Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 8/2010

Ședința publică din 18 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție

JUDECĂTOR 3: Dana

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:

Procuror:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 311/A/16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția penală în dosar nr-, având ca obiect art. 209 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent - în stare de arest - Penitenciarul Aiud, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu -, în substituirea avocatului, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La întrebarea instanței, inculpatul recurent învederează că a declarat recurs pentru că pedeapsa este prea mare și solicită reducerea acesteia. de prevederile art. 70 Cod procedură penală, menținându-și dreptul la tăcere.

Avocat declară că nu mai are alte cereri de formulat.

Procuror, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului declarat de inculpat, casarea deciziei atacate și în rejudecare, redozarea pedepsei de 8 ani închisoare, având în vedere faptul că inculpatul a săvârșit o fapta, a recunoscut-o și o regretă, însă pedeapsa aplicată este prea mare.

Procuror, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului declarat de inculpat, apreciind că individualizarea pedepsei este una corespunzătoare faptei săvârșite și concursului de infracțiuni din care unele deosebit de grave, cu atât mai mult, instanța, cu prilejul contopirii pedepselor, nu a aplicat nici un spor.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită instanței reducerea pedepsei întrucât acuzațiile aduse nu îl privesc în totalitatea și se face vinovat de o singură infracțiune.

Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față,

Constată că prin sentința penală nr. 153/2009, Judecătoria Hunedoaraa condamnat pe inculpații:

1., la:

- 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. "a" pen. cu aplicarea art. 75 lit. "c" pen (pct. 1 din rechizitoriu);

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. 1 și 2 pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 pen. și art. 75 lit. "c" pen. (pct.1 din rechizitoriu);

- 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. 2 pen. cu aplicarea art. 75 lit. "c" pen. (pct. 1 din rechizitoriu);

- 8(opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. și ped. de art. 189 alin. 1 și 2 pen. cu aplicarea art. 75 lit. "c" pen. (pct. 1 din rechizitoriu);

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. "a și d" pen. cu aplicarea art. 75 lit. c" pen (pct. 1 din rechizitoriu);

-4(patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. "d și i" pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 pen. (pct. 2 din rechizitoriu);

- 7(șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. 1 și 2/1 lit. "c" pen. (pct. 3 din rechizitoriu);

- 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. 1 pen. (pct. 3 din rechizitoriu);

- 8(opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. 1 și 2/1 lit. "c" pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 pen. (pct. 4 din rechizitoriu);

- 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin 1 pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 pen. (pct. 4 din rechizitoriu);

În baza art. 33 lit. "a" și art. 34 lit. b" pen. a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8(opt) ani închisoare.

În baza art. 88 pen. a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 08.07.2009 până la data de 17.09.2009.

În baza art. 350 pr.pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

A interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. "a" teza a II-a și lit. "b" pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 pen.

2.,la:

- 1(un) an și 6(șase) luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat prev. și ped. art. 26 pen. rap. la art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. "a" pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen (pct. 1 din rechizitoriu);

- 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. 1 și 2 pen cu aplicarea art. 99 și următoarele pen. (pct. 1 din rechizitoriu);

-5(cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. 2 pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen.

-3 (trei) ani și 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. și ped. de art. 189 alin. 1 și 2 pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen.

- 1(un) an și 6(șase) luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 26 pen. rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. "a și d" pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen.

În baza art. 33 lit. "a" și art. 34 lit. "b" pen. a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare.

A interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. "a" teza a II-a și lit. "b" pen. după împlinirea vârstei de 18 ani, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 pen.

În baza art. 110/1 pen. rap.la art. 86/1 pen. și art 110 pen. a dispus suspendare executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare compus din cuantumul pedepsei aplicate la care a adăugat un interval de timp de 6(șase) luni.

În baza art. 71 alin. 5 pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere s-a dispus și suspendarea și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 110 pen. rap.la art. 86/3 pen. pe durata termenului de încercare a obligat pe inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara la datele stabilite de către acesta.

- să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara schimbarea locului de muncă;

-să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 pr.pen. a pus în vedere inculpatului prevederile art. 86/4 pen.

În baza art. 14 pr.pen. art. 346 pr.pen, art.998 -999 civ. și art. 1003 civ. a obligat pe inculpați să plătească despăgubiri părților civile, după cum urmează:

A obligat în solidar pe inculpați, pe inculpatul în solidar și cu partea responsabilă civilmente să plătească părții civile suma de 515 lei despăgubiri din care suma de 15 lei reprezentând daune materiale și suma de 500 lei daune morale.

A obligat pe inculpatul să plătească suma de 4.146 lei părții civile, suma de 1510 lei către partea civilă și suma de 2.500 lei părții civile.

A constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 pr.pen. a obligat pe inculpatul la plata sumei de 690 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat iar pe inculpatul l-a obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 420 lei cu același titlu.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați în sumă de câte 300 lei, a stabilit să fie avansate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În perioada octombrie 2008- mai 2009, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a comis pe raza municipiului H trei infracțiuni de furt calificat, două infracțiuni de tâlhărie, lipsire de libertate, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe, iar inculpatul a comis infracțiunile de complicitate la furt calificat, lipsire de libertate, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe, după cum urmează:

1.Martora este sora părții vătămate.

Acesta deține o garsonieră în H,-, -.4,.67, garsonieră în care, cu acceptul ei, locuiesc tatăl, martorul și fratele ei, partea vătămată, cei doi folosind o singură cheie de acces în garsonieră și o cartelă de interfon.

Martorul deține un atelier de reparat încălțăminte în curtea Școlii Generale nr. 8

La sfârșitul lunii octombrie 2008 inculpatul l-a cunoscut pe martorul l-a atelierul de reparat încălțăminte și, cum acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, l-a condus până acasă, unde a și rămas să doarmă peste noapte, cu acordul martorului.

În aceeași perioadă, inculpatul, care a mai fost sancționat administrativ pentru comiterea a diferite infracțiuni (furt, tâlhărie), și care a abandonat cursurile școlare, a fugit de la domiciliu situat în comuna, venind în municipiul

Aici, s-a întâlnit la Internetul "" de lângă magazinul Profi, cu inculpatul, căruia i-a spus că nu are unde dormi.

Atunci, inculpatul l-a luat cu el, mergând împreună la garsoniera părții vătămate, unde au rămas peste noapte.

După aceasta, martorul a fost internat în Spitalul municipal

După internarea martorului în spital, partea vătămată nu a mai fost de acord să-i lase pe cei doi să doarmă noaptea în garsonieră, spunându-le acest lucru, cei doi refuzând și pentru a putea intra în continuare în casă i-au luat părții vătămate cheia de la ușa de acces în garsonieră. cu ce intra în casă, partea vătămată s-a dus în data de 08.11.2008 la domiciliul martorei, căreia i-a povestit ce i s-a întâmplat și care i-a dat o altă cheie.

În seara de 09.11.2008, inculpații s-au deplasat la garsoniera părții vătămate pentru a dormi acolo. Nu au reușit însă să intre, întrucât partea vătămată a închis ușa, lăsând cheia în yală și, deși au băut, acesta nu l-ea deschis, motiv pentru care au plecat.

În seara de 10.11.2008, cei doi au revenit, reușind să pătrundă în interior deoarece persoana vătămată a uitat să asigure ușa și au început să-i reproșeze acestuia că ai dormit în frig cu o seară înainte.

Partea vătămată le-a spus din nou că nu mai dorește să-i lase să doarmă acolo, cerându-le să iasă afară din casă și să-i lase cheia.

Inculpații au început însă să-l lovească cu pumnii și picioarele în diferite zone ale corpului, partea vătămată căzând pe pat, unde a rămas inconștientă.

Cei doi au dormit în garsonieră, iar dimineața, când au plecat, pentru ca partea vătămată, care prezenta urme evidente de lovituri, să nu poată părăsi locuința și că nu poată fi văzută de vecini sau de sora lui, s-au hotărât să-l închidă în casă, motiv pentru care inculpatul i-a luat cheile (cheia de la ușa de acces în garsonieră, de la interfon și de la atelierul de reparat încălțăminte), închizând ușa, știind că acesta nu mai are alte chei.

După părăsirea locuinței, inculpatul i-a dat o cheie de la ușa de acces în locuință inculpatului.

Văzând că nu poate părăsi locuința că cei doi nu se mai întorc pentru a-i deschide, în jurul orelor 18,00, partea vătămată a sunt-o pe sora lui, care a venit însoțită de soțul ei martorul.

Martora a deschis ușa cu o altă cheie de rezervă și intrând înăuntru a găsit-o pe partea vătămată pe pat plin de vânătăi, acuzând dureri în zona spatelui și dorsal, având sânge la gură.

De asemenea, pe pereți, pe canapea și pe un prosop erau de sânge, rezultate în urma loviturilor cauzate părții vătămate de către inculpați.

Martora a anunțat organele de poliție și, în timp ce așteptau sosirea acestora, au auzit că în ușa garsonierei a fost introdusă o cheie, după care în interior și-a făcut apariție inculpatul, singur.

Martora i-a solicitat inculpatului să restituie cheile, ceea ce acesta a și făcut.

Cealaltă cheie a rămas asupra inculpatului, care a pierdut-

În urma loviturilor primite partea vătămată a suferit leziuni ( ac. . traumatism toracic, hemoragie, fractură arc costal X, stg. fractură piramidală nazală) pentru care a necesitat 17 - 18 zile de îngrijiri medicale.

2.Partea vătămată, în vârstă de 80 ani, este pensionar și locuiește singur într-un apartament situat pe-/44, a cărui ușă de acces este confecționată din placaj și este asigurată cu un lacăt în partea superioară, lacăt prins prin două belciuge inelare.

Inculpatul a cunoscut-o pe partea vătămată la sfârșitul anului 2008 în parcul din apropierea hotelului, partea vătămată fiind sub influența băuturilor alcoolice și, în urma discuțiile cu acesta, a aflat că este pensionar, adresa unde locuiește și data când urmează să primească pensia.

De la începutul anului 2009, inculpatul, în mod repetat, prin desprinderea belciugelor de care era prins lacătul sau profitând de faptul că ușa era neîncuiată, a pătruns în locuința părții vătămate sustrăgându-i diferite sume de bani, profitând de neputința acestuia de a se apăra.

Așa s-a întâmplat și în data de 04.05.2009, în jurul orelor 11,00, când partea vătămată, care a scos de la. o sumă de bani din care a cheltuit o parte, rămânând cu 87,5 lei, s-a întors acasă.

La aproximativ J de oră după ce a intrat în casă, profitând de faptul că ușa era neîncuiată, în interior a pătruns inculpatul, care i-a sustras părții vătămate suma de bani, după ce l-a căutat prin buzunare.

În 12.05.2009, în jurul orelor 20,00, partea vătămată l-a invitat pe martorul, cu care s-a întâlnit în fața blocului unde locuiește, să joace table.

Ajungând în fața ușii de la locuința părții vătămate, acesta a observat că belciugul era scos cu tot cu lacăt, iar când au pătruns în interior în bucătărie l-au găsit pe inculpatul.

Partea vătămată a ridicat bastonul încercând să-l lovească pe inculpat, reproșându-i că a intrat să-i sustragă banii.

Inculpatul a intenționat să-l lovească cu un, însă între ei a intervenit martorul care a aplanat conflictul.

De față cu martorul, inculpatul i-a cerut părții vătămate să-i dea bani, acesta spunându-i că nu are și pentru a scăpa de inculpat, care pentru a se convinge l-a căutat prin buzunare, i-a promis că îi va da a doua zi, dându-și întâlnire la cantina OT, motiv pentru care acesta a plecat.

3.Partea vătămată trăiește în concubinaj cu partea vătămată, ambii locuind în apartamentul proprietate personală a părții vătămate, situat în H, str. - nr. 3-5 -.

În urmă cu câțiva ani, partea vătămată, l-a cunoscut pe inculpatul. cu care a trăit o perioadă de timp de concubinaj.

Partea vătămată este pensionară.

În data de 14.05.2009 partea vătămată a luat pensia, respectiv, suma de 2.365 lei.

În dimineața de 15.05.2009, în jurul orelor 07,30, în timp ce părțile vătămate se aflau în cameră, au auzit la ușă bătăi, iar o persoană s-a recomandat a fi cumnatul părții vătămate, "".

Partea vătămată, care într-adevăr avea un cumnat cu acest nume, s-a deplasat la ușă pe care a deschis-o, moment în care inculpatul a pătruns în interior împingând de ușă.

Partea vătămată, auzindu-l că împinge de ușă s-a ridicat din pat pentru a vederea cine este și când l-a văzut pe inculpatul, i-a cerut să iasă afară, acesta refuzând.

Atunci, partea vătămată, l-a împins pentru a-l scoate afară, inculpatul prinzându-l și trăgându-l de păr, însă, partea vătămată a reușit să-l scoată afară, închizând o dată ușa cu yala. Inculpatul s-a împins însă în ușă, care a cedat, reușind să pătrundă cu J de corp în interior, cu toate că partea vătămată, împingea de ușă pentru aoî nchide, apoi a întins mâna luând de pe cuier din hol perechea de pantaloni aparținând părții vătămate, în care se afla suma de 1500 lei și cartea de identitate a acesteia, luând-o l-a fugă pe scări.

Partea vătămată, a început să țipe, încercând să-l prindă pe inculpat, însă nu a reușit.

La etajul al II-lea inculpatul a abandonat pantalonii din care a luat suma de bani și cartea de identitate.

4. Partea vătămată în vârstă de 77 de ani, locuiește într-o cameră situată în blocul de pe str. -, ușa de acces fiind asigurată cu o sârmă din prinsă în tocul ușii, de care este legat un lacăt și este pensionar.

În urmă cu aproximativ doi ani de zile, mergând să-și ridice pensia de la poștă partea vătămată l-a cunoscut pe inculpatul, care a intrat în vorbă cu el, spunându-i că este din același sat, oferindu-se să-l însoțească acasă pentru a-i repara ușa de la locuință.

Astfel, l-a însoțit pe partea vătămată până la domiciliu și după ce a intrat în garsonieră, iar partea vătămată s-a așezat în pat, inculpatul a introdus mâna în buzunarul unde avea banii pentru a-i sustrage.

Partea vătămată a prins de buzunar, însă inculpatul a tras până i l-a rupt, l-a mușcat de degetul apărător de la mâna, reușind să-i sustragă banii, după care a fugit.

De atunci, în mod repetat inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate, unde folosindu-se de violență îi sustrăgea banii din pensie.

Partea vătămată s-a plâns vecinilor, precum și președintelui de asociație.

Așa s-a întâmplat și în cursul lunii aprilie 2009, când după ce partea vătămată a ridicat pensia și-a revenit la domiciliu, s-a trezit în interior cu inculpatul, care a pătruns în interior după ce a forțat ușa și i-a introdus mâna în buzunarul pantalonilor pentru a-i sustrage banii.

Partea vătămată a opus rezistență, inculpatul trăgând de pantaloni până i-a rupt, reușind în acest fel să sustragă suma de 600 lei.

Tot astfel, în data de 19.05.2009, în jurul orelor 08,30, când profitând de faptul că ușa era neîncuiată, a pătruns în locuința părții vătămate și i-a introdus mâna în buzunarul pantalonilor pentru a-i sustrage banii.

Partea vătămată a început să țipe după ajutor, inculpatul prinzându-l și strângându-l cu mâna de gât, în timp ce, cu cealaltă i-a sustras din buzunar suma de 50 lei, după care a fugit, fiind văzut de martorul, care s-a dus la locuința părții vătămate găsindu-l plângând, acesta povestindu-i ce s-a întâmplat.

Martorul la rândul lui, -a spus martorului, A, care s-a dus să-l caute pe inculpatul prin piața, însă nu l-a găsit.

Faptele inculpatului săvârșite în împrejurările descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin l lit. a) c penal, furt calificat prev de art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. a) si d pen, lipsire de libertate,prev.de art. 189 alin 1 și 2 c pen., lovire sau alte violente prev de art. 180 alin 2 c pen. și violare de domiciliu in forma continuata prev de art. 192 alin 1 si 2 c pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 pen.

Faptele inculpatului, minor săvârșite în împrejurările descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de furt calificat prev. și ped. art. 26 pen. rap. la art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. "a" pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen, violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. 1 și 2 pen cu aplicarea art. 99 și următoarele pen, lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. 2 pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen și lipsire de libertate în mod ilegal prev. și ped. de art. 189 alin. 1 și 2 pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara și inculpatul.

Prin decizia penală nr. 311/A/16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara pentru temeiul prev. de art. 379 al. 1 pct. 2 lit. a C.P.P. a fost desființată parțial sentința atacată și s-au înlăturat disp. art. 86/1 rap.Cod Penal la art. 110, art. 110/1 Cod Penal, art. 86/3 și art. 86/4 reținute Cod Penal în favoarea inculpatului și, pe cale de consecință și aplicarea disp. art. 71 al. 5.

Cod Penal

Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 350 al. 1.C.P.P. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului iar în baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 8.07.2009 și până la data de 16.11.2009. Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu, în sumă de 600 lei fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:

Starea de fapt reținută de prima instanță și încadrarea juridică nu sunt contestate de nici o parte și nici de Ministerul Public. Inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa cu ocazia audierii de către procuror. În fața primei instanțe și în fața instanței de apel, s-a prevalat de dreptul la tăcere și nu a contestat declarația dată în cursul urmăririi penale și care i-a fost citită la Judecătoria Hunedoara la termenul din 13 august 2009 ( fila 196 verso).

Starea de fapt și încadrarea juridică fiind corect reținute de prima instanță, așa cum rezultă din probele administrate și necontestate sub nici un aspect, nu se impune modificarea sentinței atacate cu privire la aceste aspecte.

