Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 956/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
732/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.956
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Viorel Adrian Podar
JUDECĂTOR 2: Stan Mustață
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI
- este reprezentat prin procuror
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul G împotriva Deciziei penale nr.132/A/26.02.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 23 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - ce face parte integrantă din prezenta - când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 30 iunie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.803/11.09.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în dosarul penal nr-, în temeiul art. 208 al.1-209 al.1 lit.a, e Cod penal, a fost condamnat inculpatul G,la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
In temeiul art.240 Cod penal,a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale.
In temeiul art.83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin decizia penală nr.480/A/2004 a Tribunalului Bihor din 12.11.2004 care a modificat sentința penală nr. 1809/2002 a Judecătoriei Oradea.
În temeiul art.7 din Legea nr.543/2002,s-a revocat beneficiul grațierii pentru celelalte doua pedepse de 6 luni închisoare stabilite prin sentința menționată mai sus.
S-a constatat că pedepsele de 6 luni închisoare pentru care s-a dispus prin prezenta revocarea suspendării condiționate si revocarea beneficiului grațierii sunt concurente aplicând pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
S-a dispus executarea în întregime a pedepsei rezultante de 6 luni, cumulând-o cu pedepsele aplicate prin prezenta rezultând pedeapsa de 3 ani si 8 luni închisoare, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare.
In temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani si 8 luni închisoare pe care o sporește cu 4 luni, rezultând pedeapsa de 4 ani închisoare pe care o dă spre executare.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal.
În temeiul art.88 al.1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive,de la data de 18.06.2005 la 22.06.2005.
In temeiul art.346 al.1 Cod procedură penală, s-a luat act că partea vătămata nu s-a constituit parte civilă,iar prejudiciul a fost integral recuperat.
In temeiul art.191 al.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 500 lei (cinci sute) cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Baf ost trimis în judecată inculpatul G pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prev. de art. 240 Cod penal și art.208 al. 1-209 al.1 lit.a, e Cod penal.
In motivarea rechizitoriului s-a arătat că la data de 18.06.2005 inculpatul ajutat de o altă persoană s-a prezentat părții vătămate ca fiind polițist și cerându-i spre verificare portmoneul i-a sustras suma de 200 Euro.
Cauza a fost înregistrată pe rol sub nr-.
Din probele administrate în cauză - declarațiile inculpatului, declarația părții vătămate,declarațiile martorilor,G, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de cercetare la fața locului,planșe foto,procesele-verbale de recunoaștere din grup,cazier judiciar, instanța a reținut că la data de 18.06.2005 partea vătămată și martorul se deplasau pe Calea. Au fost interpelați de un care s-a prezentat ca fiind american care le-a arătat mai multe bancnote de dolari și i-a întrebat unde ar putea să-i schimbe in lei. Atunci s-a apropriat de grup inculpatul G care le-a arătat un document aflat intr-un portmoneu, susținând că este polițist. Inculpatul i-a acuzat că schimbă valută pe stradă și le-a solicitat actele și valuta spre verificare.
După ce "americanul" i-a dat portmoneul inculpatului spre verificare și partea vătămată i-a dat portmoneul, din care, după ce a verificat banii și-a oprit patru bancnote de câte 50 Euro iară a fi observat și a pus restul banilor la loc, portmoneul fiind înmânat pății vătămate.
Grupul a fost observat de o patrulă de poliție care s-a îndreptat spre locul incidentului. La aproprierea patrulei de poliție inculpatul a fugit in direcția Unite pesle podul de pe D în timp ce "americanul" a fugit în altă direcție. Unul dintre polițiști 1-a urmărit cu autoturismul pe inculpat emițând semnale sonore și a apelat la ajutorul cetățenilor. Martorul Gap ornit în urmărirea inculpatului. în apropriere de autoturismul martorului inculpatul s-a împiedicat și a căzut, ocazie cu care a aruncat bancnotele de curo mototolite, găsite ulterior de organele de poliție la parcurgerea traseului.
Suma a fost restituită părții vătămate.
