Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

ROMÂNIA

Dosar nr-

2501/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ

Decizia penală nr.1.550/

Ședința publică din data de 30 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Daniela Panioglu

JUDECĂTOR 2: Cristina Carmen Craiu

JUDECĂTOR 3: Magdalena

GREFIER -

.

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat prin PROCUROR.

Pe rol judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București împotriva Încheierii de ședință din data de 27.2009 Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații-petenți-inculpați, personal, și, personal, în stare de arest preventiv, asistați juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.48/29.2009, aflată la fila 5 dosarului de recurs.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public arată că instanța de fond a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de cei doi inculpați, cu motivarea că, deși a reținut situația de fapt de la momentul luării măsurii arestării preventive, faptele penale au avut loc în perioada anilor 2001-2002 și că nu există date că inculpații vor influența probatoriul, însă de la data de 13.2009, când a fost luată măsura arestării preventive față de fiecare inculpat, nu a trecut timp suficient pentru a aprecia că, lăsați în libertate, inculpații nu ar încerca influențarea probatoriului, în condițiile în care sunt urmăriți penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic transfrontalier de persoane, cu părți vătămate în majoritate minore, care abia în anul 2004 au reușit să scape din localurile din Serbia în care erau ținute, asupra cărora inculpații pot exercita acte de influență, cu atât mai mult cu cât urmărirea penală a început cu greu, deoarece relațiile din Serbia au fost primite abia în anul 2008, neputându-se prezenta mai devreme în fața judecătorului fără un probatoriu clar și suficient, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă atât din natura și gravitatea infracțiunii de trafic de minori, determinate de modalitatea concretă de comitere, cât și din datele referitoare la persoana inculpaților, a cărei vârstă nu poate fi reținută ca o circumstanță în favoare, în condițiile în care a avut o contribuție esențială la comiterea faptelor penale, asigurând cazarea, în apartamentul său, și, împreună cu fiul său, transportul părților vătămate, unele minore, și, care este cunoscut cu antecedente penale, ultima condamnare fiind în anul 1996, astfel că solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de petenții-inculpați.

Intimații-petenți-inculpați, prin apărătorul ales, arată că susținerile reprezentantului Ministerului Public nu au legătură, directă sau indirectă, cu instituția liberării provizorii sub control judiciar, care nu este condiționată de pericolul concret pentru ordinea publică prevăzut de art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, ci doar, după cum prevede art.160/2, alin.2, Cod procedură penală, de existența unor date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea probatoriului, ori faptele penale reținute în sarcina acestora sunt din anul 2001, prin urmare în urmă cu 8 ani, timp în care nu au săvârșit nici o infracțiune, fără a avea vreo relevanță faptul că urmărirea penală nu a putut fi efectuată până în prezent, așa încât solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Intimații-petenți-inculpați, personal, sunt de acord cu concluziile puse de apărătorul ales.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 27.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a I-a penală, în temeiul art.160/8a, Cod procedură penală, a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de petenții-inculpați și, astfel că a dispus liberarea acestora sub control judiciar, pe durata căreia, în temeiul art.160/2, alin.3 și alin.3/1, Cod procedură penală, sunt obligați să respecte obligațiile de a nu depăși limita teritorială a municipiului B, decât cu încuviințarea instanței de judecată sau a organului de urmărire penală, de a se prezenta la instanța de judecată sau la organul de urmărire penală atunci când sunt chemați, de a se prezenta la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază fiecare inculpat, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau atunci când sunt chemați, de a nu-și schimba locuința fără încuviințarea instanței de judecată, de a nu deține, folosi sau purta vreo categorie de arme, de a nu se apropia ori comunica, direct sau indirect, cu părțile vătămate și, cu membrii familiilor acestora, cu martorii, de a nu se afla în locuința părților vătămate, punându-le în vedere disp. art.160/2, alin.3/2, Cod procedură penală, iar, în temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, a constatat că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

În motivare, instanța de fond a constatat că este îndeplinită condiția de admisibilitate în principiu prevăzută de art.160/2, alin.1, Cod procedură penală, întrucât pentru infracțiunea cea mai gravă reținută în sarcina fiecărui inculpat, respectiv infracțiunea de trafic de minori, prev. de art.13, alin.1, alin.2, litera a, alin.3, cu referire la art.2, punctul 2, litera c din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.13, Cod penal, pedeapsa nu depășește 18 ani închisoare. Pe fond, a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.160/2, alin.2, Cod procedură penală, respectiv nu există date din care să rezulte că inculpații ar săvârși alte infracțiuni sau că vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea probatoriului, avându-se în vedere perioada de 8 ani de la data comiterii faptelor penale reținute în sarcina acestora până la arestarea preventivă, timp în care nu au săvârșit fapte penale, cu atât mai mult cu cât inculpatul, ale cărei vârstă și stare de sănătate le-a avut în vedere, nu este cunoscut cu antecedente penale și s-a prezentat, de bună-voie, organelor de poliție, pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă.

În termen legal, Ministerul Publica declarat recurs, pentru netemeinicie.

În motivarea orală a recursului, a arătat că instanța de fond a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de cei doi inculpați, cu motivarea că, deși a reținut situația de fapt de la momentul luării măsurii arestării preventive, faptele penale au avut loc în perioada anilor 2001-2002 și că nu există date că inculpații vor influența probatoriul, însă de la data de 13.2009, când a fost luată măsura arestării preventive față de fiecare inculpat, nu a trecut timp suficient pentru a aprecia că, lăsați în libertate, inculpații nu ar încerca influențarea probatoriului, în condițiile în care sunt urmăriți penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic transfrontalier de persoane, cu părți vătămate în majoritate minore, care abia în anul 2004 au reușit să scape din localurile din Serbia în care erau ținute, asupra cărora inculpații pot exercita acte de influență, cu atât mai mult cu cât urmărirea penală a început cu greu, deoarece relațiile din Serbia au fost primite abia în anul 2008, neputându-se prezenta mai devreme în fața judecătorului fără un probatoriu clar și suficient, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă atât din natura și gravitatea infracțiunii de trafic de minori, determinate de modalitatea concretă de comitere, cât și din datele referitoare la persoana inculpaților, a cărei vârstă nu poate fi reținută ca o circumstanță în favoare, în condițiile în care a avut o contribuție esențială la comiterea faptelor penale, asigurând cazarea, în apartamentul său, și, împreună cu fiul său, transportul părților vătămate, unele minore, și, care este cunoscut cu antecedente penale, ultima condamnare fiind în anul 1996.

A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de petenții-inculpați.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și încheierea de ședință recurată, atât din punct de vedere al motivelor de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, potrivit art.385/6, alin.3, Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul este fondat.

Astfel, Curtea reține că, prin Încheierea de ședință nr.350 din Camera de Consiliu din data de 13.2009, din Dosarul nr- (2366/2009), Curtea de Apel București - Secția a I-a penală a dispus, în temeiul art.143, alin.1, Cod procedură penală, raportat la art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpaților (fost ), față de care a fost emis nr.13//13.2009, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, prev de art.12, alin.1 și alin.2 litera a, cu referire la art.2, punctul 2, litera c din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.13, Cod penal, de trafic de minori, prev. de art.13, alin.1, alin.2, litera a și alin.3, cu referire la art.2, punctul 2, litera c din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal și art.13, Cod penal, de proxenetism, prev. de art.329, alin.2 și alin.3, Cod penal, cu aplicarea art.13, Cod penal, de organizarea activității de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prev. de art.71, alin.1, teza a II-a din nr.OUG105/2001, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal și art.13, Cod penal, și de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art.323, alin.1 și alin.2, Cod penal, toate cu aplicarea art.33, litera a, Cod penal, și, față de care a fost emis nr.15//13.2009, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev de art.12, alin.1 și alin.2 litera a, cu referire la art.2, punctul 2, litera c din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.13, Cod penal, de trafic de minori, prev. de art.13, alin.1, alin.2, litera a și alin.3, cu referire la art.2, punctul 2, litera c din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.13, Cod penal, de organizarea activității de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prev. de art.71, alin.1, teza a II-a din nr.OUG105/2001, cu aplicarea art.13, Cod penal, și de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art.323, alin.1 și alin.2, Cod penal, toate cu aplicarea art.33, litera a, Cod penal, reținându-se în sarcina acestora că în perioada septembrie 2001-ianuarie 2002, împreună cu inculpații și, s-au asociat pentru a recruta femei tinere, în vederea exploatării sexuale în Serbia, cărora le promiteau locuri de muncă în Italia, astfel că le-au înșelat pe părțile vătămate minoră, în vârstă de 17 ani, și majoră, mai întâi cazate în apartamentul inculpatului (fost ), care, împreună cu inculpatul, fiul său, le-au transportat la T, unde le-au transferat unor cetățeni, care le-au trecut fraudulos frontiera de stat a României în Serbia, unde au fost obligate, prin amenințări și violențe, să practice prostituția în cluburi de noapte.

În ceea ce privește cerința prevăzută de art.160/2, alin.1, Cod penal, Curtea constată că, deși este greșită încadrarea juridică pentru cea mai gravă dintre infracțiunile concurente reținute în sarcina fiecărui petent-inculpat, respectiv infracțiunea de trafic de minori, în legea penală veche mai favorabilă, în sensul că trebuiau reținute disp. art.13, alin.1, alin.3, teza a I-a și alin.4, teza a III-a din Legea nr.678/2001, cu referire la art.2, punctul 2, litera c din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.13, Cod penal, limita specială maximă nu depășește 18 ani închisoare, astfel că, în mod corect, instanța de fond a stabilit că cererile de liberare provizorie sub control judiciar sunt admisibile în principiu.

Pe fond, argumentele instanței de fond sunt eronate și deloc convingătoare.

Într-adevăr, art.160/2, alin.2, Cod procedură penală condiționează liberarea provizorie sub control judiciar de inexistența unor date privind posibilitatea ca inculpatul să comită alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea probatoriului, însă lipsa acestor elemente nu conduce, în mod necesar, automat, la punerea în libertate a inculpatului, atâta timp cât reprezintă încă un pericol real pentru ordinea publică, astfel că instanța de judecată este obligată să aibă în vedere nu numai criteriile formale prevăzute de norma procedurală, cât, mai ales, periculozitatea acestuia. Motivarea instanței de fond, potrivit căreia lăsarea în libertate a inculpaților nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, deoarece a trecut o perioadă de 8 ani de la data comiterii faptelor penale reținute în sarcina acestora, timp în care nu au săvârșit nici o infracțiune, inculpatul fiind, de altfel, necunoscut cu antecedente penale, se referă la revocarea măsurii de arest preventiv, pentru lipsa celei de-a doua cerințe cumulativă prevăzută de art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, și, nicidecum, la instituția liberării provizorii sub control judiciar, care presupune examinarea oportunității punerii în libertate a inculpaților, în raport cu potențialul pericol al fiecăruia față de valorile sociale ocrotite de legea penală. Ori, inculpatul, zis "", mama coinculpatului, în vârstă de 55 de ani în anul 2001, este neșcolarizat, iar, la percheziția domiciliară din data de 6.2009, efectuată în imobilul acesteia, situat în B,-, bloc 12,.I,.1, Sectorul V, a fost găsită muniție, respectiv 21 de cartușe pentru cu gaz, în timp ce inculpatul, în vârstă de 33 de ani în anul 2001, are 10 clase și lucrează, ca șofer, la " ", B, potrivit propriilor declarații, însă, conform procesului-verbal din data de 3.IX.2009, are o stare materială cu mult peste medie, întrucât este proprietarul a cel puțin 3 apartamente, dintre care într-unul se află un salon de înfrumusețare, la care este asociat unic și administrator, soția acestuia, și, de asemenea, după cum atestă adresa nr. R/-/3168/4.VIII.2009, emisă de Primăria Sectorului V, B - Direcția de Impozite și Taxe Locale, deține un număr de 3 autoturisme, mărcile 1310, Mercedes 260 E și Volkswagen Passat, este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat definitiv, în anul 1996, la pedeapsa rezultantă de 11 ani și 19 zile închisoare, pentru comiterea unor numeroase infracțiuni de furt calificat, de tâlhărie, de ultraj și la regimul circulației rutiere, executată în perioada 20.1990-8.VIII.1998, când a fost liberat condiționat, astfel că trebuia reținută starea de recidivă după executare, prev. de art.37, alin.1, litera b, Cod penal. Prin urmare, având în vedere toate aceste elemente care caracterizează pe cei doi inculpați, în familie, cu averea la adăpostul rudeniei prin alianță, Curtea apreciază că lăsarea în libertate a acestora nu este nicidecum oportună, cu atât mai mult cu cât detalii importante cu privire la activitatea infracțională a acestora au fost comunicate abia în anul 2008, prin adresele nr. /MK/P/22/3 din data de 22.2008 a Centrului Regional pentru Combaterea Crimei și nr. -/1.IV.2008 a Direcției Generale de Pașapoarte, privind verificările efectuate în evidența intrărilor-ieșirilor părților vătămate.

Totodată, deși nu există probe directe privind zădărnicirea aflării adevărului, Curtea, având în vedere specificitatea infracțiunii de trafic de minori, precum și traumele de natură fizică și psihică la care au fost supuse părțile vătămate, dintre care una minoră, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților ar putea influența probatoriul, prin schimbarea declarațiilor părților vătămate, înfricoșate numai de ideea proximității inculpaților.

În consecință, Curtea, în temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București împotriva Încheierii de ședință din data de 27.2009 Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-, va casa, în totalitate, încheierea de ședință și, rejudecând în fond, în temeiul art.160/8a, alin.6, Cod procedură penală, va respinge, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de petenții-inculpați () și, iar, în temeiul art.192, alin.2 și alin.4, Cod procedură penală, va obliga pe fiecare petent-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, să constate că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta pentru judecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București împotriva Încheierii de ședință din data de 27.2009 Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-.

Casează, în totalitate, încheierea de ședință și, rejudecând în fond:

În temeiul art.160/8a, alin.6, Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de petenții-inculpați () și.

În temeiul art.192, alin.2 și alin.4, Cod procedură penală, obligă pe fiecare petent-inculpat la plata sumei de câte 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 30.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

GREFIER,

-

Red. și dact.:jud.

Trib. - Secția a I-a penală:.

2 ex.

Președinte:Daniela Panioglu
Judecători:Daniela Panioglu, Cristina Carmen Craiu, Magdalena

Vezi şi alte speţe de drept penal: