Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 91/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 91/

Ședința publică din 18 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu Președinte secție

JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache

JUDECĂTOR 3: Irina Alexandra Vicepreședintele Curții de Apel

Grefier -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul d e Minori și Tineri, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208-209 Cod penal, împotriva deciziei penale nr. 58/ 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză au răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 56/21.05.2009 eliberată de Baroul Galați -Cabinet individual și intimatul - parte responsabilă civilmente, personal, lipsă fiind intimata-parte responsabilă civilmente și intimatul reprezentant minor Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Intimatul parte responsabilă civilmente prezintă spre vedere CI seria - nr.- eliberat la data de 24.03.2009 de poliția G - CNP -, din care rezultă că domiciliază în G, str. - nr.7, -. 9,.29.

Apărătorul inculpatului recurent arată că are de formulat o cerere care a fost formulată și în apel și a fost respinsă. A criticat în mod special faptul că nu s-a lămurit aspectul că inculpatul, după opinia sa și din punct de vedere al tuturor actelor pe care le-a văzut, nu avea un discernământ clar atunci când a săvârșit faptele respective.

Instanța are în față atât referatele de evaluare, expertizele medicale din care rezultă fără dubiu că acesta a fost în acea perioadă sub influența consumului unor substanțe care îi crea anumită dependență și care pur și simplu punea stăpânire pe sistemul lui psihic, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar.

Mai mult decât atât, arată și faptul că inculpatul care avea 14 ani și 4 luni la săvârșirea infracțiunii, chiar dacă a fost audiat în prezența unui apărător din oficiu, acesta nu a fost asistat de unul dintre părinți sau de bunică, așa cum rezultă chiar din dosar, deci consideră că și din acest punct de vedere s-a făcut un abuz în ceea ce privește cercetarea inculpatului, dar cererea sa principală la acest moment este admiterea efectuării unui raport de expertiză medicală care a fost refuzată în apel.Arată că știe că este în recurs, dar era una din cerințele sau era proba cea mai importantă pentru a dovedi dacă inculpatul a săvârșit la acel moment infracțiunile cu discernământ sau nu, pentru că sunt foarte multe dosare pe rolul instanței, unele au rămas definitive prin neapelare, față de starea lui la acel moment. Prin această expertiză ar putea elimina mai multe proceduri care s-au făcut incorect față de acesta.

Reprezentanta Ministerului Public arată că disp.art.38514Cod pr.penală limitează probele care pot fi administrate în recurs, în sensul că pronunțării unei hotărî pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a altor înscrisuri neprezentate la instanța de recurs. Mijlocul de probă solicitat nu se încadrează în cele privind art. 38514și solicită respingerea cererii.

Instanța, deliberând asupra cererii prin care inculpatul prin apărător solicită efectuarea unei expertize psihiatrice, respinge ca inadmisibilă cererea și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul inculpatului solicită amânarea pronunțării măcar câteva zile pentru a depune și concluzii scrise.

Instanța aduce la cunoștința apărătorului inculpatului că la termenul anterior a solicitat amânarea cauzei pentru a pregăti apărarea și a depune motivele de recurs.

Apărătorul inculpatului recurent arată că s-a adresat unui cabinet medical la care era în evidență inculpatul, că acesta, înainte de a fi arestat în altă cauză, de mai bine de 7- 8 luni a început să se reintegreze în familie, să facă tratament, chiar și tatăl este prezent și bunica, aceștia s-au ocupat în mod special de inculpat, care nu a mai fugit de acasă. Chiar în ultima perioadă a fost angajat, iar poliția l-a luat chiar în momentul când mergea la serviciu.

Consideră că instanța de fond și instanța de apel în mod clar au încălcat drepturile ce i se cuveneau inculpatului, în sensul că acesta nu a fost audiat nici la fond, nici în apel și niciodată nu a fost întrebat de către instanță dacă recunoaște, nu recunoaște, știe despre ce este vorba

În alt dosar unde este judecat, în fața instanței, atunci când a fost audiat, nu a recunoscut săvârșirea faptelor și sunt fapte petrecute una după alta, chiar întâmplător e apropiată de fapta din prezenta cauză. În aceste condiții consideră că se impune admiterea recursului, în baza disp.art.385 alin.2 pct. d Cod pr.penală, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare,iar în condițiile în care se va aprecia și se va reține cauza spre rejudecare în recurs, solicită admiterea recursului și a se face aplicarea dispozițiilor legale astfel cum s-a solicitat și în apel și a se dispune achitarea inculpatului, pentru că s-a dovedit că acesta nu a avut discernământ și a se face aplicarea disp.art.11 pct.2 în ref. la art.10 lit.d Cod pr.penală.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat. Consideră că instanța de fond și ulterior, instanța de apel au apreciat corect asupra tuturor probelor administrate în cauză atunci când au dispus condamnarea inculpatului.S-au avut astfel în vedere declarațiile inculpatului coroborate cu cele ale coinculpaților, procesul-verbal de reconstituire cu ocazia căruia toți trei inculpați au indicat modul în care au acționat la săvârșirea infracțiunii, precum și procesul de comparație dactiloscopică din care rezultă că urma papilară identificată la locul faptei aparține inculpatului.

Are în vedere de asemenea, în ceea ce privește necesitatea efectuării unei expertize medico-legale, că instanța de apel s-a pronunțat în mod corect atunci când a respins administrarea acestei probe, întrucât în faza de urmărire penală a fost efectuată o astfel de expertiză psihiatrică - ea există la fila 79 dosar urmărire penală, confirmă faptul că inculpatul prezintă discernământ critic cu privire la faptele comise, cu un intelect de limită și tulburări de conduită, aspecte ce nu au relevanță în ceea ce privește discernământul legat de săvârșirea acestei infracțiuni.

Pentru aceste motive solicită respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul parte responsabilă civilmente arată că își asumă răspunderea pentru fapta fiului său. Precizează că pe strada - a avut o garsonieră, dar locuiește în G, cartier III,-, -.9,.29.Lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.

Inculpatul recurent lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 967/02.06.2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- a fost condamnat inculpatul minor la o pedeapsă a închisorii în cuantum de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al 1 - art. 209 literele a, g și i Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal.

În conformitate cu art. 81-82 și art. 110 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.

Prin aceeași sentință penală a fost condamnat inculpatul minor la pedeapsa a închisorii de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni.

În conformitate cu dispozițiile art. 85 Cod penal, s-a dispus anularea suspendării condiționate pentru pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr 1144/30.05.2007 a Judecătoriei Galați, definitivă prin neapelare la 23.06.2007.

S- dispus contopirea pedepsei de 1 an și 6 luni - aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an și 6 luni obiect al sentinței penale 1144/2007 a Judecătoriei Galați mai sus menționate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, repectiv pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, sporită la 1 an și 8 luni închisoare.

A fost condamnat de asemenea inculpatul minor la pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare în baza disp. art 208 al 1 - art 209 literele a, g și i Cod penal cu aplicarea art 99 Cod penal.

Conform disp. art 85 s-a dispus anularea suspendării condiționate pentru pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală 1144/30.05.2007 a Judecătoriei Galați, definitivă prin neapelare la 19.06.2007 și s-a dispus contopirea acestei pedepse cu pedeapsa de 1 an și 6 luni aplicată în prezenta cauză stabilindu-se și în sarcina acestui inculpat o pedeapsă rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare.

În conformitate cu disp. art 71 Cod penal au fost interzise inculpaților și drepturile prev. de art. 64 Cod penal.

S-a constatat că partea vătămată SC SRL G nu formulat pretenții civile în cauză.

S-a dispus confiscarea de la inculpatul a unei șurubelnițe aflate în camera de corpuri delicte a IPJ G, precum și confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 200 lei în folosul statului.

A fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre penală prima instanță de judecată a reținut, în fapt, următoarele:

In seara zilei de 17.04.2006, inculpatul s-a întâlnit in zona fast-food-lui Mc cu coinculpații si care se aflau acolo împreună cu făptuitorul, cerșind la un semafor.

Cei patru au hotărât in urma unor discuții să spargă un magazin să facă rost de bani, motiv pentru care au luat tramvaiul si au mers lin zona magazinului "General".

De acolo au plecat pe jos pe strada - la intersecția cu str. -. -, unde au observat la parterul blocului SD.9. magazinul aparținând SC SRL.

După ce s-au asigurat că nu trece nimeni prin zonă, inculpatul a forțat cu o șurubelniță ușa a doua de la intrare în magazin si apoi au intrat cu toții, si mergând la raionul cu țigări, iar ceilalți doi în partea opusă.

Primii au încărcat două sacose cu diferite mărci de țigări, iar in acest timp și au găsit diferite sume de bani în casa de marcat și le-au împărțit în mod legal, după care au mai luat o sacoșă cu țigări. i-a dat lui suma de 40 Ron pentru a-i ține, întrucât cei doi împărțeau bunurile furate.

La un moment dat, cei patru au observat două persoane ce veneau spre magazin și au fugit fiecare în altă direcție, iar și au rămas împreună.

Pentru a putea fugi mai ușor, cei trei inculpați au aruncat sacosele.

Înainte ca inculpații să intre in magazin au fost observați de martorul ocular care ieșise în balcon pentru a fuma o țigară. Acesta a văzut doar doi și a coborât imediat la parter, anunțându-l totodată și pe vecinul său - martorul. La magazin au constatat că ușa era deschisă și au rămas de pază până la sosirea agenților de Politie.

Pornind de la descrierea celor doi observați, polițiștii au scotocit zona și după o oră au depistat în zona liceului pe și, ultimul având asupra sa o sacoșă cu țigările furate.Cei doi au fost conduși la magazin unde au fost recunoscuți de martorul ocular,iar la indicațiile acestora a fost ridicată din iarbă șurubelnița folosită la forțarea ușii.

În data de 28.04.2006, s-a efectuat reconstituirea și inculpații, și au indicat exact modul în care au acționat.

Cu ocazia cercetării la fata locului s-au ridicat mai multe fragmente de urme papilare, iar în urma comparațiilor dactiloscopice a rezultat că una din ele a fost creată de degetul mic de la mâna dreaptă a lui.

Bunurile ridicate de la au fost predate cu proces verbal administratoarei, iar șurubelnița a fost predată la camera de corpuri delicte.

Prejudiciul în sumă de 723,40 lei a fost acoperit la concurenta sumei de 120,10 lei, iar SC SRL nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

La data comiterii faptei, nu împlinise vârsta de 14 ani, astfel că nu s-a dispus trimiterea sa în judecată, datorită minorității.

S-a apreciat ca fiind dovedită situația faptică mai sus prezentată, implicit vinovăția inculpaților, cu următoarele mijloace de probă: declarația părții vătămate dată prin reprezentant legal, declarațiile martorilor, procesul - verbal de depistare, procesul - verbal de cercetare la fața locului și procesul - verbal de reconstituire; raportul de expertiză tehnică dactiloscopică; procesele - verbale de ridicare - predare - bunuri - coroborate cu declarațiile inculpaților, și.

La individualizarea / dozarea pedepselor aplicate în cauză prima instanță de judecată a avut în vedere criteriile generale prev. de art 72 Cod penal și în mod deosebit elementele care circumstanțiază persoana inculpaților.

Împotriva sentinței penale mai sus detaliate, în termen legal au promovat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpatul.

Primul apelant - Parchetul de pe lângă Judecătoria Galația criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul nelegalității.

Astfel, s- arătat în detalierea motivației căii de atac promovate faptul că în mod nelegal au fost reținute disp. art 82 Cod penal în procedura de suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului în condițiile în care acest inculpat era minor; de asemenea, prima instanță de judecată a omis a da eficiență disp. art 71- 64 alin 1 literele a și b Cod penal în privința aceluiași inculpat.

Raportat la inculpații și s-a adus în discuție aplicarea nelegală a pedepsei accesorii a interzicerii tuturor drepturilor prev. de art 64 Cod penal.Totodată, a arătat partea apelantă și nelegala confiscare sumei de 200 lei de la fiecare inculpat.

Inculpatul apelant a apreciat că se impune achitarea sa în conformitate cu disp. art 10 litera1Cod procedură penală raportat la disp. art 11 pct 2 litera a Cod procedură penală în considerarea elementelor care circumstanțiază persoana sa ( nivelul de instruire, mediul în care a evoluat, anumite afecțiuni din copilărie), dar și scopului săvârșirii infracțiunii.

A solicitat să se constate că la data săvârșirii faptei avea doar 14 ani și 8 luni, era grav bolnav, nu și-a dat seama de consecințele faptei săvârșite și a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit.1și art.10 lit. d Cod proc. penală.

În subsidiar, s- solicitat de către inculpatul apelant înlăturarea sporului de 2 luni închisoare, aplicat în urma contopirii pedepselor.

Prin decizia penală nr. 58/16.02.2009 a Tribunalului Galați, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpatul - au fost admise.

S-a desființat în parte sentința penală nr. 967/02.06.2008 a Judecătoriei Galați și în rejudecare:

- s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a Cod penal și aplicând dispozițiile art. 76 lit. de Cod penal s-a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 1 an și 6 luni închisoare la 1 an închisoare;

- s-a înlăturat din sentința apelată dispoziția potrivit căreia în conformitate cu art 81-82 și art.110 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.

