Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 79/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 79/

Ședința publică din 04 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Cristache Judecător

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte secție

Grefier -

Ministerul Public fost reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 82/11.03.2009 a Tribunalului Vrancea.

La apelul nominal a răspuns recurentul - inculpat, personal și asistat de avocat G, care răspunde în substituirea d-nei avocat, lipsă fiind partea vătămată .

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Recurentul prin apărător depune la dosar referatul de anchetă socială.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat G, învederează că prin sentința 1776/2008 a Judecătoriei Focșani, inculpatul fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208-209 Cod penal. În urma apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, Tribunalul Vrancea mărit pedeapsa la care fost condamnat inculpatul, respectiv la 3 ani și 6 luni închisoare. Inculpatul declarat recurs împotriva acestei decizii, motivând că i se pare că pedeapsa este prea grea și solicită reducerea acesteia și stabilirea ca modalitate de executare suspendarea condiționată executării pedepsei.

Însă, având în vedere că inculpatul nu a declarat apel împotriva sentinței prin care fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare efectivă, lasă la aprecierea instanței posibilitatea reducerii pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

Solicită să se aibă în vedere circumstanțele persoanele care reies atât din actele de la dosar, cât și ancheta socială depusă astăzi, faptul că săvârșit fapta din motive financiare, că are o situație materială precară și copii în întreținere și, de asemenea, să se țină cont că prejudiciul modic fost integral acoperit.

Reprezentantul Ministerului Public, în opinia sa,arată că într-adevăr recursul ar fi inadmisibil legat de modalitatea de executare și de cuantumul pedepsei de trei ani aplicat la instanța de fond. Împotriva hotărârii instanței de fond inculpatul nu a declarat apel, iar apelul parchetului fost declarat în defavoarea inculpatului. Singura problemă care rămâne este reducerea pedepsei de la 3 ani și 6 luni la 3 ani, așa cum a fost stabilită de către instanța de fond.

Solicită să se constate că inculpatul nu este la primul impact cu legea penală, are o condamnare pentru furt calificat și violare de domiciliu și de două ori organul de urmărire penală a manifestat clemență față de acțiunile ilicite ale inculpatului, aplicându-i amenda cu caracter administrativ tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat.

Săvârșirea faptei care face obiectul prezentei cauze, deși cu un prejudiciu relativ mic, în condițiile aplicării art. 75 lit. c Cod penal, nu poate face decât să justifice cuantumul pedepsei stabilit de Tribunalul Vrancea, modalitatea de executare și cuantumul de trei ani nemaiputând fi înlăturate întrucât inculpatul nu a făcut apel în cauză.

Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului ca nefondat.

Inculpatul, în ultimul cuvânt,arată că regretă fapta.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele.

Prin sentința penală nr.1776/27.11.2008 Judecătoria Focșania dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 al. 1, art.209 al. 1 lit. a, g Cod penal cu aplicarea art.75 lit. c Cod penal la 3 ani închisoare.

În baza art.71 cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit. b Cod penal.

A condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 al. 1, art.209 al.1 lit. a, g Cod penal, cu aplicarea art.75 lit. c și art.41 al. 2 cod penal la 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art.861a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani și 4 luni închisoare, ce constituie termenul de încercare pentru inculpate, stabilit în condițiile art. 862Cod penal.

A obligat inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 863alin. 2 lit. a, b, c, d Cod penal a căror verificare va fi făcută de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal.

A condamnat pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g pen. cu aplicarea art. 99. pen. și art. 41 alin. 2 Cod penal la 1 an și 7 luni închisoare.

În baza art.71 pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b pen.

În baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 7 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 110 Cod penal.

În baza art. 359. pr. pen. atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

A condamnat pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g pen. cu aplicarea art. 99. pen. la 1 an și 7 luni închisoare.

În baza art.71 pen. interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua și lit. b pen.

În baza art. 81. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 1 an, termen de încercare stabilit în condițiile art. 110. pen.

În baza art. 359. pr. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 14. pen. coroborat cu art. 998-999. civil, a obligat inculpații și, acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente către partea civilă la plata a câte 100 lei fiecare reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.

S-a luat act că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile.

În baza art.192 cod penal i-a obligat pe inculpații și la plata a câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente și inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata a câte 300 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond coroborând declarațiile părților cu declarațiile martorilor, referatele de evaluare, procesele verbale de constatare și restituire a reținut următoarea situație de fapt:

In cursul lunii februarie 2007(nu se poate stabili data cu exactitate), inculpații si, care sunt frați, au sustras de la casa in construcție aparținând părții vătămate 24 bare de fier cu diametrul de 12 mm in valoare de 200 lei. Bunurile au fost vândute unor persoane necunoscute cu suma de 1000 lei.

In seara zilei de 18.04.2007, in jurul orei 22.00, inculpații, si au sustras de la locuința părții vătămate u, situată pe raza comunei Garoafa, 6 plase de fier tip B in valoare de 1000 lei. Cele 6 plase de fier au fost vândute in aceeași seara martorului cu suma de 120 lei, bunurile fiind recuperate la data de 24.04.2007 de către organele de poliție.

În noaptea de 20/21.04.2007, inculpații, si au sustras 4 plase de fier tip B din gardul părții vătămate, in valoare de 600 lei. Plasele de fier au fost vândute in dimineața zilei de 21.04.2007, in jurul orei 03.00 martorului cu suma de 140 lei.

Împotriva sentinței penale nr. 1776/27.11.2008 a Judecătoriei Focșania declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, criticând-o printre alte motive de nelegalitate și pe motiv de netemeinicie, susținând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică. S-a invocat că la individualizarea pedepsei nu s-a avut în vedere că acesta nu este la primul contact cu legea penală, iar fapta de furt a fost săvârșită împreună cu un inculpat minor.

Pentru reeducarea cu eficiență a acestuia se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea, al cărei cuantum să depășească minimul special prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 82/11.03.2009 a Tribunalului Vrancea, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșania fost admis. S-a desființat în parte sentința penală nr. 1776/27.11.2008 a Judecătoriei Focșani și în rejudecare s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare.

Instanța de apel a reținut că inculpatul a avut o contribuție majoră la săvârșirea faptelor, are antecedente penale, îi este aplicabilă agravanta prevăzută de art. 75 lit. c Cod penal, astfel că pentru realizarea scopului penal se impune aplicarea unei pedepse situate peste limita minimă specială prevăzută de lege.

Împotriva deciziei penale nr. 82/11.03.2009 a Tribunalului Vranceaa declarat recurs în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de netemeinicie.

În motivarea recursului a susținut că a participat la un singur act material de furt, prejudiciul este modic și a fost acoperit integral, are o situație familială grea, astfel că în mod greșit pedeapsa a fost majorată de la 3 ani la 3 ani și 6 luni închisoare.

Recursul este fondat.

Precizăm că inculpatul nu a declarat apel, astfel că sub aspectul cuantumului pedepsei de 3 ani închisoare și a modalității de executare stabilite de instanța de fond, hotărârea instanței de fond, față de elementele pe care le vom prezenta în continuare, s-ar fi impus ca și în cazul inculpatului să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În mod greșit, față de probele administrate în cauză, instanța de apel a reținut că inculpatul a avut o contribuție majoră la săvârșirea faptelor. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a participat la o singură faptă de furt, respectiv furtul săvârșit în noaptea de 20/21.04.2007 în dauna părții vătămate. Obiectul material al acestei infracțiuni l-a constituit un număr de 4 plase de fier tip B cu o valoare totală de 600 lei, prejudiciu care a fost acoperit integral prin restituire.

Sub acest aspect se constată o inechitate, cel puțin față de inculpatul care pentru 3 acte materiale de furt calificat și cu reținerea agravantei prevăzute de art. 75 lit. c Cod penal a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare, pedeapsă pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Este adevărat că din fișa de cazier rezultă că inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 și a infracțiunii de furt prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal, numai că pedepsele aplicate pentru cele două infracțiuni au fost grațiate integral și condiționat conform Legii nr. 137/1997 și pentru această pedeapsă s-a împlinit termenul de reabilitare.

În mod corect, prima instanță a reținut că inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut și regretat fapta, iar din referatul de anchetă socială depus la dosar cu ocazia soluționării recursului, rezultă că inculpatul trăiește în concubinaj cu numita și împreună îngrijesc patru minori.

Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. a Cod proc. penală, urmează ca recursul declarat de inculpatul să fie admis și în rejudecare să fie menținută pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată acestuia de instanța de fond.

Văzând și disp.art.192 alin.3 Cod pr.penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la 25.12.1974 în,jud. T, eliberat de Poliția M, domiciliat în com., jud. T, fără forme legale în com. Garoafa, sat. F, jud. V, cu antecedente penale, CNP- -) împotriva deciziei penale nr. 82/11.03.2009 a Tribunalului Vrancea (sent.pen. nr. 1776/27.11.2008 și în consecință:

Casează în parte decizia penală nr. 82/11.03.2009 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare:

Înlătură din decizia penală recurată dispoziția prin care s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal la 3 ani și 6 luni închisoare și menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de instanța de fond.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

Conform art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs - avocat va fi virată în contul Baroului G din Fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 04.06.2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red.dec.jud.

Jud. apel -

Jud.fond

Tehnored./ 2 ex./17.06.2009

Președinte:Mariana Cristache
Judecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 79/2009. Curtea de Apel Galati