Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 99/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

1601/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.99/

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Viorel Adrian Podar

JUDECĂTOR 2: Antoaneta Nedelcu

JUDECĂTOR 3: Mihai

GREFIER:

*****************

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr.405/A/25.06.2009, pronunțată Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu - avocat, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar (fila 14), lipsă fiind intimații-părți civile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecară și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs, recurentul-inculpat fiind de acord ci asistența juridică din oficiu.

Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, având cuvântul, în temeiul art.385/9 pct.18 C.P.P. solicită achitarea inculpatului, iar în subsidiar, în temeiul art.385/9 pct.14 C.P.P. solicită redozarea pedepsei.

Solicită admiterea recursului, casarea, parțial, a hotărârilor anterioare, iar în principal, în temeiul art.11 lit.a rap.C.P.P. la art.10 lit.c C.P.P. să se dispună achitarea inculpatului, având în vedere că din datele dosarului nu se poate dovedi cu certitudine că scule inculpatului au fost folosite la săvârșirea faptei, iar din declarațiile unor martori audiați în cauză, reiese că aceștia nu l-au urmărit pe inculpat în acea noapte - declarația martorului, fila 56 dosar fond. De asemenea, la dosarul cauzei există un autodenunț făcut de către, în care arată că el este autorul faptei, descriind modul de săvârșire al faptei, denunț care nu a fost luat în considerare de către instanțele anterioare. Inculpatul a negat în mod constant săvârșirea faptei, considerându-se nevinovat.Consideră că din toate probele administrate în cauză există dubii cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat, dubii care profită inculpatului.

Față de aceste considerente, solicită achitarea inculpatului și în subsidiar, reducerea pedepsei la care inculpatul a fost condamnat de către instanța de fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de către inculpat, întrucât, instanțele de fond, au analizat în mod judicios situația de fapt, iar pe baza probelor administrate, au stabilit în mod corect, situația de fapt și vinovăția inculpatului. De asemenea, solicită a se avea în vedere, că în mod justificat, instanțele anteriore au înlăturat declarația dată de către, care a formulat un autodenunț în prezenta cauză, avându-se în vedere că această persoană nu cunoștea anumite împrejurări esențiale, cu privire la modalitatea de săvârșire a faptei care face obiectul prezentei cauze. În această situație, avându-se în vedere că vinovăția inculpatului este dovedită cu certitudine, solicită respingerea recursului declarat de către inculpat, iar în ceea ce privește reindividualizarea pedepsei, solicită să se constate faptul că au fost respectate condițiile prev. de art.72

Cod Penal

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat și lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța.

CURTEA

Prin sentința penală nr.832/23.12.2008 a Judecătoriei sectorului 2 B, pronunțată în dosarul nr-, în temeiul art. 334.C.P.P. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, din infr. prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cp. în infr. prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplic, art. 37 alin. 1 lit. a Cp.

în baza art. 208 alin.1 - art. 209 alin.1 lit. a, g, i Cp. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie; în temeiul art. 61 Cod penal, s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2200/19.12.2005 a Judecătoriei sector 2 B, definitivă prin neapelare la data de 23.01.2006 și s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1210 zile închisoare cu pedeapsa de 6 ani închisoare stabilită prin sentință, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

în temeiul art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a Il-a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

în temeiul art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data 31.07.2008 la 24.11.2008.

Pe latură civilă, s-a respins acțiunea civilă a părții civile C, ca neîntemeiată.

În temeiul art.357 alin. 2 lit. e s C.P.P.-a dispus restituirea către inculpat a următoarelor bunuri: un tub spumă poliuretanică de 22 cm marca, trei șosete din material textil de culoare neagră, o sacoșă din rafie, un clește metalic, o șurubelniță cu din plastic de culoare roșie, o metalică de aprox. 65 cm și o daltă metalică de culoare roșie de aprox. 30 cm, având la capăt un de plastic negru.

În temeiul art.191 alin.1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut că în noaptea de 25/26.07.2007, inculpatul, împreună cu o altă persoană neidentificată, a pătruns prin efracție în magazinul situat în B,-, sect. 2. Pentru a pătrunde în magazin inculpatul și celălalt autor au procedat la smulgerea sistemului sonor - goarna - al alarmei magazinului aflat în exteriorul sediului societății la o înălțime de 3, 5, pentru a împiedica activarea acestuia, după care au forțat ușa de acces a magazinului în cinci locuri în zona clanței cu un obiect dur neidentificat, probabil metalic, și fără a rupe butucul de la yala acesteia, au reușit deschiderea ușii de acces. După deschiderea ușii autorii faptei au ascuns instrumentele pe care le aveau asupra lor, și anume un clește metalic cu dimensiunea de 70 cm, o șurubelniță cu lungimea de 21 cm, o metalică de 65 cm cu ambele capete ascuțite, o daltă de 30 cm, ce se aflau într-o sacoșă din rafie colorată în roșu, alb și albastru, într-un gang de lângă intrarea în magazin, așezând sacoșa pe un sac cu mortar. După acesta, inculpatul și celălalt autor au pătruns în incinta magazinului, după care au sustras de pe rafturile magazinului mai multe bunuri și anume 35. cafea marca "", 26 cartușe țigări marca "", 37. "ECITA", 27 pachete gumă "", 56 bucăți prezervative, 3. marca "Sport ", 222 pachete țigări diferite mărci, 30. baterii marca "", bunuri pe care le-au introdus în două sacoșe de culoare albastră, precum și o sumă de bani din sertarul casei de marcat. într-una dintre aceste două sacoșe a fost introdusă și o din plastic în care se aflau două șosete de culoare neagră și un spray cu spumă poliuretanică. În timp ce desfășurau activitatea infracțională, la locul infracțiunii s-a prezentat martorul, angajat al firmei de pază ce asigura paza magazinului spart, acesta parcând autoturismul din dotare marca -jcu partea din-față înspre intrarea în magazin, la o distanță de aprox. 1, farurile mașinii fiind aprinse pe faza lungă ce furnizează o intensitate luminoasă accentuată.

Constatând că au fost surprinși, inculpatul și celălalt autor au părăsit în fugă incinta magazinului abandonând în interior bunurile sustrase, unul deplasându-se în direcția str. - și celălalt spre str. - -. Martorul 1-a urmărit cu mașina pe acesta din urmă, respectiv pe inculpat, până când acesta ce a sărit gardul din curtea imobilului nr. 2 din str. - - și a reușit să scape de urmărire. Martorul s-a întors la magazin pentru a asigura paza acestuia, iar după ce a alertat organele de poliție acestea s-au prezentat la locul faptei.

Faptele și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu plângerea părții vătămate și declarațiile numitei - reprezentant legal al SRART. proces verbal de investigare tehnico - științifică a locului faptei, întocmit de către lucrătorii DGPMB - Secția 8 Poliție - Biroul Investigații Criminale, adresa nr.-/13.11.2007 a DGPMB - Serviciul Criminalistic,raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/07.01.2008 întocmit de către lucrătorii Secției 8 Poliție, raportul de constatare tehnico-științifică criminalistică nr. -/03.08.2007 întocmit de către lucrătorii Secției 8 Poliție, procesul - verbal de recunoaștere de pe planșe foto, declarațiile martorului.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, pe fondul cauzei, achitarea sa, în baza art.11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c C.P.P. întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

Tribunalul București Secția I-a Penală prin decizia penală nr.405A/25.06.2009 a respins ca nefundat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.832/23.12.2008 a Judecătoriei sectorului 2 B,cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța astfel tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului care, în noaptea de 25/26.07.2007, împreună cu o altă persoană necunoscută a pătruns prin efracție în magazinul aparținând, situat în B,-, sect. 2, de unde a sustras o sumă de bani din sertarul casei de marcat și au încărcat mai multe produse alimentare și nealimentare în două genți, pe care le-au abandonat în interiorul magazinului în momentul în care au fost surprinși de sosirea unui agent de pază, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g, i Cod penal.

În raport de condamnarea la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.2200/19.12.2005 a Judecătoriei sector 2 B, definitivă prin neapelare la data de 23.01.2006, instanța a reținut incidența disp.art. 37 alin.1 lit.a Cod penal, schimbând în mod corespunzător încadrarea juridică a faptei.

De asemenea, instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare, avându-se în vedere gradul ridicat de pericol social concret al faptei săvârșite, conduita inculpatului înainte de săvârșirea faptei, atitudine total nesinceră a inculpatului, precum și faptul că inculpatul prin atitudinea sa a încercat să inducă în eroare organele judiciare pentru a zădărnici aflarea adevărului în cauză și a făcut aplicarea disp. art. 61 Cod penal.

Împotriva deciziei penale a promovat recurs inculpatul solicitând achitarea în temeiul art.11 lit.a Cod procedură penală rap.la art.10 lit.c Cod procedură penală,iar în subsidiar reducerea pedepsei,considerând că din probele administrate în cauză există dubii cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivului invocat,cât și din oficiu, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, din următoarele motive:

Instanța de fond a apreciat în mod corect materialul probator administrat în cauză, în raport de care a rezultat vinovăția inculpatului, pentru săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, iar la individualizarea pedepsei a avut în vedere disp.art.72 Cod penal.

Curtea apreciază că în raport de gradul de pericol social și modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, precum și de persoana inculpatului care este recidivist, manifestând perseverență infracțională în comiterea aceluiași tip de infracțiuni, nu se justifică reducerea pedepsei, prin cuantumul acesteia de 6 ani închisoare poate fi atins și scopul pedepsei astfel cum este definit de art.52 Cod penal-pedeapsa ca mijloc de reeducare și constrângere a condamnatului și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.

În consecință, Curtea în conformitate cu disp.art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, și-l va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.405/A/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală în dosarul nr-.

Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.MO

Dact.IE/2 ex.

24.02.2009

2

Președinte:Viorel Adrian Podar
Judecători:Viorel Adrian Podar, Antoaneta Nedelcu, Mihai

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 99/2010. Curtea de Apel Bucuresti