenul din data de 4.02.2009, instanța a constatat imposibilitatea audieri martorului și a dispus, în temeiul disp. art. 329 alin. 3 Cod procedură penală, neaudierea martorilor din lucrări și.

La data de 25.06.2009 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub numărul -, cererea de modificare pedepse formulată cu privire la inculpatul vis de către judecătorul delegat din cadrul Biroului Executări penale al Judecătoriei Iași, prin care s-a solicitat să se constate concursul între infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr. 3496/13.11.2008 și nr. 1619/29.04.2009 pronunțate de Judecătoria Iași, infracțiuni pentru care s-a aplicat pedeapsa de 9 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării, respectiv măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, urmând a se stabili, în baza art. 449 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, pedeapsa de executat și modalitatea de executare. Prin încheierea de ședință din data de 17.07.2009 s-a dispus atașarea acestei cauze la dosarul cu nr-.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin coroborarea probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, prima instanță reținut, cu privire la inculpatul, următoarea situație de fapt:

1. În seara zilei de 9.10.2007, în jurul orei 18,10, partea vătămată a oprit autoturismul în apropierea locuinței sale de pe str. - din mun. I și a coborât pentru a deschide poarta, lăsând autoturismul nesupravegheat și cu portierele descuiate. Inculpatul, care se afla în trecere, a observat prilejul și a sustras, de pe bancheta din spate a autoturismului, o geantă tip diplomat, după care a fugit spre un loc mai retras, în apropierea unor containere de gunoi. Aici a forțat mecanismul de deschidere și a descoperit în interiorul genții mai multe înscrisuri - certificat de înmatriculare, permis de conducere, bonuri de masă, dosar comenzi bijuterii, caiete de evidență bijuterii, autorizații de funcționare, ștampile, precum și niște pungi de plastic care conțineau bijuterii din aur, cu o greutate totală nedeterminată, aproximativ 150-200 de grame. Inculpatul a luat bijuteriile și a aruncat la gunoi geanta și înscrisurile care se aflau în ea. Împreună cu tatăl său, poreclit, și cu numitul, poreclit, cărora le-a spus că bijuteriile îi aparțin, s-a deplasat la barul martorului, din zona, unde au încercat să valorifice aurul, însă nu s-au înțeles cu asupra prețului. Inculpatul a luat apoi cantitatea de aur sustrasă și s-a deplasat cu taxiul în mun. B, unde a vândut bijuteriile unei persoane rămase neidentificate, pentru suma de 11000 de lei, după care s-a întors, de asemenea cu taxiul, în mun. I, banii fiind cheltuiți de acesta în următoarele zile.

Situația de fapt rezultă din declarațiile inculpatului, care a recunoscut, cu ocazia confruntării - fila 122 verso, că a valorificat singur bijuteriile și a cheltuit singur banii, după ce în primă fază susținuse că o parte din bani îi împărțise cu, și Declarațiile sale se coroborează cu cele ale martorilor, G și, precum și cu declarația părții vătămate. În ceea ce privește greutatea totală, natura și calitatea bijuteriilor sustrase, partea vătămată nu a făcut nici o dovadă, cantitatea și valoarea aproximativă a acestora rămânând a fi determinate pe baza declarațiilor martorilor și a sumei pe care inculpatul a admis că a primit-o în schimb.

2. În seara zilei de 6.11.2007, în jurul orei 18,00, partea vătămată, împreună cu martora, după ce și-au făcut cumpărăturile la magazinul din mun. I, s-au îndreptat spre autoturismul Opel Astra aparținând celei dintâi, și au început să descarce cumpărăturile din căruț în portbagaj, timp în care portierele au rămas descuiate. Inculpații și, aflați în apropiere, au hotărât să profite de ocazie pentru a sustrage bunuri din autoturism. Astfel, inculpatul a sustras de pe scaunul din dreapta față geanta părții vătămate, pe care i-a înmânat-o imediat inculpatului, după care au luat-o la fugă spre locuința lor din-. În apropiere de bariera, cei doi s-au oprit să verifice conținutul genții, constatând că în interior se găseau două telefoane Nokia, 6085 și 3310, cartea de identitate a părții vătămate, permisul său de conducere, cartea de alegător, carduri bancare, chei, un portmoneu cu suma de 110 lei, produse cosmetice și o pereche de ochelari de vedere. Cei doi inculpați au fost depistați de organele de poliție având asupra lor o parte din bunurile sustrase, și anume telefoanele, cheile și ochelarii de vedere, care au fost ulterior restituite părții vătămate, prejudiciul creat fiind astfel parțial recuperat.

Situația de fapt rezultă din declarațiile date de cei doi inculpați în faza de urmărire penală, prin care au recunoscut că au săvârșit fapta de sustragere împreună și că au împărțit bunurile găsite în geantă, declarații care se coroborează cu cele date de partea vătămată, de martora, cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de cercetare la fața locului și cu dovezile de recuperare a prejudiciului.

3. În noaptea de 6/7.04.2008, inculpatul a sustras, prin escaladarea gardului și a unei anexe, dintr-o magazie aflată în curtea locuinței părții vătămate, în care funcționa service-ul auto aparținând, în apropierea fostei fabrici de bere din zona Moara de, mai multe scule electrice proprietatea părții vătămate, și anume: două aparate de sudură, un flex mare marca, un flex mic marca, trei mașini de șlefuit, un circular tâmplărie, un fierăstrău pendular, două motoare electrice, un acumulator auto și un polizor auto, bunuri în valoare de 4430 de lei. Inculpatul a transportat bunurile la locuința sa din- în saci de rafie, în scopul de a le vinde ulterior la centrele de colectare a fierului vechi. Aparatele de sudură și polizorul au fost înstrăinate unui vecin, iar celelalte bunuri au rămas în subsolul imobilului de pe-. Pe 7.04.2008, în jurul orelor 15,30, inculpatul a fost surprins de organele de poliție pe șos. -, nr. 85, transportând, cu un cărucior, carcase provenind de la motoare electrice, bobinaje din cupru, capace din aluminiu provenind de la un compresor, un polizor și un acumulator auto, cu privire la care inculpatul a recunoscut că le-a sustras în noaptea de 6/7.04.2008, conducând organele de poliție la locuința din-, unde au fost găsite celelalte bunuri sustrase. Bunurile înstrăinate de inculpat au fost recuperate și predate organelor de poliție de către inculpatului,.

