Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 886/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR- ( 1068/2008)
DECIZIA PENALĂ NR. 886
Ședința publică din 11 iunie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Mirancea
JUDECĂTOR 2: Adriana Băjan
JUDECĂTOR 3: Elena Ursulescu
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror .
Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.404/24 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Sector 2 și a deciziei penale nr.220/A/07 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția Ia P enală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat ales, lipsă fiind intimatele părți vătămate și SC Electric SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului inculpatprecizează că recursul vizează, în principal, achitarea inculpatului.
Întrebat fiind, recurentul inculpat arată că îți menține declarațiile date în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat,Curteaconstată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, critică decizia pronunțată de Tribunalul București Secția Iap enală pentru nelegalitate și netemeinicie având în vedere împrejurarea că, în opinia inculpatului, s-ar fi impus achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală.
Invocă cazurile de casare prevăzute de art.3859pct.14,18 și 21 Cod procedură penală. Solicită a se avea în vedere faptul că mijloacele de probă pe care se întemeiază soluția de condamnare a inculpatului o reprezintă un raport de constatare dactiloscopic. În opinia sa, un singur mijloc de probă necoroborat cu alte mijloace de probă materiale directe nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. La instanța de apel a solicitat efectuarea unei expertize dactiloscopice, probă ce i-a fost respinsă motivat de faptul că în cauză a fost întocmit deja un raport. Solicită a se observa faptul că din exigența procedurii penale acel raport la care face referire instanța de apel nu este un raport de expertiză, ci un raport de constatare, este o constatare a unui specialist din cadrul Ministerului d e Interne.
Solicită, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și, pe fond, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală.
În subsidiar, solicită reindividualizarea pedepsei și aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art.3859pct.21 Cod procedură penală solicită casarea deciziei penale și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, ca nefondat, considerând că nu subzistă nici unul dintre cazurile de casare invocate.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr.404/24.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr-, în baza art.345 alin.2 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin. 1 - 209 alin.1 lit.a,e,g, i în condițiile stării de recidivă prev. de art.37 alin. 1 lit. a Cod penal
În temeiul art.61 Cod penal rap. la art. 39 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate aplicat prin sentința penală nr.1650/21.12.2004 a Tribunalului București și s-a contopit restul rămas neexecutat de 704 zile în pedeapsa aplicată prin prezenta sentință.
În baza art.345 alin.2 Cod procedură penală a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.85 alin.2 al OUG nr.195/2002 în condițiile stării de recidivă prev. de art.37 alin.1 lit.a Cod penal
În temeiul art.61 Cod penal rap. la art.39 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate aplicat prin sentința penală nr.1650/21.12.2004 a Tribunalului București și s-a contopit restul rămas neexecutat de 704 zile în pedeapsa aplicată prin prezenta sentință.
În baza art.33 lit.a Cod penal rap. la art.34 lit.b Cod penal au fost contopite cele două pedepse menționate mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
Pe durata prev. de art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal
Conform art. 88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii de 24 de ore de la 30.07.2005 la 31.07.2005.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
S-a luat act că partea vătămată SC Electric SRL reprezentată prin nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul infracțional fiind recuperat prin restituire.
În baza art.118 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea specială a unui cuțit cu lamă rabatabilă de circa 10 cm de culoare maro, folosit și a unui cuțit cu două lame rabatabile cu lungimea de 10 cm având lipsă o plăsea față, depuse la camera de corpuri delicte a Secției 9 Poliție conform dovezii seria - nr.-/03.05.2006.
