Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 892/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.209 cod penal-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 892

Ședința publică de la 29 2009

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon

- - - JUDECĂTOR 3: George Ciobanu

- - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.49 pronunțată la data de 26 mai 2009 de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul (în stare de arest preventiv), asistat de avocat a, apărător desemnat din oficiu, lipsind partea vătămată.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, întrucât are cinci copii minori în întreținere, prejudiciile au fost recuperate în întregime și a recunoscut și regretat faptele.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că s-a realizat o justă individualizare a pedepsei și nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal, deoarece, în cauză nu sunt elemente din care să rezulte că inculpatul s-ar reeduca fără executarea pedepsei.

Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului desemnat din oficiu.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Constată că prin sentința penală nr.960/10.04.2009,pronunțată de Judecătoria Craiova, n baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e Cp, cu aplicarea art. 99 și urm. Cp, art. 74 lit. c și 76 lit. d C, fost condamnat inculpatul,zis "" - fiul lui și, născut la data de 21.02.1992 în mun. C, jud. D, cu același domiciliu,-, jud. D, fără forme legale, în C,-, CNP - la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b și 71 Cp, după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 26 Cp, rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e Cp, cu aplic. art. 75 lit. c, 74 lit. c, 76 lit. c Cp a fost condamnat inculpatulzis "" -fiul lui și, născut la data de 26.07.1980 în mun. C, jud. D, cu același domiciliu,-, jud. D, fără ocupație, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 64 alin. 1 lit. a teza a, b și 71 Cp.

În baza art. 88 Cp, s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 27.02.2009 la zi și menține starea de arest a inculpaților.

În baza art. 14, rap. la art. 346 Cpp, cu aplicarea art. 998.civ. s-a reținut că partea vătămată, domiciliată în C, lui,. 40 IV A,. 1,. 19, județul D nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 610 lei, iar pe inculpatul suma de 310 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 300 de lei, onorariul avocatului din oficiu va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin echizitoriul din data de 06.03.2009, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria în dosar nr. 2907/P/2009 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților, pentru săvârșirea infracț. prev. și ped. de art. art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a, e Cp, cu aplicarea art. 99 și urm. Cp și, trimis în judecată prin același rechizitoriu, pentru săvârșirea infracț. prev. și ped. de art.26 rap. la art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a, e Cp, cu aplicarea art. 75 lit. c Cp.

S-a reținut în fapt că în ziua de 27.02.2009, în jurul orei 14,00, în timp ce se aflau pe strada - - din municipiul C, inculpații și au observat că partea vătămată, deținea în buzunarul paltonului în care era îmbrăcată bani, moment în care au luat hotărârea infracțională de a-i sustrage.

Astfel, inculpatul s-a apropiat de partea vătămată și beneficiind de asigurarea inculpatului, că va fi avertizat în eventualitatea în care ar fi observat de alți trecători, a introdus mâna dreaptă în buzunarul din partea dreaptă a paltonului părții vătămate, de unde a sustras suma de 5 lei.

După sustragerea banilor, cei doi inculpați au încercat să părăsească zona, dar în prezența martorilor oculari și, au fost imobilizați de o echipă de polițiști care îi cunoșteau pe inculpați, ca obținând bunuri ilicite în urma comiterii infracțiunilor de furt din buzunare și genți.

Încercând să se sustragă, inculpatul a aruncat banii sustrași pe trotuar, afirmând ulterior că i-au căzut părții vătămate din buzunar.

Prin fapta săvârșită, s-a cauzat părții vătămate, un prejudiciu în cuantum de 5 lei.

Întrucât prejudiciul a fost recuperat integral, partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.

La data de 12.01.2009 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de în dosarul nr. 11173/P/2008, pentru săvârșirea infr. prev. de art. 208 alin. 1 209 alin. 1 lit. e Cp. constând în sustragerea din geanta părții vătămate a sumei de 360 lei.

Prin ordonanța din 27.02.2009, inculpații și, au fost reținuți pe o perioadă de 24 ore, începând cu ora 14", iar la data de 28.02.2009, prin ordonanța nr. 2907/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, față de inculpatul, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, pentru săvârșirea infr. prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e Cp. cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal și pentru inculpatul - a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infr. prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e Cp. cu aplic. art. 75 lit. c Cp.

