Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 98/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 98/2008

Ședința publică de la 14 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Covaciu

JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 3: Mircea Bădilă

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații -, -, și - împotriva deciziei penale nr. 335/A/04 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat A cu delegație din oficiu pentru inculpatul -, avocat cu delegație din oficiu pentru inculpații - și - și avocat în substituirea avocat desemnată din oficiu pentru inculpatul . lipsă fiind părțile Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată că inculpații, deși li s-a acordat termen pentru angajare avocat, nu au înțeles să se prezinte.

Nefiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat A solicită admiterea recursului declara de inculpatul -, casarea hotărârilor atacate și procedând la rejudecarea cauzei, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit.c pr.penală achitarea acestuia deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă participarea inculpatului la comiterea faptei.

Pentru ceilalți inculpați recurenți, ul desemnat din oficiu solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârilor atacate și procedând la rejudecarea cauzei în temeiul art. art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit.c pr.penală achitarea acestora deoarece nu se fac vinovați de comiterea faptelor reținute în sarcina lor. Precizează că simplul fapt la deținerii unei foarfeci tip "gură de " nu constituie infracțiune și nu s- dovedit că a fost folosită la comiterea faptei.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate și menținerea ca legală și temeinică a deciziei penale atacate.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor de față;

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.26/2007 Judecătoria Orăștie a condamnat pe inculpații:, și, la câte:

- 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1, 209 lit.a, g, i cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.74 și 76 lit.c cod penal.

În baza art.85 alin.1 cod penal a anulat suspendarea condiționată a executării pedepselor de 3 ani închisoare aplicate inculpaților prin sentința penală nr.526/2006 a Judecătoriei Deva, iar în baza art.33 și 34 cod penal contopește aceste pedepse cu pedepsele aplicate prin sentința de față, inculpații urmând a executa pedeapsa cea mai grea dintre cele aplicate, de câte 3 ani închisoare fiecare.

A dedus din pedepsele aplicate inculpaților, losif loan și loan timpul executat în detenție, începând cu data de 23.09.2005 și până la 27.07.2006.

A privat pe inculpați de exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și c cod penal, în condițiile și pe durata prevăzută de art.71 cod penal.

În baza art.14 lit.b și art.346 cod procedură penală a obligat pe inculpați în solidar, la 26 lei despăgubiri civile către partea civilă AF.

În baza art.118 lit.e cod penal a confiscat de la inculpați în folosul statului suma de 1.637,4 lei.

A dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

Onorariul cuvenit ului din oficiu pentru inculpații, losif loan și loan în sumă de câte 150 lei pentru fiecare inculpat va fi suportat din fondurile Ministerului d e Justiție.

În baza art.191 cod procedură penală a obligat pe inculpați la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut și a motivat următoarea stare de fapt:

S-a reținut în sarcina inculpaților, că în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, în mod continuu și pe timp de noapte, prin efracție au pătruns în data de 15/16.08.2005 în incinta SC SRL și au sustras produse cosmetice în valoare de 1.824,4 lei, iar în noaptea de 16/17.08.2005 au încercat să pătrunsă în același mod în incinta AF din.

În noaptea de 15/16.08.2005 cei patru inculpați s-au deplasat la farmacia părții vătămate SC SRL situată în, pătrunzând în incinta acesteia prin efracție, respectiv prin tăierea celor trei lacăte care asigurau ușa de acces, cu ajutorul unei foarfece tip "gură de ". Din interior, inculpații au sustras diferite produse cosmetice în valoare totală de 1.824,4 lei.

Cu ocazia verificărilor făcute de organele de poliție au fost găsite aruncate în zona din fața farmaciei, două lacăte care ulterior, au fost expertizate.

n noaptea de 17/18.08.2005 inculpații, prin aceiași metodă au încercat să pătrundă în incinta AF din orașul însă, datorită probabil a sistemului de alarmă instalat în magazin, au renunțat să mai sustragă bunuri.

Din nou organele de poliție cu ocazia cercetării la fața locului au găsit un lacăt tăiat cu același tip de instrument ca la furtul anterior.

În noaptea de 18/29.08.2005, Poliția orașului, cu ocazia unui control de rutină a oprit autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare - în care se aflau cei patru inculpați. La un control amănunțit al mașinii s-a descoperit ascunsă sub bancheta din spate, o foarfece specială pentru tăiat beton, tip "gura de ".

Instrumentul a fost supus unei constatări tehnico-științifică, care a stabilit că toarta lacătelor tăiate la cele două furturi din orașul a fost efectuată cu foarfeca găsită în mașina inculpaților.

În instanță, inculpații au contestat rezultatul constatării tehnico-științifice și drept urmare, s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice la nivelul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice C, solicitându-se ca experții să stabilească dacă foarfecă găsită în mașina inculpaților, este aceea care a fost folosită la tăierea lacătelor de la magazinele părților vătămate cu ocazia furturilor din date de 15/16.08.2005 și respectiv 16/17.08.2005.

Concluzia expertizei a fost că "cele două lacăte de asigurare a ușii de
acces la SC SRL și AF au fost tăiate cu aceleași foarfece, urmele în litigiu fiind create de același instrument - foarfecă de tăiat fier beton tip "gură de "- corp delict.

După găsirea foarfecii în mașina inculpaților de către organele de Poliție din orașul s-a creat o puternică bănuială că aceștia sunt autorii mai multor furturi de pe raza orașului și apoi, după extinderea cercetărilor și de pe raza orașului.

Drept urmare, s-au efectuat percheziții la domiciliile inculpaților, ocazie cu care au fost găsite bunuri sustrase de pe raza orașului, dar și produse cosmetice sustrase de la SC SRL în noaptea de 15/16.08.2007.

Din declarația martorei escu, prietena inculpatului
a rezultat că în data de 16.08.2005, deci a doua zi după comiterea primei fapte, inculpatul i-a făcut cadou mai multe produse cosmetice, pe care le-a predat organelor de poliție și care, s-au dovedit a fi sustrase de la farmacia din.

Individualizând pedepsele aplicate inculpaților, instanța a reținut pericolul social al faptei și a făptuitorilor, valoarea modică a prejudiciului, dar și atitudinea nesinceră a acestora, astfel încât s-a apreciat că pedepsele coborâte sub minimul lor special, sunt suficiente pentru atingerea scopului pedepselor.

Întrucât faptele sunt concurente, în baza art.85 alin.1 cod penal s-a anulat suspendarea condiționată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentință penală nr.526/2006 a Judecătoriei Deva, iar în baza art.36,33 și 34 cod penal s-au contopit pedepsele, inculpații executând pedeapsa cea mai grea dintre cele aplicate, de 3 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe au înaintat apel în termen inculpații loan, losif loan și loan.

Apelurile înaintate nu au fost motivate în scris, însă inculpații apelanți au solicitat achitarea lor în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a cod procedură penală.

În susținerea orală a apelurilor înaintate prin i s-a solicitat admiterea apelurilor, casarea sentinței și pronunțarea unei soluții de achitare a inculpaților, întrucât nu ei au comis fapta, la dosar nefiind probe suficiente de unde să rezulte vinovăția lor.

Prin decizia penală nr. 335/A/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- s-au admis apelurile inculpaților, a fost casată sentința penală atacată și procedând la o nouă judecată, în temeiul art. 118 lit. e Cod procedură penală au fost obligați inculpații la câte 409,35 lei către stat cu titlu de confiscare specială.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele.

Din procesul verbal întocmit la data de 29.08.2005 de către lucrătorii de poliție ai orașului cu ocazia unui control, reiese că inculpații aflați în autoturismul 1310, cu nr. de înmatriculare - în jurul orelor 2,30 noaptea, la data menționată aveau sub bancheta din spatele autoturismului o foarfece specială pentru tăiat fier beton tip "gură de ", de culoare roșie, cu aspect uzat și urme de vopsea albă (20 dosar urm.penală, planșe foto fl.22-25).

În legătură cu această foarfecă și raportat la părerile părților vătămate s-a dispus efectuarea unui raport de constatare tehnico-științifică de către Serviciul Criminalistic H, prin care să se stabilească dacă "toartele celor două lacăte de asigurare a ușii de acces în SC SRL, găsite și ridicate cu ocazia din 16.08.2005 au fost tăiate cu foarfecă de tăiat beton ridicată din autoturismul marca 1310, cu nr. de înmatriculare - și condus de inculpatul loan." Concluziile acestui raport au arătat că aceea toartă a lacătului a fost secționată cu foarfecă găsită în autoturismul menționat (79 dos.p).

