Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 98/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 98
Ședința publică de la 09 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 2: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 3: Daniela Dumitrescu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 487 din data de 03 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de deținere, asistat de av., apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Interpelat, inculpatul arată că își retrage recursul formulat, declarația sa fiind consemnată într-un proces verbal atașat separat la dosarul cauzei.
Instanța, față de declarația de retragere a recursului dată de inculpat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.
Av. pentru inculpatul recurent solicită a se lua act de declarația inculpatului de retragere a recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită a se lua act de manifestarea de voință a inculpatului.
Inculpatul recurent având cuvântul solicită a se lua act de declarația dată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr. 3086/12.10.2009 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr- s-au dispus următoarele:
Prin sentința penală nr. 3086 din 12.10.2009 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr-, s-au dispus următoarele:
" În temeiul dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu din:
Infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, n:
Infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal,fiecare cu aplicarea art. 40 Cod penal.
II. Condamnă pe inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 28.03.1989 în mun. I, domiciliat în mun. I,-, jud. I, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Iași, CNP -, cetățenie română, studii 7 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, la următoarele pedepse:
- 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 40 Cod penal și 33 litera a Cod penal (momentul epuizării - 25.12.2008);
- 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și art. 40 Cod penal;
- 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și art. 40 Cod penal;
- 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și art. 40 Cod penal;
- 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și art. 40 Cod penal;
În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal și 34 lit. b Cod penal inculpatul, va executa pedeapsa cea mai grea și anume pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
III. În temeiul dispozițiilor art. 85 Cod penal dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepselor de:
-10 (zece) luni închisoarepentru săvârșirea la data de 17.08.2006 a infracțiunii de "furt" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal aplicată prin sentința penală nr. 1303 din 23 aprilie 2008 Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 19.05.2008;
-1 (un) an și 6 (șase) luni închisoarepentru săvârșirea la data de 04.03.2007 a infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 3 Cod penal aplicată prin sentința penală nr. 1727 din 28 mai 2008 Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 16.06.2008.
În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal și 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele cu închisoarea aplicate prin sentința penală nr. 1727 din 28 mai 2008 Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 16.06.2008 și sentința penală nr. 1303 din 23 aprilie 2008 Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 19.05.2008, stabilind pedeapsa rezultantă de1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul dispozițiilor art. 81 alin. 2 Cod penal și art. 85 alin. 3 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, calculat conform dispozițiilor art. 82 Cod penal.
IV. Constată că faptele deduse judecății și pentru comiterea cărora inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință penală la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare au fost comise în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, stabilită la punctul III în prezenta sentință și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 83 Cod penal dispune revocare suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare de la punctul III din prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință.
Pedeapsă unică rezultantă de executat pentru inculpatul A - 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 350 Cod procedură penală, raportate la dispozițiile art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală menține măsura arestării preventive a inculpatului, pe o durată de 60 de zile.
În temeiul dispozițiilor art. 88 Cod penal din pedeapsa unică rezultantă de executat pentru inculpatul, deduce durata arestării preventive de la 25.02.2009 la zi.
În temeiul dispozițiilor art. 346 Cod procedură penală raportate la art. 14 Cod procedură penală, art. 998 și următoarele cod civil admite acțiunea civilă formulată de, fiica lui G și, născută la data de 12.03.1957, domiciliată în I,-, județul Obligă inculpatul la plata sumei de 739 de lei către partea civilă, cu titlul de despăgubiri civile.
În temeiul dispozițiilor art. 346 Cod procedură penală raportate la art. 14 Cod procedură penală, art. 998 și următoarele Cod civil admite în parte acțiunea civilă formulată de G, fiul lui G și, născut la data de 13.06.1966, domiciliat în I,-, județul Obligă inculpatul la plata sumei de 9000 (nouă mii) de lei către partea civilă G, cu titlul de despăgubiri civile. Respinge ca nefondate celelalte pretenții civile.
În temeiul dispozițiilor art. 346 Cod procedură penală raportate la art. 14 Cod procedură penală, art. 998 și următoarele Cod civil respinge ca nefondate acțiunile civile formulate de, fiul lui G și -, născut la data de 06.06.1955, domiciliat în I,-, județul
Ia act că părțile vătămate:
, fiica lui și, născută la data de 07.12.1968, domiciliată în I,--33, județul I;
, fiul lui și, născut la data de 27.06.1954, domiciliat în I,-, județul I și
, fiul lui și, născut la data de 28.12.1980, domiciliat în I,-, județul I, fără forme legale în I,-, județul I, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
În temeiul dispozițiilor art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 2400 de lei către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 200 de lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi înaintată, conform disp. art. 189 Cod procedură penală din fondurile speciale ale Ministerului d e Justiție către Baroul Iași."
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în considerentele hotărârii următoarele:
"Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași dat în dosarul nr. 369 /P/2009 la data de 16.03.2009 și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal; de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanței, ca in noaptea de 24/25.12.2008 si in dimineața de 24.12.2008, in jurul orei 05,20, prin escaladare, Aap ătruns in interiorul locuințelor pârtilor vătămate si G de unde a sustras bunuri precum si din autoturismul numitului G, cauzând un prejudiciu in valoare de 739 lei primei parți vătămate si in valoare de 3500 lei, celei de-a doua parți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.l- 209 al. lit. g si i, pen cu aplic. art. 41 al. 2.pen(3 acte materiale).
S-a mai reținut în actul de sesizare al instanței că în perioada noiembrie 2008 - februarie 2009 inculpatul A pe timp de noapte, a pătruns in locuințele părților vătămate, consimțământul acestora, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al.2 pen (4 fapte) cu aplic, art.33 lit. pen.
Pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul A care a adoptat o poziție procesuală de recunoaștere parțială a comiterii faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.
Inculpatul A, în exercitarea dreptului la apărare, a solicitat instanței încuviințarea administrării probei cu înscrisuri pentru stabilirea circumstanțelor sale personale.
Au fost audiați martorii din lucrări, G, declarațiile lor fiind consemnate separat și atașate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 07.10.2009, instanța în temeiul dispozițiilor art. 329 Cod de procedură penală, după primirea concluziilor procurorului și ale părților, a renunțat la audierea martorului, considerând reaudierea acesteia neutilă pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
În vederea lămuririi antecedentelor penale ale inculpatului, instanța a dispus atașarea unor copii de pe sentința penală nr. 1303 din 23 aprilie 2008 Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 19.05.2008 și nr. 1727 din 28 Mai 2008. Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 16.06.2008.
La termenul de judecată din data de 07.10.2009 instanța, în temeiul art. 334 Cod de procedură penal, după punerea în discuția contradictorie a părților și a reprezentantului Parchetului, a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului, prin rechizitoriu, din
Infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal
în
Infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;
Infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal,fiecare cu aplicarea art. 40 Cod penal.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța constată că situația de fapt a fost corect reținută în rechizitoriu.
Astfel, inculpatul A are vârsta de 20 de ani, nu are o ocupație stabilă și este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat definitiv încă din minoritate cu executarea suspendată condiționat pentru fapte de furt din locuințe și din autoturisme. Inculpatul vagabondează încă din timpul minorității, existența sa fiind marcată în mod negativ de decesul mamei care a survenit când inculpatul avea numai 11 ani. O perioadă de timp acesta a fost internat în centre de plasament de pe raza municipiului
I În noaptea de 24/25.12.2008, după ce a petrecut mai multe ore la o sală de jocuri mecanice, unde a consumat și băuturi alcoolice, inculpatul s-a hotărât să sustragă bunuri din locuințe. În acest scop, s-a deplasat pe strada - din municipiul I, la nr. 9, unde știa că locuiește partea vătămată, cunoscându-l pe fostul prieten al fiicei acesteia, martorul. Inculpatul a pătruns în imobil pe poarta descuiată, și dintr-o cameră a locuinței a sustras o cameră video. Fiind surprins de partea civilă, inculpatul Aaa firmat că a fost "trimis de ", fapt ce a determinat-o pe aceasta să considere că la originea faptei se află martorul.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță rezultă din analiza coroborată a probelor administrate în prezenta cauză.
In dimineața zilei de 22.01.2009, in jurul orei 4,45, numitul, fostul prieten a fiicei părții vătămate, a venit la locuința acesteia însoțit de inculpatul A, prezentandu-1 acesteia spre recunoaștere. Numita a recunoscut in persoana inculpatului A, după semnalmentele fizice, pe tânărul care, in noaptea de 24/25.12.2008 pătrunsese in locuința sa si sustrăsese aparatul electronic. Inculpatul a fost recunoscut si de soțul părții vătămate, fiind cunoscut din copilărie ca vecin de cartier(24-25,42-43-dosar de urmărire penală ).
In prezenta membrilor familiei si a numitului, care 1-a depistat intr-un local, inculpatul Aar ecunoscut săvârșirea furtului din ajunul sărbătorii de C si si-a cerut scuze, motivând ca a comis-o pe fondul stării de beție, iar camera video a fost furata in aceeași noapte de niște persoane de etnie rroma(23 dosar de urmărire penală).
Cu ocazia audierii, numitul Aad eclarat ca, in noaptea de 24/25.12.2008, a luat hotărârea de a sustrage bunuri de la imobilul situat in-, unde știa ca locuiește numitul ) împreuna cu socrii săi(50 dosar de urmărire penală). A intrat in curte pe poarta de acces, neasigurata, pătrunzând in imobil pe una din cele doua uși, întredeschisa, înaintând in interior pe hol pana intr-o camera in care a observat la lumina unui stâlp de iluminat, pe o comoda, o camera video de dimensiuni reduse pe care a sustras-o, ascunzând-o in buzunarul gecii.(50 dosar de urmărire penală). In momentul in care a ajuns in holul casei, inculpatul a văzut in fata sa pe partea vătămata, pe care o cunoștea din vedere, din cartier. Imediat Aaf ugit din imobil, iar la intersecția străzilor - cu - a văzut un grup de 4-5 tineri de etnie rroma, care l-au deposedat de camera video Samsung(50 dosar de urmărire penală).
Declarația inculpatului A, prin acesta recunoaște constant comiterea faptei servește la aflarea adevărului întrucât se coroborează cu declarațiile părții vătămate care la recunoscut pe inculpat, cu cele ale martorului, în prezența căruia inculpatul a recunoscut comiterea faptei, precum și cu declarația martorului care a sistat la recunoașterea după fotografie efectuată de partea vătămată.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 739 de lei, cu titlul de despăgubiri civile.
II. La data de24.12.2008, numitul a sesizat organele de poliție cu privire la faptul ca, in dimineața de 24.12.2008, in jurul orei 05,20, un tanar necunoscut a pătruns in locuința sa situată în I, pe-, prin geamul de la baie, si a sustras din camera fiului sau un laptop marca Samsung in valoare de 3500 lei, reușind sa fuga după urmărirea sa de partea vătămata(53 dosar de urmărire penală).
In noaptea de 23/24.12.2008, in jurul orei 05,20, numitul Gaf ost trezit de strigatul soției "cine este, ce cauți aici?" precum si de răspunsul dat de o voce bărbăteasca cu probleme de dicție "eu nene"(54 dosar de urmărire penală). Imediat, partea vătămata a sărit din pat pt. a-1 imobiliza, insa inculpatul Aar eușit sa fuga in curte, sărind zidul care delimitează proprietatea sa de cea a vecinilor din-, deși a fost urmărit de G(54-56).
Partea vătămata a aruncat cu o oala după inculpat, observând in momentul întoarcerii tânărului semnalmentele acestuia si aparatul electronic sustras aflat sub brațul acestuia. La o prima vedere, partea vătămata a indicat pe numitul ca fiind persoana care a pătruns in locuința sa si a furat laptop-ul fiului, fiind familiarizat cu locația(54-56 dosar de urmărire penală).
In ziua de 24.12.2008, partea vătămata a constatat si lipsa din autoturismul proprietate personala, marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare B-61-, parcat in curtea locuinței, neasigurat, un, un telefon mobil marca Nokia 6030 si un pix, prejudiciul total fiind de 9000 lei(5-56).
