Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 85/2008
Ședința publică de la 08 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
Judecător - - -
Grefier - - Creța
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel este reprezentat de - - procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 50 /A/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat, personal și asistat de apărător ales av., inculpații intimați - personal și asistat de avocat, în substituirea av., asistat de apărător din oficiul, același avocat substituind pe av., avocat din oficiul al inculpatului lipsind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul depune copia și traducerea autorizată din limba italiană a unui certificat de detenție.
Inculpatul a fost de acord să dea o declarație care s-a consemnat separat.
Reprezentanții părților și al parchetului arată că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel motivat de faptul că recurentul a fost plecat din țară în timpul judecării cauzei și nu avut posibilitatea să-și formuleze apărarea.
Reprezentanta intimaților și solicită admiterea recursului și casarea cu trimitere a sentinței atacate.
Reprezentanta inculpatului - solicită casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Reprezentanta parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Solicită aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 385.
C.P.P.Curtea în baza actelor și lucrărilor din dosar lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Constată că prin sentința penală nr. 187 din 08 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Petroșani, în dosarul nr- au fost condamnați inculpații:
-, la 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, art. 41 al.2, 42 Cod penal.
În temeiul art. 85 Cod penal, a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 298 din 07 martie 2006, pronunțată de Judecătoria Petroșani, definitivă prin neapelare, pentru infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal.
În temeiul art. 42,43 și art. 33 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c și art. 41 al.2, 42 Cod penal.
A privat pe inculpat de drepturile civile prev. de art. 64 al.1 lit. a,b,c Cod penal, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal.
A condamnat pe inculpatul - la 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c și art. 41 al.2, 42 Cod penal.
A privat pe inculpat de drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a,b,c Cod penal în condițiile prev. de art. 71 Cod penal.
A condamnat pe inculpatul la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal.
A privat pe inculpat de drepturile civile prev. de art. 64 al.1 lit. a,b,c Cod penal, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal.
A condamnat pe inculpatul minor la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 109 Cod penal.
În temeiul art. 81, 110 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani.
În temeiul art. 359 al.1,2 Cod penal, a atras atenția inculpatului asupra art. 83 Cod penal.
A constatat că prejudiciul produs părții vătămate Compania Națională a în sumă de 5083,99 lei a fost recuperat integral prin restituire.
A constatat că dobânditorul de bună credință nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 346 al. 1, art. 14 al. 3 lit. b, art. 998 și art. 1003 Cod civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC nr. 61, împotriva inculpaților și -.
A obligat pe inculpații în solidar, la plata sumei de 2161,00 lei despăgubiri civile către partea civilă SC nr. 61.
În temeiul art. 346 al.1, art. 14 al. 3 lit. b Cod proc. penală, rap. la art. 998, art. 1000 al. 2 și art. 1993 Cod civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Inspectoratul Școlar Județean H împotriva inculpaților, -, și părțile resp. civilmente și.
A obligat pe inculpații, -, în solidar, iar pe inculpatul mino în solidar și cu părțile resp. civilmente, la plata sumei de 19.551 lei despăgubiri civile către partea civilă Inspectoratul Școlar Județean
În temeiul art. 191 al. 2 și al. 3 Cod proc. penală, a obligat pe inculpații, -, la plata sumei de câte 430 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul minor, în solidar cu părțile resp. civilmente, la plata aceleiași sume, cu același titlu către stat,
Suma de 600 lei onorariu pentru apărătorii din oficiu a stabilit să fie plătită anticipat din fondurile MJ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
1.În perioada 19-21 noiembrie 2005, zile nelucrătoare, prin escaladare cu ajutorul unei scări și forțarea ferestrei Biroului al EM, fereastră care fusese asigurată pe interior, inculpatul a pătruns în incinta biroului, de unde a sustras calculatorul marca Fujitsu Siemens în carcasă metalică, de culoare albă și față mobilă de culoare gri, cu toate componentele sale, monitor, tastatură și mouse, pe care l-a transportat la domiciliul său din orașul, unde a răzuit seriile de identificare de pe toate componentele calculatorului ( monitor, tastatură, unitate centrală ) iar în luna aprilie 2006 l-a vândut martorului cu suma de 330 euro, care la rândul său l-a vândut martorului cu suma de 750 lei, de la care a fost ridicat de către organele de poliție și predat EM.
Valoarea prejudiciului a fost de 5083,99 lei însă partea vătămată Compania Națională a P, pentru Exploatarea Minieră, nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind reparat integral prin restituire.
De asemenea nici dobânditorul de bună credință nu s-a constituit parte civilă în cauză.