Inculpatul nu a recunoscut faptele, susținând că a fugit deoarece s-a speriat.
Susținerile sale sunt infirmate de celelalte probe administrate.
Fapta inculpatului de a sustrage suma de 200 Euro împreună cu o altă persoană într-un loc public întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al. 1-209 al.1 lit.a, e Cod penal, pentru care a fost condamnat inculpat.
La individualizarea sancțiunii instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, limitele pedepsei, pericolul social al faptelor, persoana inculpatului care nu a recunoscut comiterea infracțiunilor, nu are familie si nici ocupație si îi va aplica pedeapsa de 3 ani si 2 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art.240 Cod penal.
Instanța a reținut că inculpatul a mai fost condamnat anterior la trei pedepse de 6 luni închisoare prin decizia nr.480/A/2004 a Tribunalului Bihor din 12.11.2004 prin care a fost modificata sentința penala nr. 1809 2002 Judecătoriei Oradea.
Dintre aceste pedepse,acelea pronunțate pentru infracțiunile prev.de art.293 al.1 Cod penal și art.72 rap. la art.70 al.1 din OUG nr. 105/2002 s-a constatat că sunt grațiate potrivit art. 1 din Legea nr.543/2002.
Pentru infracțiunea prev. de art.26 rap. la art.288 al.l Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. Hotărârea a rămas definitivă la data de 13.01.2005. Infracțiunile judecate prin prezenta au fost săvârșite în termenul de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit potrivit art. 82 Cod penal.
Prin urmare, în temeiul art.83 Cod penal, instanța a revocat suspendarea condiționată.
Potrivit art.7 din Legea nr.543/2002 persoanele grațiate care în curs de 3 ani săvârșesc cu intenție o infracțiune vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracțiune si pedeapsa rămasa neexecutata ca urmare a aplicării acestei legi.
Ca urmare instanța a revocat beneficiul grațierii pentru celelalte doua pedepse de 6 luni închisoare stabilite prin decizie.
In temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b Cod penal, a constatat că pedepsele stabilite pentru decizia Tribunalului Bihor sunt concurente și le-a contopit, aplicând pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea prev. de art.26 Cod penal, rap. la art.288 al.1 Cod penal.
Instanța a dispus executarea în întregime a acestei pedepse pe care a cumulat-o cu pedepsele aplicate prin prezenta, rezultând pedepsele de 3 ani și 8 luni, respectiv 1 an închisoare.
Cele două infracțiuni fiind săvârșite în concurs real în temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b Cod penal, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare pe care, fata de pericolul social sporit dat de cumularea celor doua infracțiuni, una fiind comisa pentru a ajuta la comiterea celeilalte, o va spori cu 4 luni, rezultând pedeapsa de 4 ani închisoare pe care urmează a o da spre executare.
Instanța a făcut aplicarea art.71,64 lit.a, b Cod penal, privind pedepsele accesorii.
In temeiul art.88 al.1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicata durata reținerii si a arestării preventive.
In temeiul art.346 al.1 Cod procedură penală, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă iar prejudiciul a fost integral recuperat.
In temeiul art. 191 al.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal,a declarat apel inculpatul G pe care nu l-a motivat, susținând oral nevinovăția sa.
În apel,au fost administrate următoarele probe: a fost solicitată și efectuată o comisie rogatorie cu autoritățile judiciare italiene având ca obiect audierea pârtii vătămate și a martorului, au fost audiați inculpatul și martorii G, G și.
Analizând hotărârea criticată pe baza probelor aflate la dosar și a celor noi administrate în apel, sub toate aspectele, tribunalul constată următoarele.
În ce privește probele noi administrate în apel,tribunalul arată următoarele.