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță rezultă din analiza coroborată a probelor administrate în prezenta cauză.
Fiind audiat inculpatul Aaa rătat ca, in dimineața zilei de 24.12.2009, in jurul orei 05,00, s-a deplasat la locuința părții vătămate si observând ca unul din geamuri este deschis, a sărit gardul si a pătruns in interiorul casei escaladând geamul băii ( 111-112 dosar de urmărire penală). Din baie, inculpatul s-a deplasat intr-o camera, unde de pe o masa a sustras un laptop negru, marca Samsung, sistem de alimentare,un player, fiind surprins in momentul in care încerca sa părăsească locuința de o persoana de sex feminin care i-a cerut sa ramana pe loc(lll dosar de urmărire penală). a se opri la strigatul soției părții vătămate, inculpatul a sărit gardul împrejmuitor si s-a îndreptat spre supermarket-ul. In zona de descărcare a mărfurilor, inculpatul Aav ândut unei necunoscut laptop-ul precum si un telefon mobil, un si un player cu suma de 500 lei(l 11-112). In aceeași dimineața, inculpatul s-a deplasat la barul, unde a cheltuit banii pe jocuri electronice pana in jurul orei 09,00(ll2). În fața instanței de judecată el a recunoscut că prin efracție a pătruns în autoturismul părții vătămate G, de unde a sustras de fapt, sistemul, telefonul mobil și - player_ul.
Cu ocazia cercetării la fata locului, pe suprafața de gresie din baie, au fost ridicate un nr. de 3 fragmente de urme de incaltaminte, create de tălpile piciorului drept respectiv stâng, fixate prin fotografiere si ridicate in scopul prelucrării(57-59, 65-67). Prezenta urmelor de incaltaminte a fost confirmata si de numita,care a observat si o scara așezata in dreptul geamului de la baie(76-7 7dosar de urmărire penală).
Organele de cercetare penala au procedat la ridicarea unei perechi de i de la inculpatul A, culoare negru, mărimea 41, cu inscripția "", in vederea obținerii unor modele de comparație necesare efectuării unei constatări tehnico-stiintifice traseologice(93-94 dosar de urmărire penală).
In raportul de constatare tehnico-stiintifice nr. -,din 29.01.2009, s-a reținut ca urma de incaltaminte individualizata prin cifrele 1-9, foto nr.2, prezintă asemănări de gen cu desenul antiderapant al incaltaminte corespunzătoare piciorului stâng ridicata de la inculpatul U de incaltaminte individualizata prin cifrele 1-5, foto nr.3, prezintă asemănări de gen cu desenul antiderapant al incaltamintei corespunzătoare piciorului drept ridicata de la inculpatul A(99-109).
Numita a indicat si recunoscut din grup pe inculpatul A, in prezenta martorului asistent, aspecte fixate in cuprinsul procesului-verbal si in planșe foto(79-83,77-78).
Partea vătămată G s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 9000 de lei, cu titlul de despăgubiri civile. Pe parcursul cercetării judecătorești, partea civilă și-a majorat pretențiile la suma de 25.000 de lei, fără a justifica cererea.
În drept:
Faptele inculpatului A de la punctele I -II, care, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, in noaptea de 24/25.12.2008 a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții civile amplasată în I pe- și a sustras o cameră video in valoare de 739 lei si care in dimineața de 24.12.2008, in jurul orei 05,20, prin escaladare, a pătruns in interiorul locuinței părții civile G de unde a sustras un laptop și care, la aceeași dată, prin efracție a sustras din autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare B 61, un sistem, un telefon mobil și un - player, cauzând un prejudiciu total de 9000 de lei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208,al.l,209,al.l, lit. g si i, pen cu aplic. art. 41, al.2, pen(3 acte materiale).
Din modalitatea de comitere a faptelor, obiectul material, intervalele scurte de timp la care au fost comise actele materiale rezultă unitatea rezoluției infracționale și fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal, instanța va reține forma continuată, ca unitate legală de infracțiune. Din punct de vedere obiectiv, inculpatul a realizat mai multe acte comisive de furt, cu mobilul unic de a face rost de bani în mod facil pentru satisfacerea nevoilor primare și de destindere.În acest scop, cu intenție directă, urmărind prejudicierea părților vătămate, inculpatul a realizat actele de sustragere în scopul însușirii pe nedrept a bunurilor părților vătămate, scop dovedit de faptul că inculpatul a dispus de aceste bunuri, înstrăinându-le.
De asemenea, din probele dosarului mai rezultă în fapt că, intenționând să sustragă bunuri, dar neîncepând realizarea unor de executare a elementului material specific infracțiunii de furt, deplasându-se într-o zonă foarte bine cunoscută, pe străzileadiacente- -, -, -lor,în baza unor rezoluții infracționale separate în anul 2009, inculpatul a comis următoarele fapte:
III. În noaptea de 28/29.01.2009, în jurul orei 00.45, inculpatul A, prin escaladarea gardului locuinței părții vătămate, situată în I, pe-- 33, a pătruns în imobil pe ușa lăsată descuiată. În timp ce inculpatul urca la etajul imobilului martorul G, aflat în locuință în lipsa proprietarilor pentru a supraveghea imobilul și pe cei trei copii ai familiei, a auzit zgomote de pași și l-a surprins pe acesta. După un moment de șoc, martorul a fugit după inculpat în exteriorul mobilului, însă nu a reușit să- l prindă.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță rezultă din analiza coroborată a probelor administrate în prezenta cauză.
Inculpatul A nu a recunoscut comiterea faptei, însă declarația sa nu servește la aflarea adevărului întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
La data de 25.02.2009, numita a sesizat.Mun.I cu privire la faptul ca, in noaptea de 28/29.01.2009, numitul Aap ătruns in locuința sa situata in-, fiind surprins in casa de martorul G(l 13).
Partea vătămata a arătat ca, in noaptea de 28/29.01.2009, in jurul orei 01,45, la revenirea la domiciliu, a găsit copii plângând, deoarece au fost treziți de zgomot, speriindu-se de umbra unei persoane care caută prin camere si de pașii de pe scara de la parter(l 14). Din discuțiile purtate cu martorul G, aflat in imobil pt. supravegherea locuinței, numita a aflat ca, martorul a fost trezit de zgomotul produs de câine si de, observând un tanar alergând spre ieșirea din casa, pe care insa nu 1-a reținut deocarece s-a blocat, acesta reușind sa fuga, sărind gardul locuinței aflat la o inaltime de l,80m(H5).
Fiind audiat martorul Gad eclarat ca, in seara zilei de 28.01.2009, la cererea soților, plecați in oras, nu a asigurat usa de acces in locuinta(l 18). In timp ce dormea a auzit zgomotul ușii de intrare in imobil precum si cel al ușii din camera de zi(H8). Dupa ce a ieșit din camera sa, pt. a face verificări la cererea unuia din copii, intenționând sa urce scările spre etaj, pe langa martor a trecut foarte repede un tanar blond si slab, imbracat cu o geaca galben-deschis, văzut foarte bine de martor la lumina becurilor in funcțiune in zona respectiva( 118). Martorul Gad eclarat că l-a văzut foarte bine pe inculpat și l-a recunoscut din grup fără ezitare, iar depoziția sa prezintă garanții de obiectivitate și credibilitate..
Fiind suprins de apariția tânărului, martorul nu a reacționat inițial, insa ulterior a fugit dupa, care a ieșit foarte repede pe ușile lăsate deschise, sărind peste poarta incuiata cu zăvorul, alergând spre partea dreapta, a fi urmărit pe o distanta mare, deoarece G era sumar imbracat(l 18).
Cu ocazia prezentării spre recunoaștere, inculpatul Aaf ost recunoscut de martorul G in prezenta martorului asistent (ll9-124).
La confruntarea efectuata intre martorul ocular si inculpat, Aam enținut poziția de nerecunoastere, negând pătrunderea in curtea locuinței pârtii vătămate, pe motiv ca ii este frica de câinele familiei (l25).declarațiile date de inculpatul A la confruntarea cu martorul G îl trădează pe acesta. Deși a susținut că nu a intrat în curtea imobilului părții vătămate, inculpatul a precizat că porțile gardului sunt foarte înalte și că familia are un câine. Instanța reține că inculpatul Aaa vut posibilitatea să supravegheze bine zona străzii -, unde locuiește fratele inculpatului, la care a locuit o perioadă și inculpatul. La momentul prinderii sale, la data de 25.02.2009, inculpatul A nu a recunoscut niciuna dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată, ulterior schimbându-și poziția procesuala sau refuzând să dea declarații.
In ziua in care partea vătămata s-a deplasat la sediul Secției III Politie insotindu-1 pe martorul G pt. recunoaștere, la manifestarea sa de voința de a depune plângere pt. săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, inculpatul A, prezent, a afirmat ca "nu eu am intrat in locuința d-voastra"( 116-117).
În drept, fapta inculpatului A care, în noaptea de 28/29.01.2009, în jurul orei 00.45, prin escaladarea gardului locuinței părții vătămate, situată în I, pe-- 33, a pătruns în imobil pe ușa lăsată descuiată, fără consimțământul proprietarului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 40 Cod penal.
IV. În noaptea de 24/25.02.2009, în jurul orei 04.50, inculpatul A, a pătruns în locuința părții vătămate, situată în I, pe-, prin escaladarea geamului de la bucătărie., probabil bunuri pe care să le sustragă, inculpatul a părăsit imobilul, însă a fost observat în curte, prin geam de către partea vătămată, căreia i-a atras atenția o bufnitură, probabil zgomotul produs de inculpat când a sărit în exterior. Prin geam, partea vătămată a observat pe inculpat, a ieșit afară și a fugit după acesta circa 100 de metri, însă, întrucât ieșise dezbrăcat și descălțat a abandonat activitatea de urmărire. Partea vătămată l-a văzut bine pe inculpat, descriindu-i corect semnalmentele.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță rezultă din analiza coroborată a probelor administrate în prezenta cauză.
La data de 25.02.2009, numitul a sesizat. Mun. I cuprivire la faptul ca, in noaptea de 24/25.02.2009, in jurul orei 04,50, un tanar necunoscut a pătruns in locuința prin escaladare geamului de la bucătărie, a sustrage bunuri(l26).
In noaptea de 24/25.02.2009, partea vătămata a auzit o bufnitura pe latura dinspre strada a casei, observând pe geam, un tanar, care se deplasa din spatele casei din zona ferestrei din bucatarie(l27). Imediat a ieșit din casa, alergând spre str. -, in direcția ului, pe o distanta de cea. 100, a reuși sa il retina(l27). Revenind la locuința, partea vătămata a constatat ca, geamul de la bucătărie, defect, era deschis, iar scrumiera folosita pt. blocarea sa, era scoasa in exterior pe pervaz(l27).
Cu ocazia cercetării la fata locului, s-au depistat pe masa de de sub geamul de la bucătărie 3 urme de incaltaminte, ridicate in vederea prelucrarii(l29-130,132-138).
Procedandu-se la examinarea traseologica a perechii de incaltaminte tip ridicata de la inculpatul A, s-a concluzionat in raportul de constatare tehnico-stiintifica nr.l 16124,din 09.03.2009, ca cele 3 urme de incaltaminte individualizate prin cifrele 1,2 si 3, foto nr.l, prezintă caracteristici asemănătoare cu impresiunea reliefului antiderapant al încălțămintei ridicata de la inculpat(l59-168).
Părțile vătămate si, in prezenta martorilor asistenți si, au recunoscut din grup si indicat pe inculpatul A, dupa semnalmentele fizice si imbracaminte( tip basca)(l78-179,139-154.172).
Inculpatul a declarat ca, in noaptea de 24/25.02.2009, dupa ce a fost la barul pana in jurul orei 01,00, s-a deplasat in-, unde si-a improvizat o camera intr-un spațiu comercial si unde a rămas, dormind intreaga noapte(l77).
Întrucât inculpatul Aan egat prezenta sa in locuința pârtii vătămate, s-a procedat la confruntarea sa si a numiților si, inculpatul mentinandu-si poziția procesuala de nerecunoastere, declarând ca, in noaptea de 24/25.02.2009, a dormit la un adăpost improvizat pe str. - întrucat nu mai locuiește cu familia(l72-173). Părțile vătămate au arătat ca au recunoscut pe inculpat dupa fizionomie si dupa îmbrăcăminte care era identica cu cea din noaptea in cauza(l73, 174-175).
În drept, fapta inculpatului A care, în noaptea de 24/25.02.2009, în jurul orei 04.50, prin escaladarea zidului locuinței părții vătămate, situată în I, pe-, a pătruns în imobil pe geamul bucătăriei, fără consimțământul proprietarului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 40 Cod penal.
În noaptea de 24/25.02.2009, în jurul orei 04.00, inculpatul A, a pătruns în locuința părții vătămate, situată în I, pe-, prin escaladarea gardului. În timp ce se apropia de dormitorul locuinței, Aaf ost observat, prin geam de către partea vătămată și de către fiica acestuia, martora, cărora le-a fost atrasă atenția de scârțâitul ușii de la intrare. Prin geam, partea vătămată a observat pe inculpat sărind în curte și apoi escaladând gardul, a ieșit afară și a fugit după acesta, însă, întrucât ieșise dezbrăcat și descălțat a abandonat activitatea de urmărire. Partea vătămată și fiica acesteia l-au văzut bine pe inculpat și l-au recunoscut chiar în momentul comiterii faptei întrucât îl cunoșteau foarte bine. Cei doi l-au cunoscut pe inculpat în timp ce acesta a locuit pe strada - unde locuiește soacra părții vătămate și bunica Martorie, numita și întrucât, în urmă cu 7 ani, inculpatul a mai pătruns în locuința lor, sustrăgând ceasul de mână al părții vătămate.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță rezultă din analiza coroborată a probelor administrate în prezenta cauză.
La data de 25.02.2009, numitul a sesizat. Mun. I cu privire la faptul ca, in dimineața zilei de 25.02.2009, in jurul orei 04,00, numitul Aap ătruns drept in locuința sa, fugind prin escaladarea gardului, in momentul surprinderii sale de către partea vatamata(l80). Sesizarea a fost înregistrata sub nr.2335/P/2009.
In jurul orei 04,00, din ziua de 25.02.2009, partea vătămata, auzind usa de la intrare scartiind, s-a uitat spre usa dormitorului, observând la geamul din partea superioara un având acoperit capul cu o . care se uita pe ochiul de geam(l81). La interpelarea partii vătămate "care esti acolo?", inculpatul a fugit, fiind urmărit imediat de, care 1-a văzut in curte sărind gardul si 1-a recunoscut intrucat A era vecin cu soacra sa, curatind uneori si curtea locuinței sale( 181-182). Partea vătămata a arătat inițial ca, din cutia postala i-a dispărut un set de doua chei de la poarta de acces in curte, insa, in data de 11.03.2009, a revenit si a declarat ca a găsit intr-un sertar din bucătărie cele doua chei reclamat a fi fost sustrase(l82).
inculpatului in imobilul partii vătămate este confirmata si de fiica acestuia, care a observat cercetarea locului de catre A si fuga acestuia(l90). Martora a recunoscut si indicat pe in persoana inculpatului A( 190-191).
Fiind audiat, inculpatul Aan egat comiterea infracțiunii, arătând ca in noaptea de 25.02.2009, dupa ce a plecat din barul, a dormit pana in jurul orei 08,00, intr-o clădire parsita de pe str. -, cand a fost condus la Secția III Politie de catre un echipaj de politie(l94).
S-a procedat la confruntarea inculpatului cu partea vătămata, menținând poziția de nerecunoastere (l92-193). Partea vătămata a indicat si recunoscut pe inculpat dupa fizionomie si îmbrăcăminte: o geaca de culoare negru, o vesta de culaore albastra si o . ce aceeași culoare(l93).
În drept, fapta inculpatului A care, în noaptea de 24/25.02.2009, în jurul orei 04.50, prin escaladarea zidului locuinței părții vătămate, situată în I, pe-, a pătruns în imobil pe ușa de acces, fără consimțământul proprietarului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 40 Cod penal.
VI. La data de 23.11.2008, în jurul orei 23.00., inculpatul A s-a deplasat pe strada - de Piatră din municipiul I, la locuința părții vătămate. Inculpatul a pătruns în curte, pe poartă și apoi, prin escaladarea geamului de la beci, a pătruns și în locuință. Inculpatul Aap ărăsit locuința fără a fi surprins. Partea vătămată a sesizat faptul că din locuință au dispărut 3 telefoane mobile în acea noapte, pe care cel mai probabil le-a sustras inculpatul. Acesta nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, procurorul apreciind că probele sunt insuficiente și dispunând disjungerea dosarului de urmărire penală.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță rezultă din analiza coroborată a probelor administrate în prezenta cauză.
La data de 24.11.2008, numitul a sesizat. Mun I cu privire lafaptul ca, in seara de 23.11.2008, in jurul orei 23,00, persoane necunoscute au escaladat geamul de la beci si au pătruns in locuința de unde au sustras 3 telefoane mobile marca Nokia, Samsung si, precum si cheile de la autoturismul proprietate persoanala marca Toyota, cu nr. de înmatriculare B-80979, cauzând un prejudiciu in valoare de 3000 lei(226).
In seara de 23.11.2008, in jurul orei 21,00, partea vătămata a lăsat deschis geamul si usa de la beci neasigurata, doar inchisa(228). In jurul orei 23,00, la trezire, soția partii vătămate a constatat ca usa de la beci este deschisa, inchizind-o far aoa sigura(228). In dimineața de 24.11.2008, in jurul orei 07,00, numitul a constatat lipsa a 3 telefoane mobile si a cheilor de la autoturism,de pe masa din living, far ca lucrurile sa fie ravasite(229). Aflând din spusele soției ca seara a găsit usa deschisa la beci, partea vătămata a verificat incaperea, observând pe pereții din dreptul geamului atat in partea superioara cat si in partea inferioara, murdărie, urme de incalteminte si de imbracaminte(228-229). Desi nu lipseau bunuri, geamurile de la intrare, usa de acces si poarta de la locuința erau încuiate, in spatele casei, lipsea plasa de insecte de la geamul de la beci, iar țeava de gaz metan era desprinsa din dibluri in dreptul celor doua geamuri(228-229).
Cu ocazia cercetării la fata locului, pe peretele din hol s-au găsit urme de incaltaminte si de maini, in spatele imobilului, pe peretele din partea superioara si inferioara a geamului de la beci-urme de incaltaminte, țeava de gaz metan fiind deplasata din dibluri si desprinsa in dreptul geamului(234-235). De la fata locului au fost ridicate dupa relevare cu pulbere magnetica, 3 fragmente de urme papilare, din care 2 fragmente de urme palmare si un fragment de urma papilara de pe peretele de sub pervazul ferestrei din holul de acces in beci in partea interioara, iar un fragment de urma palmara de pe peretele din partea a holului de acces in beci(235, 238-249).
In urma prelucarii urmelor papilare ridicate, s-a reținut in cuprinsul raportului de constatare tehnico-stiintific nr. -, din 30.12.2008, ca, urmele papilare ilustrate la foto nr.25, 26, 27, 28, au fost create de relieful papilar al degetului mare de la mana dreapta a zonelor hipotenara de la mana, digito-palmara si hipotenara de la mana dreapta a numitului A(252-262).
Fiind audiat cu privire la această plângere, inculpatul A nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, susținând ca nu cunoaște partea vătămata, nu a fost in beciul locuinței acestuia si nu isi explica prezenta amprentelor in incaperea imobilului(273). Inculpatul a refuzat sa fie testat cu aparatul poligraf, intrucat nu cunoaște testul(273-274).
Inculpatul s-a încurcat însă în propriile declarații nesincere, întrucât, fiind audiat în cauza conexă privind plângerea părții vătămate G,la data de 11.02.2009 ( fila 111 - dosar de ) Aad eclarat:"ultima dată am fost cercetat pentru infracțiunea de furt în luna ianuarie 2009 ca urmare a plângerii numitului din mun. I,- care a reclamat faptul că i s-au sustras 3 telefoane mobile din locuință. Am recunoscut că i-am sustras sustras lui acele 3 telefoane pe care le-am vândut ulterior la persoane ocazionale ale căror nume nu le pot preciza și nu cunosc unde locuiesc aceste persoane. "
În drept, fapta inculpatului A care, în noaptea de 23.11.2008, în jurul orei 23, prin escaladarea gardului locuinței părții vătămate, situată în I, pe strada - de Piatră nr. 10, pătruns în imobil pe ușa de acces, fără consimțământul proprietarului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 40 Cod penal
Infracțiunile reținute mai sus formează un concurs real în accepțiunea art. 33 litera a Cod penal și au fost comise după rămânerea definitivă a sentințelor penale nr. 1303 din 23 aprilie 2008 Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 19.05.2008 și sentința penală nr. 1727 din 28 mai 2008 Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 16.06.2008. Față de aceste motive, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor de mai sus prin actul de sesizare, reținând în încadrarea juridică și dispozițiile art. 40 Cod penal cu privire la pluralitatea intermediară.
Pentru infracțiunile săvârșite, instanța va aplica câte o pedeapsă cu închisoarea, la individualizarea căreia va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv limitele speciale prevăzute de lege, natura și împrejurările în care a fost săvârșită fapta-, fără teama de a fi descoperit, în timpul nopții, profitând de faptul că oamenii s-au retras pentru odihnă nemaiexercitând o pază atentă a bunurilor, prin escaladare ", urmarea produsă și împrejurarea că în unele cazuri prejudiciul a fost recuperat integral prin restituirea bunurilor sustrase, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care a mai fost anterior condamnat pentru fapte de același gen.
Instanța reține că inculpatul a recunoscut numai faptele pe care le-a considerat mai puțin grave, poziția sa procesuală fiind în contradicție cu probele din dosar. Mai reține instanța că inculpatul prezintă un potențial criminogen ridicat, cu tendință de specializare în spargerile de locuințe, fapte foarte grave.
Față de aceste considerente, instanța și-a format convingerea că aplicarea unor pedepse cu închisoare în limitele legale prevăzute de textul de incriminare satisface exigențele individualizării judiciare a pedepselor.
În consecință, instanța va condamna pe inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 28.03.1989 în mun. I, domiciliat în mun. I,-, jud. I, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Iași, CNP -, cetățenie română, studii 7 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, la următoarele pedepse:
- 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 40 Cod penal și 33 litera a Cod penal (momentul epuizării - 25.12.2008);
- 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și art. 40 Cod penal;
- 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și art. 40 Cod penal;
- 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și art. 40 Cod penal;
- 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și art. 40 Cod penal;
În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal și 34 lit. b Cod penal inculpatul, va executa pedeapsa cea mai grea și anume pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
Analizând pedepsele aplicate anterior inculpatului A:
-10 (zece) luni închisoarepentru săvârșirea la data de 17.08.2006 a infracțiunii de "furt" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal aplicată prin sentința penală nr. 1303 din 23 aprilie 2008 Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 19.05.2008;
-1 (un) an și 6 (șase) luni închisoarepentru săvârșirea la data de 04.03.2007 a infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 3 Cod penal aplicată prin sentința penală nr. 1727 din 28 mai 2008 Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 16.06.2008,
instanța reține că aceste pedepse au fost aplicate inculpatului pentru fapte comise mai înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele. În consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 85 și 36 Cod penal, instanța va reface antecedența penală a inculpatului.
În temeiul dispozițiilor art. 85 Cod penal se va dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepselor de:
-10 (zece) luni închisoarepentru săvârșirea la data de 17.08.2006 a infracțiunii de "furt" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal aplicată prin sentința penală nr. 1303 din 23 aprilie 2008 Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 19.05.2008;
-1 (un) an și 6 (șase) luni închisoarepentru săvârșirea la data de 04.03.2007 a infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 3 Cod penal aplicată prin sentința penală nr. 1727 din 28 mai 2008 Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 16.06.2008.