În aceeași cauză Judecătoria Craiovaa dispus prin încheierea nr. 28/28.02.2009 arestarea preventivă a inculpatului minor, pentru o perioadă de 19 zile, începând cu data de 28.02.2009 până la data de 18.03.2009, iar pentru inculpatul pentru o perioadă de 29 zile, începând cu 28.02.2009 până la data de 29.03.2009, încheierea rămânând definitivă, prin respingerea recursurilor, ca nefondate..

S-a apreciat că fapta inculpatului, așa cum au fost descrisă mai sus, întrunește sub aspect constitutiv conținutul infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208, 209 alin. 1 lit. a,e Cod penal, cu aplicarea art. 99C.p. și următoarele din Cp.

De asemenea, fapta comisă de inculpatul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 208, 209 alin. 1 lit. a,e Cp. cu aplicarea agravantei prev. de art. 75 lit. c Cod penal.

Ținând cont și de criteriile generale de individualizare a pedepselor, prev. de art. 72 Cp, instanța de fond i-a condamnat, n baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e Cp, cu aplicarea art. 99 și urm. Cp, art. 74 lit. c și 76 lit. d Cp, pe inculpatul la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, urmând a face aplicarea art. 64 alin. 1 lit. a teza a, b și 71 Cp, după împlinirea vârstei de 18 ani, iar în baza art. 26 Cp, raportat la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e Cp, cu aplicarea art. 75 lit. c, 74 lit. c, 76 lit. c Cod penal, pe inculpatul la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, urmând a face aplicarea art. 64 alin. 1 lit. a teza a, b și 71 Cp.

În baza art. 88 Cp s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 27.02.2009 la zi și va menține starea de arest a inculpaților.

În baza art. 14, rap. la art. 346 Cpp, cu aplicarea art. 998.civ. s-a reținut că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul, invocând faptul că nu are antecedente penale, că are cinci minori în îngrijire, că suma sustrasă din buzunarul părții vătămate a fost în sumă de cinci lei și a fost restituită acesteia, solicitând condamnarea cu suspendare.

Prin decizia penală nr. 49 pronunțată la data de 26 mai 2009 de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, s-a dedus în continuare prevenția și s-a menținut starea de arest a acestuia, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare statului.

Instanța de apel a constatat că, în cauză au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului și care asigură drepturile părților, au fost administrate probe ce au fost complet și just apreciate, fapta reținută prin hotărâre fiind în concordanță cu probele administrate.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că fapta inculpatului a fost corespunzător încadrată în drept, iar pentru aceasta a fost stabilită o pedeapsă legală și temeinică de 8 luni închisoare cu executare prin privare de libertate- care reflectă atât gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite evidențiat de împrejurările în care a fost comisă și de modul de operare a inculpatului, precum și de datele ce caracterizează persoana care deși tânăr, anterior a mai săvârșit fapte de acest gen, urmând astfel ca potrivit art. 379 pct.1 lit. b să Cod Penal respingă apelul ca nefondat

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen inculpatul, solicitând personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursului, casarea hotărârilor și aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal, întrucât a recunoscut și regretat fapta, are cinci copii minori în întreținere, iar prejudiciile au fost recuperate în totalitate.

Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, recursul este nefondat.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că s-a reținut corect starea de fapt, vinovăția inculpatului este cea dovedită în cauză cu probatoriile administrate pe parcursul procesului penal, iar pedeapsa aplicată acestuia este just individualizată atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare, astfel încât nu se impune aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 81 Cod penal.

În acest sens, în favoarea inculpatului s-au reținut circumstanțe judiciare atenuante, iar anterior, acesta a mai săvârșit fapte de același gen, la 12 ianuarie 2009 fiind pusă în mișcare acțiunea penală în dosarul nr. 11173/P/2008 pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. c Cod penal, astfel încât se apreciază că scopul preventiv și educativ al pedepsei, astfel cum este definit în dispozițiile art. 52 Cod penal, poate fi atins doar prin privarea de libertate a inculpatului.

Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, în temeiul dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, recursul inculpatul va fi respins, ca nefondat, iar potrivit art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, va fi obligat recurentul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.49 pronunțată la data de 26 mai 2009 de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 2009.

- - - - - -

Grefier

Red.jud/-

A/

Șt.

Dact. 2 ex. S () - 12.11.2009

29.09.2009

- Municipiului C județul D va urmări și încasa de la inculpatul suma de 860 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, Doru Filimon, George Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 892/2009. Curtea de Apel Craiova