Situația de fapt expusă mai sus rezultă din procesul-verbal de prindere în flagrant, procesul-verbal de conducere în teren, dovezile de recuperare a prejudiciului de către partea vătămată, declarația acesteia și declarația martorei. Deși ulterior a uzat de dreptul de a nu da nici o declarație cu privire la această faptă, în declarația consemnată în procesul-verbal de la fila 29 din dosarul de urmărire penală, dată în prezența mamei sale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.

4. În noaptea de 25/26.07.2008, în jurul orelor 03,30, inculpatul se afla în apropierea Spitalului din mun. I, împreună cu numiții -, și, cărora le-a propus să sustragă băuturi răcoritoare dintr-un frigider aparținând Internațional Inculpatul a forțat ușa frigiderului și din interior au sustras cu toții mai multe sticle de băuturi răcoritoare, fiind observați de martorele și, care au anunțat organele de poliție. Observând apropierea patrulei de poliție, inculpatul și cei care îl însoțeau, cu excepția lui -, au fugit, abandonând sticlele sustrase, prejudiciul fiind astfel recuperat.

Situația de fapt rezultă din declarațiile martorilor, -, și -, care sunt susținute și de declarația părții vătămate și de dovezile de recuperare a prejudiciului. Atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, inculpatul a refuzat să dea declarație cu privire la această faptă.

5. În noaptea de 18/19.09.2008, în jurul orei 04,40, partea vătămată -, în vârstă de 80 de ani, dormea în locuința sa situată la parterul blocului T9. A din- din mun. I, când a fost trezită de un zgomot. Ridicându-se din pat, a văzut un tânăr necunoscut, și anume inculpatul minor, care i-a pulverizat în direcția feței conținutul unui spray iritant lacrimogen. În momentul în care partea vătămată a încercat să dea telefon organelor de poliție, tânărul i-a pulverizat din nou spray în direcția feței, după care a părăsit locuința sa, fără ca - să poată observa direcția în care acesta s-a îndreptat. Inculpatul apucase să sustragă trei pungi de carne congelată, pe care organele de poliție le-au găsit abandonate în exteriorul blocului, în apropierea geamului de la bucătăria apartamentului părții vătămate, și pe care aceasta le-a recunoscut ca aparținându- Potrivit procesului-verbal de consemnare a diagnosticului stabilit cu ocazia îngrijirilor acordate părții vătămate de personalul Ambulanței, - a suferit intoxicație cu vapori de spray paralizant, edem facial minor.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, afirmând că nu a pătruns niciodată în locuința părții vătămate. Declarațiile sale sunt infirmate de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. -/19.09.2008, potrivit cărora urmele papilare ridicate de pe o cutie de carton găsită în holul apartamentului părții vătămate au fost create de inculpat, care se coroborează cu declarațiile părții vătămate și declarațiile martorei. În cursul urmăririi penale, au fost audiați numiții, G și, membri ai familiei inculpatului sau apropiați ai acestuia, potrivit cărora inculpatul a participat în noaptea respectivă la o petrecere și i s-a făcut rău din cauza consumului de băuturi alcoolice, dar nici una dintre aceste persoane nu a putut indica în mod cert ce a făcut inculpatul la ora reținută ca fiind ce a săvârșirii faptei.

În privința inculpatului, pe lângă fapta expusă anterior la punctul 2, săvârșită la data de 6.11.2007 împreună cu inculpatul, instanța a reținut următoarele:

6. În noaptea de 10/11.05.2007, în jurul orei 02,00, inculpatul, împreună cu numitul și martorul, aflați sub influența băuturilor alcoolice, s-au deplasat la barul Euro de pe str. - - din mun. I, care era însă închis. și au escaladat gardul din spatele barului și au pătruns pe terasă, după care martorul s-a îndepărtat de la fața locului. Cei doi au forțat ușa de acces în bar, moment în care s-a declanșat alarma, ceea ce i-a determinat să sară din nou gardul și să fugă după, fără a mai sustrage băuturi alcoolice sau alte bunuri. La fața locului au ajuns patrule ale, care l-au reținut pe.

Situația de fapt expusă rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, din declarațiile martorilor, și, care sunt susținute și de declarația învinuitului. În declarația dată în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că a spart geamul ușii cu pumnul învelit într-o haină, după care el a încercat să forțeze ușa lovind-o cu piciorul, întrucât nu încăpea pe geam, moment în care alarma s-a declanșat.

7. La data de 7.09.2007, în jurul orei 12,00, inculpatul a observat un geam deschis la farmacia din mun. I,-, la parter și, apropiindu-se, a văzut geanta părții vătămate -, lăsată într-o cameră alăturată celei în care se făcea comercializarea produselor farmaceutice. Întrucât încăperea era goală, inculpatul a escaladat geamul, a luat geanta din interior și a ieșit, de asemenea prin escaladarea geamului, fugind de la fața locului. Din geantă, inculpatul a sustras un telefon Nokia 1100, abandonând celelalte bunuri. Prejudiciul cauzat părții vătămate, în valoare de 200 de lei, nu a fost recuperat.

Situația de fapt rezultă din declarația părții vătămate, susținută de declarația inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei, precum și de raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/2.04.2008, din care rezultă că urmele papilare prelevate de pe marginea ferestrei aparțin inculpatului.