In primul rând,tribunalul a reținut că partea vătămată a dat în fața autorităților judiciare italiene declarația în calitate de martor în condițiile art. 82 din C.P.P. depunând și jurământul în acest sens. Din declarația acestuia, rezultă că acesta a confirmat în totalitate declarațiile sale inițiale arătând că, în data de 18.06.2005, era împreună cu colegul său martorul, pe un bulevard din B, de ei apropiindu-se un domn care i-a întrebat dacă știu unde se află un cazinou unde dorea să joace, la care cei doi au răspuns negativ, apoi domnul respectiv i-ar fi întrebat dacă pot să îi schimbe niște dolari, dacă exista vreo bancă sau dacă îi puteau schimba ei înșiși, moment în care s-a apropiat un alt domn care a prezentat un fel de legitimație de departe, spunând că este de la poliție și i-a întrebat ce face domnul din fața lor, la care cei doi i-au răspuns exact ce discuție avuseseră. C de-al doilea domn i-a întrebat dacă au schimbat valuta, precum și că acest lucru este interzis pe stradă între particulari solicitând portofelul la control. La această solicitare numitul s-a conformat și i-a dat portofelul celui de-al doilea domn care s-a prezentat drept polițist în dorința de a-i arăta că nu arc dolari. Pretinsul polițist a luat portofelul, l-a controlat și l-a restituit, moment în care s-a auzit "sunt niște hoți, escroci", arătând că nu știe cine a strigat însă a văzut poliția venind, mai exact doi polițiști la vederea cărora cei doi domni au început să alerge. a mai declarat că, cu acea ocazie, C care s-a pretins drept polițist a fost reținut de orcanele de poliție și împreună cu acesta au mers în mașina poliției până la sediu. A mai declarat faptul că își amintește că i-au fost sustrași în aceste împrejurări 250 Euro, care i-au fost restituiți în aceeași zi.
Martorul a confirmat la rândul său declarația lui, arătând că este sigur că pretinsul polițist este C care a fost reținut și condus împreună cu ei la sediul poliției în acea zi. Martorul a arătat că nu își mai amintește exact care era suma sustrasă, respectiv 200 euro, dar a arătat că i-a fost restituită în aceeași zi colegului său. A mai declarat că declarațiile sale date la organele de poliție române corespund adevărului. De asemenea, a declarat că pretinsul polițist a fost C care a sustras banii întrucât a avut portofelul asupra sa.
Din examinarea celor două declarații, tribunalul a reținut că organul judiciar italian a adresat numeroase întrebări celor doi,revenind în mai multe rânduri asupra unor aspecte, precum și faptul că declarațiile acestora au fost constante cu privire la fiecare dintre aspectele cu privire la care întrebările s-au repetat la diferite momente ale interogării.
Singurul aspect ce diferă în cele două declarații fiind suma sustrasă, cu privire la care se vor face considerați uni mai jos.
Audiat fiind,inculpatul susține în continuare că nu este vinovat,că într-adevăr ar fi avut o discuție cu cei doi în sensul că ar fi fost abordat de unul din ei cu întrebarea unde este centrul întrucât doreau să meargă la restaurantul "La mama" dar că nu a pretins că este polițist și nici că le-ar fi furat vreo sumă de bani, că la scurt timp ar fi venit un polițist la el care i-ar fi strigat să stea pe loc, insă el s-a speriat având în vedere că cu ceva timp în urmă fusese înjunghiat în spate și tâlhărit. Mai arată că deși parcase mașina în altă parte a luat-o în altă direcție, uitând unde parcase mașina. A mai declarat că, la percheziția corporală asupra sa nu s-a găsit nimic, că fiind în mașina poliției împreună cu cei doi cetățeni italieni cu care vorbise sustras nimic din portofele și că vor declara acest lucru organelor de poliție. A mai arătat că s-au efectuat recunoașteri din grup după geam, dar că persoanele care compuneau grupul nu aveau fizionomii apropiate cu ale sale, contrar uzanțelor.
Martorul Gaa rătat că își menține în totalitate declarațiile date anterior întrucât acestea corespund adevărului, că el a fost C care l-a prins pe inculpat de braț, având în vedere că auzise poliției și solicitarea acesteia de a fi oprită o persoană cu o anume vestimentație care corespundea cu cea a inculpatului.
Martorul a arătat că nu îl cunoaște pe inculpat, că nu l-a văzut niciodată, că nu își recunoaște semnătura de la fila 6 din dosarul de anchetă, că nu a participat la percheziția corporală a nici unei persoane de sex masculin.
Martora G (fostă ) a declarat faptul că își recunoaște semnăturile de pe toate înscrisurile, dar a precizat că nu a fost prezentă la recunoașterile din grup în sensul că a stat în ușă, însă auzea numărul persoanei indicate.
Martorul a confirmat declarațiile anterioare date în fața organelor de urmărire penală și primei instanțe, precizând în plus că polițiștii care l-au imobilizat pe inculpat i-au spus să rămână în acel loc până se vor întoarce ei, ceea ce martorul a și tăcut. La un interval de timp apreciat de martor ca fiind scurt, s-au întors aceiași polițiști care împreună cu el au cercetat în zonă ocazie cu care pe o groapă de nisip la o distanță de 3 metri de mașina lui au găsit patru bancnote de 50 lei mototolite care au fost ridicate de polițiști pentru cercetări solicitându-i în același timp să meargă împreună cu ei la sediu pentru a da declarație, ceea ce martorul a și făcut. Martorul a mai declarat că, în perioada în care el i-a așteptat pe polițiști, nimeni nu a trecut prin zona respectivă și nici nu a văzut pe nimeni să arunce ceva în acea zonă, el supraveghind-o astfel cum îi ceruseră polițiștii.
In ce privește legalitatea probelor administrate în anchetă contestate de către inculpat la pct. III, IV și V din concluziile scrise, ca fiind lovite de nulitate absolută, respectiv procesele verbale de recunoaștere din grup și procesul verbal de percheziție corporală, tribunalul reține că apelantul invocă două motive, respectiv lipsa martorului asistent, precum și împrejurarea că recunoașterea din grup de către partea vătămată și martorul ar fi fost viciată prin aceea că aceste două persoane au fost conduse la sediul poliției în aceeași mașină cu inculpatul, precum și cu ceilalți martori ceea ce ar conduce la concluzia că recunoașterea din grup ar fi fost o simplă formalitate.
Cu privire la prezența martorului asistent la percheziția corporală a inculpatului tribunalul a reținut că potrivit art. 104 alin. 3 din C.P.P. procedura percheziției se efectuează în prezența unor martori asistenți, precum și faptul că martorul asistent menționat în cuprinsul procesului verbal de percheziție a declarat în fața instanței că nu a participat la efectuarea acestui act și că semnătura nu îi aparține.
Față de cele de mai sus, tribunalul a considerat că există îndoieli cu privire la legala desfășurare a acestui act, motiv pentru care îl va înlătura, astfel că nu a ținut seama de el în cele ce urmează.
In ce privește legalitatea proceselor verbale de recunoaștere din grup de la fii. 30, 32 și 34 contestate de către apelant pe motiv că martora asistentă nu ar fi participat electiv la efectuarea actului și că nu au fost doi martori asistenței astfel cum cere legea,tribunalul a reținut că din declarația martori asistente G (fostă ) rezultă că aceasta putea auzi numărul persoanei recunoscute de către C care tăcea recunoașterea, dar nu a văzut exact care era persoana recunoscută.
S-a mai reținut că apelantul contestă numai trei din procesele verbale de recunoaștere respectiv cele efectuate de către partea vătămată, martorul și martorul.
S-a reținut că martora asistentă a auzit numărul persoanei identificate, acesta fiind trecut și în procesul verbal încheiat cu această ocazie. De asemenea, s-a reținut că legea nu prevede în mod expres pentru efectuarea acestei activități prezența martorilor asistenți,astfel că nu sunt aplicabile disp. art. 92 alin.1 din C.P.P. ar art. 214 din invocat C.P.P. de către apelant în concluziile scrise neavând nicio legătură cu aspectul analizat.
S- reținut și împrejurarea că martorul audiat de tribunal în prezența inculpatului l-a recunoscut pe acesta ca fiind persoana din cauză astfel cum rezultă din declarația acestui martor. În același sens se reține și pentru partea vătămată și martorul care au indicat în fața autorităților judiciare italiene că C care s-a pretins polițist a fost reținut și condus împreună cu ei la poliție, precum și că declarațiile date în fața organelor de cercetare penală corespund adevărului.