Conform art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 30.07.2005, în jurul orei 04.00 AM, agenți din cadrul Secției 9 Poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona B-dului Chișinău, au observat pe una din străzile adiacente un autoturism marca BMW de culoare închisă, în interiorul căruia se aflau doi bărbați, care priveau cu atenție la autoturismele parcate în zonă. Ca urmare a faptului că autoturismul marca BMW era condus cu viteză extrem de redusă, agenții Secției 9 Poliției au trecut la supravegherea operativă a autoturismului respectiv, până când acesta s-a oprit în fața blocului de pe -. Cei doi ocupanți ai autoturismului BMW au coborât și au încercat sistemele de închidere ale portbagajelor de la mai multe autoturisme parcate în zonă. Cei doi au reușit în aceste condiții să deschidă portbagajul autoturismului marca Daewoo Cielo, de culoare argintie, cu număr de înmatriculare B-23-, luând din interiorul acestuia mai multe bunuri pe care le-au transportat în autoturismul marca BMW. La scurt timp s-a declanșat alarma acustică a autoturismului marca Daewoo Cielo, iar cei doi agenți care supravegheaseră activitatea autorilor au solicitat sprijinul mai multor echipaje pentru prinderea și imobilizarea acestora. În aceste condiții, la fața locului a apărut și o altă mașină a poliției care a oprit perpendicular cu autoturismul BMW, tocmai cu scopul de a împiedica plecarea acestuia de la fața locului, însă persoana care se afla la volan a reușit să iasă și să fugă de la locul faptei. Ca urmare, agenții poliției au procedat la prinderea pasagerului aflat pe scaunul dreapta față, acesta reușind însă pornirea mașinii și acroșarea autoturismului de poliție parcat în față, pentru a împiedica plecarea. În mod dificil lucrătorii poliției au reușit imobilizarea persoanei aflate pe scaunul dreapta față al autoturismului BMW, aceasta fiind identificată în persoana inculpatului.
În drept fapta inculpatului -, constând în aceea că în noaptea de 29/30.07.2005, în jurul orei 04.00, împreună cu o altă persoană, a sustras prin efracție 1200m cablu coaxial, 200 cablu alarmă, o trusă scule pentru electrician, 8 alimentatoare de 12V, o scară metalică din aluminiu cu 6 trepte și un prelungitor cu lungimea de 50, bunuri care se aflau în portbagajul autoturismului marca Daewoo Cielo, de culoare argintie, cu număr de înmatriculare B-23-, parcat pe Al. -, sector 2, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin. 1 - 209 alin 1 lit.a,e,g, i Cod penal cu reținerea dispozițiilor art.37 alin.1 lit.a Cod penal. De asemenea fapta aceluiași inculpat de a conduce pe drumurile publice un autoturism cu numere false de înmatriculare, cunoscând că autoturismul marca BMW ce avea aplicate numerele B-30-, era înmatriculat cu numărul BT-U-845 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.85 alin.2 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a Cod penal.
Astfel, instanța de fond a reținut că vinovăția inculpatului îmbrăcând forma intenției directe prev. de art. 19 alin.1 pct. 1 lit. a Cod penal este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante (filele 18-21 dup), plângerea și declarațiile reprezentantului legal al părții vătămate (filele 16-17 dup), procesul verbal de investigare tehnico-științifică a locului faptei (filele 22-38 dup), procesul verbal privind bunurile găsite asupra inculpatului și în interiorul autoturismului marca BMW (filele 49-51 dup), proces verbal de restituire a bunurilor sustrase (fila 39 dup), raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică (filele 52-55), toate coroborate cu depozițiile martorilor (filele 70-74 dup) și, audiat atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești.
Având în vedere cele expuse, la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului s-a ținut seama de criteriile generale prev. de art.72 și de art.52 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea, dispozițiile părții generale ale Codului Penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a acestuia, precum și de atitudinea procesuală a inculpatului, care s-a sustras urmăririi penale și nu a recunoscut faptele săvârșite.
Totodată s-a avut în vedere că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, care atrag starea de recidivă și în egală măsură instanța a reținut că modul efectiv în care inculpatul a acționat - pe timp de noapte, însoțit de o persoană neidentificată, deplasându-se cu ajutorul unei mașini performante capabilă să atingă imediat o viteză foarte mare, astfel încât riscul de a fi prinși să fi limitat cât mai mult, încercând mai multe sisteme de asigurare de la portiere și portbagaje - denotă existența unui potențial criminogen extrem de ridicat. Acest potențial criminogen este dovedit în același timp și de modul în care inculpatul a acționat în comiterea altor fapte similare pentru care a mai fost condamnat. Spre exemplu, prin sentința penală nr.608 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B la data de 22.02.2006 s-a reținut că în noaptea de 09/10.09.1998, inculpatul a pătruns prin efracție în autoturismul marca Mercedes 190, parcat pe- și a sustras un radiocasetofon auto, după care a demontat și sustras motorului autoturismului.
Prin urmare în speță există cel puțin indiciile temeinice ale unei specializări a inculpatului în comiterea acestui gen de fapte, aspect față de care eventualul comportament al inculpatului în societate precum și faptul că are în întreținere un copil minor devin nerelevante, inculpatul neînțelegând să se reintegreze în societate ci preferând să persiste în conduita infracțională.
Din analiza materialului probator existent la dosar a rezultat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se aplica inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea, cu executare în regim de detenție, aceasta fiind în măsură să contribuie la realizarea scopului preventiv, educativ și coercitiv prevăzut de lege.
Sub aspectul laturii civile instanța de fond a luat act că partea vătămată SC Electric SRL reprezentată prin nu se constituie parte civilă în procesul penal, prejudiciul infracțional fiind recuperat prin restituire.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, solicitând achitarea sa, în baza disp. art.11 alin.2 lit.a Cod procedură penală cu aplic. art.10 lit.c Cod procedură penală, sau, în subsidiar, micșorarea pedepsei, prin reținerea disp. art.74 Cod penal.
Prin decizia penală nr.603/A/21.10.2008 Tribunalul București - Secția I Penală a respins, ca nefondat apelul inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, iar prin decizia penală nr.1601/19.12.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I penală a admis recursul, a casat decizia penală și a trimis cauza la Tribunalul București pentru rejudecarea apelului, cu motivarea că nu s-a analizat și motivul de apel vizând redozarea pedepsei.
Tribunalul a reținut că în cauză sunt probe din care rezultă vinovăția inculpatului, respectiv procesele-verbale încheiate de organele de poliție, declarațiile martorilor, raportul de constatare tehnico-științifică din care rezultă că la locul faptei s-au găsit amprente ale inculpatului.
Este de remarcat faptul că inculpatul a fost prins în flagrant de către lucrătorii de poliție.
Cu privire la individualizarea pedepsei, tribunalul a apreciat că în mod justificat s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 ani închisoare, având în vedere starea de recidivă a acestuia, modalitatea de comitere a infracțiunii, atitudinea nesinceră.
Față de circumstanțele personale ale inculpatului, s-a constatat că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante potrivit art.74 Cod penal.
Prin decizia penală nr.220/A din 7.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat împotriva sentinței penale nr.404/24.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr-.
A fost obligat apelantul-inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 50 lei s-au suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, inculpatul a solicitat achitarea în baza art.10 lit.c Cod procedură penală, deoarece nu sunt probe din care să rezulte vinovăția sa, iar în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei.
Analizând recursul declarat de către inculpat, în raport de motivele invocate cât și din oficiu, Curtea constată că nu este întemeiat și îl va respinge în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Susținerea inculpatului că a fost lipsă de procedură la soluționarea apelului este nefondată, deoarece din cuprinsul deciziei penale nr.220/A din 7.04.2009, rezultă că inculpatul a fost prezent la soluționarea dosarului.
Nu este întemeiată nici susținerea inculpatului că este nevinovat și că s-ar impune achitarea în baza art.10 lit.c Cod procedură penală.
Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului, acesta fiind prins în flagrant de către lucrătorii de poliție.
Din procesul-verbal încheiat de către lucrătorii de poliție rezultă că inculpatul a încercat să pornească mașina în care se afla, a acroșat autoturismul poliției dar, deși cu dificultate, fost imobilizat de către lucrătorii de poliție.
Vinovăția inculpatului mai este dovedită și cu raportul de constatare tehnico-științifică din care rezultă că la locul faptei au fost descoperite urme papilare ale inculpatului.
De asemenea s-a dovedit că autoturismul marca BMW ce avea aplicate nr. B-30- era înmatriculat cu nr. real de BT-U-845.
Rezultă din cele menționate mai sus că susținerile inculpatului privind nevinovăția sa sunt simple afirmații care nu se întemeiază pe nicio probă.
Cu privire la reindividualizarea pedepsei se constată că nici această cerere nu poate fi primită, deoarece instanța de fond a fost destul de îngăduitoare și a aplicat inculpatului o pedeapsă la minimul prevăzut de lege.
Deși inculpatul este recidivist și a mai comis fapte asemănătoare, având de executat și un rest de pedeapsă, acesta a continuat în comiterea de fapte penale, nu s-a reeducat, situație în care ar fi total greșit să se rețină circumstanțe atenuante.
Oricum, față de prevederile art.72 Cod penal care stabilesc criteriile de individualizare a pedepsei, se constată că inculpatul a beneficiat de multă clemență, fiind sancționat cu o pedeapsă la minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea de furt calificat.
Recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.404 din 24.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B și a deciziei penale nr.220/A din 7.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.2 ex./18.06.2009
- I - jud.;
Președinte:Dumitru MiranceaJudecători:Dumitru Mirancea, Adriana Băjan, Elena Ursulescu