- s-a înlăturat din sentința apelată dispozițiile prin care au fost interzise inculpaților și drepturile prev. de art. 64 Cod penal în conformitate cu art. 71 Cod penal, precum și dispoziția de confiscare de la fiecare inculpat în folosul statului sumei de 200 lei.

În temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin prezenta decizie pe durata unui termen de încercare de 2 ani, calculat conform disp. art. 110 Cod penal.

În conformitate cu art 71 alin 2 și 5 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prev. de art 61 al 1 literele și Cod penal pe durata executării pedepsei principale și s-a dispus suspendarea acesteia pe durata termenului de încercare de 2 ani stabilit mai sus.

În temeiul disp. art.71 Cod penal s-a aplicat inculpaților și pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prev. de art 64 literele și b Cod penal, pe durata executării pedepselor principale aplicate prin sentința penală apelată.

Conform art.118 litera e Cod penal s- dispus confiscarea specială de la fiecare inculpat sumei de 150,87 lei în folosul statului

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, din următoarele considerente:

- inculpatul este la primul impact cu legea penală, astfel că se impunea ca acestui inculpat să-i fie aplicată o pedeapsă într-un cuantum mai redus decât inculpaților și -;

- având în vedere că inculpatul era minor la data săvârșirii faptei, termenul de încercare trebuia calculat potrivit art. 110 Cod penal și nu potrivit art. 110 Cod penal;

- în mod greșit inculpatului nu i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 Cod penal;

- în mod greșit inculpaților - și le-au fost interzise toate drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul -, criticând-o pe motive de nelegalitate, invocând următoarele aspecte:

- la data săvârșirii faptelor avea doar 14 ani și 8 luni și era grav bolnav, nu a săvârșit faptele cu discernământ și a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în ref.la art.10 lit.1și art. 10 lit. d Cod proc. penală;

- în faza de urmărire penală a fost audiat în lipsa părinților, deși era minor;

- nu și-a putut face o apărare corespunzătoare, deoarece nu a fost audiat nici la judecarea cauzei în fond și nici la judecarea cauzei în apel.

Recursul declarat de inculpatul - este fondat, urmând a fi admis din următoarele motive.

Potrivit art. 3859pct. 10 Cod proc. penală, hotărârea este supusă casării când instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

În cauză, deși prin motivele de apel aflate la fila 108 din dosarul instanței de apel, inculpatul - a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. în ref. la art. 10 lit. d Cod proc. penală, pe motiv că la data săvârșirii faptei nu a avut discernământ, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit.1Cod proc. penală, pe motiv că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și în subsidiar înlăturarea sporului de 2 luni închisoare, aplicat în urma contopirii pedepselor, instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la aceste motive de apel, situație în care apelul declarat de inculpat practic nu a fost soluționat.

Potrivit art. 378 alin. 11Cod proc. penală, cu ocazia judecării apelului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent atunci când acesta nu a fost audiat de instanța de fond. În cauză, deși inculpatul - nu a fost audiat de instanța de fond, nu a fost audiat nici de instanța de apel, deși a fost prezent la termenele din 12.01.2009 și 06.02.2009, situație în care nu și-a putut face o apărare corespunzătoare. Cerința referitoare la ascultarea inculpatului a fost stabilită de CEDO prin mai multe hotărâri, arătându-se că în noțiunea de proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, intră și obligația de apreciere directă a mărturiilor personale ale inculpatului, prin audierea lui integrală de către instanța de apel.

Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. c și art. 192 alin. 3 Cod proc. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E:

Admite recursul declarat de inculpatul - ( fiul lui și, născut la 12 August 1991,în G, CNP -, cu domiciliul în G,-, -.29 și legale în G,-, -.9,. 28, în prezent deținut în Penitenciarul d e Minori și Tineri ) împotriva deciziei penale nr. 58 din 16.02.2009 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 967/02.02.2008 a Judecătoriei Galați ).

Casează în parte decizia penală nr.58 din 16.02.2009 a Tribunalului Galați, numai cu privire la inculpatul

Dispune trimiterea spre rejudecare a cauzei la Tribunalul Galați, numai în ceea ce îl privește pe inculpatul

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

Menține actele procedurale efectuate în cauză până la termenul din data de 12.01.2009.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Conform art. 192 alin. 3 Cod proc. penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 18.06.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.dec../ 23.06. 2009

Jud.apel -

Jud.fond

Tehnored.CG/ 2 ex./24.06.2009

Președinte:Aurel Burlacu
Judecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache, Irina Alexandra

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 91/2009. Curtea de Apel Galati