Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 8/2010

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Lodoabă

JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu

JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 186/21.10.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat condamnatul recurent aflat în stare de deținere și asistat de avocat cu delegație din oficiu.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat instanța a acordat cuvântul în dezbateri.

Avocatul condamnatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecând a se admite cererea de revizuire formulată de condamnat, precizând că sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 394 lit.a pr.penală. a precizat că în fața instanței de fond au fost administrate probe care reprezintă împrejurări noi, partea vătămată a dat o declarație din care rezultă că inculpatul, în virtutea relațiilor de prietenie, avea voie să ia scuterul și această declarație a fost dată de bună voie.

Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârilor penale atacate precizând că motivele invocate nu constituie împrejurări noi, necunoscute de instanță, partea vătămată a fost audiată și a declarat că își menține declarația dată anterior și a și precizat de ce și-a schimbat declarația.

Condamnatul G având ultimul cuvânt a solicitat admiterea cererii deoarece fapta nu există, partea vătămată i-a dat scuterul de buno voie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 159 din 21 mai 2009 Judecătoriei Mediaș, a fost respinsă, ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat G, fiul lui G și, născut la data de 16.07.1985 în Mediaș, județul Sibiu, cetățean român, fără ocupație, fără studii, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, recidivist, cu domiciliul în Mediaș,-, județul Sibiu, CNP -, deținut în Penitenciarul Deva, cu privire la sentința penală nr. 9/2008 a Judecătoriei Mediaș

Prin aceeași sentință a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 500 lei, din care 100 lei au reprezentat onorariul apărătorului din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță reținut următoarele.

În ziua comiterii faptei partea vătămată nu s-a întâlnit cu inculpatul și nu a comunicat cu acesta pe altă cale. A fost însoțit permanent de martorul Cucuieț, la care a și înnoptat în respectivă, așa cum arată martorul. Inculpatul a sustras motoscuterul fără să aibă permisiunea părții vătămate și a fost observat de martorul pe stradă. În cursul cercetărilor partea vătămată a cedat insistențelor mamei inculpatului și i-a semnat un înscris din care rezultă acordarea permisiunii de a lua vehiculul. Înscrisul nu este datat, dar s-a stabilit că fost întocmit înainte de plecarea părții vătămate în străinătate. Mama părții vătămate avea cunoștință de aceste împrejurări, întrucât a înmânat declarația mamei inculpatului. Acesta din urmă îi asigurase pe partea vătămată și mama acestuia că nu li se va întâmpla nimic, întrucât consultase un avocat sub acest aspect. Partea vătămată a revenit asupra declarației date înaintea admiterii revizuirii în principiu, în momentul în care a constat că sub aspect penal consecințele declarației sale sunt serioase. Și-a justificat gestul prin relația de prietenie anterioară cu inculpatul și rugămințile insistente ale mamei inculpatului. Mama părții vătămate a relatat că deși cunoștea despre declarația fiului ei în favoarea inculpatului, l-a chestionat pe acesta cu privire la sustragerea scuterului în mod repetat, iar partea vătămată a arătat de fiecare dată că în realitate vehiculul a fost luat fără acordul său.

Pentru a concluziona, instanța de fond, a constat că probatoriul readministrat nu poate conduce la netemeinicia hotărârii de condamnare aplicată prin sentința penală nr. 9/2008 a Judecătoriei Mediaș. Întreg probatoriul demonstrează acest lucru, mai puțin înscrisul provenit de la partea vătămată, probă care a fost înlăturată, întrucât conținutul său nu reflectă realitatea sub două aspecte: pe de o parte, în ziua comiterii faptei părțile nu s-au întâlnit și, pe de altă parte, inculpatul nu a avut consimțământul părții vătămate să ia motoscuterul.

În temeiul art. 406 alin. 4 instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul pe care nu l-a motivat.

Prin decizia penală nr.186/ 21 10 2009 fost respins apelul declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 159 din 21.05.2009 a Judecătoriei Mediaș, pe care a menținut-o în totalitate.

Revizuientul a fost obligat să plătească statului 250 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Prima instanță a apreciat în mod întemeiat, în urma administrării de probe cu martori și înscrisuri, că în cauză nu sunt împrejurări care să nu fi fost cunoscute instanței de fond astfel că nu sunt întrunite cerințele art. 394 alin. 1 lit. a C.P.P. pentru a fi operantă revizuirea sentinței atacate.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs revizuentul solicitând casarea hotărârilor atacate și în rejudecare admiterea cererii de revizuire formulată de condamnat.

În dezvoltarea orală a motivelor de recurs, prin avocat recurentul a arătat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 394 lit.a pr.penală iar probele administrate în fața instanței de fond au relevat că inculpatul nu a săvârșit fapta pentru care a fost condamnat.

Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385 indice 9 alin 3 din codul d e procedură penală Curtea constată că acesta este fondat pentru motivele care vor fi expuse:

În mod corect instanța de fond a reținut, în urma administrării de noi probatorii că starea de fapt stabilită prin sentința 9/ 2008 Judecătoriei Media și este corectă și că nu au fost relevate elemente noi care să conducă la conturarea unei alte situații de fapt.

Susținerea inculpatului în sensul că a avut acceptul părții vătămate pentru a-i împrumuta motoscuterul oricând voia nu a fost probată. Dimpotrivă cu ocazia administrării probatoriului, după admiterea în principiu a cererii a fost reconfirmată împrejurarea că inculpatul a sustras motoscuterul părții vătămate. De asemenea din depoziția părții vătămate, fila 40 rezultă fără dubiu că nu a împrumutat acest bun inculpatului și nu i-a permis să-l folosească iar, declarația scrisă prin care susținea că a împrumutat motoscuterul inculpatului a fost dată la rugămintea mamei acestuia pentru a-l ajuta să scape de pedeapsă.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 385 indice 15 alin 1 pct.1 lit.b din codul d e procedură penală Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 186/21.10.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.

În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. revizuientul va fi obligat să plătească statului suma de 280 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 186/21.10.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.

În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. obligă pe revizuient să plătească statului suma de 280 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 07.01.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red/tehnored. -

,

Președinte:Alina Lodoabă
Judecători:Alina Lodoabă, Maria Covaciu, Leontin Coraș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Alba Iulia