2.În noaptea de 22/23 decembrie 2005, în jurul orei 03.00, inculpații și - s-au deplasat la magazinul aparținând SC unitatea nr. 61 unde cu ajutorul unui foarfece tip gură de au tăiat cele două lacăte de la ușa de acces și au pătruns în interior, de unde au sustras mai multe cartușe de țigări și sticle de băutură în valoare totală de 2162 lei.
3.În noaptea de 07/08 februarie 2006, inculpații, -, și s-au deplasat la Școala Generală din, cu intenția de a sustrage calculatoare din interior și au pătruns în incinta școlii, prin geamul de la baie, care era deschis, iar apoi inculpatul cu ajutorul unui fier a forțat ușa de acces în laboratorul de informatică de unde au sustras un server x -, un monitor, un scanner A4 color, două tastaturi UK 105, o unitate centrală, PC, trei mouse-uri optice cu două butoane, cinci căști audio, cu microfon model AH 510, o stație de amplificare, bunuri pe care le-au transportat toți patru la locuința numitului care era plecat în Italia și de la care avea cheia inculpatul.
Valoarea bunurilor sustrase a fost de 16551 lei, din care s-a recuperat un mouse de culoare neagră cu un buton în valoare de 33 lei, rămânând nerecuperată suma de 16518 lei, cu care partea vătămată Inspectoratul Școlar Județean H s-.a constituit parte civilă.
Constatând vinovăția inculpaților, instanța de fond a dispus condamnarea acestora pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Împotriva sentinței penale nr. 187/2007 a Judecătoriei Petroșani, au declarat apel în termen și nemotivat inculpații.
În susținerea orală a apelurilor, prin apărători, s-au solicitat următoarele:
Pentru inculpatul, s-a solicitat în principal pronunțarea unei soluții de achitare pentru temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod proc. penală, pe considerentul că din probele administrate nu rezultă că a săvârșit actele de sustragere reținute în sarcina sa, iar în subsidiar reducerea pedepsei prin reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia.
La fel a solicitat și inculpatul a se reține dispozițiile art. 10 lit. c Cod proc. penală, întrucât nu a participat la sustragerea bunurilor din cadrul Școlii generale din.
În ce-l privește pe inculpatul - s-a solicitat achitarea acestuia cu reținerea temeiului prev. de art. 10 lit. c Cod proc. penală, pentru fapta de sustragere din magazinul aparținând părții vătămate SC.
Inculpatul, minor la data comiterii faptei, născut la data de 24 octombrie 1988 și devenit major în cursul judecății, după sesizarea instanței de fond, a declarat la termenul de judecată din 14 ianuarie 2008 că înțelege să-și retragă apelul declarat în cauză, solicitând a se lua act în acest sens.
Prin decizia penală nr. 50/A/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosarul nr- s-au admis apelurile declarate de inculpații-și împotriva sentinței penale nr.187/2007 pronunțată de Judecătoria Petroșani, județul H, pentru temeiul prev. de art.379 pct.2 lit.a Cod proc. penală, s-a desființat parțial sentința atacată și în consecință:
În baza art.86/1 Cod penal s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului - pentru infracțiunea de furt calificat, prev.și ped.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g,i Cod penal cu aplic.art.75 lit.c Cod penal și art.41 al.2 Cod penal, art.42 Cod penal pe durata unui termen de încercare de 6 ani și 6 luni.
În baza art.71 alin.1 și 2 Cod penal s- aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a și b din Cod penal
În temeiul art.71 al.5 Cod penal s-a dispus suspendarea acestora pe durata suspendării pedepsei principale.
Pe durata termenului de încercare i s-a impus inculpatului respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art.86/3 al.1 lit.a-d Cod penal.
I s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.86/4 Cod penal.
S-a desemnat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara
În baza art.81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat prev.și ped.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplic.art.75 lit.c Cod penal pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b,c Cod penal în condițiile art.71 alin.1 și 2 Cod penal
În temeiul prev.de art.71 al.5 Cod penal s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
I s-au pus in vedere inculpatului dispozițiile art.83, 84 Cod penal
S-au menținut in rest dispozițiile sentinței atacate.
S-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul-.
Au fost obligați inculpații apelanți și să plătească fiecare suma de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat in apel.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut de către instanța de apel, în esență, că starea de fapt și vinovăția inculpaților cu privire la faptele reținute în sarcina acestora a fost corect stabilită în raport de probele administrate cauzei - declarații de martori, raport de constatare tehnico-științifică, proces-verbal de constatare și de cercetare la fața locului, procese-verbale de ridicare și predare a bunurilor, proces-verbal de reconstituire, iar în ce privește individualizarea pedepselor acestea au fost just stabilite atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare în ce-l privește pe inculpatul.
În ce-l privește pe inculpatul s-a apreciat, raportat la faptul că a participat la un singur act de sustragere și nu are antecedente penale, că scopul pedepsei al cărei cuantum a fost corect stabilit poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, astfel că i-au fost aplicate dispozițiile art. 81 din Codul penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Și în ce-l privește pe inculpatul - instanța de apel a apreciat că sunt îndeplinite exigențele art. 86/1 și urm. din Codul penal, având în vedere cuantumul pedepsei aplicate și că nu are antecedente penale și a participat la două acte de sustragere.
Așa fiind, apelurile declarate de inculpații și - au fost privite ca fondate și admise în limitele arătate iar al inculpatului ca nefondat și respins ca atare.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs în termen inculpatul .
În dezvoltarea motivelor de recurs inculpatul critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență că nu se face vinovat de faptele pentru care a fost condamnat de instanțele de judecată anterioare, care au analizat în mod greșit probele administrate cauzei, iar pe de altă parte, judecarea apelului s-a făcut în lipsa sa, inculpatul fiind în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța despre aceasta, întrucât a fost arestat în Italia.
Se solicită astfel casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
În drept, se invocă dispozițiile art. 385/9 pct. 21 rap. la art. 385/15 lit. c) Cod procedură penală.
Recurentul a anexat la motivele scrise de recurs următoarele acte:proces-verbal de ședință încheiat la data de 07.01.2008 de Tribunalul - Secția Eboli, invitație pentru prezentarea persoanei suspuse cercetării emisă de Procuratura de pe lângă Tribunalul, Hotărârea Tribunalul - Secția nr. 11554 din 12 iunie 2007.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385/9 pct. 21 din Codul d e procedură penală, cât și din oficiu, prin prisma dispozițiilor art.385/9 alin. 3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că recursul declarat în cauză este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Conform art. 385/9 alin.1 pct. 21 teza II din Codul d e procedură penală constituie motiv de casare a unei hotărâri judecătorești atunci când judecarea cauzei în apel a avut loc în lipsa unei părți care, legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate. Pentru a fi incident acest caz de casare este necesar întrV. cumulativă atât a condiției existenței unei împrejurări care, în funcție de cazul concret, să poată fi considerat ca neprevăzut și de neînvins printr-un efort normal, cât și existența unei împrejurări care să fi făcut imposibilă înștiințarea instanței de neprezentare la judecată.
Din cuprinsul dosarului reiese că, în adevăr, așa cum se susține de către recurentul inculpat, judecarea cauzei în apel a avut loc în lipsa inculpatul, care legal citat, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de înștiința instanța despre această imposibilitate, fiind întrunite exigențele cazului de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 pct. 21 din Codul d e procedură penală.
În concret, dosarul a fost înregistrat, urmare a apelurilor declarate în cauză, pe rolul Tribunalului Hunedoara, ca instanță de apel, la data de 10 aprilie 2007, fiind stabilit prim termen de judecată pentru 21 mai 2007.
Apelurile au fost soluționate la data de 18 februarie 2008 prin pronunțarea deciziei penale atacate cu prezentul recurs.
Pe tot parcursul judecării cauzei în apel inculpatul nu a fost prezent, iar procedura de citare cu acesta s-a realizat prin afișare în condițiile art. 177 alin. 4 Cod procedură penală.
Conform certificatului de detenție din 03.09.2008 emis de Ministerul Justiției Direcția C - din (SA) Italia, recurentul inculpat a fost arestat preventiv la data de 28 aprilie 2007 de către organele judiciare din Italia, fiind eliberat la data de 18 februarie 2007 ( 86 ds. recurs).
În acest context, este evident că arestarea inculpatului în Italia constituie o împrejurare de neprevăzut și care l-a împiedecat să înștiințeze instanța de apel d e neprezentarea la judecată, susținerile acestuia sub acest aspect fiind întemeiate.
În raport de aceste considerente, se va admite ca fondat recursul inculpatului și, conf. art.385/15 pct.2 lit. c) Cod procedură penală combinat cu art. 385/9 alin. 1 pct. 21din același cod, se va casa decizia penală atacată numai în ce-l privește pe recurentul inculpat și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, Tribunalul Hunedoara.
Cu ocazia rejudecării cauzei, tribunalul va avea în vedere și motivele de recurs invocate de inculpat.
În baza dispozițiilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații intimați în sumă de câte 150 lei fiecare se vor avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 50 /A/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală, casează decizia penală atacată numai în ce-l privește pe inculpatul și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, Tribunalul Hunedoara.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații intimați în sumă de câte 150 lei fiecare se vor avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- - Creța
Red.
Tehnored. /2ex/18.09.2008
,
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica