Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 9/2010
Ședința publică din 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 3: Dana
Grefier:
Pe rol se află pronuțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 239/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar având ca obiect art. 209 Cod penal.
dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 18 ianuarie 2010 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față,
Prin sentința penală nr. 845/2009 Judecătoria Devaa condamnat în rejudecare pe inculpații minori
1. -,
2. -, la:
- 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i pen. cu aplic. art.99 și urm. pen. și art.74, 76 lit.d pen.
A privat pe inculpații minori de exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a (teza a II-a) b pen. în cond. art.71 pen.
3. -, la:
- 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i pen. cu aplic. art.99 și urm. pen. și art.74, 76 lit.d pen.
A privat pe inculpatul minor de exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a (teza a II-a) b pen. în cond. art.71 pen.
În baza art.81 și art.110 pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului minor - pe durata unui termen de încercare de 1 an și 6 luni, iar în baza art.71 al.5 pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
A pus în vedere inculpatului disp. art.83 pen.
A obligat în solidar pe inculpații minori cu părțile responsabile civilmente, să plătească părții civile SRL D, suma de 650 lei cu titlu de despăgubiri civile.
A stabilit în sarcina și în favoarea Baroului H plata sumei de 900 lei, onorariu pentru apărătorii desemnați din oficiu.
A obligat în solidar pe inculpații minori cu părțile responsabile civilmente, să plătească în favoarea statului suma de câte 1.500 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpații minori locuiau în B și se cunoșteau de mai multă vreme, condiții în care, împreună au săvârșit mai multe fapte penale de aceeași natură.
În acest context, în noaptea de 20/21.06.2006, cei trei inculpații minori s-au deplasat cu un taxi de la B la Aici, pe str. - au pătruns prin forțarea ușii și după ce au întrerupt rețeaua de curent electric în magazinul aparținând SRL D, de unde au sustras țigări în valoare de 650 lei.
Aceste bunurile au valorificate prin vânzare, iar banii obținuți au fost împărțiți cu numitul, care a declarat în acest sens.
Inculpații minori au recunoscut fapta, pe care o regretă.
Partea vătămată SC N & G " SRL D s-a constituit parte civilă cu suma de 650 lei, întrucât prejudiciul nu a fost recuperat. Inculpații minori au fost de acord cu recuperarea prejudiciului.
Fapta inculpaților minori, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat,prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al. 1, lit. a, g, i cu Cod Penal aplic. art. 99 și urm.
Cod PenalÎn baza acestui text de lege inculpații minori au fost condamnați.
La individualizarea cuantumului pedepsei, instanța, conform art.72, a avut în vedere pericolul social concret al faptei, determinat de modul în care fapta a fost comisă, precum și datele privind persoanele inculpaților.
Astfel, instanța a constatat că inculpații minori au recunoscut comiterea faptei, iar prin declarațiile date au dus la dezlegarea fondului cauzei și se obligă să recupereze prejudiciul cauzat părții vătămate, reținând acestora circumstanțele atenuante prev. de art.74 pen. dându-le eficiența juridică prev. de art.76 lit.d pen. și, în consecință, aplicând inculpaților minori pedepsele de câte
- 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i pen. cu aplic. art.99 și urm. pen.;
În condițiile și pe durata prev. de art. 71 instanța Cod Penal i-a privat pe inculpații minori de exercițiul drepturilor civile prev. de art.64 lit.a (teza a II-a) b pen.
În ce-l privește pe inculpatul minor, ținând seama de cuantumul pedepsei aplicate, de faptul că se află pentru prima dată sub incidența legii penale, precum și de aprecierea instanței că scopul prev. de art.52 pen. poate fi atins în privința acestuia și fără executarea pedepsei și având în vedere că sunt întrunite și celelalte condiții prev. de art.81 și 110 pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de încercare de 1 an și 6 luni, conform art.82 pen. aplicând totodată și prevederile art.71 al.5 pen.
În ceea ce privește prejudiciul creat patrimoniului părții civile, acesta apare ca dovedit, iar în declarația dată în fața instanție, inculpații îl recunosc și sunt de acord cu restituirea acestuia.
Astfel, în baza art.14, art.346 pen. raportat la art.998 C civil, au fost obligați inculpații în solidar, fiecare în solidar și cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 650 lei către partea civilă SRL D, cu titlu de despăgubiri civile
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, inculpatul -.
În motivele de apel formulate oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul a criticat sentința atacată, pentru motive de netemeinicie, solicitând redozarea pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr. 239/A/2009, Tribunalul Hunedoara - secția penală a respins ca nefundat apelul inculpatului.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 360 lei cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Prima instanță a reținut o corectă stare de fapt și o reală vinovăție a inculpatului în comiterea faptei infracționale reținută în sarcina sa, în baza probelor administrate în cauză, a căror evaluare s-a realizat în condițiile art.63 al.2 pr.pen.
