Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 864/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
704/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.864/
Ședința publică din data de 12 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Corina Ciobanu
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de recurentul-intimat inculpat împotriva Deciziei penale nr.122/A/16.II.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-intimat inculpat, personal și neasistat juridic, și intimatul-inculpat, personal și asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.58.081/10.IV.2009, aflată la fila 26, lipsind intimatul-parte vătămată SC 8TIM & SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurentul-intimat inculpat, personal, arată că a fost anunțat telefonic de apărătorul ales că a avut un accident la I și nu poate ajunge.
Curtea, având în vedere faptul că recurentului-intimat inculpat i-a fost acordat un termen pentru a-și asigura asistența juridică în mod ales, iar, la acest termen, apărătorul ales, din cadrul Baroului, cu delegația nr.23/15.2009, aflată la fila 25, nu s-a prezentat, nu a făcut dovada imposibilității de prezentare și nu și-a asigurat substituirea, în temeiul art.198 alin.3 Cod procedură penală, îi aplică acestuia amenda judiciară în cuantum de 1.000 lei, și desemnează pentru recurentul-intimat inculpat apărător din oficiu în persoanei d-nei avocat, lăsând dosarul la sfârșitul ședinței, pentru ca apărătorul desemnat să-l poată studia.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-intimat inculpat, personal și asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, și intimatul-inculpat, personal și asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.58.081/10.IV.2009, aflată la fila 26, lipsind intimatul-parte vătămată SC 8TIM & SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul pe admisibilitatea recursului declarat de recurentul-intimat inculpat și în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public susține oral motivele de recurs formulate în scris, arătând, în susținerea primei critici, că infracțiunea de furt calificat presupune atât luarea în posesie, cât și stăpânirea de fapt și deplină a bunurilor sustrase, care se putea realiza numai după trecerea de punctul de pază, astfel că fapta penală săvârșită de inculpatul nu îmbracă elementele infracțiunii de favorizare a infractorului, ci de coautorat la infracțiunea de furt, iar, în privința ultimului motiv de recurs, arată că dacă va fi menținută încadrarea juridică în infracțiunea de favorizarea infractorului în ceea ce-l privește pe inculpatul, se impune schimbarea încadrării juridice a faptei penale reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.a Cod penal, în infracțiunea de furt, prevăzută de art.208 alin.1 Cod penal, considerente pentru care solicită admiterea recursului și pronunțarea unei hotărâri în sensul celor susținute.
Solicită respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de inculpatul, având în vedere împrejurarea că și-a retras apelul.
Apărătorul din oficiu al recurentului-intimat inculpat consideră că recursul este admisibil și, pe fond, solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat, cu respingerea recursului declarat de parchet, având în vedere faptul că inculpatul a avut o atitudine procesuală constant sinceră, a colaborat cu organul de urmărire penală și beneficiază de circumstanțe atenuante.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat solicită respingerea recursului declarat de Ministerul Public, arătând că decizia penală este legală și temeinică, întrucât fapta penală săvârșită realizează elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, sub forma asigurării bunurilor, neexistând o înțelegere prealabilă cu coinculpatul.
Recurentul-intimat inculpat, personal, arată că regretă săvârșirea infracțiunii și în prezent are un alt loc de muncă.
Intimatul-inculpat, personal, arată că regretă comiterea infracțiunii, își menține toate declarațiile și lucrează la același loc de muncă, ca șofer.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 323 din 26. 06. 2008 pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosar nr-, în baza art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal, a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în baza art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei cu închisoarea.
Conform art. 359 Cod procedură penală a atras inculpatului atenția asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedura penala raportat la art. 10 lit. b indice1 Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal.
În baza art. 181raportat la art. 91 lit. c Cod penal a aplicat inculpatului o amenda administrativa in cuantum de 150 Ron.
A luat act că partea vătămată SC,8 " SRL nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Conform art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 pct. 1 lit. d) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Instanța de fond a reținut că în data 29.04.2006, inculpatul, angajat al SC 8Tim & Distribution SRL a sustras din depozitul societății un număr de opt camere video marca Sony. dintre acestea au fost ascunse într-un alt loc tot în incinta depozitului în cutia unui proiector TV. În aceiași zi, inculpatul a ascuns două camere video în cutia unui televizor, pe care a încărcat-o în autoutilitara condusă de inculpatul care a transportat cele două bunuri, avertizat fiind de inculpatul despre acest aspect, în afara punctului de pază a unității, păstrându-le ulterior pentru o perioadă de câteva zile, deși bunurile în cauza nu erau trecute pe documentele de transport a mărfii.
Situația de fapt a fost reținută de instanță prin coroborarea, în baza art. 69 Cod procedură penală a declarațiilor inculpatului date în faza de urmărire penală și în etapa cercetării judecătorești prin care a recunoscut săvârșirea faptei așa cum a fost descrisa mai sus cu celelalte mijloace de probă administrate in cauza, respectiv declarația părți vătămate - din care rezulta ca exista identitate perfecta intre bunurile reclamate ca fiindu-i furate din depozitul și cele returnate de către inculpat și cu procesul-verbal întocmit la data de 5.02.2006 cu ocazia vizionării înregistrării video. n ceea ce privește pe inculpatul, instanța a reținut fapta în baza declarațiilor inculpatului date în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată, a declarațiilor martorilor,.
În drept, fapta inculpatului de a-și însuși pe nedrept opt camere video marca Sony, fără consimțământul părții vătămate, SC 8Tim & Distribution SRL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzuta de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a Cod penal, vinovăția îmbrăcând forma intenției directe, așa cum este descrisă de art. 19 alin.1 pct.1 lit. a Cod penal. Astfel, deposedarea, ca prin act al elementului material de sustragere a bunurilor în cauză a fost realizată prin luarea a opt camere video din paletul în care acestea se aflau, iar împosedarea la momentul în care, luând aceste bunuri din locul în care se aflau, le-a deplasat în alt loc, chiar dacă tot în interiorul depozitului părții vătămate, dar într-o asemenea modalitate încât bunurile sustrase nu se mai aflau în sfera de stăpânire a părții vătămare. Sub aspect subiectiv, este dovedit din întregul probatoriu administrat (declarație inculpat, fila 10 up. fila 37 dosar instanță) că inculpatul a acționat cu scopul de a-și însuși pe nedrept aceste bunuri, pe care urma să le valorifice prin vânzare.
În drept, fapta inculpatului de a-și însuși pe nedrept două camere video marca Sony, fără consimțământul părții vătămate, SC 8Tim & Distribution SRL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.1-209 alin.1. a Cod penal, vinovăția îmbrăcând forma intenției directe, așa cum este descrisa de art. 19 alin.1 pct.1 lit. a Cod penal. În acest caz, fapta săvârșită de inculpat prin acceptarea în auto utilitara pe care o conduce a unor bunuri care nu se aflau în documentele de transport și care în mod evident nu aparțineau personal celuilalt inculpat, consumându-se in momentul în care a reușit să depășească paza depozitului. Sub aspectul laturii subiective, instanța urmează să înlăture afirmațiile apărătorului inculpatului potrivit cărora inculpatul nu și-a dat seama în momentul in care coinculpatul i-a încredințat cele două camere, neștiind cum să procedeze in acel moment cu aceste bunuri. Potrivit declarațiilor date de către inculpat în fața instanței "la momentul depunerii camerelor în mașină știam că sunt camerele din depozitul societății și că nu aparțineau inculpatului " (. ) dar "nu am spus nimănui din cadrul depozitului și am plecat imediat cu mașina în cursă," (fila 38 dosar instanță), ceea ce dovedește că a prevăzut rezultatul faptei sale, a cărui săvârșire a urmărit-o, în mod evident față de procedurile de returnate a "plusurilor de marfă" eventual constate, așa cum reies ele din declarațiile inculpatului, martorului ( 39) și ( 56). în ceea ce privește existența unei eventuale înțelegeri prealabile între coinculpați, instanța a constatat că aceasta nu rezultă cu certitudine din probele administrate, deoarece declarația dată de inculpatul în cursul urmăririi penale în acest sens nu a fost menținută și în fața instanței.
vând în vedere cele expuse mai sus, instanța a reținut ca dovedită vinovăția inculpatului i s-a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea care să răspundă scopului acesteia definit de art.52 Cod penal, cu observarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72. Cod penal. Astfel instanța a avut în vedere la individualizarea pedepsei gradul de pericol social al faptei, care nu este unul deosebit de ridicat, prejudiciul iind recuperat în integralitate, precum și circumstanțele atenuante constând în faptul că inculpatul nu are antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, a avut o atitudine sinceră și cooperantă cu autoritățile judiciare, urmând să dea eficientă disp. art. 74 alin. 1. a, b și c și art.76 alin.1.c Cod penal, prin reducerea pedepsei închisorii sub minimul prevăzut de lege și să condamne inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 Cod penal instanța a apreciat că scopul punitiv și educativ al pedepsei poate li atins și fără privarea de libertate, urmând să dispună suspendarea pe o durată de 2 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în baza art. 82 Cod penal. Instanța a atras inculpatului atenția asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate.
În temeiul rt.71 alin.1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a și b Cod penal, natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor n care aceasta a fost realizată, profitând de accesul pe care îl facilita exercitarea atribuțiilor sale de serviciu conducând la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală sus menționate în condițiile alin. 71 alin. 5 Cod penal, instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei cu închisoarea.
n ceea ce privește pe inculpatul, instanța a constatat că prin raportare la criteriile prevăzute de art.181alin.2 Cod penal, referitoare la modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările particulare de comitere a faptei, de urmarea produsă, de persoana și conduita inculpatului, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Astfel, întrucât cele două camere sustrase au fost restituite părții vătămate, nu rezultă cu certitudine existenta unei determinări prealabile în sustragerea bunurilor, lipsa antecedentelor penale atitudinea sinceră a inculpatului, existența unui comportament de încredere și în limitele legale la locul de muncă, aspect care a determinat-o pe partea vătămată să mențină raporturile de muncă cu inculpatul chiar după data de 29.04.2006, dovedesc că fapta săvârșită aduce o atingere minimă valorilor apărate de legea penală. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit.1Cod procedura penala, instanța la achitat pe inculpatul, în baza art. 181raportat la art. 91 lit. c Cod penal aplicând acestuia o amendă administrativă în cuantum de 150 Ron
În ceea ce privește latura civila instanța a lua act ca partea vătămată SC 8Tim & Distributian SRL nu s-a constituit parte civila în procesul penal, constatând recuperat prejudiciul ca urmare a restituirii bunurilor ustrase, conform dovezii atașate dosarului cauzei.
Conform art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 192 pct. 1 lit. d) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de apel ale parchetului au vizat greșita achitare a inculpatului, având în vedere "atitudinea parțial nesinceră a acestuia, caracterul calificat al faptei și împrejurarea că inculpatul era angajatul părții vătămate la data săvârșirii nfracțiunii". n subsidiar, cu privire la același inculpat, critică cuantumul mic al amenzii administrative ce i-a fost aplicată.
În ceea ce-I privește pe inculpatul, parchetul a criticat individualizarea pedepsei, respectiv cuantumul prea mic în raport de "pericolul social concret al faptei, caracterul calificat și împrejurarea că era angajat al părții vătămate la data săvârșirii infracțiunii, el solicitând și beneficiind de ajutorul unui alt angajat pentru a sustrage bunurile."
Inculpatul apelant și-a retras personal apelul, în ședința publică de la 16.02.2009.
Examinând sentința penală atacată, tribunalul a constatat că situația de fapt pe baza căreia a fost condamnat inculpatul a fost corect reținută de instanța de fond, așa cum a rezultat aceasta din coroborarea probelor administrate în cauză și de asemenea, a fost dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta este nelegală în condițiile în care s-a stabilit un cuantum sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de furt calificat fără a se reține circumstanțe atenuante pentru inculpat (în dispozitivul hotărârii).
Tribunalul a reținut aceste circumstanțe atenuante, constatând lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, vârsta acestuia, acoperirea integrală a prejudiciului și a aplica inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, apreciind că scopul pedepsei - preventiv și educativ - poate fi atins în cuantumul stabilit de instanța de fond și menținând suspendarea condiționată a executării ei (pentru care sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege).
Cu privitre la fapta inculpatului, tribunalul a constatat greșită încadrarea juridică (respectiv autor al infracțiunii de furt calificat), din ansamblul probator administrat în cauză rezultând că acesta nu a participat în nici un mod la furtul camerelor video și că între acesta și coinculpat nu a existat o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii; inculpatul a acceptat în autoutilitara pe care o conducea cele două camere video care nu se aflau n documentele de transport, după ce coinculpatul le sustrăsese din depozitul societății, fără știrea altcuiva.
Din declarațiile inculpatului rezultă că acesta a ascuns două din cele opt camere video sustrase în cutia unui televizor ce urma să fie încărcat în autoutilitara condusă de inculpatul, iar acesta din urmă a fost avertizat abia după ce televizorul fusese încărcat.
Aceste declarații se coroborează cu declarațiile coinculpatului și nu există alte probe care să dovedească o înțelegere prealabilă sau concomitentă cu sustragerea bunurilor între cei doi inculpați (materialul probator conține trei declarații de martori, doi martori asistenți la efectuarea cercetării la fața locului și martorul care a constatat dispariția și ulterior furtul - prin vizionarea înregistrărilor video - camerelor video, fără a cunoaște dacă inculpații au avut sau nu înțelegere privind acest furt).
Din această situație de fapt rezultă clar că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art.264 alin.1 Cod penal; referitor la latura obiectivă a acestei infracțiuni, tribunalul a constatat preexistența unei infracțiuni care constituie situația premisă (furtul deja consumat comis de inculpatul ), iar sub raportul laturii subiective nu s-a dovedit că inculpatul s-a înțeles cu coinculpatul înainte sau în timpul săvârșirii furtului să îl ajute pentru a păstra folosul infracțiunii.
Prin urmare, tribunalul - în baza art.334 Cod procedură penală - a dispus schimbarea încadrării juridice din art.208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit.a Cod penal în art.264 alin.1 Cod penal pentru inculpatul.
În raport de conținutul concret al faptei săvârșite și prin atingerea minimă adusă valorii apărate de lege (în speță patrimoniului societății), tribunalul a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social s-a ținut seama de modul de săvârșire a faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă (prejudiciul fiind acoperit integral), de persoana și conduita inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu atitudine sinceră și cooperantă în procesul penal, care s-a prezentat personal în fața instanței).
În ce privește cuantumul amenzii administrative ce urmează a-i fi aplicată inculpatului, tribunalul a constatat - chiar dacă încadrarea juridică este mai ușoară - că se impune un cuantum mai ridicat decât cel aplicat de instanța de fond, suficient și necesar pentru ca sancțiunea să-și atingă scopul.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, tribunalul a admis apelul declarat de parchet, desființând în parte sentința penală atacată și în fond, rejudecând, a dispus schimbarea încadrării juridice în art.264 alin.1 Cod penal și achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.1Cod procedură penală cu referire la art.181alin.1 Cod penal.
S-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin. 1 lit.a Cod penal cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a, b, c și art.76 alin. 1 lit.c Cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
S-au menținut și celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul și în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală acesta fiind obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia criticat hotărârea pentru nelegalitate, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859pct.17 și pct. 9 Cod procedură penală și aratând că s-a dispus în mod greșit schimbarea încadrării juridice din art. 208 - 209 alin. 1 lit.a art. 264 alin. 1 Cod penal pentru, s-a reținut în acest context greșit și circumstanța agravantă prev. de art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal pentru inculpatul, hotărârea necuprinzând motivele pe care s-a întemeiat soluția de achitare a inculpatulului,și pentru netemeinicie, arătând că pedeapsa aplicată inculpatului este greșit individualizată sub raportul reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. b și c Cod procedură penală.
Inculpatul a arătat că i s-a aplicat o pedeapsă mare în raport de circumstanțele reale și personale,solicitând reducerea acesteia.
Analizând actele dosarului și hotărârile pronunțate prin prisma motivelor invocate și din oficiu potrivit disp. art. 3856alin. 1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul București este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859pct. 17 Cod procedură penală, Curtea reține că decizia Tribunalului București care a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond inculpatul infracțiunea prev. de art. 208 alin.1, art.209 lit.a Cod penal în infracțiunea prev. de art. 264 alin. 1 Cod penal, este nelegală.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, Curtea reține că activitatea inculpatului se circumscrie laturii obiective a infracțiunii de furt calificat așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, inculpatul desfasurand acțiuni specifice sustragerii bunurilor.
Astfel, inculpatul a luat rezoluția infracțională de a sustrage cele 8 camere video marca "Sony" rezolutie pe care nu a comunicat-o, într-adevăr, coinculpatului, a trecut la punerea în executare a acesteia,sens în care 6 dintre camerele video le-a ascuns în incinta depozitului, luându-le de pe raftul pe care acestea se aflau și așezându-le în cutia unui proiector TV.2 dintre camere le-a ascuns într-o cutie a unui televizor și le-a încărcat în mașina condusă ce Coinculpatul, șofer în cadrul societății, pentru a fi scoase din incinta depozitului, comunicându-i acestuia că în cutia televizorului se află două camere video marca "Sony", pe care i-a cerut să le treacă de poarta prevăzută cu pază.Inculpatul i-a cerut totodata coinculpatului sa scoata camerele si sa le pastreze asupra sa,ulterior urmand să le valorifice și să împartă banii rezultați din vânzare.
Aceste aspecte rezultă în mod explicit din declarația dată imediat după săvârșirea faptei (din data de 29.04.2006), respectiv din cea data la data de 03.05.2006, acesta mentinându-și declarația în acest sens și ulterior. Din declarația inculpatului rezultă de asemenea că inculpatul i-a spus că a introdus camerele video într-o cutie TV spunându-i să le scoată din incinta și să le asupra sa pana cand îl va contacta ulterior.
Inculpatul a mai arătat totodată că obligația sa - în calitate de șofer - era aceea de a anunța la poartă toate obiectele pe care le transportă,precizand ca nu a declarat cele două camere pentru că nu avea aviz de expediție și pentru că șefii săi nu cunoșteau despre acestea ( declarația la dată de 03.05.2006, fila 16 verso, declarația dată în data de 27.09.2006 fila 18 verso). Susținerile inculpatului din această ultimă declarație în sensul că nu le- a declarat la postul de pază pentru că nu l-a crezut pe inculpatul nu pot fi reținute pentru că - pe de o parte, sunt diferite de ceea ce a declarat imediat după săvârșirea faptei, când "amintirile" sale erau mult mai fidele realității,căci relatau o întâmplare foartă recentă, față de cele din data de 27.08.2006 - când deja se mai estompaseră firesc prin trecerea a unei perioade de 5 luni de la data faptei.
Pe de altă parte, această susținere este puerilă și evident necredibilă pentru că inculpatul însuși declară că după ce a depășit postul de pază și până la finalizarea transportului a deschis cutiile și a văzut cele două camere video, pe care nu s-a grăbit să le returneze sau să informeze conducerea societății cu privire la această situație. În egală măsură inculpatul a declarat și marca televizoarelor în ale căror cutii au fost introduse camerele, precizie care nu denotă decât faptul că inculpatul a știut că transportă și scoate din incita depozitului două camere video, din chiar momentul în care inculpatul i-a spus, asumând totodată consecințele acestei sustrageri.
Din înscrisurile depuse de societatea unde cei doi erau angajați rezultă că printre atribuțiile de serviciu ale acestuia este aceea de a verifica existența și exactitatea datelor înscrise în documentele de transport, pe care le și completează, verifică actele de expediție primite.
Or, reținând că inculpatul cunoștea atribuțiile pe care le aveau conform fișei postului și având în vedere că nu a declarat cele două camere video la ieșirea pe poartă postului de pază - exact pentru că nu putea dovedi legalitatea existenței acelor camere în autoturismul pe care îl folosea, apare ca fiind evident faptul că inculpatul nu doar că a cunoscut că are camerele în mașină, dar că le și sustrage de sub paza societății, cu scopul evident al insusirii pe nedrept a acestora.
În raport de toate aceste împrejurări, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșirea infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 - 209 alin.1 lit.a Cod penal și nu pe aceea de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin. 1 Cod penal.
Practica judiciară este de altfel constantă în a reține in că situația sustragerii de bunuri dintr-un loc asigurat cu pază, furtul se consumă când făptuitorul a reușit să depășească paza.
Problema încadrării juridice în cauză trebuie analizată în acest caz și prin raportare la distincția care se face intre formele infracțiunii de furt,respectiv forma improprie a tentativei si forma perfecta,a infracțiunii consumate conform teoriei potrivit căreia furtul se consumă în momentul realizării imposedarii, nefiind suficientă scoaterea bunului din posesia sau detenția posesorului ci este necesară intrarea făptuitorului în posesia bunului. Această teorie a "apropriațiunii" este în mod deosebit utilizată (analizată) pentru a face diferența dintre tentativă și faptul consumat și presupune că in măsura în care acțiunea de luare a fost întreruptă, neducând la împosedarea făptuitorului, fapta constituie tentativă, iar dacă executarea acțiunii de luare a fost dusă până la capăt, făptuitorul intrând în stăpânirea de fapt a bunului, fapta constituie fapt consumat.
Teoria este relevantă în cauză exact pentru a delimita infracțiunile săvârșite de cei doi inculpați. În măsura în care inculpatul ar fi fost surprins la punctul de pază având asupra sa cele două camere video nedeclarate și pentru care nu deținea documente de transport, atât inculpatul cât și inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de tentativă de furt calificat, ambii în calitate de coautori, primul pentru că a luat camerele de pe rafturi, le-a pus în cutiile TV pentru a fi trecute de pază, cel de-al doilea pentru că urma să le treacă de pază. Dacă s-ar fi realizat doar prima acțiune, a inculpatului, inculpatul refuzând sau desistându-se până la trecerea de postul de pază, infracțiunea nu s-ar fi consumat, iar inculpatul - față de împrejurările concrete ale săvârșirii - nu ar fi realizat nici măcar o tentativă pedepsibilă. Dacă inculpatul nu ar fi încercat nici o altă metodă de a trece de pază bunurile, nici acesta nu ar fi săvârșit nici măcar o tentativă pedepsibilă la infracțiunea de furt așa cum de astfel s-a întâmplat în cazul celorlalte 6 camere video. Dacă insă ar fi încercat să treacă de pază și ar fi fost surprins, acesta realiza o tentativă la infracțiunea de furt, care nu s-ar fi consumat râmând în faza de tentativă, pentru care, evident, urma să răspundă penal.
Acesta este raționamentul juridic firesc în analiza faptelor celor doi inculpați.
Or, față de toate acestea, susținerea tribunalului în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiunea de favorizare a infractorului prev. de art. 264 Cod penal nu are nici o susținere legala.
Eroarea tribunalului pornește de la raționamentul greșit privind exact momentul consumării infracțiunii de furt calificat, tribunalul apreciind că infracțiunea de furt s-a consumat în momentul în care inculpatul a încărcat cele două camere în autoturism, teorie greșită față de considerentele anterior dezvoltate. Dacă am admite această interperetare, consecința ar fi că inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt în formă consumată după ce a pus camerele în cutiile TV, ceea ce nu poate fi admis, pentru că ar fi echivalent cu a condamna "ideea". Dacă după această încărcare săvârșită de inculpatul, inculpatul s-ar fi desistat și ar fi anunțat societatea, s-ar fi abținut de la orice conduită, respectiv nu ar fi luat nici o măsură, nu ar fi întreprins nici o acțiune si bunurile ar fi ramas în incinta societății,nu s-ar fi savarsit vreo fapta penala.Or, potrivit interpretării Tribunalului,aceasta conduita ar trebui sanctionata penal,ceea ce ar echivala cu a sancționa penal pe inculpatul pentru infracțiunea consumată de furt, deși în realitate s-ar fi materializat doar încărcarea bunurilor, in scopul ulterior al sustragerii,neurmata de nici o alta actiune care sa la scoaterea efectiva a bunurilor din posesia societatii.Aceasta este doar o faptă putativă,caci doar in mintea inculpatului s-a intamplat transferul proprietatii,acesta crezand ca inculpatul a trecut la scoaterea bunurilor din incinta societatii, fapt care ar fi facut ca infractiunea sa se consume dar care in realitate nu s-ar fi intamplat,aceasta interpretare fiind inadmisibilă și absurdă.
Or, pe același raționament, ar fi însemnat ca inculpatul să fi fost cercetat și pentru furtul - la fel de consumat in această interpretare - al celorlalte 6 camere video, ceea ce nu s-a întâmplat, exact pentru considerentele reținute de
Pornind de la teza grașită că infracțiunea de furt s-a consumat după punerea camerelor video în cutiile TV. inculpatul nu mai putea săvârși într-adevăr această infracțiune de furt deja consumată. Tribunalul a pornit de la această interpretare greșită,și încadrarea juridică a faptei inculpatului a fost reținută - în consecință - greșit.
Tribunalul a persistat apoi în eroare, omițând să înlăture - ca un corolar al schimbării încadrării în sensul pe care l-a reținut - agravanta prev. de art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal, care sancționează săvârșirea faptei de două persoane împreună, încadrarea corectă urmând a fi fost cea prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal, în raport de care a aplicat în mod legal circumstanțele atenuante pentru a menține pedeapsa de 6 luni apreciată ca fiind corect individualizată ( instanța de fond omițând reținerea acestor circumstanțe, deși a aplicat o pedeapsă sub minimul legal, minim în cazul infracțiunii de furt simplu de 1 an închisoare - superior așadar pedepsei aplicate de 6 luni închisoare).
Curtea constată - față de cele arătate că motivele de recurs invocate în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859pct. 17 Cod procedură penală sunt fondate.
În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859pct. 9 Cod procedură penală, Curtea apreciază că acesta nu este fondat, dat fiind că soluția de achitare întemeiată pe disp. art. 10 lit.1dispusă față de inculpatul este motivată - lapidar într- adevăr, însă Tribunalul a arătat considerentele avute în vedere, invocând modul de săvârșire a faptei, urmarea produsă - reținând prejudiciul care a fost acoperit integral, persoana și conduita inculpatului - având aici în vedere lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră și cooperantă, prezențe în fața instanței, așadar nu se poate aprecia că nu s-au înțeles considerentele care au determinat pronunțarea soluției, această critică nefiind fondată.
Tribunalul a greșit însă sub un alt aspect relativ la această împrejurare, respectiv a ignorat faptul că apelul Parchetului în ceea ce îl privește pe acest inculpat, a fost unul în defavoare, iar schimbarea încadrării juridice în lipsa apelului inculpatului într-o faptă mai ușoară este astfel nelegală, însa a incercat apoi să restabilească legalitatea într-un mod impropriu, aplicând inculpatului o amendă administrativă întru-un cuantum mai ridicat pentru o infracțiune mai ușoară, nelegalitate înlăturată de C potrivit încadrării juridice restabilite, aspectul privind soluția achitarii nefiind criticat de parchet decât sub aspectul nemotivării.