Constatând că faptele comise formează un concurs real de infracțiuni în temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal și 34 lit. b Cod penal instanța va contopi pedepsele cu închisoarea aplicate prin sentința penală nr. 1727 din 28 mai 2008 Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 16.06.2008 și sentința penală nr. 1303 din 23 aprilie 2008 Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 19.05.2008, stabilind pedeapsa rezultantă de1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
Fiind îndeplinite condițiile la momentul pronunțării sentințelor penale de mai sus, instanța în temeiul dispozițiilor art. 81 alin. 2 Cod penal și art. 85 alin. 3 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, calculat conform dispozițiilor art. 82 Cod penal.
Constatând că faptele deduse judecății și pentru comiterea cărora inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință penală la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare au fost comise în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, stabilite mai sus în prezenta sentință și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 83 Cod penal dispune revocare suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință.
Pedeapsă unică rezultantă de executat pentru inculpatul A - 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.
Pe durata executării pedepsei, în baza art. 71 alineatul 2 Cod penal instanța va interzice inculpatului A drepturile prevăzute de art.64 alineatul 1 literele a teza a-II- și b Cod penal, reținând că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege menționat.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alineatul 1 litera c Cod penal, instanța constată că inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție, profesie sau activitate în vederea comiterii infracțiunii, motiv pentru care constată că nu se impune aplicarea art. 64 alineatul 1 litera c Cod penal.
Văzând că temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat, subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, instanța în temeiul dispozițiilor art. 350 Cod procedură penală, raportate la dispozițiile art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală va menține măsura arestării preventive a inculpatului, pe o durată de 60 de zile.
În temeiul dispozițiilor art. 88 Cod penal din pedeapsa unică rezultantă de executat pentru inculpatul, se va deduce durata arestării preventive de la 25.02.2009 la zi.
Se va lua act că act că părțile vătămate:
, fiica lui și, născută la data de 07.12.1968, domiciliată în I,--33, județul I;
, fiul lui și, născut la data de 27.06.1954, domiciliat în I,-, județul I și
, fiul lui și, născut la data de 28.12.1980, domiciliat în I,-, județul I, fără forme legale în I,-, județul I, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă, instanța reține că partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 3000 de lei, reprezentând contravaloarea telefoanelor mobile ce i-au fost sustrase din locuință. Instanța reține că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, reținând că fapta inculpatului A care, în noaptea de 23.11.2008, în jurul orei 23, prin escaladarea gardului locuinței părții vătămate, situată în I, pe strada - de Piatră nr. 10, a pătruns în imobil pe ușa de acces, fără consimțământul proprietarului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 40 Cod penal.
Partea vătămată a sesizat faptul că din locuință au dispărut 3 telefoane mobile în acea noapte, pe care cel mai probabil le-a sustras inculpatul. Acesta nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, procurorul apreciind că probele sunt insuficiente și dispunând disjungerea dosarului de urmărire penală.
Văzând că între comiterea infracțiunii de violare de domiciliu și prejudiciul pretins de partea civilă nu există legătură de cauzalitate, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 346 Cod procedură penală raportate la art. 14 Cod procedură penală, art. 998 și următoarele Cod civil respinge ca nefondate acțiunile civile formulate de, fiul lui G și -, născut la data de 06.06.1955, domiciliat în I,-, județul
Partea vătămată G s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 9000 de lei, cu titlul de despăgubiri civile. Pe parcursul cercetării judecătorești, partea civilă și-a majorat pretențiile la suma de 25.000 de lei, fără a justifica cererea. Văzând valoarea inițială declarată a prejudiciului pretins de G, lipsa oricărei justificări a majorării pretențiilor, precum și achiesarea inculpatului A la pretențiile părții civile, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța va admite acțiunea civilă numai în parte, în limita prejudiciului inițial pretins.
În temeiul dispozițiilor art. 346 Cod procedură penală raportate la art. 14 Cod procedură penală, art. 998 și următoarele Cod civil va admite în parte acțiunea civilă formulată de G, fiul lui G și, născut la data de 13.06.1966, domiciliat în I,-, județul Va fi obligat inculpatul la plata sumei de 9000 (nouă mii) de lei către partea civilă G, cu titlul de despăgubiri civile. Respinge ca nefondate celelalte pretenții civile.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 739 de lei, cu titlul de despăgubiri civile.
Văzând valoarea declarată a prejudiciului pretins de, precum și achiesarea inculpatului A la pretențiile părții civile, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța va admite acțiunea civilă. În temeiul dispozițiilor art. 346 Cod procedură penală raportate la art. 14 Cod procedură penală, art. 998 și următoarele Cod civil se va admite acțiunea civilă formulată de, fiica lui G și, născută la data de 12.03.1957, domiciliată în I,-, județul Va fi obligat inculpatul la plata sumei de 739 de lei către partea civilă, cu titlul de despăgubiri civile.
În temeiul dispozițiilor art. 191 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la plata sumei de 2400 de lei către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 200 de lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi înaintată, conform disp. art. 189 Cod procedură penală din fondurile speciale ale Ministerului d e Justiție către Baroul Iași."
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A care a criticat-o sub aspectul netemeiniciei, susținând că pedeapsa stabilită de prima instanță este prea severă în raport de circumstanțele sale personale, în sensul că nu a beneficiat de afecțiunea și îngrijirea părinților săi, provenind dintr-o familie dezorganizată și fiind încredințat de la o vârstă fragedă unui centru de plasament, solicitând instanței de control judiciar să țină seama și de atitudinea sa procesuală sinceră și să dispună reindividualizarea sancțiunii penale aplicate, în sensul reducerii cuantumului ei.