Examinând motivul de apel invocat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, se constată că apelul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele următoare:

Pedepsele aplicate inculpatului, în ce privește cuantumul lor, de:

- 1(un) an și 6(șase) luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat prev. și ped. art. 26 pen. rap. la art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. "a" pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen (pct. 1 din rechizitoriu);

- 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. 1 și 2 pen cu aplicarea art. 99 și următoarele pen. (pct. 1 din rechizitoriu);

-5(cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. 2 pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen.

-3 (trei) ani și 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. și ped. de art. 189 alin. 1 și 2 pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen.

- 1(un) an și 6(șase) luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 26 pen. rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. "a și d" pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen.

sunt just individualizate și reflectă pericolul social concret reprezentat de inculpat și gravitatea fiecărei infracțiuni săvârșite. Operațiunea de contopire a pedepselor este de asemenea corect realizată, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare fiind stabilită corespunzător.

În ce privește suspendarea condiționată a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare. se constată că aplicarea dispozițiilor art. 110/1 Cod penal, 86/1 Cod penal și 110 Cod penal s-a făcut de către prima instanță nelegal și netemeinic.

Pe de o parte, potrivit prevederilor imperative ale disp. art. 86/1 al. 2 Cod penal, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată în cazul concursului de infracțiuni numai în cazul în care pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani, or în cauză pedeapsa aplicată depășește 3 ani, dispoziția privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind, astfel, ilegală.

Pe de altă parte, sentința atacată este netemeinică întrucât față de numărul mare al infracțiunilor săvârșite, de pedepsele relativ ridicate aplicate, de prelungirea comportamentului infracțional al inculpatului în timp, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere apare ca nejustificată, această dispoziție urmând a fi înlăturată, ca o consecință a admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

În ce privește apelul declarat de inculpatul, acesta urmează a fi respins ca nefondat.

Pedepsele aplicate de prima instanță au fost individualizate cu respectarea dispozițiilor art. 72 Cod penal și s-au avut în vedere condițiile concrete în care a fost săvârșită fiecare infracțiune, comportamentul și persoana inculpatului.

Față de împrejurarea că în sarcina inculpatului s-a reținut și circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. c Cod penal și au fost aplicate pedepse orientate spre minimul special, iar în cazul infracțiunii cu violență, prev. de art. 211 al.1 și 2/1 lit. c Cod penal și art. 211 al.1 și 2/1 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, pedepse orientate spre medie, instanța de apel apreciază că pedepsele aplicate sunt just individualizate și nu s-a impus reducerea acestora.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen, nemotivat, inculpatul.

Personal și prin apărătorul desemnat din oficiu inculpatul recurent a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în rejudecare, redozarea pedepsei de 8 ani închisoare.

În motivarea recursului s-a arătat că deși inculpatul a săvârșit o fapta, a recunoscut-o și o regretă, pedeapsa aplicată este prea mare. Personal inculpatul recurent a arătat că se face vinovat de săvârșirea numai a unei infracțiuni, fără a preciza care anume.

Curtea de Apel examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că recursul declarat de inculpatul este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:

Inculpatul recurent a fost acuzat și a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni grave, printre care și infracțiunile de lipsire de libertate, mai multe tâlhării, furturi și violare de domiciliu, faptele fiind săvârșite împreună cu un inculpat minor.

Din probele administrate în cauză, atât la urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești s-a dovedit că inculpatul recurent a săvârșit faptele de care este acuzat, inculpatul fiind specializat cu precădere în jefuirea bătrânilor care nu se puteau apăra.

Pedepsele aplicate de către instanța de fond inculpatului recurent și menținute apoi de către instanța de apel sunt orientate spre minimul special, sunt corect individualizate raportat la faptele săvârșite și nu se impune a fi redozate.

Față de faptele săvârșite, de circumstanța agravantă de a le fi săvârșit împreună cu un minor, Curtea apreciază că în cauză pedeapsa rezultantă corespunde scopului pedepsei astfel cum este acesta definit în conținutul art. 52.

Cod Penal

Inculpatul recurent nu a invocat nici un motiv pentru care în cauză s-ar impune reducerea pedepsei aplicate, mai mult, nu dă dovadă de sinceritate afirmând că ar fi săvârșit o singură faptă dintre cele pentru care a fost condamnat, deși până în faza judecării apelului a recunoscut faptele și chiar a solicitat punerea în libertate pentru a putea despăgubi părților civile.

Față de cele expuse, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b recursul C.P.P. declarat de inculpatul va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 al. 2.C.P.P. inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 311/A/16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv a inculpatului recurent începând cu data de 8.07.2009 și până la data de 18.01.2010.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored. /2 ex/04.02.2010

Jud fond:

Jud. apel: /

Președinte:Marius Aurel Motolea
Judecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Alba Iulia