Având în vedere cele de mai sus,tribunalul a apreciat ca nefondate susținerile apelantului în sensul nulității proceselor verbale de recunoaștere din grup pentru cele două motive sus analizate.
În ce privește C de-al treilea motiv invocat distinct la pct. V al concluziilor scrise cu privire la aceeași nelegalitate a proceselor verbale de recunoaștere din grup motivat de împrejurarea că inculpatul ar fi fost condus la poliție împreună cu partea vătămată și martorii, G și, tribunalul a arătat următoarele:
În primul rând,nu rezultă din nicio probă împrejurarea că, în mașina poliției care l-a condus la sediu pe inculpat, ar fi fost, în afară de partea vătămată și martorul, și ceilalți doi martori, motiv pentru care tribunalul a analizat doar aspectele privitoare cei dintâi.
Tribunalul a reținut că inculpatul își fundamentează critica pe aceea că fiind împreună cu partea vătămată și martorul în mașină, recunoașterea sa din grup ar fi fost o simplă formalitate, cei doi fiind în acest mod influențați în recunoașterea sa efectivă ca autor al faptei.
În legătură cu această critică,tribunalul subliniază că astfel cum rezultă din declarațiile inculpatului, acesta nu contestă că ar fi discutat cu cei doi italieni și că imediat ce s-a depărtat de ei ar fi auzit solicitarea de a se opri la care nu s-a conformat, motivând în fața tribunalului că ar fi fost cu ceva timp în urmă înjunghiat.
Față de această declarație a inculpatului coroborată cu cele ale părții vătămate și a martorului din care rezultă că nu au purtat discuții decât cu cei doi domni astfel cum aceste declarații au fost prezentate pe larg mai sus, tribunalul a considerat că susținerile apelantului referitoare la faptul că ar fi fost condus la secție în aceeași mașină cu partea vătămată și acest martor și că această împrejurare ar face subiectivă recunoașterea sa din grup nu prezintă relevanță în cauză prin raportare la chiar declarațiile sale.
Având în vedere cele de mai sus, tribunalul a considerat neîntemeiate susținerile de la pct. III, IV și V din concluziile scrise analizate mai sus.
In ce privește critica de la pct. VI, referitoare la inadvertența cuantumului sumei sustrase dintre declarațiile pârtii vătămate și martorului date în fața autorităților judiciare italiene, tribunalul nu a considerat-o relevantă și prin raportare la durata de timp scursă între data comiterii faptei și data luării acestor declarații, cu mențiunea că cei doi au confirmat că declarațiile date în fața autorităților române corespund adevărului.
În ce privește faptul restituirii banilor găsiți ulterior de organele de poliție care ar constitui obiect delict, tribunalul arată că nici acest motiv nu este relevant în cauză, nefiind singurul mijloc de probă să conducă la o soluție.
Referitor la prima critică și anume intervalul de timp scurs de la plecare polițiștilor și revenirea lor la locul imobilizării inculpatului unde a fost tăcută suma de bani, tribunalul reține că martorul a susținut în mod constant atât în fața primei instanțe cât și în fața tribunalului că nu s-a deplasat de la locul respectiv de când au plecat polițiștii și până la întoarcerea lor, precum și că locul identificării celor patru bancnote era la 3 m/câțiva pași de mașina sa și la 2/1,5 m de locul unde a căzut inculpatul și că în zona respectivă nu a trecut nimeni și nici nu a văzut pe nimeni aruncând ceva.
Împrejurarea că martorul a apreciat în mod diferit intervalul de timp în care au revenit polițiștii la locul respectiv nu prezintă relevanță, fiind o apreciere subiectivă și având în vedere și timpul scurt între declarații. Pe de altă parte, se remarcă împrejurarea că acest martor, în pofida vârstei sale de 70 de ani, a dat declarații constante cu privire la aspectele principale ale cauzei, fiind audiat atât de organele de anchetă cât și de instanța de fond și cea de apel. astfel că nu s-ar putea analiza singură inadvertența cu privire la intervalul de timp ca fiind o chestiune ce pune la îndoială realitatea celor declarate de acest martor. De altfel, martorul, la întrebarea expresă pe acest aspect a tribunalului, a motivat această inadvertență prin aceea că lui i s-a părut că au revenit repede polițiștii.
Având în vedere cele de mai sus, tribunalul a considerat că argumentele apelantului din cuprinsul concluziilor scrise nu sunt fondate.
De altfel,așa cum s-a arătat deja, inculpatul nu contestă că ar fi avut o discuție cu cei doi și că imediat ar fi apărut poliția ci că nu s-ar fi pretins polițist și nu ar fi sustras nicio sumă de bani.
In ce privește aceste apărări, tribunalul a reținut că probele directe ce infirmă teza inculpatului sunt reprezentate de declarațiile celor direct implicați, respectiv partea vătămată și martorul care, după cum s-a precizat mai sus, și-au menținut declarațiile inițiale.
Tribunalul a remarcat împrejurarea că cei doi italieni i-ar fi spus în mașina poliției că lor nu li s-a sustras nicio sumă de bani și că vor declara acest lucru la poliție. Din probele administrate,tribunalul a constatat însă că atât în fața organelor de poliție românești cât și în fața autorităților judiciare italiene cei doi și-au menținut în totalitate declarațiile cu singura diferență a cuantumului exact al sumei de bani, 200 sau 250 euro, arătând, în esență, că C care s-a pretins polițist a sustras o sumă de bani părții vătămate și că a fost imediat reținut de poliție.
Aceste declarații constante ale părții vătămate și martorului se coroborează și cu procesul verbal de prindere în flagrant aflat la fil.7 dup în care sunt consemnate momentele imediat anterioare intervenției poliției și care nu au fost contestat precum și cu celelalte probe indirecte administrate în cauză și conduc la concluzia că inculpatul a comis celle două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Se mai reține că inculpatul a declarat că el a pornit în direcția Unite, acest aspect coroborându-se cu cele consemnate în procesul verbal de prindere în flagrant de la fil. 7 dup la care s-au făcut referiri mai sus.
In ce privește împrejurarea susținută de către inculpat în sensul că nu ar fi fost credibil dă se prezinte drept polițist având în vedere vestimentația sa din ziua respectivă, tribunalul arată că din nici această critică nu are a fi reținută având în vedere pe de o parte că nici una dintre persoanele interogate nu au făcut referiri la acest aspect ca sugerând ceva, iar pe de altă parte și faptul că martorul a declarat faptul că lui nu i s-a părut că C care s-a pretins drept polițist ar fi fost într-adevăr un polițist, un argument fiind probabil vestimentația având în vedere că cei doi cetățeni italieni au declarat că inculpatul l-a prezentat o legitimație.
In consecință, tribunalul a considerat nefondate argumentele invocate de inculpatul apelant în susținerea solicitării sale de a se constata că nu este autorul celor două fapte.
In ce privește individualizarea judiciară a celor două pedepse, tribunalul arată, în primul rând, că inculpatul nu a contestat cuantumul acestora, însă având în vedere caracterul devolutiv al apelului, a reținut următoarele:
Potrivit disp.art.72 din Cod penal, la individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, a ținut seama de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este de la 3 la 15 ani închisoare, respectiv de la 6 luni la trei ani închisoare.
Inculpatul a avut o atitudine nesinceră astfel cum rezultă din cele expuse mai sus, este cunoscut cu antecedente penale, prin raportare la pedepsele anterioare aplicate de 6 luni închisoare dar care nu constituie primul termen al recidivei mari.
S-a reținut și modalitatea concretă de comitere a celor două fapte, precum și prejudiciul cauzat paliilor vătămate.
Astfel,prin decizia penală nr.132/26.02.2009 Tribunalul București - Secția I-a Penală a admis apelul formulat de inculpatul G împotriva sentinței penale nr.803/11.09.2007,pronunțată de Judecătoria sectorului 3 B,în dosarul penal nr-.
A desființat în parte sentința apelată și,rejudecând,în fond:
A înlăturat interzicerea ca pedeapsă accesorie a dreptului prev.de art.64 lit.a teza I Cod penal.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.
În baza disp.art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii,inculpatul a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,solicitând în principal să se constate greșita sa condamnare,iar în subsidiar greșita individualizare a pedepsei,pentru motivele reținute pe larg în practicaua prezentei.
Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate în raport de cazurile de casare prev.de art.3859pct.18 și 14 Cod procedură penală,precum și conform prev.art.3859alin.3 Cod procedură penală,Curtea constată că recursul este fondat în limitele e vor fi arătate.
Printr-o examinare judicioasă a probatoriilor administrate,instanța a stabilit o corectă situație de fapt și a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor comise de inculpat.
Astfel,comiterea faptelor este dovedită cu certitudine prin declarațiile părții vătămate,martorului și G coroborate cu procesele verbale de recunoaștere din grup,toate susținerile inculpatului fiind contrazise de aceste probe,iar pretinsele nulități ale actelor procedurale fiind corect neconstatate de instanță.
Totodată,împrejurarea că în cauză nu s-ar fi efectuat o expertiză criminalistică asupra celor 4 bancnote de 50 euro,nu are relevanță atâta timp cât probele administrate au stabilit comiterea faptelor,faptul că asupra inculpatului nu s-au acele bancnote nefiind,de asemenea,relevant în raport de elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa.
Este întemeiată însă critica referitoare la greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate în contextul circumstanțelor reale și personale de comitere a faptelor,fiind incident cazul de casare prev.de art.3859pct.14 Cod procedură penală.
Astfel,modul de comitere a faptelor, prejudiciul modic produs, precum și împrejurarea că inculpatul a fost condamnat anterior la pedepse de 6 luni închisoare,ceea ce corespund unui pericol social redus al faptelor comise,și care nu constituie primul termen al recidivei justifică aplicarea unor pedepse mai mici și a prevederilor art.81 Cod penal.
Totodată,nu lipsit de importanță este și împrejurarea că ancheta nu a putut să stabilească și contribuția celuilalt participant la comiterea faptelor sub aspectul deposedării părții vătămate,care chiar dacă minimalizează participarea inculpatului la comiterea faptelor, reprezintă un criteriu de stabilire a periculozității acestuia pentru ordinea publică care reprezintă implicit un criteriu în individualizarea judiciară a pedepsei sub aspectul finalității acesteia.
Pentru toate aceste considerente,Curtea,în temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală cu referire la prevederile art.3859pct.14 Cod procedură penală va admite recursul declarat de inculpat și va casa parțial ambele hotărâri în privința pedepselor și a modalității de executare.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr.132/A/26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală,pronunțată în dosarul nr-.
Casează, parțial, ambele hotărâri și, rejudecând, în fond:
În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. c și alin. 2 Cod penal - 76 Cod penal, condamnă pe inculpat la 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 240 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. c și alin. 2 Cod penal - 76 Cod penal, condamnă pe același inculpat la 5 luni închisoare.
În temeiul art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Decizia penală nr. 480/A/2004 a Tribunalului Bihor.
În temeiul art.7 din Legea nr. 543/2002 revocă beneficiul grațierii pentru celelalte două pedepse de 6 luni închisoare stabilite prin sentința menționată.
Constată că pedepsele de 6 luni închisoare pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiționate și revocarea beneficiului grațierii sunt concurente,aplicând pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
Dispune executarea în întregime a pedepsei rezultante de 6 luni, cumulând-o cu pedepsele aplicate prin prezenta, rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare, respectiv 11 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a rap.art.34 lit.b Cod penal,inculpatul G va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.
În baza art. 81-82 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani.
Pune în vedere prev. art. 83 Cod penal.
În temeiul art.71 alin.5 Cod penal,suspendă executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.AN
Dat.IE/2 ex./20.10.2009
Președinte:Viorel Adrian PodarJudecători:Viorel Adrian Podar, Stan Mustață, Antoaneta