Rezultă astfel, fără echivoc, faptul că, în noaptea de 20/21.06.2006, inculpatul -, minor la acea dată, împreună cu inculpații minori - și -, s-au deplasat cu un taxi din mun. B în mun. D, unde, pe strada -, au pătruns în magazinul aparținând N & G D, forțând ușa de acces în magazin și după ce au întrerupt rețeaua de curent electric. Din magazin, inculpații minori au sustras țigări în valoare de 650 lei, pe care le-au vândut, banii astfel obținuți împărțindu-i cu învinuitul -.
Încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului, în dispozițiile art.208 al.1, 209 al.1 lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.99 și urm. pen. este legală.
Instanța fondului a efectuat o corectă individualizare și proporționalizare a pedepsei aplicate, cu respectarea criteriilor prevăzute de art.72 pen. ținând cont de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, de gradul de pericol social concret al faptei infracționale, de urmarea produsă, de persoana inculpatului, precum și de împrejurările care atenuează tratamentul penal al acestuia, reglementate de dispozițiile art.74 pen. cu consecințele prevăzute de textul art.76 al.1 lit.d) pen. reducând astfel pedeapsa aplicată inculpatului sub limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Criticile aduse sentinței atacate, prin motivul de apel invocat, în sensul unei noi diminuări a cuantumului pedepsei, AU au fost apreciate ca nefondate, atâta timp cât reținerea circumstanțelor atenuante judiciare a fost suficient valorificată de prima instanță, care a stabilit o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare, în contextul unei bogate activități infracționale precedentă a inculpatului.
Întrucât nici la examinarea din oficiu nu au fost identificate temeiuri de desființare a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art.379 pct.1 lit.b) pr.pen. apelul a fost respins ca nefondat.
Potrivit art.192 al.2 pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 30 lei - cheltuieli judiciare către stat, în calea de atac a apelului.
Împotriva deciziei penale nr. 239/A/2009 a Tribunalului Hunedoara - secția penală a declarat recurs în termen inculpatul solicitând prin apărătorul desemnat din oficiu casarea hotărârii atacate și în rejudecare să fie reindividualizată pedeapsa aplicată în sensul reducerii ei spre minimul special cu luarea în considerare a stării de minoritate și a circumstanțelor atenuante. Se solicită totodată aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal privitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei, contopirea acesteia și deducerea perioadei executate.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385/9 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este fondat doar sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 191 alin. 3 Cod procedură penală.
Așa cum în mod corect a reținut tribunalul, instanța de fond a făcut în speță o corectă individualizare a pedepsei, conform dispozițiilor art. 100 Cod procedură penală și criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal.
Pentru ca pedeapsa să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său, ea trebuie să corespundă gravității faptei și nevoilor de îndreptare ale infractorului.
În acest sens instanța de fond a avut în vedere gravitatea faptei dar și datele care caracterizează persoana inculpatului, care deși minor nu se află la prima confruntare cu legea penală.
pedepsei a fost justă, aceasta fiind redusă sub minimul legal ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal.
Raportat la persoana inculpatului, în mod corect s-a apreciat că scopul preventiv al pedepsei nu poate fi atins fără executarea acesteia în regim de detenție.
Curtea nu poate da curs solicitării inculpatului de contopire a pedepselor pentru eventuale fapte concurente cu cea pentru care s-a dispus condamnarea în prezenta cauză, o atare contopire nefiind realizabilă direct în calea de atac a recursului.
Decizia atacată este legală doar sub aspectul obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, fără a obliga și partea responsabilă civilmente, în solidar, în condițiile în care aceasta a fost obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei, încălcându-se astfel dispozițiile art. 191 alin. 3 Cod procedură penală.
În aceste limite Curtea, în temeiul art. 385/15 alin. 1 pct. 2 lit. d Cod procedură penală va admite recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 239/A din 01.10.2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția penală și în consecință:
Va casa în parte decizia atacată numai sub aspectul cheltuielilor judiciare către stat în apel și rejudecând cauza în aceste limite, în baza disp. art. 191 alin. 3 și art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. va obliga în solidar pe inculpatul și partea responsabilă civilmente la plata sumei de 360 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
În baza disp. art. 192 alin. 3 Cod pr. pen. cheltuielile judiciare către stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 300 lei, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 239/A din 01.10.2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția penală și în consecință:
Casează în parte decizia atacată numai sub aspectul cheltuielilor judiciare către stat în apel și rejudecând cauza în aceste limite, în baza disp. art. 191 alin. 3 și art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. obligă în solidar pe inculpatul și partea responsabilă civilmente la plata sumei de 360 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
În baza disp. art. 192 alin. 3 Cod pr. pen. cheltuielile judiciare către stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 300 lei, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. /2 ex/25.02.2010
Jud. fond:
Jud. apel: /
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana