Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 86/
Ședința publică din 12 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Aurel președinte secție
Grefier -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul ( fiul lui - și, ns.la 22.11.1987, domiciliat în B,str. - -, nr. 76), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.208 -209 Cod penal, împotriva deciziei penale nr. 6 din 12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 4.06.2009, când s-au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru ca inculpatul să depună la dosar acte în circumstanțiere, a amânat pronunțarea în cauză la data de 12.06.2009, după care:;
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt următoarele:
Prin sentința penală nr. 1903/24.11.2008 a Judecătoriei Brăila, în baza dispozițiilor art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal și art. 75 lit. c Cod penal, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
S-a nterzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 literele "a" teza II și "b" Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe întreaga durată prevăzută de art.71 cod penal.
În baza dispozițiilor art.86 indice 1 cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform dispozițiilor art.86 indice 2 cod penal.
În baza dispozițiilor art.71 alineat 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe întreaga durată a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza dispozițiilor art.359 Cod procedura penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, precum și asupra măsurilor de supraveghere prevăzute de art.863alin. 1 literele a - d Cod penal ( să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență ).
În baza dispozițiilor art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 5 iunie 2008 și până la zi.
În baza dispozițiilor art.350 alin. 3 litera "b" Cod procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu se află sub puterea altui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei.
În baza dispozițiilor art.113 cod penal, s-a luat față de inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical, până la însănătoșire.
În baza dispozițiilor art. art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,g,i cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c cod penal, l-a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza dispozițiilor art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,g,i cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal și art. 75 lit. c cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În baza dispozițiilor art.33 litera "a"-34 litera "b" Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 literele "a" teza II si "b" Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe întreaga durată prevăzută de art. 71 Cod penal.
În baza dispozițiilor art.86 indice 1 cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform dispozițiilor art.862Cod penal.
În baza dispozițiilor art.71 alineat 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe întreaga durata a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza dispozițiilor art. 359 cod procedura penala, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, precum și asupra măsurilor de supraveghere prevăzute de art.863alin. 1 literele a - d Cod penal ( să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență).
În baza dispozițiilor art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,g,i cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal și art. 99 al. 3 cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În baza dispozițiilor art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,g,i cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal și art. 99 al. 3 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza dispozițiilor art. 33 litera "a"- 34 litera "b" Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an si 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 literele "a" teza II si "b" Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe întreaga durată prevăzută de art.71 cod penal.
În baza dispozițiilor art.861Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform dispozițiilor art.862Cod penal combinat cu art.110 Cod penal.
În baza dispozițiilor art.71 alineat 5 cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe întreaga durată a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza dispozițiilor art.359 cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, precum și asupra măsurilor de supraveghere prevăzute de art.863alin. 1 literele a - d Cod penal ( să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență).
În baza dispozițiilor art. art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal și cu aplicarea art. 99 al. 3 cod penal, l-a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 literele "a" teza II si "b" Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe întreaga durată prevăzută de art.71 Cod penal.
În baza dispozițiilor art.861Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform dispozițiilor art.862Cod penal combinat cu art.110 Cod penal.
În baza dispozițiilor art.71 alineat 5 cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe întreaga durată a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza dispozițiilor art.359 cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, precum și asupra măsurilor de supraveghere prevăzute de art.863alineat 1 literele a - d Cod penal ( să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență).
S-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților și, durata reținerii pe o durată de 24 de ore, aferentă datei de 5 iunie 2008.
În baza dispozițiilor art.14 cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și la art.998 și art. 1000 alineat 2 Cod civil, inculpații au fost obligați la despăgubiri civile, după cum urmează:
- pe inculpații, si în solidar (pe inculpații si în solidar și cu părțile responsabile civilmente si si respectiv ) la plata sumei de 500 lei către partea civilă.
- pe inculpații, si în solidar (inculpatul în solidar si cu partea responsabilă civilmente ) la plata sumei de 4000 lei către partea civilă SRL
- pe inculpații, si în solidar (inculpatul în solidar și cu partea responsabilă civilmente ) la plata sumei de 50 lei către partea civila
S-a confiscat de la inculpatul și câte 100 lei cu care martorul nu s-a constituit parte civilă.
În baza dispozițiilor art.189 cod procedură penală, au fost obligați inculpații (pe inculpații și în solidar și cu părțile responsabile civilmente și (fostă ) și respectiv ) la plata a câte 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru ca să pronunțe această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 19.03.2008 organele de poliție au fost sesizate de către partea vătămată cu privire la faptul că în perioada 14-19.03.2008 persoane necunoscute au pătruns prin efracție în locuința sa și au sustras mai multe bunuri (mașină de spălat marca Indesit, butelie de aragaz, mașină de cusut, trei ceasuri de mână, un inel din aur de aproximativ 2 și o mochetă).
În urma cercetării locului faptei au fost prelevate și ridicate două fragmente de urme papilare, unul de pe un de geam găsit pe masa de lângă de acces în imobil, iar altul pe geamul ușii dintre hol și antreu.