8. La data de 16.11.2007, în jurul orei 13,00, inculpatul a intrat în magazinul alimentar aparținând de pe str. - - din mun. I, împreună cu numiții și. După ce i-a distras vânzătoarei atenția, comandând mai multe produse apoi răzgândindu-se, inculpatul a sustras telefonul acesteia, marca, în valoare de aproximativ 600 de lei, și a fugit, fiind urmat de cei doi tineri care îl însoțeau, în ciuda faptului că partea vătămată i-a solicitat în repetate rânduri să îi restituie bunul. Telefonul a fost predat ulterior organelor de poliție de către martorul G și restituit părții vătămate.

Situația de fapt rezultă din declarația părții vătămate, care l-a recunoscut pe inculpat după fotografii, poziția acesteia fiind susținută de declarațiile martorilor, G și. De asemenea, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că a luat hotărârea de a sustrage telefonul pe loc, când și-a dat seama că o poate face cu ușurință, și că intenționa să îl valorifice pentru a-și cumpăra mâncare și hrană.

În drept, fapta inculpatului care, în perioada 9.10.2007 - 26.07.2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, singur sau împreună cu alte persoane, pe timp de zi ori în timpul nopții, în locuri publice, prin efracție sau escaladare a comis patru acte materiale de sustragere a următoarelor bunuri: o geantă în care se aflau mai multe înscrisuri - certificat de înmatriculare, permis de conducere, bonuri de masă, dosar comenzi bijuterii, caiete de evidență bijuterii, autorizații de funcționare, ștampile, precum și niște pungi de plastic care conțineau bijuterii din aur, cu o greutate totală nedeterminată, aproximativ 150-200 de grame, o poșetă în care se găseau două telefoane Nokia, 6085 și 3310, cartea de identitate a părții vătămate, permisul său de conducere, cartea de alegător, carduri bancare, chei, un portmoneu cu suma de 110 lei, produse cosmetice și o pereche de ochelari de vedere, două aparate de sudură, un flex mare marca, un flex mic marca, trei mașini de șlefuit, un circular tâmplărie, un fierăstrău pendular, două motoare electrice, un acumulator auto și un polizor auto, bunuri în valoare de 4430 de lei, băuturi răcoritoare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. 2 și ale art. 99 alin. 2 Cod penal.

Faptele de sustragere au fost comise la intervale de timp diferite, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul luând hotărârea de a sustrage bunuri aparținând altor persoane dacă va avea ocazia și reprezentându-și în linii generale modul de valorificare a bunurilor, acționând ulterior în executarea acestei hotărâri, atunci când s-au ivit ocaziile.

Fapta de la punctul 2 fost săvârșită împreună cu inculpatul, iar fapta de la punctul 4 fost săvârșită împreună cu numiții -, și, astfel încât instanța a reținut circumstanța agravantă specială a săvârșirii faptei continuate de furt calificat de către inculpatul în condițiile art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal.

Faptele de la punctele 1, 2 și 4 au fost comise de inculpatul în locuri publice, potrivit dispozițiilor art. 152 lit. a Cod penal, respectiv pe stradă sau în parcarea unui supermarket, locuri care, prin natura și destinația lor, sunt în orice moment accesibile publicului.

Faptele de la punctele 2, 3 și 4 au fost săvârșite de inculpatul vis în timpul nopții, ceea ce este de natură să atragă incidența agravantei speciale avute în vedere de dispozițiile art. 209 alin. 1 lit. g Cod penal, întrucât în timpul nopții, chiar în condiții de iluminat stradal, paza bunurilor este mai greu de asigurat de către părțile vătămate, iar inculpatul poate trece neobservat, poate fi mai greu identificat și își poate face mai ușor scăparea.

Fapta de la punctul 3 fost comisă de inculpatul prin escaladarea unui gard și a unei anexe, iar fapta de la punctul 4 fost săvârșită prin efracție, mai precis prin forțarea ușii unui frigider, din care a sustras apoi băuturi răcoritoare, infracțiunii continuate de furt calificat fiindu-i aplicabile, prin urmare, și dispozițiile art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal. În ceea ce privește fapta de la punctul 1, agravanta specială nu este aplicabilă, întrucât acțiunea de forțare a genții de unde au fost sustrase bijuteriile a avut loc după ce, în primă fază, inculpatul a sustras geanta de pe bancheta din spate a autovehiculului părții vătămate, astfel încât distrugerea sistemului de închidere al genții a avut loc după imposedare, după ce geanta, cu tot ceea ce conținea, a trecut în sfera de stăpânire a inculpatului.

În cazul actelor materiale de la punctele 1 și 2, gențile sustrase de inculpat conțineau, printre altele, acte destinate a servi pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare.

Fapta inculpatului vis care, în noaptea de 18/19.09.2008, în jurul orei 04,40, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate -, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal.

Fapta inculpatului vis care, în noaptea de 18/19.09.2008, în jurul orei 04,40, în timp ce se afla în locuința părții vătămate -, a sustras din frigiderul acesteia trei pachete de carne congelată după care, pentru a-și asigura scăparea, a pulverizat de două ori cu un spray iritant lacrimogen în direcția acesteia, cauzându-i intoxicație cu vapori de spray paralizant, edem facial minor, ulterior părăsind locuința pe geam și abandonând bunurile sustrase, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 21lit. b și c Cod penal.

Toate faptele au fost săvârșite de inculpat în condițiile concursului real de infracțiuni, potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal, înainte ca inculpatul să fie condamnat definitiv pentru vreuna din ele. La data săvârșirii tuturor celor trei infracțiuni, inculpatul nu împlinise 16 ani, astfel că în cauză sunt aplicabile, cu privire la acesta, dispozițiile art. 99 alin. 2 Cod penal. Inculpatul a fost expertizat medico-legal cu privire la fiecare dintre infracțiuni, respectiv cu privire la fiecare dintre actele materiale ce intră în alcătuirea furtului calificat, stabilindu-se că acestea au fost săvârșite cu discernământ.

În drept, fapta inculpatului care, în perioada 11.05.2007 - 16.11.2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, singur sau împreună cu alte persoane, pe timp de zi ori în timpul nopții, în locuri publice, prin efracție sau escaladare a comis trei acte materiale de sustragere a următoarelor bunuri: o poșetă în care se găseau două telefoane Nokia, 6085 și 3310, cartea de identitate a părții vătămate, permisul său de conducere, cartea de alegător, carduri bancare, chei, un portmoneu cu suma de 110 lei, produse cosmetice și o pereche de ochelari de vedere, o geantă din care a păstrat un telefon Nokia 1100, respectiv un telefon, precum și un act rămas în stadiul de tentativă, prin punerea în executare a hotărârii de a sustrage băuturi alcoolice dintr-un bar închis, executare întreruptă înainte de producerea rezultatului, ca urmare a declanșării alarmei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. 2 și ale art. 99 alin. 2 Cod penal.

Astfel, actele de la punctele 2 și 6 au fost săvârșite împreună cu inculpatul, respectiv împreună cu numitul, pe timpul nopții, fiind aplicabile circumstanțele agravante prevăzute de art. 209 alin. 1 lit. a și g Cod penal. Actul material de la punctul 1 fost comis în loc public, potrivit dispozițiilor art. 152 lit. a Cod penal, iar fapta de la punctul 8 fost comisă într-un loc accesibil publicului, fiind de față cel puțin două persoane, în condițiile art. 152 lit. b Cod penal. Actul material de la punctul 6, rămas în stadiul de tentativă, a fost comis în condițiile lit. iaa rt. 209 alin. 1 Cod penal, prin escaladarea gardului și spargerea unei uși de acces în bar. În cazul actului material de la punctul 2, geanta sustrasă de inculpat conținea, printre altele, acte destinate a servi pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare.

În conținutul infracțiunii continuate de furt calificat intră și actul material de la punctul 6, rămas în stadiul tentativei. Faptele au fost săvârșite de inculpat la intervale diferite din timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul profitând pe moment de ocaziile ivite dar având o reprezentare generală asupra faptelor pe care e dispus să le săvârșească și asupra modului de valorificare a bunurilor.

În alegerea sancțiunilor ce vor fi aplicate inculpaților minori, instanța a ținut cont de dispozițiile art. 100 alin. 1 și 2 Cod penal, cu alte cuvinte de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, dezvoltarea intelectuală și morală, comportarea, condițiile în care au crescut și au trăit, alte elemente de natură a caracteriza persoana acestora, dar și de caracterul excepțional al pedepselor pentru minori, care le sunt aplicabile acestora doar dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru educarea minorului.

În privința inculpatului, instanța a reținut următoarele:

Potrivit referatului de evaluare nr. 645/24.09.2008 întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, inculpatul provine dintr-o familie care obține venituri modeste din colectarea fierului vechi, este neșcolarizat, își petrece timpul cu tineri de vârsta sa, unii cu preocupări antisociale, ori în sălile de internet. Atitudinea inculpatului față de faptele săvârșite este una de minimalizare a rolului avut, denotă o capacitate redusă de a înțelege caracterul negativ și consecințele faptelor, nu are planuri de viitor, față de fapta de tâlhărie reținută în sarcina sa a manifestat negare, apreciind că a fost confundat, pe baza atitudinii sale din timpul întrevederii consilierul de probațiune trăgând concluzia că poziția sa nu corespunde adevărului. În cazul inculpatului minor au fost identificați, ca factori psihosociali ce pot influența în mod negativ comportamentul său general, antecedența penală, nivelul de educație scăzut, supravegherea parentală ineficientă, lipsa modelului pozitiv din partea părinților, minimalizarea, de către mamă, a rolului avut de minor în comiterea de infracțiuni, comunitatea în care locuiește minorul, în care nivelul de educație este unul scăzut și există persoane cu antecedente penale și preocupări antisociale, timpul liber neorganizat de care dispune minorul, atracția acestuia pentru frecventarea sălilor de internet, pentru jocuri de noroc, precum și atitudinea sa generală față de faptele comise. Ca factor pozitiv, a fost identificată susținerea de care inculpatul beneficiază din partea părinților.

Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică efectuate în cauză, inculpatul prezintă tulburări de conduită, cu acte antisociale și acte de încălcare a normelor vârstei, pe fond de personalitate dizarmonică în structurare și carențe educaționale, faptele fiind comise cu discernământ.

Pe lângă aceste date, instanța a ținut cont de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat - infracțiune continuată de furt, unul din actele materiale atrăgând un prejudiciu în cuantum ridicat, violare de domiciliu și tâlhărie săvârșită într-o locuință, pe timp de noapte, prin utilizarea unui spray iritant asupra unei părți vătămate în vârstă, ceea ce denotă diversificarea activității infracționale față de antecedența penală ce rezultă din cazier, cuprinzând condamnări pentru furt calificat, precum și de comportarea minorului în timpul procesului penal, de poziția sa nesinceră cu privire la unele fapte și de atitudinea sa de a nu da declarație în fața instanței.

Față de toate aceste considerente, de gravitatea activității infracționale și de carențele grave în educație și în atitudinea față de lege și normele de conviețuire socială pe care le manifestă, instanța a apreciat că aplicarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului, în acest sens urmând a aplica pentru fiecare din cele trei infracțiuni săvârșite de inculpat în concurs pedeapsa cu închisoarea. La individualizarea acesteia, instanța a ținut cont de gradul de pericol sporit al faptelor săvârșite, de circumstanțele personale ale inculpatului, care vede în comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, cu sau fără violență, o modalitate de a-și asigura rapid mijloacele materiale necesare pentru hrană, îmbrăcăminte și satisfacerea apetitului pentru sălile de internet și jocurile de noroc. Instanța va ține cont și de urmările faptei de tâlhărie asupra victimei, o bătrână de 80 de ani, de mijloacele folosite - un spray iritant lacrimogen pulverizat de două ori, fără urmă de remușcare sau ezitare în direcția feței acesteia, de urmările și mai grave care s-ar fi putut produce, a avut în vedere, de asemenea, valoarea ridicată a pagubei, rezultând mai ales din sustragerea bijuteriilor din aur, ușurința cu care inculpatul a dus la îndeplinire rezoluțiile infracționale dând măsura devierii comportamentului și atitudinii inculpatului față de normele de conviețuire socială privind proprietatea persoanelor și modul în care pot fi câștigate în mod cinstit mijloacele de existență.

Instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă peste minimul special pentru infracțiunea de furt calificat, având în vedere deprinderea sa în această privință, forma continuată de săvârșire și prejudiciul ridicat ca valoare. Pentru infracțiunile de tâlhărie și violare de domiciliu, instanța a aplicat inculpatului pedepse cu închisoarea orientate mai mult spre minimul special, având în vedere prejudiciul urmare a tâlhăriei, redus ca valoare, recuperat, și faptul că aceste au fost săvârșite într-o singură împrejurare, spre deosebire de preocupările sale obișnuite, de furt.

Analizând antecedența penală a inculpatului, instanța a constatat că cele trei infracțiuni, săvârșite în concurs real, pentru care inculpatul a fost judecat în prezenta cauză, au fost săvârșite, tot în concurs real, potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal, cu următoarele fapte: infracțiunea de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i, alin. 3 lit. c Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 99 alin. 2 Cod penal, săvârșită la data de 3.05.2007, pentru care inculpatului i-a fost aplicată, prin sentința penală nr. 3496 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 13.11.2008, în dosarul cu nr-, rămasă definitivă la data de 8.12.2008, prin neapelare, pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 99 alin. 2 Cod penal, săvârșită la data de 6.09.2008, pentru care inculpatului i-a fost aplicată, prin sentința penală nr. 1619 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 29.04.2009 în dosarul cu nr-, rămasă definitivă prin neapelare la data de 15.05.2008, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe perioadă nedeterminată, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 18 ani.

În ceea ce privește suspendarea condiționată a executării pedepsei de 9 luni închisoare, dispusă cu privire la inculpatul prin sentința penală nr. 3496/13.11.2008, rămasă definitivă prin neapelare la data de 8.12.2008, instanța, constatând că inculpatul a mai săvârșit infracțiuni anterior datei rămânerii definitive, pentru care, prin prezenta sentință, i s-au aplicat pedepse cu închisoarea, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. 1 Cod penal, anulând suspendarea condiționată.

În temeiul dispozițiilor art. 449 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, raportat la prevederile art. 85 alin. 1 teza finală Cod penal, art. 36 alin. 1 și 2 Cod penal și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, având în vedere Decizia în interesul legii nr. XXX pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 763/12.11.2007, instanța a aplicat sancțiunile stabilite pentru toate faptele ce intră în alcătuirea concursului de infracțiuni, urmând ca inculpatul să execute sancțiunea cea mai grea, și anume pedeapsa de 3 (trei) ani și 9 (nouă) luni închisoare, la care s-a adăugat, în lumina pluralității infracțiunilor săvârșite, a diversității faptelor și a valorilor sociale multiple încălcate, individualizând regimul sancționator prin raportare la întreaga activitate infracțională, un spor de 3 (trei) luni închisoare, pedeapsa totală de executat pentru inculpatul fiind de 4 (patru) ani închisoare.

Apreciind că, după împlinirea de către inculpatul a vârstei de 18 ani, exercitarea de către acesta a dreptului de a alege și de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, ori de a exercita o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ar fin incompatibile cu activitatea sa infracțională bogată pentru vârsta sa, precum și cu lipsa reperelor esențiale raportate la normele comunității, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi, prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal. Având în vedere datele ce circumstanțiază pe inculpat, instanța a avut în vedere, cu precădere, interzicerea exercițiului dreptului acestuia de a alege, având în vedere atitudinea sa față de muncă, de societate, de câștigarea unor venituri cinstite, gravele lipsuri în educație, atât școlară, cât și parentală.

În temeiul dispozițiilor art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, în lumina pericolului social ridicat pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, care ar putea reitera cu ușurință comportamentul infracțional, săvârșind noi fapte îndreptate contra patrimoniului persoanelor, instanța a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza prevederilor art. 88 alin. 1 Cod penal, a dedus din durata pedepsei rezultante aplicate, de 4 ani închisoare, durata reținerii și a arestului preventiv, de la 19.09.2008 la zi.

În privința inculpatului,prima instanță reținut următoarele:

Potrivit referatului de evaluare nr. 1461/10.12.2007 întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, inculpatul provine dintr-o familie numeroasă care obține venituri din colectarea fierului vechi și din salariul mamei, angajată la, având relații conflictuale cu restul comunității, este absolvent a două clase, manifestă dezinteres pentru actul de învățământ, abandonând școala pentru că nu se putea trezi de dimineață, își petrece timpul ajutându-și tatăl la colectarea fierului vechi ori cu tineri de vârsta sa, unii cu preocupări antisociale, la jocuri de noroc, participând chiar la conflictele dintre bandele din cartier. Minorul recunoaște fapta săvârșită, punând-o pe seama frustrărilor materiale, această modalitate de a obține bani fiind în concordanță cu valorile sale, a conștientizat consecințele faptelor doar prin prisma consecințelor lor penale, minimalizează fapta comisă, având în vedere și recuperarea prejudiciului. În cazul inculpatului minor au fost identificați, ca factori psihosociali ce pot influența în mod negativ comportamentul său, nivelul scăzut de supraveghere din partea părinților, frecventarea unui anturaj cu preocupări infracționale, însușirea normelor și a valorilor promovate de acest grup, rezistența scăzută la presiunile anturajului, conștientizarea redusă a consecințelor faptelor săvârșite din punct de vedere social și moral, tendințe spre manifestări agresive, accentuate pe fondul influenței negative a anturajului, interesul pentru jocurile de noroc, atitudinea pasivă manifestată prin ocuparea neconstructivă a timpului liber ca urmare a nivelului de instruire scăzut, nivelul educațional scăzut. Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică efectuate în cauză, inculpatul prezintă tulburări de conduită, cu acte antisociale și acte de încălcare a normelor vârstei, pe fond de personalitate dizarmonică în structurare și carențe educaționale, faptele fiind comise cu discernământ.

Pe lângă aceste date, instanța a ținut cont de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite de inculpat - infracțiune continuată de furt, de ușurința cu care a fost pusă în executare rezoluția infracțională atunci când s-a ivit ocazia, de scara de valori inversată a minorului, cauzată de instruirea scăzută și de anturajul frecventat, dar și de poziția sa de recunoaștere a actelor materiale în cursul urmăririi penale, de cuantumul relativ redus al prejudiciului, de împrejurarea că unul din actele materiale ce intră în conținutul infracțiunii a rămas în stadiul de tentativă.

Față de toate aceste considerente, instanța a apreciat că în cazul minorului, ar fi suficientă pentru îndreptarea sa, pentru crearea unei atitudini corecte față de normele de conviețuire socială și de modalitățile de câștigare a mijloacelor materiale, aplicare măsurii educative a internării într-un centru de reeducare pe durată nedeterminată, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 18 ani. Totodată, instanța a apreciat că în cazul inculpatului există încă șansa ca, urmare a programelor educative și de pregătire profesională desfășurate în centrul de reeducare, acesta să dezvolte o atitudine normală față de viața în societate, având în vedere și exemplul pozitiv al mamei, care realizează venituri din muncă, astfel încât, după vârsta majoratului, să nu mai revină la comportamentul antisocial și să se poată integra în societate.

Instanța a constatat, analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului, că acestuia i-a mai fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 99 și urm. Cod penal, săvârșită la data de 27.11.2007, și infracțiunea de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 99 și urm Cod penal, săvârșită la data de 6.09.2008, prin sentința penală nr. 1619 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 29.04.2009 în dosarul cu nr-, rămasă definitivă prin neapelare la data de 11.05.2009, aceste două fapte fiind săvârșite de inculpatul în concurs real, potrivit prevederilor art. 33 lit. a Cod penal, cu infracțiunea continuată de furt calificat pentru care a fost judecat în prezenta cauză.

Instanța a apreciat că activitatea infracțională a inculpatului, privită astfel în ansamblul ei, nu este de natură a înlătura aprecierea instanței asupra perspectivelor de reintegrare socială a minorului și de a justifica aplicarea unei pedepse. Astfel, pentru întreg concursul de infracțiuni expus, inculpatului i se poate aplica o singură măsură educativă, aceea a internării într-un centru de reeducare pe durată nedeterminată, dar cel mai târziu până la împlinirea vârstei de 18 ani de către acesta.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că în cauză s-au constituit părți civile doar părțile vătămate și -. Partea vătămată, care a solicitat inițial despăgubiri civile în cuantum de 610 lei de la inculpați, a revenit ulterior, arătând că nu mai are nici un fel de pretenții civile de la aceștia (fila 196).

În ceea ce privește pretențiile părții civile de la inculpatul, ca urmare a faptei de sustragere a genții tip diplomat în care se găseau bijuterii din aur și alte bunuri, comisă la data de 9.10.2007 - punctul 1, instanța a constatat că partea civilă a evaluat prejudiciul la suma de 23.500 lei, fără a indica valoarea fiecărui bun sustras în parte. Potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, aplicabil în mod evident în privința probării prejudiciului rezultat din comiterea unei infracțiuni, sarcina de a proba cuantumul prejudiciului revine chiar părții civile. Din probele administrate în cauză nu au rezultat date suficiente pentru a putea determina valoarea bijuteriilor sustrase, și cu atât mai puțin valoarea celorlalte bunuri, pe care inculpatul le-a abandonat. Partea civilă nu a furnizat nici un fel de date privind greutatea bijuteriilor, tipul acestora, calitatea aurului din care erau confecționate, care erau finisate și care nu, rezumându-se la a indica aspectul acestora pe filele unui catalog atașat la dosar. În aceste condiții, instanța a reținut că nu a fost făcută dovada că valoarea prejudiciului se ridică la 23500 lei. Instanța a apreciat, cu toate acestea, că este indubitabil că partea civilă a suferit un prejudiciu însemnat ca urmare a faptei săvârșite de inculpatul, pretențiile sale fiind, în parte întemeiate. În vederea reparării prejudiciului cauzat părții civile printr-un echivalent bănesc, singurul reper clar la care se poate raporta instanța este chiar cel al sumei pe care, în cuprinsul declarațiilor date în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că a obținut-o în urma valorificării bijuteriilor din aur, și anume suma de 11000 de lei. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 346 alin. 1 și ale art. 14 alin. 1 și alin. 3 lit. b Cod procedură penală, raportat la prevederile art. 998-999 și art. 1000 alin. 2 Cod civil, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și a obligat pe inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, să achite părții civile, cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale, suma de 11000 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase la data de 9.10.2007.

Instanța a apreciat, pe de altă parte, ca fiind întemeiate pretențiile părții civile -, reprezentând contravaloarea bunului sustras la data de 7.09.2007 de către inculpatul - o geantă din care a sustras un telefon Nokia 1100, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 346 alin. 1 și ale art. 14 alin. 1 și alin. 3 lit. b Cod procedură penală, raportate la prevederile art. 998-999 și art. 1000 alin. 2 Cod civil, să admită acțiunea civilă formulată de această parte civilă și să oblige pe inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, să achite, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 200 de lei.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 191 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură penală, având în vedere și obligarea părților responsabile civilmente la repararea prejudiciilor, în solidar cu inculpații.