Curtea apreciază însă că soluția-în ceea ce privește individualizarea sancțiunii - este justificată în raport de circumstanțele reale și personale ale faptei, respectiv făptuitorului, tribunalul reținându-le în mod corect.
În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859pct.14 Cod procedură penală, relativ la greșita aplicare a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. b și c Cod penal pentru inculpatul, Curtea apreciază că este corectă această individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, pedeapsa fiind în măsură să conducă la reeducarea inculpatului.
Inculpatul a avut o conduită corectă după săvârșirea faptei, s-a prezentat în fața autorităților, nu a încercat să valorifice imediat camerele video deși ar fi putut, timp de trei zile în care cele două camere video au fost în posesia inculpatului; inculpatul a avut așadar o conduită prin care a contribuit efectiv la repararea prejudiciului, chiar dacă nu în mod activ, măcar prin atitudinea de pasivitate, abținându-se să valorifice camerele și să facă astfel mult mai dificilă recuperarea lor, de asemenea, inculpatul s-a prezentat în fața instanțelor, inclusiv în fața Curții, la toate termenele, a regretat săvârșirea faptei, nu este cunoscut cu antecedente penale, este încadrat în muncă, are o familie organizată, toate acestea justificând atât reținerea circumstanțelor atenuante cât și reducerea pedepsei până la 6 luni închisoare, pedeapsă aptă să satisfacă rolul său preventiv educativ, atât ca măsură de constrângere, cât și ca mijloc de reeducare.
În ceea ce privește recursul inculpatul, reținând că acesta și-a retras apelul formulat, Curtea constată că nu mai putea exercita recurs, fiind inadmisibila omiterea unei căi de atac prevăzută și recunoscută de lege, apelului,și prelevarea de calea de atac a recursului; retragerea căi de atac este o manifestare unilaterală de voință a părții, drept recunoscut de legiuitor exclusiv în favoarea părții care îl exercită și ca atare necenzurabil de instanță. Consecința retragerii căi de atac este imposibilitatea de a reveni asupra acestei manifestari de vointa după expirarea termenului înăuntrul căruia calea de atac a fost retrasă, recursul inculpatului fiind în aceste condiții, inadmisibil.
Pentru considerentele arătate, in baza art.38515pct.2 lit.a Cod procedură penală, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva deciziei penale nr.122/A din 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Va casa în parte decizia penală recurată, respectiv în privința inculpatului și va menține hotărârea primei instanțe în privința aceluiași inculpat.
Va menține toate celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
În baza art.38515pct.1 lit.a Cod procedură penală, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași decizii penale.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul București vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
În baza art.38515pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva deciziei penale nr.122/A din 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Casează în parte decizia penală recurată, respectiv în privința inculpatului și menține hotărârea primei instanțe în privința aceluiași inculpat.
Menține toate celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
În baza art.38515pct.1 lit.a Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași decizii penale.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul București rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2009.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
---
Red. -
Dact./ 30.06.2009
Ex.2
Red / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Red. / Judecătoria Buftea
OPINIE SEPARATĂ
A JUDECĂTORULUI - -
Opinia separată se referă la încadrarea juridică a faptei penale reținută în sarcina inculpatului, care poate fi analizată din punctul de vedere al motivului de recurs prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 17, Cod procedură penală, invocat de Ministerul Public.
Astfel, rețin că, prin Rechizitoriul din data de 10.III.2008, din Dosarul nr.3710/P/2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bufteaa dispus trimiterea în judecată a inculpaților și, fiecare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208, alin.1-art.209, alin.1, litera a, Cod penal, încadrări juridice menținute de Judecătoria Buftea, prin Sentința penală nr.323/26.VI.2008, din Dosarul nr-, iar, prin Decizia penală nr.122/A/16.II.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a penală, în apelul Ministerului public declarat în defavoarea inculpaților, a dispus, în temeiul art.334, Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei penale reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt calificat, prev. de art.208, alin.1-art.209, alin.1, litera a, Cod penal, în infracțiunea de favorizarea infractorului, prev. de art.264, alin.1, Cod penal, menținând încadrarea juridică pentru coinculpatul.
Apreciez că situația de fapt reținută în baza probelor de la dosar justifică reținerea infracțiunii de favorizarea infractorului, prev. de art.264, alin.1, Cod penal în sarcina inculpatului. Potrivit fișei postului (filele 45-47, dosar de urmărire penală), inculpatul, angajat al părții vătămate "8TIM & Distribution", avea atribuțiuni de manipulare și, totodată, de gestionare a mărfurilor, iar inculpatul era șofer la aceeași societate comercială. După cum atestă procesul-verbal din data de 2.2006, întocmit de I, în care se menționează, printre alte activități specifice de cercetare la fața locului, vizionarea înregistrărilor video efectuate cu camerele de supraveghere din incinta depozitului de marfă aparținând părții vătămate "8TIM & Distribution" (filele 4 și 5, dosar de urmărire penală), coroborat cu procesul-verbal din data de 3.2006, întocmit de Postul de Poliție, județul I, privind restituirea de către inculpatul a celor două camere video marca "Sony" către partea vătămată (fila 20, dosar de urmărire penală), cu declarațiile martorilor (fila 39, dosar instanță de fond) ș (fila 56, dosar instanță de fond), precum și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților (filele 9-11, 13, 48 și 49, dosar de urmărire penală, fila 37, dosar instanță de fond) și (filele 16, 18 și 19, 37 și 38, dosar de urmărire penală, fila 38, dosar instanță de fond), inculpatul a scos din cutiile originale cele două camere video marca "Sony", pe care le-a introdus în ambalajul în care se afla un televizor marca "", încărcat în autovehiculul transportator al mărfii, condus de inculpatul, pe care l-a încunoștințat în grabă, cunoscând faptul că, la punctul de control de la ieșirea din incinta depozitului, nu se efectua un control amănunțit al conținutului ambalajelor, ci doar se confruntau documentele însoțitoare cu mărfurile depuse în vehicul. Apreciez că, în această situație, doar inculpatul a comis infracțiunea de furt, care s-a consumat în momentul în care bunurile au fost introduse într-un ambalaj străin, aflându-se, în acest fel, la dispoziția acestuia. Acțiunea de împosedare este realizată atunci când autorul introduce, fără drept, în sfera sa de stăpânire bunul, asupra căruia deține controlul material. Ca atare, furtul s-a consumat atunci când autorul a dobândit posibilitatea de a se comporta față de bun ca și cum i-ar aparține, indiferent de durata păstrării posesiei sau de împrejurarea că nu a izbutit să părăsească incinta locului de unde l-a sustras. De aceea, sfera de stăpânire a părții vătămate nu trebuie confundată cu suprafața depozitului. Având în vedere aceste raționamente juridice, apreciez că momentul consumării furtului nu este condiționat de momentul trecerii prin punctul de control de la ieșirea din incinta depozitului. În aceste condiții, fapta inculpatului de a-l ajuta pe coinculpat să transporte bunul sustras întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art.264, alin.1, Cod penal, astfel că în sarcina inculpatului nu mai poate fi reținută varianta agravată a infracțiunii de furt calificat prevăzută de 209 alin.1, litera a, Cod penal, privind comiterea furtului de două sau mai multe persoane împreună, care presupune acțiuni anterioare sau concomitente.
În raport cu natura favorabilă a recursului Ministerului Public și cu noua încadrare juridică mai ușoară, respectiv infracțiunea de furt simplu, prevăzută de art.208, alin.1, Cod penal, se impune reindividualizarea cuantumului pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată de instanța de apel inculpatului, păstrându-se, în mod evident, beneficiul suspendării condiționate, dar pe durata unui nou termen de încercare, stabilit în funcție de cuantumul pedepsei închisorii aplicat în recurs.
În consecință, ar fi trebuit să se dispună următoarele:
În temeiul art. 385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Deciziei penale nr.122/A/16.II.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-, și a Sentinței penale nr.323/26.VI.2008 a Judecătoriei Buftea, din Dosarul nr-.
Casează, în parte, decizia penală și sentința penală și, în fond, rejudecând:
În temeiul art.334, Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei penale reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt calificat, prev. de art.208, alin.1-art.209, alin.1, litera a, Cod penal, în infracțiunea de furt, prev. de art.208, alin.1, Cod penal.
În temeiul art.208, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.74, alin.1, literele a, b și c, Cod penal, raportat la art.76, alin.1, itera d, Cod penal, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt, împotriva părții vătămate "8TIM & Distribution"
Face aplicarea art.71-art.64, alin.1, lit.a, teza a II-a și lit.b, Cod penal.
În temeiul art.81, alin.1, Cod penal și art.71, alin. ultim, Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare, precum și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64, alin.1, lit.a, teza a II-a și lit.b, Cod penal, aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 4 luni, stabilit în temeiul art.82, alin.1 și alin. ultim, Cod penal.
În temeiul art.359, Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83, Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale și ale sentinței penale.
În temeiul art.385/15, punctul 1, litera a, Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-intimat-inculpat împotriva aceleiași decizii penale.
În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare pentru judecarea recursului Ministerului Public rămân în sarcina statului, iar, în temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-intimat-inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de procedură statului, din care suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.VI.2009.
JUDECĂTOR
a
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Mariana Constantinescu, Corina Ciobanu