În urma examinării criminalistice a celor două urme, s-a întocmit raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. 79760/21.04.2008 prin care s-a stabilit că fragmentul de urmă palmară ridicat de pe geamul ușii dintre hol și antreu aparține inculpatului.
Astfel, au fost identificați autorii comiterii furtului, aceștia fiind inculpații, și făptuitorul.
În fapt, în perioada 14-19.03.2006 (nu s-a putut stabili cu exactitate data), pe timp de noapte, cei patru tineri au pătruns în curtea părții vătămate prin dezlegarea sârmei cu care era asigurată poarta de acces, după care inculpatul a spart geamul de la de acces în imobil și deschizând, au pătruns cu toții în imobil, de unde au sustras o mochetă, o mașină de cusut, trei ceasuri de mână și un inel. Ulterior inculpații și făptuitorul au părăsit imobilul.
A doua seară inculpații și au revenit la imobilul părții vătămate și au sustras o mașină de spălat marca Indesit pe care au transportat-o cu un cărucior ce aparținea inculpatului, până la domiciliul martorului cumpărător, vânzându-i-o acestuia cu suma de 200 lei, fără a-i aduce la cunoștință adevărata proveniență a bunului. Banii obținuți au fost împărțiți în mod egal.
Referitor la bunurile sustrase anterior, s-a stabilit că inculpatul a abandonat mocheta la o ghenă de gunoi, inculpatul a valorificat mașina de cusut la un centru de colectare a materialelor refolosibile, iar butelia de aragaz a fost păstrată de inculpatul.
și inelul au fost păstrate de către făptuitorul minor, care de la data comiterii faptei, cunoscând că este căutat de poliție, a plecat de la domiciliu. Mașina de spălat și butelia de aragaz au fost recuperate și predate părții vătămate. Valoarea prejudiciului a fost stabilită la suma de 828,92 lei.
Partea vătămată a estimat prejudiciul suferit la suma de 800 lei și s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500 lei reprezentând contravaloarea bunurilor nerecuperate.
La data de 28.05.2008 organele de poliție au fost sesizate de către - director al SRL B cu privire la faptul că în noaptea de 27/28.05.2008 persoane necunoscute au sustras de pe platoul din incinta societății având punct de lucru pe-, mai multe profile metalice.
Din declarația reprezentantului părții vătămate a rezultat că în noaptea respectivă, deși societatea era prevăzută cu agent de pază, persoane necunoscute au sustras profile metalice noi de diferite dimensiuni în greutate de 955 kg.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că autorii faptei sunt inculpații, și.
s-au întâlnit în noaptea de 27/28.05.2008 în jurul orelor 23.00 și la propunerea inculpatului au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în incinta SRL B și au sustras bunurile respective aruncându-le peste gardul societății.
În timp ce inculpații și păzeau bunurile, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său (situat în apropierea locului faptei) și a adus un atelaj hipo cu ajutorul căruia au transportat bunurile la centrul de colectare SRL B unde le-au valorificat ca material refolosibil, în schimbul sumei de 400 lei. Pentru întocmirea adeverinței de primire și plată, inculpatul a înmânat achizitorului cartea de identitate a mamei sale,.
Din declarația martorului, achizitor la SRL Bar ezultat că în ziua următoare achiziționării bunurilor, acestea au fost predate spre prelucrare, nemaiputând fi recuperate.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4262 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase (conform facturilor de achiziții depuse la dosar).
La data de 29.05.2008 partea vătămată, domiciliată în B,- A, a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în noaptea de 28/29.05.2008 persoane necunoscute i-au sustras din locuința aflată în construcție o schelă metalică, diferite scule de zidărie și o masă metalică.
Ulterior, la circa două zile după comiterea furtului partea vătămată a găsit bunurile sustrase abandonate în fața locuinței sale. În cauză au fost identificați autorii furtului ca fiind inculpații, și.
, în noaptea de 28/29.05.2008 au pătruns prin escaladarea gardului în curtea imobilului părții vătămate și, după ce au spart geamul de la una din ferestrele imobilului, au sustras din interior scule de zidărie. Din curtea imobilului inculpații au luat o schelă metalică și o masă metalică pe care le-au transportat cu atelajul hipo aparținând lui, la centrul Remat al SRL
Martorul, achizitor la centrul respectiv, a refuzat să primească bunurile respective întrucât inculpații nu au justificat proveniența lor. Valoarea bunurilor sustrase a fost stabilită la suma de 510 lei.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât a recuperat bunurile sustrase.
La data de 31.05.2008 organele de poliție aflate în serviciul de patrulare pe raza cartierului i-au depistat pe inculpații, și în timp ce se deplasau pe Șoseaua Focșani cu un atelaj hipo în care se aflau mai multe profile metalice.
Referitor la bunurile pe care le transportau, inculpații au declarat că acestea au fost sustrase din incinta SRL B situată pe-
În prezența martorului, director la SRL s-a efectuat cercetarea la fața locului, fiind identificate urme de efracție în zona gardului împrejmuitor al imobilului cu numărul 59, precum și la nivelul gardului despărțitor al sediului societății (scânduri rupte). Este de precizat faptul că ambele imobile, prin care inculpații au pătruns pentru a sustrage bunuri de la SRL, aparțin acestei societăți.
Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 30/31.05.2008 inculpații s-au deplasat pe Șoseaua și după ce au smuls câteva scânduri din gardul împrejmuitor al imobilului cu numărul 59, au pătruns în interiorul curții și apoi, prin aceeași modalitate au pătruns în incinta SRL de unde au sustras profile și țevi metalice care se aflau depozitate pe platoul societății.
După ce au cărat bunurile în afara societății și le-au ascuns pe un teren din apropiere, inculpații s-au deplasat la domiciliul lui, de unde au luat atelajul hipo și au transportat bunurile sustrase, având intenția de a le ascunde în cimitirul situat pe Șoseaua Focșani, însă au fost depistați de organele de poliție.
Partea vătămată a apreciat valoarea bunurilor sustrase la suma de 4258 lei (cantitatea de 1384,815 lei x 2,10 lei prețul de achiziție/kg a profilelor sustrase = 4258 lei).
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50 lei pentru daunele provocate de distrugerea celor două garduri.
Împotriva sentinței penale nr. 1903/24.11.2008 a Judecătoriei Brăilaa declarat apel, în termen legal, inculpatul. Inculpatul nu șiu-a motivat în scris apelul și, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține oral motivele de apel.
Prin decizia penală nr. 6/12.01.2009 a Tribunalului Brăila apelul declarat de inculpatul a fost respins ca nefondat.
S-a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt, pe baza analizei probelor administrate în cauză și a dat infracțiunii comise de către inculpatul încadrarea juridică corespunzătoare.
În drept, faptele inculpatului de a sustrage în mod repetat, pe timp de noapte, prin escaladare și efracție și împreună cu alte persoane, dintre care una minoră, bunuri în valoare de aproximativ 9020 lei aparținând SRL, SRL și părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,g,i cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal și art. 75 lit. c Cod penal.
Cât privește pedeapsa aplicată, s-a constatat că aceasta a fost judicios individualizată, cu respectarea principiilor înscrise în art. 72 Cod penal și reflectă împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social concret al acestora, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal, respectiv 3-15 ani și cu aplicarea agravantelor prevăzute de art.41 al.2 pen. referitoare la infracțiunea continuată, cât și de art.75 lit. c Cod penal, privind săvârșirea infracțiunii împreună cu un minor, cât și aspecte legate de persoana acestuia: are 21 ani, are antecedente penale în minorat, fără ocupație.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de netemeinicie.
În motivarea recursului a susținut că a participat doar la două acte materiale de furt, furturile au avut ca obiect fier vechi, bunuri care au fost sustrase din case în construcție sau abandonate, a avut o atitudine sinceră, a recunoscut și regretat faptele, a fost arestat în perioada 05.06.2008 - 24.11.2008, situație în care se impune reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 Cod penal.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârile penale recurate, prin prisma motivelor de recurs formulate de inculpatul, dar și din oficiu, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859alin. 3 Cod proc. penală, se constată că ambele instanțe, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză au reținut în mod corect faptele săvârșite de inculpatul cu vinovăție și au dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare.
De fapt, sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpatului hotărârile nu au fost criticate. Se constată că prima instanță a efectuat și o judicioasă operațiune de individualizare, atât atunci când a stabilit cuantumul pedepsei, cât și atunci când a stabilit modalitatea de executare.
În ceea ce privește cuantumul, se constată că pedeapsa de numai 3 ani închisoare reprezintă minimul special prevăzut de lege și nu s-a dat nici o eficiență faptului că infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată și nici faptului că a fost săvârșită împreună cu un minor.
În condițiile în care inculpatul are antecedente penale, prezintă tulburări de comportament pe fond de retard mintal ușor și că, deși are 21 de ani nu are nici o ocupație, a recunoscut faptele deoarece a fost surprins de organele de poliție în timp ce transportau bunurile sustrase de la partea vătămată SC SRL B și nu a depus nici un efort pentru a acoperi prejudiciile cauzate, se constată că acesta nu poate beneficia de nici una din circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal.
Având în vedere că inculpatul a săvârșit prezenta infracțiune după ce în perioada 01.07.2005 - 09.05.2007 a executat o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie și valoarea mare a prejudiciilor cauzate, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că scopul procesului penal și reeducarea inculpatului pot fi realizate numai în condițiile existenței unei supravegheri severe din partea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b și art. 192 alin. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui - și, născut la 22.11.1987 în mun. B, cu domiciliul în B,-, CNP--) împotriva deciziei penale nr.6 din 12.01.2009 a Tribunalului Brăila (sentința penală nr. 1903/24.11.2008 Judecătoriei Brăila ).
În temeiul art. 192 alin.2 pr.pen. obligă pe inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs - avocat G, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 12 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.dec.jud./ 16 Iunie 2009
Jud.apel -
Jud.fond
Tehnored./2 ex./16.06.2009
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Aurel