Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 82/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.82/R/2010

Ședința publică din data de 09 februarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Claudia Ilieș JUDECĂTOR 2: Luminița Hanzer Iuliana Moldovan

JUDECĂTORI: - -

- -

GREFIER: - -

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -

S-a luat spre examinare recursul declarat inculpata, împotriva deciziei penale nr.121 din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr-, trimisă în judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de furt calificat, prev.de art.26 pen. rap.la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g, i pen. cu aplic.art.37 lit.a pen.; art.193 alin.1 pen. cu aplic.art.37 lit.a pen. și art.217 alin.1 pen. cu aplic.art.37 lit.a pen. totul cu aplic.art.33 lit.a pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata, aflată în stare de arest, asistată de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care întrebată fiind, inculpata arată că nu-și menține recursul, pentru că nu a declarat recursul existent la dosar.

Prezentându-i-se declarația de recurs aflată la dosar, inculpata arată că semnătura nu-i aparține.

Reprezentantul Parchetului arată că poziția procesuală a inculpatei trebuie interpretată în sensul de retragere a recursului, sens în care solicită a se proceda și a fi obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Apărătorul inculpatei solicită a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpată, cu onorar avocațial din.

Inculpata, având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de faptul că nu a declarat recurs în cauză.

CURTEA

Prin sentința penală nr.29 din 21.10.2009 a Judecătoriei Jaf ost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 17.09.1989 în Z, județul S, domiciliat în J,-, județul S la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1,lit. a,g, Cod penal, cu aplic. art. 74 rap. la art. 76 lit. c Cod penal.

În baza art. 85 Cod penal s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 123/30.04.2009 a Judecătoriei Zalău ( def. la 21.07.2009) și o contopește cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta, rezultând în final 2 ani închisoare.

Conform art. 85 alin. 3 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat de la data de 21.07.2009.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe aceeași durată s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.

A fost condamnată inculpata, fiica lui și, născută la 09.08.1984 în J, județul S, domiciliată în J,-, județul S, în prezent deținută în Penitenciarul Arad, la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208 al 1, 209 alin. 1, lit. a, g, i Cod penal, cu aplic art. 37 lit. a Cod penal.

A fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa închisorii de 3 luni pentru comiterea infracțiunii de amenințare, prev. de art. 193 alin. 1, Cod penal, înlăturând prev. 37 lit. a Cod penal.

A fost condamnată inculpata la pedeapsa închisorii de 1 an pentru comiterea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1, Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal.

În baza prevederilor art. 39 Cod penal s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 232/07.07.2009 (def. la 30.09.2009) a Judecătoriei Zalău, repunând pedepsele componente în individualitatea lor, 3 ani, 3 ani, 3 ani, 8 luni și 1 an închisoare, pe care le-a contopit cu pedepsele de 3 ani, 3 luni și 1 an, rezultând în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Din pedeapsa rezultantă de 3 ani s-a dedus prevenția și perioada executată, intervalul 02.09-30.10.2008, 12.12.2008- până la zi.

Au fost revocate vechile forme de executare și s-a dispus emiterea unora noi, conforme cu prezenta hotărâre.

Pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare se va executa cu privare de libertate, cu aplicarea prev. art. 71 rap. la art. 64 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 14 rap. la art. 346 Cod procedură penală și art. 998 și următoarele Cod civil, inculpați au fost obligați în solidar să plătească părții civile " de Consum" J suma de 1600 lei, despăgubiri materiale.

Inculpata a fost obligată să plătească părții civile SRL suma de 800 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 191 Cod procedură penală fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, urmând ca onorariile avocaților care au asigurat asistența juridică obligatorie, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați -

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj în dosar nr. 409/P/2009, au fost trimiși în judecată inculpații și, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a,g,i Cod penal, primul, și a doua complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 Cod penal, rap. la art. 208 al.1, 209 al.1, lit. a,g,i cu aplic. art. 37 lit. a, art. 193 al.1 cu aplic. art. 37 lit. a și 217 al.1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În actul de sesizare în sarcina inculpatului s-a reținut că în noaptea de 12/13.08.2008, prin efracție și ajutat de inculpata a pătruns în magazinul aparținând Cooperativei de Consum J de unde a sustras bunuri în valoare de 1600 lei.

Inculpata a fost cercetată deoarece în noaptea de 12/13.08.2008 l-a ajutat pe inculpatul să escaladeze geamul magazinului aparținând Cooperativei de consum, de unde acesta din urmă a sustras bunuri.

În sarcina aceleiași inculpate s-a reținut comiterea infracțiunilor de amenințare și distrugere, pentru că în data de 15.11.2008 a amenințat-o pe partea vătămată cu distrugerea geamului de la magazinul acesteia trecând apoi la punerea în practică a acestei amenințări, spărgând geamul.