În termenul prev. de art. 363 Cod procedură penală. hotărârea Judecătoriei Iașia fost apelată de către inculpatul minor care a criticat-o sub aspectul temeiniciei, solicitând reducerea pedepsei, având în vedere că a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, iar în prezent a început școlarizarea în centrul de reeducare.

Analizând cauza prin prisma motivelor invocate de apelant, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală. tribunalul constată că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce privește situația de fapt reținută de prima instanță, și necontestată de către inculpatul minor apelant, tribunalul apreciază că s-a făcut o apreciere justă a materialului probator administrat în cauză, pe baza căruia s-a format convingerea existenței faptelor prevăzute de legea penală, precum și a vinovăției inculpatului, încadrând corect în dispozițiile legii infracțiunile săvârșite de acesta.

S-a reținut în sarcina inculpatului minor că, în fapt,:

- în noaptea de 18/19.09.2008, în jurul orelor 04,40, fără drept, a pătruns, prin efracție, în locuința părții vătămate -, în vârstă de 80 de ani, de unde a sustras trei pachete cu carne și, pentru a-și asigura scăparea cu bunurile sustrase, a pulverizat partea vătămată cu un spray iritant lacrimogen, iar

- 9.10.2007 - 26.07.2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, singur sau împreună cu alte persoane, pe timp de zi ori în timpul nopții, în locuri publice, prin efracție sau escaladare a comis patru acte materiale de sustragere a următoarelor bunuri: o geantă în care se aflau mai multe înscrisuri - certificat de înmatriculare, permis de conducere, bonuri de masă, dosar comenzi bijuterii, caiete de evidență bijuterii, autorizații de funcționare, ștampile, precum și niște pungi de plastic care conțineau bijuterii din aur, cu o greutate totală nedeterminată, aproximativ 150-200 de grame, o poșetă în care se găseau două telefoane Nokia, 6085 și 3310, cartea de identitate a părții vătămate, permisul său de conducere, cartea de alegător, carduri bancare, chei, un portmoneu cu suma de 110 lei, produse cosmetice și o pereche de ochelari de vedere, două aparate de sudură, un flex mare marca, un flex mic marca, trei mașini de șlefuit, un circular tâmplărie, un fierăstrău pendular, două motoare electrice, un acumulator auto și un polizor auto, bunuri în valoare de 4430 de lei, băuturi răcoritoare, valoarea totală a prejudiciului ridicându-se la 29680 lei.

În drept, faptele comise către inculpatul apelant au fost încadrate în infracțiunile prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 21lit. b și c Cod penal, art.192 alin. 2 Cod penal și art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. 2, toate și cu aplic. art. 99 alin. 2 Cod penal, reținându-se că au fost comise în condiții de concurs real, conform art. 33 lit. a Cod penal.

Inculpatul minor apelant a criticat sentința penală doar cu privire la modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor, solicitând reducerea acestora, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale, și, în special, că a recunoscut și regretat comiterea acestora.

Referitor la poziția procesuală a inculpatului minor, tribunalul constată că prima instanță, în mod just, a apreciat că nu a fost una corespunzătoare, motivat de faptul că nu toate faptele au fost recunoscute de către inculpat în faza de urmărire penală (a se vedea în acest sens fapta de sustragere din data de 25/26.07.2008 și fapta de tâlhărie comisă în dauna părții vătămate - în noaptea de 18/19.09.2008), iar în faza cercetării judecătorești inculpatul a refuzat să dea declarații.

Este adevărat că refuzul de a da declarații este un drept al inculpatului, prevăzut în mod expres de legea procesul penală, și astfel nu se poate reține ca circumstanță agravantă refuzul de a colabora cu organele judiciare, dar pe de altă parte, această atitudine procesuală nu poate fi reținută nici ca circumstanță atenuantă.

Referitor la persoana inculpatului, în mod just a reținut prima instanță, raportat la concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune, că acesta are un nivel scăzut de educație, fiind neșcolarizat, nu beneficiază de o supraveghere parentală suficientă, că are o atracție pentru frecventarea sălilor de internet și jocuri de noroc, și o capacitate redusă de înțelegere a caracterul negativ și consecințele faptelor.

Toate aceste date psiho-sociale coroborate și cu pericolul social ridicat al inculpatului ce denotă din numărul actelor materiale de sustragere, dar și de folosirea violențelor împotriva unei bătrâne de 80 de ani, impun individualizarea judiciară a fiecărei pedepse peste minimul special prevăzut de lege.

În raport de cele mai sus arătate, tribunalul a apreciat că pedepsele cu închisoarea au fost corect dozate și adaptate gravității fiecărei fapte comise, fiind individualizate peste minimul special al pedepsei prevăzut de lege în cazul fiecărei infracțiuni și că nu se impune reducerea cuantumului pedepselor aplicate de către prima instanță.

Totodată s-a constatat, în mod fondat, că aceste fapte deduse judecății au fost săvârșite de inculpat în condițiile concursului real de infracțiuni cu infracțiunile de:

- tentativă la furt calificat, săvârșită la data de 3.05.2007, pentru care inculpatului i-a fost aplicată, prin sentința penală nr. 3496 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 13.11.2008, în dosarul cu nr-, rămasă definitivă la data de 8.12.2008, prin neapelare, pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, și

- furt calificat, săvârșită la data de 6.09.2008, pentru care inculpatului i-a fost aplicată, prin sentința penală nr. 1619 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 29.04.2009 în dosarul cu nr-, rămasă definitivă prin neapelare la data de 15.05.2008, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe perioadă nedeterminată, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 18 ani.