Tribunalul, verificând actele și lucrările dosarului de fond și hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept și în limitele prevăzute de disp. art. 371 alin. (2) Cod procedură penală, a constatat că nu este fondat apelul declarat de inculpatul A, și le-a respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Referitor la situația de fapt reținută de prima instanță, tribunalul constată că s-a făcut o apreciere justă a materialului probator administrat în cauză, pe baza căruia s-a concluzionat în mod corect asupra existenței faptelor incriminate în normele penale și imputate inculpatului - defurt calificat,în formă continuată și deviolare de domiciliu(4 fapte), toate cu aplicarea art. 40 Cod penal, a contribuției sale concrete, în forma autoratului, precum și a vinovăției inculpatului A în comiterea lor, instanța de fond încadrând corect în dispozițiile legii infracțiunile săvârșite de acesta.
În vederea aflării adevărului, instanța a administrat toate probele utile, concludente și necesare care au condus la lămurirea cauzei sub toate aspectele, iar plângerile și declarațiile părților vătămate, G, și, declarațiile martorilor, G, și, procesele-verbale de cercetare la fața locului, procesul-verbal de recunoaștere după fotografii a inculpatului de către martorul și planșele foto aferente, rapoartele de constatare tehnico-stiintifice nr. - din 30.12.2008, nr. - din 29.01.2009, nr. l16124 din 09.03.2009, procesele-verbale de recunoaștere din grup a inculpatului de către martorii, G, declarațiile martorilor asistenți, declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești în care a recunoscut parțial comiterea faptelor, se coroborează între ele și dovedesc neîndoielnic comiterea ansamblului infracțional de către acesta.
Mijloacele de probă sus menționate au fost administrate cu respectarea normelor procesual penale și au fost evaluate în mod corespunzător din punctul de vedere al forței lor probante, instanța de fond concluzionând corect că acest material probator a răsturnat prezumția de nevinovăție ce a operat în favoarea inculpatului A și că acesta nu a dovedit în nici un mod realitatea susținerilor făcute pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, în sensul că nu a comis acțiuni de sustragere de bunuri aparținând părților vătămate, și astfel încât, neexistând mijloace de probă din care să rezulte o altă situație de fapt decât cea reținută de către prima instanță și care atestă săvârșirea unei pluralități de infracțiuni de către inculpat, se justifică pe deplin antrenarea răspunderii sale penale.
Sub aspectul tratamentului sancționator stabilit pentru inculpatul A, tribunalul constată că prima instanță a respectat criteriile generale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 Cod penal, în raport de care a aplicat acestuia pedepse cu închisoare bine dozate și adaptate gravității faptei comise, ținând cont de toate circumstanțele reale și personale ale inculpatului, împrejurare ce rezultă, fără echivoc, din considerentele sentinței apelate.
Raportat la aspectele reținute și de instanța de fond, referitoare la persistența infracțională a inculpatului A (relevată de multitudinea actelor materiale comise într-un interval de timp relativ scurt, dar și de faptul că a comis infracțiunile reținute în sarcina sa după ce anterior a fost condamnat definitiv de mai multe ori pentru comiterea unor infracțiuni similare - fără însă a fi întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă -, ceea ce denotă o anumită specializare a acestuia în infracțiuni contra patrimoniului), la modalitățile concrete de comitere a faptelor ce relevă o periculozitate socială sporită, la cuantumul deosebit de ridicat al prejudiciului total cauzat părților vătămate, dar și la conduita sa procesuală nesinceră, tribunalul apreciază că în cauză nu se justifică redozarea pedepsei și nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, astfel încât nu este fondat motivul de apel invocat de A în acest sens.
Apreciind că este legală și temeinică sentința penală nr. 3086 din 12.10.2009 pronunțată de Judecătoria Iași, în raport de criticile aduse de inculpatul-apelant și, totodată, constatând că nu există motive de nelegalitate și netemeinicie ce se impun a fi luate în considerare din oficiu, tribunalul, în conformitate cu disp. art. 379 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A, menținând hotărârea atacată.
Constatând că temeiurile ce au stat la baza luării și ulterior, menținerii stării de arest preventiv a inculpatului-apelant A nu s-au modificat, ci din contră, s-au consolidat, inclusiv prin soluția ce a fost pronunțată în calea de atac a apelului, văzând că această măsură este legală și temeinică, tribunalul, în baza art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) Cod procedură penală, a menținut starea de arest a inculpatului-apelant.
În conformitate cu art. 381 alin. (1) Cod procedură penală și art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului-apelant A de către prima instanță durata arestării preventive de după 12.10.2009 (data pronunțării sentinței apelate) la zi.
În termenul prevăzut de art. 3853alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpatul -A fiind criticate pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivându-și recursul inculpatul a susținut că a avut o copilărie nefericită, mama i-a decedat când el avea 11 ani și apoi a fost dat la un centru de plasament din municipiul P unde a rămas până la majorat.
Această copilărie nefericită i-a marcat viața punându-și amprenta asupra comportamentului său.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și judecarea în stare de libertate.
La termenul din 9.02.2010 fiind prezent în instanță, inculpatul -A a declarat că a primit decizia pronunțată de Tribunalul Iași, este mulțumit de conținutul acesteia și înțelege să-și retragă recursul promovat.
Curtea, văzând dispozițiile art. 3854alin. 2 Cod procedură penală potrivit cărora, părțile pot renunța la recurs conform art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător, urmează a lua act de această manifestare a sa de voință.
În baza art. 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa ce urmează a executa inculpatul A și arestarea preventivă cuprinsă între 3.12.2009 și 09.02.2010.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 3854alin.2 Cod procedură penală raportat la art. 369 Cod procedură penală, ia act de declarația inculpatului A, fiul lui G și, născut la data de 28 martie 1989 în I, deținut în Penitenciarul Iași, de retragere a recursului promovat împotriva deciziei penale nr. 487 din 3 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
Deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive după data de 3 decembrie 2009.
Obligă recurent să plătească statului suma de 260 lei, cheltuieli judiciare, în care a fost inclus onorariul de 200 lei pentru apărătorul din oficiu ce va fi suportat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
16.02.2010
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Maria CenușăJudecători:Maria Cenușă, Otilia Susanu, Daniela Dumitrescu