În cauză s-a efectuat și un raport de expertiză criminalistică de către

Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C - prin care s-a concluzionat că: "cele două lacăte de asigurare a ușii de acces la SC SRL și lacătul ușii de acces de la AF " au fost tăiate cu această foarfece, urmele în litigiu fiind create de același instrument" (236 fond).

Aceste aspecte științifice au fost coroborate cu procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare (efectuată la domiciliul inculpatului, unde s-au găsit mai multe bunuri în legătură cu care părțile vătămate au înaintat plângere penală - 28-29), declarațiile de martor (a se vedea declarația martorei escu - 89-90 dos.urm penală, care relatează în amănunt despre "cadourile" pe care le-a primit de la inculpatul și apoi despre foarfecă "gură de " și a martorului 230 fond care face referire la aceeași foarfece de tăiat), dovezi care nu pot fi înlăturate și nu au fost combătute cu alte probe de către inculpați.

Așa fiind, faptul că inculpații și-au menținut pe tot parcursul procesului penal aceeași poziție negativă de nerecunoaștere a faptelor nu presupune automat că sunt nevinovați și nu conduce la ideea că probațiunea administrată este insuficientă sau neveridică, după cum s-a susținut.

În consecință, având în vedere aspectele anterior menționate s-au privit ca nefondate susținerile aduse de către inculpații apelanți, prin ii desemnați din oficiu.

Apelul înaintat s-a apreciat însă ca fondat în ceea ce privește obligarea inculpaților la întreaga sumă confiscată, în legătură cu prev. art.118 lit.c cod penal.

Așa fiind, în temeiul art.379 pct.2 lit.b cod procedură penală s-a desființat parțial sentința atacată și în baza art.118 lit. e cod penal inculpații au fost obligați la plata a câte 409,35 lei către stat, cu titlu de confiscare specială și nu la întreaga sumă de 1.637,4 lei, cum greșit a dispus prima instanță.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel au declarat recurs inculpații.

Recursurile au fost declarate în termen.

În motivarea recursurilor inculpații au criticat hotărârea atacată, susținând că nu au săvârșit fapta de care au fost acuzați și au solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c Cod procedură penală.

Criticile formulate de inculpați se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală, susținându-se că s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a inculpaților.

Din perspectiva acestui caz de casare, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, din următoarele considerente.

Instanțele au administrat probele necesare elucidării laturii obiective ți subiective a cauzei, din care rezultă că inculpații, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, la intervale de timp diferite, în luna august 2005, pe timp de noapte, au pătruns în incinta SC SRL sustrăgând în data de 15/16.08.2005 bunuri în sumă de 1.824.4 lei, iar în noaptea de 17/18.08.2005 au încercat să pătrundă în incinta din orașul, după ce în prealabil, folosind un foarfec tip "gura de ", au tăiat lacătele.

Între ce spune instanța prin hotărâre și ce spun probele din dosar nu există o contradicție esențială, evidentă și gravă de natură a duce la pronunțarea unei soluții de achitare.

Din coroborarea raportului de expertiză criminalistică, care a concluzionat că "cele două lacăte de asigurare a ușii de acces la SC SRL și lacătul ușii de acces de la au fost tăiate cu acest foarfec, urmele fiind create de același instrument" (236 fond) cu procesul verbal de efectuare a percheziției la domiciliul inculpatului, unde au fost găsite o parte din bunurile indicate în plângerea părții vătămate, cu declarațiile martorei escu - ( 89-90 dosar de urmărire penală), care a relatat despre cadourile pe care le-a primit de la inculpatul, precum și cu constatările echipajului de poliție care a găsit foarfecul în mașina în care se aflau cei patru inculpați, rezultă că inculpații, în participație, au săvârșit faptele de care au fost acuzați.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondate recursurile inculpaților.

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de inculpații recurenți.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și împotriva deciziei penale nr. 335/A/2007 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

Obligă pe fiecare inculpat recurent să plătească statului câte 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de câte 150 lei, reprezentând onorariul pentru ul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Delegație,

Semnează președintele

Curții de APEL ALBA IULIA

Grefier

- -

Red.

Dact. 2 ex/27.02.2008

apel,

fond

Președinte:Maria Covaciu
Judecători:Maria Covaciu, Leontin Coraș, Mircea Bădilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 98/2008. Curtea de Apel Alba Iulia