Analizând dosarul, instanța după administrarea probelor, a reținut următoarele:

În noaptea de 12/13.08.2008, în jurul orelor 03,00 după ce cei doi inculpați împreună cu martorul au fost audiați în legătură cu un furt la sediul Poliției orașului J, în timp ce se deplasau prin 1 decembrie 1918 din J, și au observat un geam întredeschis la cofetăria " " aparținând J, au hotărât să pătrundă în interior și să sustragă câteva bunuri.

Fiind ajutat de inculpatul a escaladat geamul și a pătruns în interiorul cofetăriei de unde a sustras mai multe pachete de țigări pe care le-a pus într-un sac din material plastic. Apoi a predat sacul cu pachetele de țigări pe geam inculpatei și a părăsit cofetăria prin escaladarea aceluiași geam.

A doua zi inculpații au vândut țigările unor persoane necunoscute iar banii obținuți i-au cheltuit în interes personal.

În data de 15.11.2008, în jurul orelor 19,00 inculpata a intrat în magazinul SC SRL din J, unde a amenințat-o pe partea vătămată, administratorul societății că-i va sparge geamul dacă nu-i dă suma de 50 de euro, echivalentă în lei, pe care i-a lăsat cu o zi înainte pentru a fi schimbați în lei, după care a ieșit afară și a spart cu o piatră geamul tip termopan al ușii de acces în magazin.

Inițial în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, ambii inculpați au recunoscut comiterea infracțiunii descrisă în rechizitoriu.

Ulterior, inculpata fiind audiată și de procuror, a negat participarea la comiterea infracțiunii, susținând că persoana care l-a ajutat pe a fost.

Aceeași inculpată, în declarația dată în fața instanței, a susțint că ea este autoarea furtului, inculpatul neavând nici o participare.

Inculpatul a recunoscut că a sustras bunuri din cofetărie, în modul descris în rechizitoriu, însă singur, fără să fie ajutat de vreun complice.

Cu privire la această faptă de furt trebuie menționat că în cauză s-a efectuat o constatare tehnico științifică, care după examinarea materialelor au concluzionat că fragmentul de urmă palmară ridicat de la cofetăria "" a fost creat de " zona tenară a palmei mâînii drepte" a inculpatului, iar fragmentul de urmă digitală ridicat din aceeași locație, a fost creat de același inculpat.

Față de elementele oferite de această probă științifică, prin raportare la declarațiile contradictorii ale inculpaților, instanța a constatat că starea de fapt care corespunde adevărului este aceea descrisă în rechizitoriu, cu autor inculpat și complice.

În ceea ce privește infracțiunile de amenințare și distrugere pentru care a fost cercetată inculpata, au fost probate.

Pentru motivele care perced, inculpații au fost condamnați după cum urmează:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a,g,i Cod penal cu aplic. art. 74 lit c rap. la art. 76 lit. a Cod penal.

Cu privire la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale stabilite de art. 72 Cod penal.

Pentru o cât mai justă individualizare a pedepsei, având în vedere conduita inculpatului în proces, dar și aspectele de dezvoltare mentală a inculpatului, instanța a făcut și aplicarea art. 74 lit. c Cod penal.

Efectul reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal este reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, cu respectarea limitelor impuse în acest sens ale art. 76 lit. c Cod penal.

Inculpatul are antecedente penale, așa cum rezultă din extrasul de cazier judiciar.

Astfel, prin sentința penală nr. 123/30.04.2009 a Judecătoriei Zalău, definitivă la 21.07.2009, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Fapta care constituie obiectul prezentei cauze a fost comisă de inculpat în data de 12/13.08.2009, deci înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a aplicat pedeapsa de 1 an inculpatului cu suspendarea condiționată a executării.

În această situație sunt aplicabile prevederile art. 85 Cod penal, în baza cărora s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare din sentința penală nr. 123/2009.

În continuare, având în vedere pedeapsa aplicată prin prezenta, 2 ani închisoare și prevederile al.2 ale art. 85 Cod penal, pedeapsa anterioară de 1 an s-a contopit cu prezenta de 1 an, rezultând 2 ani închisoare.

S-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței penală nr. 123/2009, respectiv 21.07.2009.

Executarea pedepsei principale fiind suspendată, conform prevederilor art. 71 al.5 Cod penal, pe durata termenului de încercare se suspendă și executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208 al.1, 209 al. 1, lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 193 al.1 Cod penal, înlăturându-se prevederile art. 37 lit. a Cod penal.

Prin actul de sesizare s-a făcut aplicarea prev. art. 37 lit. a Cod penal, privind recidiva mare post condamnatorie, însă infracțiunea de amenințare prev. de art. 193 al.1 Cod penal nu poate constitui al doilea termen al recidivei deoarece nu este pedepsită cu închisoare mai mare de 1 an, așa cum prevede art. 37 lit. a Cod penal; 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de distrugere prev. de art.217 al.1 Cod penal aplic. art. 37 lit. a Cod penal.

