Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 894/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 894/ DOSAR NR-
Ședința publică din 10 decembrie 2008
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Constantin Epure
JUDECĂTOR 2: Alexandru Vasiliu
JUDECĂTOR 3: Alina Constanța C
Grefier -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 224/Ap din 20.10.2008 pronunțată de Tribunalului Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerilor celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpst în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărător din oficiu, avocat.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind, părțile arată că nu mai sunt cereri de formulat în cauză.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, în temeiul dispozițiilor art. 385 13 Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, să se reanalizeze probatoriul administrat în cauză și să se reindividualizeze pedeapsa aplicată inculpatului având în vedere circumstanțele atenuante și personale ale acestuia, a recunoscut săvârșirea faptelor, motiv pentru care se poate aplica o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de legea penală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat, menținerea hotărârilor pronunțate în cauză ca legale și temeinice. Ambele instanțe au reținut o corectă stare de fapt, iar în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, de asemenea, apreciază că s-a făcut în mod corect ținându-se seama de gravitatea faptei și de stare de recidivă postcondamnatorie în care inculpatul a săvârșit aceste fapte.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.
CURTEA
1. Constată că prin sentința penală nr. 930/2008, Judecătoria Brașova condamnat pe inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat în stare de recidivă post condamnatorie și ca urmare a contopirii unui rest de pedeapsă de 587 zile și a contopirii cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr.2104/2007 a Judecătoriei Brașov, faptele fiind concurente.
2. Pentru a se dispune astfel, prima instanță a reținut că la datele de 23 mai 2006 și 9 februarie 2007, inculpatul a sustras din magazinul "X Data" o cameră digitală foto și o memorie de calculator, probele conducând în mod indubitabil la concluzia că inculpatul este autorul faptelor.
3. Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, iar prin decizia penală nr 224/A/2008, Tribunalul Brașova respins apelul ca nefondat, inculpatul solicitând reducerea cuantumului pedepsei.
4. Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei și invocând motivul de casare prev de art 385/9 alin 1 pct 14 Cod procedură penală, a reiterat cererea de reducere a cuantumului pedepsei.
Recursul este nefondat.
Din probele administrate în cauză, rezultă fără nici un dubiu că inculpatul este autorul faptelor, iar individualizarea pedepselor s-a făcut în concordanță cu criteriile stabilite de art. 72 Cod penal.
Inculpatul a suferit mai multe condamnări anterioare, a dat dovadă de perseverență infracțională și a săvârșit fapte de un pericol social ridicat, care au avut ca rezultat cauzarea de prejudicii însemnate pentru partea vătămată.
Lipsa de reacție a inculpatului la pedepsele aplicate anterior și continuarea activității infracționale, au condus prima instanță la concluzia justificată că este necesar ca celui în cauză să i se aplice pedepse într-un cuantum mai ridicat pentru a se ajunge la atingerea scopurilor prev de art. 52 Cod penal.
De altfel, pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare este rezultatul unei operațiuni de contopire in care au fost incluse atât cele două pedepse aplicate în cauză, cât și un rest dintr-o pedeapsă de 3 ani și 10 luni și alte două pedepse de câte 3 ani închisoare, toate pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.
In prezent inculpatul este arestat într-o altă cauză penală.
5. Așa fiind, în temeiul art 385/15 pct 1 lit b Cod procedură penală, recursul urmează să fie respins.
6. Potrivit art 192 alin 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare urmează a fi suportate de către inculpatul recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr 224/A/2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o menține,
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, inclusiv onorariul de 200 lei pentru apărătorul din oficiu, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - C - -
GREFIER
Red. AV/Dact MB
- 3 ex/19.12.2008 -
Jud fond - M
Jud apel - +
Președinte:Constantin EpureJudecători:Constantin Epure, Alexandru Vasiliu, Alina Constanța