În mod legal s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 9 luni închisoare, după care a fost efectuat și concursul între pedepsele și măsura educativă stabilite pentru infracțiunile concurente, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, la care s-a aplicat un spor de pedeapsă de 3 luni închisoare, dozat în mod corespunzător, având în vedere aria infracțională, spor al cărui cuantum nu a fost contestat.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului minor, tribunalul a constatat că, în mod fondat, prima instanță a apreciat, raportat la gravitatea faptelor comise, aria infracțională și periculozitatea socială ridicată a inculpatului, că reeducarea și reinserția socială a acestuia se poate realiza doar prin executarea pedepsei rezultante în regim privativ de libertate.

Întrucât criticile formulate în apel nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu au rezultat existența unor motive de nelegalitate și netemeinicie ce pot fi constatate din oficiu, tribunalul prin decizia penală nr. 4041/22.10.2009, în baza disp. art. 379 pct. 1, lit. b Cod procedură penală, a respins, ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul apelant, împotriva sent. pen. nr. 2791/21.08.2009 a Judecătoriei Iași, ce a fost menținută ca legală și temeinică.

În ceea ce privește măsura preventivă a arestării inculpatului apelant, tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat luarea acesteia și, ulterior, prelungirea și menținerea nu s-au schimbat, ci dimpotrivă ele subzistă și impun în continuare, pentru aceleași motive prezentate mai sus, privarea de libertate a acestuia.

În consecință, în baza disp. art. 383 al. 11raportat la art. 350 al. Cod procedură penală s-a dispus menținerea arestării inculpatului, iar, în baza art. 383 al. 2 Cod procedură penală, rap. la art. 88 alin. 1. pen. s-a dispus deducerea arestării preventive de după data de 21.08.2009, momentul pronunțării sentinței penale apelate, și până la zi.

Apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în temeiul disp. art. 192 al. 2 Cod procedură penală.

În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpatul pentru motive de netemeinicie ce vizează greșita individualizare a pedepsei aplicate prin ignorarea circumstanțelor personale, -atitudinea sinceră și regretul manifestat pe parcursul procesului penal încercarea de reabilitare prin procesul de școlarizare în centul de reeducare-, solicitând reducerea cuantumului pedepsei.

Examinând hotărârile recurate în raport de criticile invocate, ce vor fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală, precum și din oficiu pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385 ind. 9 alin. 3 cod procedură penală, curtea reține următoarele:

Prin analiza atentă și coroborarea probelor administrate în cauză instanțele de fond și de apel în mod corect au reținut situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Dându-se eficiență dispozițiilor art. 63 alin. 2 Cod procedură penală referitoare la aprecierea probelor este în mod cert stabilit faptul că inculpatul în perioada 9 octombrie 2007 - 26 iulie 2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, singur sau împreună cu alte persoane, pe timp de zi sau în timpul nopții, în locuri publice, prin efracție sau escaladare, a comis mai multe sustrageri, prejudiciul total ridicându-se la 29.680 lei, iar în noapte de 18/19 septembrie 2008, după ce pătruns fără drept prin escaladare în locuința părții vătămate -, de unde a sustras trei pachete cu carne, pentru a-și asigura scăparea cu bunurile sustrase a exercitat violențe asupra părții vătămate.

Sub aspectul individualizării pedepselor stabilite pentru infracțiunile comise atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare instanțele au făcut o corectă adecvare cauzală criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal ținându-se seama de gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, împrejurările în care au fost comise, urmările produse și valorile sociale lezate, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea acestuia față de faptele comise, posibilitățile reale de reeducare și reinserție socială.

Potrivit referatului de evaluare, minorul prezintă un nivel scăzut de educație, are tendința de a se sustrage regulilor impuse de familie, autoritatea paternă fiind minimalizată din cauza problemelor de sănătate, se manifestă mai independent și este atras de activități neadecvate vârstei.

Cu toate că inculpatul este la vârsta adolescenței întreaga sa atitudine evidențiază perseverență infracțională și constituie o accentuare a unui comportament antisocial ce necesită o intervenție specializată autoritară.

Acordându-se semnificația cuvenită unor împrejurări în care s-au comis faptele, în loc public, cu o agresivitate excesivă și cu urmări grave, prin atingerea unor valori sociale, cum sunt viața și integritatea omului, patrimoniul - au fost evaluate corect, gradul de pericol social al faptelor și al inculpatului.

Astfel, Curtea nu poate primi critica apelantului inculpat cu privire la greșita individualizare a pedepsei sub raportul cuantumului, deoarece instanțele au făcut un examen plural asupra tuturor criteriilor speciale și generale ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei.

Cum pedeapsa trebuie să fie în același timp atât o măsură de constrângere, cât și un mijloc de reeducare a inculpatului, în speță, scopul prevăzut de art. 52 Cod penal nu poate fi atins prin coborârea pedepsei sub limita stabilită, astfel încât să se ajungă la o diminuare ce nu are acoperire în realitate a gradului concret de pericol social al faptelor săvârșite.

În acest context, instanțele au avut în vedere posibilitățile reale de reeducare a inculpatului, de diminuare a încălcării repetate a relațiilor sociale ocrotite de lege, procedând la o judicioasă individualizare a pedepsei.

În temeiul considerentelor expuse, criticile formulate nu sunt fondate, urmând ca în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală să se respingă recursul promovat de inculpat.

Conform dispozițiilor art. 385 ind. 16 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 381 și art. 383 alin. 2 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv după data pronunțării hotărârii recurate.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurentul - inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în care s-a inclus și onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 404 din 22.10. 2009 Tribunalului Iași, pe care o menține.

Deduce durata arestului preventiv de la 22.10.2009 la zi.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 280 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, onorariu avocat oficiu, va fi avansată din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 03.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.

Tehnored.

02 ex.

22.12.2009

Tribunalul Iași

Jud.

Jud.

Președinte:Dan Anton
Judecători:Dan Anton, Elena Scriminți, Gabriela Scripcariu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 786/2009. Curtea de Apel Iasi