Faptele pentru a căror comitere a fost cercetată inculpata în prezenta cauză au fost comise în stare de recidivă mare postcondamnatoriu, prev. de art. 37 lit. a Cod penal, mai puțin în cazul infracțiunilor prev. de art. 193 Cod penal, după cum s-a menționat mai sus.

Pentru aceste motive s-a facut aplicarea art. 39 Cod penal, și s-a descontopit pedeapsa rezultată de 3 ani, ale cărei componente constituie fiecare primul termen al recidivei mari postcondamnatorii, prev de art 37 lit. a p, aplicată prin sentința penală nr. 232/07.07.2009, definitivă la data de 30.09.2009, repunându-se pedepsele componente în individualitatea lor, 3 ani, 3 ani, 3 ani, 8 luni, și 1 an.

Pedepsele de mai sus repuse în individualitatea lor s-au contopit cu cele aplicate prin prezenta, 3 ani, 3 luni și 1 an, rezultând în final 3 ani închisoare.

Pedeapsa rezultantă se va executa cu privare de libertate făcându-se aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a,b Cod penal.

Din extrasul de cazier judiciar rezultă că din pedeapsa anterioară inculpata a executat intervalul 02.09-30.10.2008 și 12.12.2008 până la zi, motiv pentru care, din pedeapsa rezultantă de 3 ani aplicată prin prezenta s-au dedus perioadele menționate mai sus.

S-au revocat vechile forme de executare și s-a dispus emiterea altora conforme cu prezenta hotărâre.

Referitor la latura civilă, instanța a reținut că în cauză s-au constituit părți civile de Consum și SC SRL, prima solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 1600 lei, reprezentând contravaloarea mărfii sustrase, iar a doua a solicitat 800 lei despăgubiri, reprezentând contravaloarea geamului spart.

S-a reținut că în ambele situații sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate și vinovăție, motiv pentru care în baza prev. art. 14 rap. la art. 346 Cod procedură penală și 998 și următoarele cod civil cererile părții civile au fost admise. Astfel, în cazul părții civile de Consum J inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 1600 lei, fiind participanți, iar față de partea civilă SC SRL a fost obligată la plata a 800 lei cu titlu de despăgubiri, inculpata.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata.

Prin decizia penală nr. 121 din 16 decemrie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei, aceasta fiind oblgiată la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prima instanță în mod corect a reținut că faptele pentru a căror comitere a fost cercetată inculpata în prezenta cauză au fost comise în stare de recidivă mare postcondamnatoriu, prev. de art. 37 lit. a Cod penal, mai puțin în cazul infracțiunilor prev. de art. 193 Cod penal, după cum s-a menționat mai sus.

În această situație instanța de fond nu o putea condamna pe inculpata decât la o pedeapsă privativă de libertate cu executare în penitenciar, conform prevederilor stipulate de art.81 lit.b Cod penal, datorită faptului că anterior inculpata a mai fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea de 1 an pentru comiterea infracțiunii de distrugere prevăzută și pedepsită de art.217 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit. Cod penal, iar infracțiunea pentru care a fost condamnată inculpata nefăcând parte dintre infracțiunile prevăzute de art.38 Cod penal.

La individualizarea pedepsei închisorii aplicate inculpatei instanța de fond a ținut cont de faptul că și la comiterea infracțiunii de distrugere pentru care a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare se află în stare de recidivă mare postcondamnatorie prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, la fel cum era în stare de recidivă mare postcondamnatorie și la comiterea infracțiunilor pentru care este cercetată în prezenta cauză penală.

Instanța a reținut că pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în penitenciar aplicată inculpatei este corect individualizată raportat la fapta de furt calificat și la faptele de amenințare și distrugere pentru care aceasta a fost condamnată, luându-se în considerare și starea de recidivă mare postcondamnatorie în care se găsea inculpata.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpata printr-o cerere scrisă depusă la dosar (4), însă la termenul de astăzi, stabilit pentru verificarea legalității arestării preventive, după referatul cauzei, inculpata arată că nu-și menține recursul, pentru că nu a declarat recursul existent la dosar.

Prezentându-i-se apoi declarația de recurs aflată la dosar, inculpata arată că semnătura nu-i aparține.

Având în vedere această poziție a inculpatei, Curtea va lua act de retragerea recursului ce face obiectul prezentului dosar, întrucât potrivit art.385/4 pr.pen. rap.la art.369 pr.pen. până la închiderea dezbaterilor în fața instanței de recurs, oricare din părți își poate retrage recursul declarat.

Față de aceste dispoziții și de manifestarea de voință a inculpatei, Curtea va lua act de retragerea recursului formulat în cauză.

În baza art.192 al.2 pr.pen. va obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpata născută la 9.08.1984, deținută în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr.121 din 16.12.2008 a Tribunalului Sălaj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpată să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red.IM
Dact./4ex.

17.02.2010

Președinte:Claudia Ilieș
Judecători:Claudia Ilieș, Luminița Hanzer Iuliana Moldovan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 82/2010. Curtea de Apel Cluj