Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 911/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.209 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.911

Ședința publică de la 2 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Diaconu JUDECĂTOR 2: Liana Balaci

- - JUDECĂTOR 3: Mircea Mugurel

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpatul și de avocat, împotriva deciziei penale nr.185 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, lipsind intimatul, fiind reprezentat de avocat -, apărător desemnat din oficiu, fiind prezentă și recurenta avocat.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Recurenta avocat arată că a formulat recurs pentru că instanța de apel nu i-a acordat onorariul ce i se cuvenea, deși l-a asistat pe inculpatul, din oficiu.

Avocat pentru inculpat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare la instanța de apel.

Avocat - pentru, solicită admiterea recursului, casarea deciziei, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât soluția instanței de apel este corectă.

Inculpatul arată că-și însușește concluziile apărătorului.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 2812 din data de 25 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 17574/215//2007, în baza art.86 al.1 din OUG 195/2002, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 26.12.1984 în C, CNP -, domiciliat în C,- la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani, prev.de art.82 Cod penal.

S-a atras atenția asupra disp.art.83 Cod penal.

S-a facut aplicarea art.64 lit.a teza II, lit. b Cod penal, 71 al.5 Cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c Cod pr.penală, a fost achitat inculpatul - fiul lui și C, născut la data de 09.03.1985 în C, județul D, cu domiciliul în C,-, -9,.1,.9, județul D, CNP - pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c Cod pr.penală, fost achitat inculpatul - fiul lui și, născut la 15.06.1985 în C, domiciliul în C, str.- -, -8,.1,.1, CNP - pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.e,i Cp, pe inculpatul pentru art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, e, g, i Cp cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, pe inculpatul - fiul lui și, născut la data de 09.10.1985 în C, CNP -, cu domiciliul în C,-, pentru art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, pe inculpatul pentru art.26 Cp rap. la art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, e, g, i Cod penal.

În baza art.279 al.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare

În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, prev.de art.82 Cod penal.

S-a atras atenția asupra disp.art.83 Cod penal.

S-a făcut aplicarea art.64 lit.a teza II, lit.b Cp, 71 al.5 Cod penal.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate cu domiciliul în C, str.-.-, -1,.1,.1, județul Daf ost recuperat integral și nu se constituie parte civilă.

În baza art.346 al.3 Cod pr.penală, s-au respins acțiunile civile formulate de părțile civile, cu domiciliul în C, str.-, - 31,.A,.A,.19, cu domiciliul în C, Calea B,.14C,.14, județul D, cu domiciliul în C, str.-, -7, sc2,.8, județul D, și, cu domiciliul în C, str.- -, -2,.1,.19, județul

Au fost obligați inculpații și la câte 200 de lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

1. La data de 28.08.2006, a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în cursul nopții anterioare, persoane necunoscute au spart geamul portierei dreapta-față de la autoturismul Skoda nr. B-53-, parcat în fața blocului 43IVA1 din cartierul lui, iar din interior au sustras CD playerul marca Vieta.Bunul a fost vândut martorului de învinuiții și

2. La data de 08.09.2006, a reclamat faptul că, în noaptea de 07/08.09.2006, prin același mod de operare, persoane necunoscute au pătruns în autoturismul Ford Focus nr.- parcat în fața blocului 169 din C, iar din interior au sustras CD playerul marca, un aparat antiradar și un cu aer comprimat marca, cu seria 04-4C---04, împreună cu muniția aferentă.

3. La data de 06.10.2006, organele de poliție care efectuau serviciul de patrulare în cartierul din C, au oprit pe strada - - autoturismul Oltcit nr.-, constatând că acesta condus de învinuitul, fără a poseda permis de conducere. În autoturism se mai aflau A și, care au confirmat că învinuitul a condus autoturismul pe mai multe străzi din municipiul

La data de 14.11.2006, a reclamat faptul că, în noaptea anterioară, persoane necunoscute au spart geamul portierei -față de la autoturismul Skoda n B--, parcat în zona blocului de pe str.-, iar din interior au sustras CD playerul marca Vieta.

La data de 01.12.2006, a sesizat faptul că, în noaptea de 30.11/01.12.2006, prin folosirea de chei potrivite, persoane necunoscute au pătruns în autoturismul său, Daewoo Cielo nr.-, parcat în fața blocului F 5 din cartierul lui, iar din interior au sustras un CD player marca, un aparat antiradar marca, o nivelă topometrică marca și o trusă de chei.

4. La data de 05.12.2007, a sesizat faptul că, în noaptea de 04/05.12.2006, persoane necunoscute au spart geamul de la portiera dreapta față a autoturismului Toyota nr.B--, parcat în fața blocului 14C de pe Calea B, iar din interior au sustras un detector.

Martorul - a declarat că, în noaptea respectivă, în jurul orei 03.40, a observat de sex masculin care intrase pe geamul portierei dreaptă-față în autoturismul părții vătămate, în timp ce un alt tânăr asigura paza în apropiere. Martorul a relevat că i-a văzut pe cei doi întâlnindu-se cu alți doi tineri și urcând în autoturismul Oltcit nr.-, aparținând învinuitului.

7. La data de 04.02.2007, - a reclamat faptul că, în noaptea anterioară, în jurul orei 00.30, persoane necunoscute au spart geamul de la portiera -față a autoturismului Skoda n, parcat în fața -1 din C, iar din interior i-au sustras detectorul marca "".

Situația de fapt reținută mai sus și încadrarea juridică în drept au fost stabilite pe baza probatoriilor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, respectiv: procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe foto, procese-verbale de prezentare spre recunoaștere și planșe foto, declarația părților civile, dovezi de ridicare a bunurilor și de restituire către părțile vătămate, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, - și ale martorilor-asistenți, interogatoriile inculpaților, fișele de cazier judiciar ale acestora.

Pe latura civilă s-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate - a fost recuperat integral și partea vătămată neconstituindu-se parte civilă în procesul penal.

În baza art.346 al.3 Cpp, s-au respins acțiunile civile formulate de părțile civile, -, și.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât inculpatul cât și Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia penală nr.185 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

S-a luat act de retragerea apelului inculpatului.

S-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

A fost obligat inculpatul la 60 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului din care 40 lei onorariu apărătorului oficiu.

Celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.

În motivare, tribunalul a arătat următoarele:

În condițiile în care inculpații au negat săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată iar toate dovezile sunt indirecte, instanța de fond nu a procedat la desfășurarea unei reale cercetări judecătorești limitându-se să consemneze sumar aspecte din declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Prima instanță a fost lipsită de rol activ neadministrând toate probele făcute în cursul urmăririi penale, cu influență asupra soluției pronunțate. Nu s-a stăruit în audierea martorului, care, în cursul urmăririi penale face referiri importante asupra activității infracționale a inculpaților prin aplicarea sancțiunilor prev.de art.198 al.2 care C.P.P. să asigure prezența acestuia în vederea audierii inculpaților ( f 154 -158).

Nu au fost de asemenea audiați în mod nemijlocit ( f 107 up), (f 135up), (f 136 up), ( f 175 up), ( f 185 up), ( 186 up), ( f 201 up), - ( f 202 up), ( f 203), ( f 204), ( f 205 up).

Pe de altă parte, deși în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea a două fapte pentru care este trimis în judecată (sustragerea unor aparate antiradar (96), această declarație n-a fost coroborată cu nici-o probă administrată în cauză pentru a se stabili eventual vinovăția acestuia ori motivul care a condus la înlăturarea acestei recunoașteri.

Cercetarea judecătorească sumară a cauzei echivalează din punct de vedere procesual cu o nerezolvare a fondului acesteia, motiv pentru care în temeiul dispoz.art. 379 pct.2 lit.b C.P.P. tribunalul a admis apelul, a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleeași instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj, deoarece nu se impunea desființarea sentinței penale și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare.

Curtea apreciază că inculpatul, deși și-a retras apelul, poate să formuleze recurs împotriva deciziei tribunalului prin care s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, deoarece această soluție a avut efecte și asupra situației inculpatului, care a considerat-o nelegală.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea apreciază că este fondat, existând cazul de casare prev.de art.3859pct.10 Cod pr.penală.

Potrivit art.379 alin.1 pct.2 lit.b Cod pr.penală, desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea spre rejudecare, se poate dispune numai în cazul în care judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate ori dacă există vreunul din cazurile de nulitate prev.de art.197 alin.2 Cod pr.penală, cu excepția cazului de necompetență.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că nu există niciunul dintre cazurile prev.de art.379 alin.1 pct.2 lit.b Cod pr.penală și în mod greșit s-a desființat sentința și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, aceasta echivalând cu nepronunțarea asupra motivelor invocate de parchet în cererea de apel, cerere esențială pentru toate părțile de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

În consecință, ținând cont de dispozițiile art.38515alin.1 pct.2 lit.c Cod pr.penală, recursul va fi admis, va fi casată decizia în parte și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel - Tribunalul Dolj, pentru judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

Se vor menține dispozițiile deciziei privind retragerea apelului declarat de inculpatul.

Totodată, se va admite recursul declarat de avocat, în sensul că onorariul apărător oficiu cu ocazia judecării apelului în cuantum de 400 lei, se va vira din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului Avocați

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel în virtutea efectului devolutiv al apelului, va analiza apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și oportunitatea audierii martorilor care nu au fost audiați de prima instanță și administrării altor probe necesare pentru stabilirea situației de fapt, procedând potrivit art.378 Cod pr.penală.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.185 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Casează în parte decizia penală.

Trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel - Tribunalul Dolj pentru judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

Menține dispozițiile deciziei privind retragerea apelului inculpatului.

Admite recursul declarat de avocat în sensul că onorariul apărător oficiu, cu ocazia judecării apelului, în cuantum de 400 lei se va vira din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului Avocați

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care 200 lei respectiv 300 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se vor vira din contul Ministerului Justiției în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 2 octombrie 2009.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.

PS/8.10.2009

Președinte:Constantin Diaconu
Judecători:Constantin Diaconu, Liana Balaci, Mircea Mugurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 911/2009. Curtea de Apel Craiova